Se afișează postările cu eticheta Liga Scriitorilor. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Liga Scriitorilor. Afișați toate postările

joi, 27 noiembrie 2025

Emoție! Bucurie! Colind! Invitație de participare! Prieteni și prietenii! Povestea unor cărți...

Iar mi-i plină tolba literară! Cu cărți! Dacă e miercuri și este ultima zi de miercuri din lună, pentru cei care știu, asta înseamnă că ,,este despre" LSR., Filiala Cluj-Napoca - întâlnire literară la Cercul Militar. O zi însemnată pentru fiecare dintre cei care au participat la această ședință. O spun cu asumare, sinceritate și modestie. Tot din modestie am să încep să prezint participanții din județul Maramureș. Nu mă judecați! Nici mă condamnați. O spun cu enormă bucurie - am fost mulți din Maramureș - în frunte cu președinta L.S.R., Filiala Maramureș, prof. Carmena Felicia Băințan (director revistă) și prof. Claudiu Gheorghe Filip - redactor-șef al revistei ,,Freamăt". Domniile Lor, au prezentat cel mai recent număr al revistei amintite (,,Freamăt"), care se află în al X-lea an de apariție. O cifră rotundă și frumoasă. Eu doresc revistei, colectivului de redacție, dar și colaboratorilor de 10 ori încă atât. Și apoi mai facem urări. La mulți ani, întru apariție editorială! Felicitări, tuturor celor care trudesc pentru ca aceste minunate lucruri să se întâmple. Tot dumnealor, au lansat invitație de participare în data de 2 decembrie 2025, la lansarea oficială a acestui număr, la Biblioteca Județeană ,,Petre Dulfu", Baia Mare. Alăturat acestei invitații de a participa la lansare, s-a mai făcut o invitație, tuturor celor care doresc să trimită materiale pentru a fi publicate, pe adresa revistafreamat@yahoo.com - poezie, proză, eseu, interviuri, epigrame, fiecare ce crede de cuviință, membrii colectivului de redacție, fiind pe cât de deschiși la colaborare, pe atât de pretențioși la calitatea și valoarea acestor materiale. Felicitări, colectivului redacțional, dar și regretul plecării pe cărări de dor, a recenzorului prof. Petronela Apopei - zilele trecute, în plină tinerețe. Dumnezeu să o primească în Grădina Raiului! Neuitare și nemurire, tuturor celor care s-au grăbit să plece, înspre îngeri. Cu amănunte despre această revistă voi reveni după lansarea oficială.

Alt maramureșean prezent - dr. Mihai Ganea. Domnia Sa, a prezentat revista ,,Porțile Nordului" - o revistă internațională de cultură și civilizație, editată de Asociația Culturală ,,Porțile Nordului". Este vorba despre Nr. 7 -12 / iulie-decembrie 2025, ISSN 2360-5839. Și aici se cuvine a mulțumi membrilor fondatori: Emanuel Pope (redactor-șef, Anglia), Mihai Ganea (director), cu Virginia Paraschiv (secretar de redacție) și Alin Oltyan (consilier tehnic, director de imagine). Cei care doresc să colaboreze o pot face pe adresa de email: mihai_ganea10@yahoo.com. Adâncă prețuire pentru darul literar primit! Voi scrie un scurt semnal, cât de curând! Felicitări!

Poetul Grigoraș Ciocan Grigoraş Ciocan este un alt maramureșean care a fost prezent la eveniment. A dăruit cărți celor prezenți, inclusiv președintelui national al Ligii - Al. Florin Țene. Printre maramureșenii prezenți a mai fost și subsemnatul (Vasile Bele) și încă o surpriză extrem de plăcută - poeta Marița Grigor - cea care a fost primită ca membru al L.S.R., pentru Filiala Maramureș. Are număr de legitimație - 1320. De azi, poetul popular Marița Grigor este membru al acestei instituții - LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA. FELICITĂRI PENTRU ÎNTREAGA ACTIVITATE LITERARĂ ȘI CULTURALĂ DESFĂȘURATĂ ÎN SPIRITUL PROMOVĂRII AUTENTICULUI. Poza dovedește veridicitatea vorbelor mele.
Mă bucur că unul dintre cei care au făcut recomandare pentru ca poetul popular Marița Grigor să devină membru LSR, am fost și eu, în complicitate cu alții. Le mulțumesc tuturor celor care m-au sprijinit în acest sens.
Felicitări, MARIȚA GRIGOR! Meritați acest lucru!
Voi reveni curând! Foarte curând...

VASILE BELE


vineri, 6 octombrie 2023

Liga băimăreană își deschide porțile...


 Liga Scriitorilor Români filiala Maramureș, îşi deschide porțile sâmbătă, 7 Oct. 2023 de la ora 11,oo la Biblioteca Județeană ”Petre Dulfu”

Pot să participe toți cei care doresc să cocheteze cu literatura, nu numai cei care sunt membri. Până atunci multă inspirație şi succes în toate.

Carmena Felicia BĂINȚAN, președinte LSR MM

luni, 25 septembrie 2023

Se redeschide stagiunea ședințelor cenaclului “Artur Silvestri“ al Ligii Scriitorilor Români



Așa cum de, aproximativ, 20 de ani, în ultima joi din luna septembrie, se deschide stagiunea ședințelor Cenaclului Literar al Ligii Scriitorilor din Cluj-Napoca, după o bine meritată vacanță de două luni. Și anul acesta stagiunea se deschide joi, 28 septembrie, orele 17,00 în Sala Armelor, de la Cercul Militar din Capitala Ardealului, condus, așa cum se cunoaște, de scriitoarea prof. Voichița Pălăcean Vereș.
În ședința din data de joi, 28 septembrie, ora 17, vor fi prezenți scriitori din Filiala Maramureș a Ligii Scriitorilor, care își vor prezenta cărțile și revistele ce le-au editat pe timpul verii
Conform tradiției, ședința se va deschide prin audierea Imnului Ligi Scriitorilor, compus de dr. Mihai Ganea, după care președintele national al Ligii Scriitorilor va face o mica expunere despre activitățile culturale organizate de filialele acestei asociații scriitoricești, despre efervescența culturală din România tainică și profundă, despre sărbătorirea Zilei Limbi Române, a cărui părinte este, așa cum l-a botezat presa pe Al.Florin Țene.
Va evidenția președinții de filiale care au excelat în promovarea culturi prin diferite activități și va nominaliza revistele apărute în perioada de vară.
În continuare președintele national al Ligi Scriitorilor, scriitorul Al.Florin Țene, își v-a lansa cărțile apărute în toamna aceasta, este vorba de volumul de critică literară, apărut în Canada, ce cuprinde cronici despre 17 cărți ale scriitoarei canadiene, originară din România, Mihaela CD, și romanul despre Petre Țuțea. 
Aceste cărți vor fi comentate de: Iulian Patca, Voichița Pălăcean Vereș și Luci Elena Locusteanu. Insistăm pe faptul că volumul de critică literară dedicat operei scriitoarei Mihaelei CD a fost lansat la Montreal, iar romanul despre Petre Țuțea va fi difuzat în Spania prin Universitatea din Madrid, în luna octombrie 2023, la care va participa scriitorul dr. Ionuț Țene.
Scriitoarea Maria Someșan își prezintă ultimul său roman care a fost lansat în toamna acestui an la Muzeul Transilvaniei din Cluj-Napoca, iar Mihai Ganea își prezintă noua carte publicată în această perioadă.
Scriitoarea prof. Luci Elena Locusteanu va vorbi de spre scriitori născuți în luna septembrie în tradiționala rubrică “Memoria calendarului “.
Suntem siguri că vor urma discuții aprinse în urma acestor prezentări de cărți și reviste. Spre binele tuturor!

Victor Roșianu

sâmbătă, 13 mai 2023

Liga Scriitorilor Maramureș i-a omagiat pe Lucian Blaga și Tudor Arghezi

 


Sâmbătă, 13 mai, de Ziua Dorului, membrii cenaclului LSR MM, câți n-au fost bolnavi sau din alte pricini, au fost prezenți în sala ”Ion Burnar” la întâlnirea cu poezia și cu amintirea marilor scriitori români. Azi a fost o întâlnire atipică deoarece doamna președintă a propus să le aducem un omagiu (la pachet) la doi poeți reprezentativi ai României, Lucian Blaga și Tudor Arghezi, ambii născuți în luna mai.

Ședința a început pe acordurile muzicale a folkistului Eugen Marchiș, după care Flaviu Mihali a recitat poezia ”Testament” de Tudor Arghezi. Poetul Ștefan Herțeg din Groșii lui Fărcaș, în cuvinte ales, a spus: ”Azi sărbătorim și omagiem doi coloși ai literaturii române și universale. Pentru mine Lucian Blaga a devenit o obsesie. A fost deosebit de serios în cariera didactică, fiind între 1938 - 1948 profesor universitar de limba română la UBB Cluj Napoca, având propriul său sistem filozofic, fiindcă deținea inspirație divină în tot ce făcea”. 

Doamna Maria Focze a recitat poezia ”Dorul” de Lucian Blaga și ”Iscoada” de Tudor Arghezi. Poeta Lucia Virginia Pop ne-a pus o înregistrare cu Lucian Blaga care recită din propria creație și a recitat din ambii poeți și din volumul dânsei.

A urmat cu două cântece patriotice cant-autorul Eugen Marchiș, cântece ce ne-a readus în memorie Cenaclul ”Flacăra” și versurile lui Adrian Păunescu. Poetul Iacob Oniga a  recitat două poezii patriotice, cu mesaj dur la clasa politică de după 1990, mult aplaudate de cei prezenți. 

Subsemnatul a vorbit despre întâlnirea cu marea creație blagiană la un concurs de titularizare și a recitat poezia ”Lacrimă” din volumul ”Singurătatea poetului”. Profesorul de limba și literatura română Dumitru Nicolae din Tăuții Măgherăuș a vorbit despre viața și opera celor doi titani ai literaturii române amintindu-ne faptul că aforismul (citatul) ”Veșnicia s-a născut la sat” îi aparține poetului din Lancrăm iar Tudor Arghezi este „printre cei mai longevivi scriitori, activând peste 70 ani în domeniul scrisului!”. Au recitat sau intervenit și Remus Rogojan și Vasile E. Lupșe.

Președinta cenaclului Carmena Felicia Băințan a recitat din creația celor doi mari poeți dar și poezii proprii și a reamintit faptul că următoarea întâlnire va fi peste două săptămâni iar personalitatea la care s-a gândit a fi omagiată va fi criticul literar și scriitorul George Călinescu.

Text și foto: Gelu DRAGOȘ, UZPR







                                           














sâmbătă, 4 martie 2023

Ședința Ligii Scriitorilor Maramureș s-a desfășurat sub aura lui Ion Creangă și a copilului universal

 


Sâmbătă, 4 martie, membrii Ligii Scriitorilor, filiala Maramureș s-au reunit (mai puțini ca de obicei, din motive obiective sau mai puțin obiective) pentru a-l aniversa pe povestitorul neamului - Ion Creangă.

După problemele culturale și administrative spuse de către președintele LSR Maramureș, poeta Carmena Felicia Băințan (s-au realizat, printre altele, legitimații noi, cele vechi trebuie predate, costul fiind de 15 lei), ședința a debutat cum nu se poate mai bine cu ”Povestea cocoșului”, autor prof. Nicolae Dumitru, după care poetele Daniela Micu și Carmena Felicia Băințan prezintă materiale despre personalitatea lui Ion Creangă, una dintre controverse fiind data nașterii lui. Cantautorul Eugen Marchiș ne propune, pe versurile lui George Topârceanu, cântecul ”Primăvara” din repertoriul formației Mondial (”După-atâta frig și ceață/Iar se-arată soarele...”). 

Citesc din creație proprie poezii Lucia Virginia Pop, Carmena Felicia Băințan, Daniela Micu, Nicolae Dumitru, Eugen Marchiș și subsemnatul. 

La final cantautorul Eugen Marchiș ne încântă cu alte două piese folk: ”Atât de fragedă...” și piesa cu tentă folclorică ”Colo-n vale”. 

Următoarea întâlnire va fi peste două săptămâni, iar poetul serbat va fi George Topârceanu. Și din acest colț de pagină urăm poetei Aurelia Oancă multă sănătate și o așteptăm cât mai curând în mijlocul nostru.

                                                                                                     Gelu DRAGOȘ









sâmbătă, 21 ianuarie 2023

La Liga Scriitorilor a fost omagiat Leul din Șișești - Vasile Lucaciu

 


Tema întâlnirii de astăzi a Ligii Scriitorilor Maramureș a fost omagierea și comemorarea eroului național VASILE LUCACIU. Ședința a fost deschisă de către președintele filialei maramureșene poeta Carmena Felicia Băințan care a prezentat activitatea politică, religioasă, publicistică a preotului dr. Vasile Lucaciu.

Un invitat neașteptat, dar mult aplaudat de cei prezenți a venit din Șișești, fieful eroului Lucaciu, în persoana col (r) Gavril Babiciu, autor al mai multor cărți despre Vasile Lucaciu, cel care s-a îngrijit și se îngrijește inclusiv de Complexul muzeal din satul natal. A fost o oră de istorie plină de semnificații, dl. Gavril Babiciu aducând lămuriri în unele probleme controversate, cu argumente și dovezi. De asemenea ne-a oferit spre studiere  ”primul roman ardelean” - ”Moara din Șișești”, autor Ioan Costin  (1855-1931), cumnat al marelui erou al națiunii române, acesta devenind personaj în acest roman-document.

Domnul Gavril Babiciu a spus, la finalul intervenției Domniei sale: ”În 22 ianuarie 2023  se împlinesc 171 de ani de la nașterea lui Vasile Lucaciu, supranumit ”Leul de la Șișești”, declarat prin Legea 77/2022, EROU AL NAȚIUNII ROMÂNE. Există erori și omisiuni în multiplele monografii și articole referitoare la Vasile Lucaciu. Printre acestea se numără și referiri la data de naștere. De aceea vă prezint o fotocopie de pe foaia matricolă în care s-a consemnat (la poziția 5), oficial, nașterea lui. Stărui totodată asupra faptului că Filialele din Maramureș ale Asociațiilor Naționale: Cultul Eroilor „Regina Maria”, a Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere „Pintea Viteazu” (MAI) și ”Alexandru Ioan Cuza” (MApN) au comemorat pe marele tribun făuritor și Întregitor de Țară prin organizarea la 19. 01. 2022, a unei Mese Rotunde cu tema: Locul lui Vasile Lucaciu în istoriografia română iar mâine, duminică 22 ianuarie, la ora 9,30 fix, se va depune o coroană de flori la statuia eroului situată în fața Colegiului băimărean care-i poartă numele. Glorie eternă eroilor neamului românesc!”.

În partea a doua a ședinței s-au citit materiale (eseu, proză, poezie) despre ”Leul din Șișești” dar și poezii din creația proprie: Smaranda Iuga, Aurelia Oancă, Elena Borcuti, Lucia Virginia Pop, Carmena Felicia Băințan,  Vasile E. Lupșe, Nicolae Dumitru și subsemnatul.

Un fapt demn de consemnat este acela că dl. Gavril Babiciu va oferi un premiu consistent celui care va reuși să prezinte un scenariu valabil pentru realizarea unui film VASILE LUCACIU iar celelalte scenarii participante vor fi adunate într-o carte sub sigla asociația pe care o conduce.

A fost din nou o ședință reușită, în care am aflat lucruri noi despre eroismul și curajul înaintașilor și ne-am  întărit credința în Dumnezeu și propășirea nației române.

                                                                                                                  GDL





joi, 27 octombrie 2022

Medalion literar „Sunetul galben al toamnei din Gloria Limbii Române”

 

Cenaclul literar : „ARTUR SILVESTRI” din 27 octombrie 2022 de la Centrul Militar, ce avut loc în Sala Armelor din Cluj-Napoca, a devenit un Pol al Culturii Române, prin faptul că vin la ședințele acestuia scriitori din toată țara. De data aceasta sala a fost neîncăpătoare, participând scriitori din mai multe județe. Ședința a  a fost condusă, ca de obicei, de președinta cenaclului, distinsa scriitoare doamna prof. VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ. Domnia sa a anunțat programul acestei sesiuni, o trecere în revistă a activității membrilor Ligii Scriitorilor Români din țară cu semnalarea celor mai noi publicații, lansare de carte a domnului IOAN LEUCA și contribuția fiecărui membru al cenaclului prin prezentarea  creațiilor sale.

La început  scriitorul, criticul literar și promotorul cultural AL. FLORIN ŢENE, președintele național al Ligii Scriitorilor,  a prezentat o dare de seamă asupra activității desfășurate de la ultima ședință până acum. Domnia sa a evidențiat activitatea Filialei de la Iași condusă de Domnul DAN TEODORESCU care a avut un schimb de experiență cu scriitorii de la Bălți, Republica Moldova. Apoi la Drăgășani a fost lansată cartea scriitorului AL. FLORIN ŢENE: „Gloria Limbii Române” unde sunt prezentate acțiunile pentru obținerea sărbătoririi Zilei Naționale a Limbii Române. Două posturi de televiziune au imortalizat această lansare de carte-PRIMA TV și un alt post VERTICAL TV din Râmnicu Vâlcea. Cărțile noi apărute în această lună și analizate de Al.Florin Țene, au fost:

-Ioan Leuca-Povestea unui tânăr anticomunist;

-Raveca Vlașin -Omul celor șapte zile-versuri;

-Raveca Vlașin- Interferențe -cărți și autori, critici literare;

-Antologie Al. Florin Țene-Gloria Limbii Române;

-Toader T. Ungureanu-Surâsul zorilor;

-Toader T. Ungureanu-Puterea dragostei;

-Toader T. Ungureanu-La taifas cu epigrama-fabule și epigrame;

-Toader T. Ungureanu-Venus, fata fără nume, nuvele și povestiri;

-Vasile Dan Marchiș-Cruci vii, poeme;

-V. Umbreanu-Tărâmul simetriei, versuri;

-Al. Blaga-Metropola iubirii, versuri;

-Aurelia Oancă- Din pulberi de stele.

 Iar noile reviste de cultură amintite au fost: “Sintagme codrene”- nr. 16-octombrie-decembrie 2022, “Dialoguri culturale-Cuvântul care ne unește”-Iași, România-Bălți, Republica Moldova-1-2 iulie 2022. „Meridianul din Iașii”, „ Rusidava culturală” din Drăgășani, „Vocea Sa” din Germania, și revistele vâlcene „Povestea vorbii „,Forum vâlcean „ și  „Cultura vâlceană „, editate de scriitorul și editorul Petre Cichirdan.

Apoi a luat cuvântul președintele Filialei Cluj a Ligii Scriitorilor Români scriitorul IULIAN PATCA care din dărnicia dânsului a adus din nou ultimul număr din septembrie 2022 al revistei literare AGORA , numărul următor urmând să apară în ianuarie.

Pentru nominalizări la premiile anuale, spunea scriitorul Iulian Patca, s-au primit destul de multe cărți, dar mai pot fi aduse.

Au urmat scriitorii prezenţi cu prezentările de carte. A început domnul VASILE DAN MARCHIŞ, urmând la cuvânt domnul IOAN LEUCA din Cluj Napoca care și-a prezentat creația sa literară insistând asupra romanului: „Povestea unui tânăr anticomunist”, având ca temă familia și credința în Dumnezeu. Romanul atinge și probleme filozofice, despre psihologia copiilor și a adolescenților. Scriitorul IULIAN PATCA,  care a citit fragmente din romanul încă în manuscris, a adăugat că acest roman este semi-autobiografic, intervenind și fantezia autorului. După părerea dumnealui titlul pe care l-ar fi dat ar fi fost: „Între două lumi”, adică înainte și după revoluție și sub titlu, trebuia adăugat actualul titlu, spunând că autorul mizează pe dialog, nu pe descriere, analiză sau sinteză pentru că dialogul este cel mai bun mijloc de comunicare directă. Au fost evidențiate frumoase pagini de dragoste sau conflicturile între oameni pe teme religioase, politice sau ale subzistenței. Iulian Patca l-a felicitat pe autor.

Distinsa scriitoare LUCIA ELENA LOCUSTEANU ca de obicei a prezentat memoria calendarului lunii octombrie. Din bogăția de nume au fost alese două: Dimitrie Cantemir și Ștefan O. Iosif care a scris și epigrame dar și sensibile poezii despre natură. De asemenea domnia sa a lecturat din cartea doamnei RAVECA VLAŞIN: „Omul celor șapte zile”, pagini de o aleasă frumusețe literară. Iar ca încheiere doamna ELENA LUCIA LOCUSTEANU a recitat câteva deosebite versuri scrise de dânsa pe la 13 ani, tot despre toamnă.

Au urmat la cuvânt pentru a citi din creațiile lor, doamna ZAMFIRA TODERICI, poezie, doamna POPAN PUŞA a citit poemul “Epistolă toamnei”, doamna POPAN MARIANA-poezie închinată toamnei, doamna MARIA SOMEŞAN care va vorbi în următoarea ședință despre lansarea celei de-a șasea cărți, a patra din ciclul romanului de familie: „Un univers pierdut”.

Alți scriitori care au luat cuvântul au fost: doamna RAVECA VLAŞIN care a citit poezia sa superbă și foarte actuală: „Azi toți se mută în virtual”, domnul EUGEN COŢA citind din poemele si epigramele sale, domnul GAVRIL MOISA, domnul Al. BLAGA despre ultimul volum de poezii -: « Metropola iubirii » dedicat satului său natal Bonţida, recitând câteva versuri, domnul TEOFIL MÂNDRUŢIU care postează aproape zilnic câte o poezie cu un har deosebit în a scrie a recitat o „Joacă Filozofică” și i-a adresat domnului președinte național al Ligii Scriitorilor, Al. Florin Țene cuvinte de o neasemuită frumusețe interioară iar ca o mărturie a credinței sale puternice a recitat o superbă poezie în care-și exprimă dorul de Hristos lângă care simțim multă liniște, domnul IOAN FLORIAN, și în final domnul PUIU SFÂRLEA a vorbit cu mult patos despre însemne scriptice de pe teritoriul Bulgariei de astăzi privind imperiul lui Burebista.

La solicitarea celor prezenți în ședința viitoare din data de joi, 24 noiembrie, scriitorul dr.Ionuț Țene va vorbi despre activitățile culturale la care a participat în Spania, fiind invitat de Universitatea din Madrid.

 

Liliana Derevici

joi, 10 martie 2022

Se reiau ședințele Ligii Scriitorilor


Sâmbătă, 12 martie, la Biblioteca Județeană „Petre Dulfu„ Baia Mare, ora 11 va avea loc prima întâlnire a membrilor Ligii Scriitorilor, filiala Maramureș, după lunga perioadă de pandemie. Informație furnizată de către poeta Carmena Felicia Băințan, președintele LSR MM.

marți, 20 august 2019

Revista internațională Starpress și Liga Scriitorilor sărbătoresc Ziua Limbii Române la Olănești


  În data de 31 august a.c. în organizarea Ligii Scriitorilor și a revistei internaționale Starpress, va avea loc în stațiunea Olănești, județul Vâlcea, sărbătorirea Zilei Limbii Române. La această activitate vor participa zeci de scriitori din țară, Canada, Anglia, Franța, Italia etc.
Manifestarea, coordonată de Ligya Diaconescu, directoarea revistei Starpress, va începe la ora 10,  pe platforma de lângă Bisericuța de lemn din Albac aflată în Olănești, ce datează din anul 1752. Biserica a fost ridicată în satul natal al lui Horea, erou al iobagilor din Ardeal. Biserica de lemn din Albac a fost prima biserică de lemn ardelenească salvată ca monument istoric în România. Ea a fost adusă în anul 1907 din Albac, atunci în fostul imperiu Austro-Ungar, și salvată la conacul familiei Brătianu din Florica, în Regatul României. Biserica are o valoare cultural istorică de unicat în patrimoniul românesc prin semnificația istorică, destinul său aparte și prin calitățile formale și tehnice ce o disting drept una dintre cele mai prețioase creații în lemn din Transilvania.
În deschiderea programului, scriitorul Al. Florin Țene, președintele național al Ligii Scriitorilor va ține conferința “Istoria Limbii Române-de la Decebal la Eminescu. “ După care va citi monumentalul poem “Gloria Limbii Române. “
Vor lansa cărți, scriitorii: Ligya Diaconescu, Mariana Popa, Melania Rusu Caragioiu, Olimpia Sava, Ionela Flood, Rodica Calotă, Nadia Urian, Mary Smith,  Tudora Lazăr, și Al.Florin Țene. Despre cărțile acestuia va vorbi profesoara Lucia- Elena Locusteanu.
Poeții prezenți la această manifestare vor susține un recital de poezie dedicate Limbii Române.
Liga Scriitorilor Români și revista Starpress vor acorda Diplome și distincții unor scriitori din țară și diasporă, semn de prețuire pentru activitatea acestora în slujba Limbi Române.
În încheierea manifestării va urma un concert de cântece susținut de: Camelia Florescu, Gheorghe Cărbunaru, Manole Barna, Călin Ariciu, Maria Militaru, Maria Brădean și Lavinia Roșu.
Tot în cadru acestei sărbători, în organizarea Bibliotecii orășenești “A.E.Baconsky “ din Călimănești și a scriitorului Constantin Geantă redactorul șef al revistei”Mirajul Oltului “, în data de 3 august la orele 16, 30 are loc manifestarea culturală “Medalion literar-Al.Florin Țene și Titina Nica Țene “, la Biblioteca din Călimănești. Despre personalitatea scriitorului și  a promotorului cultural Al.Florin Țene, președintele national al Ligii Scriitorilor Români, vor vorbi prof.Constantin Geantă,și  profesor Lucia-Elena Locusteanu.
Al.Florin Țene și Titina Nica Țene  vor citi din opera lor. După care urmează un dialog pe teme literare cu scriitorii din Călimănești și Rm.Vâlcea. Liga Scriitorilor Români va acorda DIPLOMA DE EXCELENȚĂ Bibliotecii din Călimănești pentru îndelungata activitate în răspândirea “luminii” cărți în rândul cititorilor, iar profesorului și scriitorului Constantin Geantă i se va acorda Medalia VIRTUTEA LITERARĂ, semn de prețuire pentru îndelungata activitate de creație literară și promovarea Limbii și Literaturi Române în rândul tineretului de pe Valea Oltului. La manifestare sunt invitați scriitori din Rm.Vâlcea, Drăgășani, județul Olt și Sibiu.

Articol de: Miruna Mureșan / 20 aug. 2019
Sursa: Revista Luceafărul: Anul XI, Nr. 8 (128), August 2019


vineri, 1 martie 2019

Liga Scriitorilor Români. Festivitatea de decernare a premiilor anuale-2018


 Ședința cenaclului literar “Artur Silvestri” din data de 28 februarie a.c., patronat de Liga Scriitorilor Români, filiala Cluj, care a avut loc la Cercul Militar, a fost una deosebită, având ca temă: festivitatea de decernare a premiilor literare ale Ligii Scriitorilor pe anul editorial 2018, pentru cele mai bune cărți. Au fost jurizate 189 de titluri, făcându-se câte trei selecții pentru fiecare gen literar și în final au fost stabilite cărțile câștigătoare. Titlurile selectate au apărut sub siglele unui număr de 22 de edituri din 17 orașe din țară. Premiile s-au acordat exclusiv pe baza criteriului valoric. Juriul a fost format din scriitorii: AL. FLORIN. ŢENE (președintele juriului), GAVRIL MOISA, IULIAN PATCA, ION CONSTANTINESCU și VOICHIŢA PĂLĂCEAN-VEREŞ.

Cenaclul a fost deschis de președintele Ligii Scriitorilor, domnul AL. FLORIN ŢENE care a dat cuvântul noii președinte a cenaclului, scriitoarea și profesoara VOICHIŢA PĂLĂCEAN VEREŞ care a propus să se asculte cu solemnitate „Imnul Ligii Scriitorilor”, compus de dl. dr. Mihai Ganea ce este cântat la fiecare manifestare organizată de cele 39 filiale din țară .

„E Liga, e Liga, frumoasă cunună,
Din gând făurită cu Limba Română,
Și dor, libertate, să punem în carte,
Iubire de țară, iubire de frate.”

Aceste memorabile versuri au răsunat în inimile tuturor, creând o atmosferă solemnă, demnă de munca depusă de acești minunați scriitori.

La începutul ședinței, așa cum a intrat în tradiția cenaclului, scriitorul Al.Florin Țene a prezentat și analizat următoarele cărți și reviste primite în cursul lunii, de la scriitorii din țară și străinătate:” “Iubirile vikingilor “ de Radu Vida, “De la grădi`, de la școa` “ de Janet Nică, “Slove lămurite în bătaia peniței în Anul Centenarului 2018 “, antologie întocmită de Ana-Cristina Popescu, “Între relative și absolut “ de Lili Crăciun,” Poezii alese“de Simor Andras, “La mulți ani, singura noastră patrie natală, România Centenară!” de Hajdu Gyozo,”Antologia scriitorilor în sărbătoare ”de Ligya Diaconescu,”Gutenberg” revistă din Arad, editată de scriitoarea Floarea R.Cândea,”Cu ușile larg închise” de Iustinian Gr.Zegreanu,”Când visele prind aripi” de Garofița Jianu,”In/Out, de Florica Ranta Cândea,”Treptele speranței” antologie brăileană, “Moldova literară “revistă editată de filiala Iași a Ligii Scriitorilor, redactor șef Mihai Știrbu.

Această zi sărbătorească a continuat cu un moment minunat de poezie dedicat dragostei pentru că în 24 februarie s-a sărbătorit Dragobetele. Au citit din operele lor, poeții :LAURENŢIU ROTAR, MARIUS ŢION și IONUŢ ŢENE-șeful culturii clujene, de la primăria clujeană, departamentul cultură, învățământ, culte. Aceștia au fost recompensați cu distincții speciale acordate de Comitetul Director al Ligii Scriitorilor pentru tot ce fac și au făcut în folosul culturi, pentru contribuția lor la buna desfășurare a manifestărilor prilejuite cu ocazia Centenarului Marii Uniri, menționând ridicarea celor 4 statui: IPS Bartolomeu Anania, episcopul Nicolae Ivan, cardinalul Iuliu Hossu și Iuliu Maniu.

În continuare Al.Florin Țene a vorbit de marea personalitate a țării și a Ligii noastre, doamna dr. Honoris Causa, prof. universitar ŞTEFANIA KORY CALOMFIRESCU care a fost recompensată cu diplomă de onoare din partea editurii „Ecou Transilvan”, editură la care a scos o mare parte a cărților sale, fiind recompensată pentru activitatea depusă în slujba medicinei și publicarea consecventă a cărților document despre viața marilor noștri medici, dând dovadă de competență profesională și respect față de marile valori românești.

Scriitorului DOREL COSMA de la Bistrița, managerul centrului cultural George Coșbuc, mare organizator de activități culturale, și domnului MENUŢ MAXIMINIAN, redactorul șef al ziarului local „Răsunetul” li s-au decernat medalia „Virtutea literară”, semn de prețuire pentru tot ce fac în folosul culturii naționale.

Aceași medalie a fost acordată domnului GHEORGHE BĂNESCU de la Filiala Mureș a Ligii Scriitorilor, pentru editarea unui album extraordinar documentar și estetic despre istoria țării, dedicat Marii Uniri care a fost lansat în mai multe orașe din țară.Domnul MIRCEA DORIN ISTRATE, poet și scriitor din Târgu Mureș, președintele Filialei Mureș a fost evidențiat pentru activitatea sa deosebită și i s-a acordat “Diploma de excelență”, pentru promovarea literaturii române contemporane și buna colaborare cu autorul, domnia sa organizând numeroase acțiuni culturale în anul Centenarului Marii Uniri.

A urmat premierea cărților apărute în 2018, premierea fiind făcută de domnul președinte național al Ligii Scriitorilor AL. FLORIN ŢENE și de domnul IULIAN PATCA, președintele filialei Cluj.

1. Premiul național se acordă domnului RADU VIDA pentru romanul „Iubirile vikingilor”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca.
2. Premiul pentru „Cartea de poezie” (din 74 de nominalizări) se acordă
· domnului IONUŢ ŢENE-pentru volumul « Ridurile pietrei », Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca
· domnului LUCIAN DUMBRAVĂ-pentru volumul « Valenţele sinelui, » Editura Armonii Culturale, jud. Vrancea
3. Premiul pentru Cartea de proză (din 26 de nominalizări)
· MIHAI SĂLCUŢAN, pentru cartea „Poduri de Prut”, Editura EditGraph, Buzău, București
4. Premiul pentru „Cartea de satiră și umor” (din 17 nominalizări=
· EUGEN ALBU, pentru volumul „Viitorul de ieri”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca
5. Premiul pentru „Cartea de critică, eseu și istorie literară” (din 16 nominalizări)
· VOICHIŢA PĂLĂCEAN-VEREŞ-pentru volumul „Migrând printre cuvinte”, Editura Uniunii Ziariștilor Profesioniști din România, București
6. Premiul pentru „Cartea de memorialistică și spiritualitate” ( din 15 nominalizări)
· VOICHIŢA TULCAN MACOVEI-pentru lucrarea „Origini”, Editura Multimedia Internațional, Arad
7. Premiul pentru „Cartea monografică și de cultivare a valorilor tradiționale” (din 14 nominalizări)
· FLOARE RANTA CÂNDEA-pentru volumul „Macea, înscrisuri monografice”, Editura Guttenberg, Arad

Această scriitoare din Arad a dat telefon în direct, felicitând, din partea Filialei Ligii Scriitorilor Arad, pe organizatorii manifestării de înalta ținută.Cu regretul că nu au putut veni, dar se revanșează pe 28 martie la lansarea cărții despre Al.Florin Țene.

8. Premiul pentru „Cartea de antologie și de cultivare a valorilor literare” ( din 17 nominalizări)

· ELENA CONDREI-pentru volumul „Cu fața spre Universitate”, Editura Geea, Botoșani
9. Premiul pentru „Cartea de debut” ( din 11 nominalizări)
· OLIMPIA BURIAN-pentru volumul „Târziul clipei”, Editura Napoca Nova, Cluj-Napoca
10. Premiul pentru „Cartea de publicistică literară” (din 13 nominalizări)
· ZENO MILLEA-pentru volumul „Pericolul românesc la începutul secolului XX”, Editura Napoca Star, Cluj-Napoca
11. Premiul „Laudatio” al revistei „Agora literară”
· VASILE B. GĂDĂLIN-pentru întreaga sa operă literară

12. Premiul „Artur Silvestri” al cenaclului omonim și al Asociației Române pentru Patrimoniu
EUGEN COŢA-pentru antologia de autor „Sonete vesele și triste”, editura Napoca Nova, Cluj-Napoca
13. Premiul Special al Ligii Scriitorilor din România
· GHEORGHE ONEA-pentru volumul “Anotimpul iubirii”, Editura EditGraph, Buzău
14. Premiul pentru „Publicații literare periodice”
· Revista „CLAVIATURI” ( Brașov)-coordonator George g. Echim
· Revista „CONEXIUNI LITERARE” (Bistrița), director fondator Dorel Cosma
· Revista on-line „LUCEAFĂRUL” (Botoșani), director Ion Istrate
Diplome de excelență
· IOAN BENCHE-pentru volumul de poezie „Din Cântarea Cântărilor-balsam de cuvânt”
· NICOLAE SUCIU-pentru antologia de debut „Cronica unui cititor fără asemănare”

A mai fost acordată o diplomă restantă doamnei LIUBOMERA MARUSCIAC pentru toată activitatea domniei sale.

Cei premiați prezenți la ședință au luat cuvântul, mulțumind și aducând completări operei pe care au scris-o.

În final doamna LUCIA ELENA LOCUSTEANU a recitat o frumoasă poezie compusă de domnia sa și adresată celor al căror cuvânt devenind balsam pentru suflet au fost răsplătiți cu premii, poezie din care reținem doar câteva versuri memorabile care ne-au atins inima:

„Cuvântul lor e har divin
Ce-i răsplătit astăzi din plin
I-a înrobit cu-al lui senin
Cuvântu-i greu de mânuit
De așezat, de potrivit
La locul sfânt ce-i șlefuit
L-au cizelat cu drag și dor
Și-a înflorit în mâna lor.
Cuvânt rostit în miez de noapte
E a iubirii calde șoapte
E-a patriei dulce rostire
A limbii noastre nemurire”

Premianții vor beneficia de reduceri substanțiale la publicarea următorului volum, dacă va apărea sub egida Editurii Napoca Nova, în termen de 12 luni după festivitatea de premiere.

Următoarea ședință va avea loc în 28 martie când va fi lansată cartea „Alexandru Florin Țene-Atitudini literare la începutul secolului XXI” de Voichița Tulcan Macovei, unde vor vorbi: Lucia Elena Locusteanu, Iulian Patca, Lucia Bibar’, Floarea Ranta Gândea și autoarea.


Liliana Derevici