Se afișează postările cu eticheta educatoare. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta educatoare. Afișați toate postările
luni, 4 august 2025
marți, 18 iunie 2019
[AGIRo-536] Până în 28 IUNIE este ETAPA A III-A DE ÎNSCRIERI LA ACTIVITĂȚILE AGIRo pe 2019 pentru învăţători, educatoare, profesori de la ciclul gimnazial şi liceal
Până în 28
IUNIE este ETAPA A III-A DE ÎNSCRIERI LA ACTIVITĂȚILE AGIRo pe 2019 pentru învăţători, educatoare,
profesori de la ciclul gimnazial şi liceal (eventual însoțiți
de familii)
a)Pentru colegii din
România:
Alegeți una, mai multe sau toate activitățile
descrise mai jos. La fiecare simpozion, congres, școală
de vară vor fi și unul sau mai multe cursuri de
formare fără costuri suplimentare (doar pentru cei care vor dori să le urmeze).
Completați apoi în noul tabel atașat opțiunile dumneavoastră după ce achitați
(până în 28 iunie inclusiv), integral sau un avans acolo unde se precizează
avans (sau scrieți vouchere), prin depunere bancară
sau mandat poștal, în contul: Asociaţia Generală a
Învăţătorilor din România, cod fiscal 23564572, cont CEC Bank Arad (sucursala
Bdul. Revoluţiei nr. 5-7), cod IBAN RO32CECEAR0137RON0355948. După efectuarea
plății să trimiteţi atașate, pe adresaasociatiainvatatorilor@gmail.com noul tabelul de înscriere, dovada plății scanată și (opțional)
articol/articole. TRIMITEȚI-NE TOATE ACESTEA ÎNTR-UN SINGUR
E-MAIL DISTINCT ȘI DOAR LA asociatiainvatatorilor@gmail.com,
NU LA ALTE ADRESE SAU PE FACEBOOK!
Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei pentru fiecare
activitate aleasă, cotizația anuală de 25 lei (o singură dată și doar dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional, 30 lei taxă de publicare de
fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo.
Achitând cotizația, cu această ocazie devin membri AGIRo și cei care nu au fost până acum (le vom elibera adeverința corespunzătoare).
Membrii familiei care nu
sunt cadre didactice sunt scutiți doar de
cotizație.
Cei care, în țară, vor să își folosească voucherele pentru
cazare+masă vor scrie „vouchere” și vor
achita doar taxa de participare și eventual
cotizația și
taxa de publicare. Celor care optează pentru vouchere le voi scrie ulterior
când și unde să îmi trimită voucherele.
b)Colegii de peste
hotare care doresc să participe la activitățile
noastre trebuie să se înscrie și ei și să achite cele necesare tot până în 28 iunie la activitățile unde nu avem gratuități. Să ne
scrie laasociatiainvatatorilor@gmail.com și le vom
comunica persoanele de contact din țara lor la
care să facă plata. Vor achita sumele echivalente în moneda lor națională. Colegii de peste hotare sunt scutiți de cotizație către AGIRo și de taxe de participare/publicare la activitățile din România. La activitățile desfășurate în țara lor respectă procedura asociațiilor noastre partenere de acolo.
OFERTA cu
activitățile AGIRo pe 2019 pentru învăţători,
educatoare, profesori de la ciclul gimnazial şi liceal (eventual însoțiți
de familii) LA CARE MAI SUNT LOCURI
A. ARAD (28 – 30
iunie 2019, de ZIUA
ÎNVĂȚĂTORULUI) PENTRU PROFESORI ȘI ELEVI DIN Serbia (Voivodina și
Serbia de Răsărit), Ucraina (regiunile Odessa, Cernăuți și Transcarpatia), Republica Moldova
(inclusiv raioanele nistrene), Bulgaria, Macedonia, Albania, Ungaria și România:
1.Asigurăm cazare și masă gratuite începând cu cina din 28 iunie și terminând cu prânzul din 30 iunie pentru primii 33 de profesori,
elevi și părinți
însoțitori de peste hotare care își anunță participarea lor printr-un e-mail
lavioreldolha@gmail.com cu nume, școală, localitate, telefon, e-mail pentru cei pe care îi înscriu.
2.Primim și din țară înscrieri cu cazare la hotel și masă (contra cost – 240 lei în total pentru cele 2 zile).
Colegii din țară se pot înscrie până în 20 iunie
trimițând un e-mail la vioreldolha@gmail.com cu nume, școală, localitate, telefon, e-mail pentru cei pe care îi înscriu.
Se pot folosi și voucherele de vacanță.
3.Colegii arădeni și cei care nu au nevoie de cazare și
masă, se pot înscrie oricând trimițând un
e-mail lavioreldolha@gmail.com cu nume, școală, localitate, telefon, e-mail pentru cei pe care îi înscriu.
Ei au de achitat doar 30 lei taxa de participare.
B. ALTE ACTIVITĂȚI AGIRo din 2019 LA CARE SE MAI FAC ÎNSCRIERI (la
celelalte NU mai sunt locuri):
I. 21-22 iulie: Iași. Vizitarea orașului și Simpozion Internațional la 110 ani de la congresul din 3-5 iulie 1909 de la Teatrul
Naţional din Iași în prezența a 1500 învățători. Înscrierile se fac depunând un
avans de 100 lei până în 28 iunie inclusiv sau precizând că vor utiliza
vouchere. După ce știm câți
suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de
fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo;
II. 5 – 7 august:
Sibiu (congres internațional la 100 de ani de la primul
congres al învățătorilor români din Ardeal, Banat,
Crişana şi Maramureş organizat de Iuliu Vuia la Sibiu în 24-26 februarie 1919 în
prezenţa a peste 1500 învăţători, pe când doar 1/3 din Ardeal avea administrație românească). Avem variante de cazare la hotel și cu 50 lei/zi și cu 150 lei/zi (la varianta aceasta
din urmă se vor accepta și voucherele). Înscrierile se fac
depunând un avans de 100 lei până în 28 iunie inclusiv sau precizând că vor
utiliza vouchere. După ce știm câți
suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de
fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo;
III. 7 – 9 august:
București (congres internațional –al 42-lea -la 90 de ani de la congresul din 6-7 decembrie
1929 de la Bucureşti, congres la care asociația
regională transilvană se unește cu AGIRo sub conducerea lui D.V.
Ţoni și la 80 de ani de la alegerea din 1
februarie 1939 a lui Teodor Iacobescu ca președinte
AGIRo). Avem variante și cu 50 lei/zi și cu 150 lei/zi (la varianta aceasta din urmă se vor accepta și vouchere). Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până
în 28 iunie inclusiv sau precizând că vor utiliza vouchere. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările
ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit
avansul. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de
participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au
achitat-o pe 2019) și, opțional
30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau
revista AGIRo;
C. Puteți publica
articol/articole în volumul simpozionului internațional și/sau revista
AGIRo/Buletinul Congresului achitând 30 lei/articol. Scrieți
articolul în paginile atașate aici. Această pagină are formatul
B5JIS. Introduceți aici articolul dumneavoastră și redenumiți documentul cu Numele și prenumele dumneavoastră și
precizarea volum pentru simpozion internațional sau
revista AGIRo/Buletinul Congresului. Trimiteți
articolul/articolele până în 30 iunie laasociatiainvatatorilor@gmail.com însoțite
de dovada achitării taxei sau a depunerii a 2 % pentru AGIRo.
Înscrieri în AGIRo
În AGIRo se poate
înscrie orice cadru didactic (învăţător, educatoare, profesor de la ciclul
gimnazial şi liceal). Înscrierea presupune achitarea cotizației anuale de 25 lei prin depunere bancară sau mandat poștal în contul: Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, cod
fiscal 23564572, cont CEC Bank Arad (sucursala Bdul. Revoluţiei nr. 5-7), cod
IBAN RO32CECEAR0137RON0355948. După achitarea cotizaţiei să trimiteţi atașate, pe adresaasociatiainvatatorilor@gmail.com cererea de mai jos completată în Word și dovada scanată a documentului de plată (precizând și pentru ce an/ani s-a achitat cotizaţia). Vă vom trimite apoi
adeverinţele de membru corespunzătoare.
2% pentru
AGIRo până în 31 iulie
Descărcați formularul 230. Completați-l în 2
exemplare doar la rubricile „capitolul I” (cu datele contribuabilului) şi
semnaţi jos, la ,,contribuabil”. Cei care ne trimit scanat la asociatiainvatatorilor@gmail.com al doilea exemplar cu ștampila și numărul de înregistrare de la ANAF
şi atestă astfel că au redirecţioat 2% din impozitul pe anul 2018 sunt scutiţi
de cotizaţie sau pot publica fără taxă un articol în volumele AGIRo. Puteţi la
alegere: a)să îl depuneţi personal până în 31 iulie la ANAF-ul de pe raza
domiciliului dv sau b)să împuterniciți pe
cineva să îl depună completând și
capitolul V cu datele împuternicitului respectiv.
Viorel Dolha,
președintele AGIRo, 0723259290,
0744195155
PS
Sunt deja finalizate acțiunile de la Adjud (unde au participat peste 400 colegi), Cernăuți (peste 150 colegi), Suceava (peste 150 colegi) și din Serbia (100 de colegi din România, R.Moldova și Ucraina și 300 participanți din Serbia).
S-au epuizat locurile și nu mai facem înscrieri pentru Eforie Sud, Chișinău, Izmail și Balcani.
Puteți fi la curent cu activitățile AGIRo
consultând paginile noastre sau înscriindu-vă în grupurile noastre:
VIOREL DOLHA
luni, 13 mai 2019
Comunicat de presă AGIRo
Până în 17 MAI este ETAPA A II-A DE ÎNSCRIERI LA ACTIVITĂȚILE AGIRo pe 2019 pentru învăţători, educatoare, profesori de la ciclul gimnazial şi liceal (eventual însoțiți de familii)
a)Pentru colegii din România:
Alegeți una, mai multe sau toate activitățile descrise mai jos. La fiecare simpozion, congres, școală de vară vor fi și unul sau mai multe cursuri de formare fără costuri suplimentare (doar pentru cei care vor dori să le urmeze).
Completați apoi în noul tabel atașat opțiunile dumneavoastră după ce achitați (până în 17 mai inclusiv), integral sau un avans acolo unde se precizează avans, prin depunere bancară sau mandat poștal, în contul: Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, cod fiscal 23564572, cont CEC Bank Arad (sucursala Bdul. Revoluţiei nr. 5-7), cod IBAN RO32CECEAR0137RON0355948. După efectuarea plății să trimiteţi atașate, pe adresa asociatiainvatatorilor@gmail.com noul tabelul de înscriere, dovada plății scanată și (opțional) articol/articole. TRIMITEȚI-NE TOATE ACESTEA ÎNTR-UN SINGUR E-MAIL DISTINCT ȘI DOAR LAasociatiainvatatorilor@gmail.com , NU LA ALTE ADRESE SAU PE FACEBOOK!
Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei pentru fiecare activitate aleasă, cotizația anuală de 25 lei (o singură dată și doar dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional, 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo.
Achitând cotizația, cu această ocazie devin membri AGIRo și cei care nu au fost până acum (le vom elibera adeverința corespunzătoare).
Membrii familiei care nu sunt cadre didactice sunt scutiți doar de cotizație.
Cei care, în țară, vor să își folosească viitoarele vouchere vor achita pentru cazare+masă un avans de 100 lei + taxa de participare și eventual cotizația și taxa de publicare. Celor care optează pentru vouchere le voi scrie ulterior când și unde să îmi trimită voucherele.
b)Colegii de peste hotare care doresc să participe la activitățile noastre trebuie să se înscrie și ei și să achite cele necesare tot până în 17 mai. Să ne scrie la asociatiainvatatorilor@gmail.com și le vom comunica persoanele de contact din țara lor la care să facă plata. Vor achita sumele echivalente în moneda lor națională. Colegii de peste hotare sunt scutiți de cotizație către AGIRo și de taxe de participare/publicare la activitățile din România. La activitățile desfășurate în țara lor respectă procedura asociațiilor noastre partenere de acolo.
OFERTA cu activitățile AGIRo pe 2019 pentru învăţători, educatoare, profesori de la ciclul gimnazial şi liceal (eventual însoțiți de familii)
A.1-4 mai: Cernăuți, Suceava și mănăstirile Bucovinei (Mănăstirea Putna, Voroneț, Sucevița).
Etapa I: 1-2 mai. În dimineața de 1 mai plecăm cu autocarul din Suceava la Cernăuți (trebuie pașaport). Ne vom caza la hotel Bucovina din Cernăuți. La un liceu românesc din regiune vom desfășura Simpozion Internațional la 100 de ani de la primul congres al Asociaţiei Corpului Didactic Român din Bucovina care s-a ținut la Cernăuți (14-15 februarie 1919), președintele asociației fiind George Tofan, asociație ce fusese întemeiată în 1905 ca „Reuniunea şcolară română din Bucovina”, transformată din 1909 în Asociaţia corpului didactic român din Bucovina. ACTIVITATEA DE LA CERNĂUȚI ESTE DEJA FINALIZATĂ;
Etapa a II-a: 2-4 mai. Suceava și mănăstirile din Bucovina imediat după Paște. Simpozion Internațional la 105 ani de la Primul Congres al Asociaţiei Corpului Didactic Român din Bucovina din 7-8 iunie 1914 de la Suceava. În 2 mai vizităm Suceava după ce sosim din Cernăuți. În dimineața de 3 mai simpozionul, după prânz și/sau în dimineața de 4 mai vizităm mănăstirile bucovinene.ACTIVITATEA DE LA SUCEAVA ESTE DEJA FINALIZATĂ;
B.31 mai – 2 iunie: Mustapici – Kucevo - Vârșeț (Serbia): ACTIVITATE LA CARE SE MAI POT ÎNSCRIE DOAR REZERVE CARE VOR ACHITA DOAR DUPĂ CE ÎI ANUNȚ DACĂ SE ELIBEREAZĂ LOCURI (Simpozion Internațional și festival de folclor). Cazare două nopți la hotel în Veliko Gradiște. După cazare vom merge în seara de 31 mai la Mustapic la festival și cină. În 1 iunie la simpozion și prânz la Svilajnac, la festival de folclor (cel mai mare din Serbia de Răsărit) în Kucevo. În 2 iunie continuăm simpozionul și program liber. CHELTUIELI: Cazare + masă= 70 euro/pers (se aduc acolo). Transportul (200 lei cu autocar care pleacă din Focșani și ia colegi pe traseul spre Serbia din BZ, PH, B, OT, DJ, MH)+ taxa de participare de 30 lei+cotizație 25 lei (dacă nu s-a plătit pe 2019) se achită în contul AGIRo până în 21 mai inclusiv;
C.28-30 iunie: Arad: (2 zile de Ziua Învățătorului la a XIII- a ediție a Simpozionului Internațional „Portrete de dascăli”). CHELTUIELI: Cazare hotel + 3 mese= 120 lei/zi/pers. + taxa de participare de 30 lei. TOTAL: 270 lei pentru 2 zile. Cu tot cu cotizație 295 lei. Se poate achita până în 17 mai integral sau un avans de 100 lei. Căutăm și cu vouchere. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo;
D.8 – 12 iulie: Eforie Sud: (a VII-a ediție a Școlii Internaționale de Vară a AGIRo). CHELTUIELI:
Varianta Hotel Cosmos=(133 lei/zi cazare + 3 mese/zi)X4 zile + taxa de participare de 30 lei=562 lei/pers. Cu tot cu cotizație dacă nu s-a plătit deja=587 lei în TOTAL
Varianta Hotel Crișana=(113 lei/zi cazare + 3 mese/zi) X4 zile + taxa de participare de 30 lei=482 lei/pers. Cu tot cu cotizație dacă nu s-a plătit deja=507 lei/pers în TOTAL
Se poate achita integral sau un avans de 100 lei. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo.
Celor care optează pentru folosirea noilor vouchere le voi scrie ulterior când și unde să îmi trimită voucherele. Ei vor achita până în 17 mai doar un avans de 100 lei.
Noutate: Puteți opta pentru unul dintre cursurile cu credite numite mai jos. O persoană poate opta doar pentru unul dintre cursuri și va achita acolo:
1. Comunicarea si negocierea conflictelor in managementul educational,curs cu 15 credite, 60 ore, 250 lei 2.Particularitatile proiectarii si predarii simultane la nivel primar si gimnazial, curs cu 23 de credite, 100 ore, 300 lei
Să îmi scrieți la asociatiainvatatorilor@gmail.com, în e-mailul de înscriere și dacă optați pentru vreunul dintre aceste cursuri. Vă voi trimite apoi descrierea celor 2 cursuri și vom reveni ulterior cu posibilitatea de înscriere online la curs;
E.21 iulie-27 iulie: Iași - Chișinău- Odessa - Cetatea Albă – Sărata – Izmail – Reni, cu etapele:
Etapa I: 21-22 iulie: Iași. Vizitarea orașului și Simpozion Internațional la 110 ani de la congresul din 3-5 iulie 1909 de la Teatrul Naţional din Iași în prezența a 1500 învățători. Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până în 17 mai inclusiv. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul. Vom căuta să fie și varianta cu vouchere. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo;
Etapa a II-a: 22 – 25 iulie: Chișinău LA ACTIVITATEA DE LA CHIȘINĂU SE MAI POT ÎNSCRIE DOAR REZERVE ȘI VOR ACHITA DOAR DUPĂ CE ÎI ANUNȚ DACĂ SE ELIBEREAZĂ LOCURI (Școală Internațională de Vară la 100 de ani de la înfiinţarea Asociaţiei învăţătorilor din Chişinău la al II-lea Congres al învăţătorilor basarabeni, 1919). Cazare la hotel +3 mese/zi=150 lei/zi/pers X3 zile=450 lei în total/pers. Se adaugă taxa de participare de 30 lei și, după caz, cotizația anuală de 25 lei. Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până în 17 mai inclusiv. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul și ne interesăm de autocar/autocare.
Etapa a III-a: 25 – 27 iulie: Cetatea Albă – Izmail – Reni, Ucraina LA ACTIVITATEA DE LA IZMAIL SE MAI POT ÎNSCRIE DOAR REZERVE ȘI VOR ACHITA DOAR DUPĂ CE ÎI ANUNȚ DACĂ SE ELIBEREAZĂ LOCURI (Simpozion Internațional). Trebuie pașaport. Cazare la hotel +3 mese/zi=150 lei/zi/pers X2 zile=300 lei în total/pers. Se adaugă taxa de participare de 30 lei și, după caz, cotizația anuală de 25 lei. Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până în 17 mai inclusiv. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul și ne interesăm de autocar/autocare.
F.5 – 7 august: Sibiu (congres internațional la 100 de ani de la primul congres al învățătorilor români din Ardeal, Banat, Crişana şi Maramureş organizat de Iuliu Vuia la Sibiu în 24-26 februarie 1919 în prezenţa a peste 1500 învăţători, pe când doar 1/3 din Ardeal avea administrație românească). Avem variante de cazare la hotel și cu 50 lei/zi și cu 150 lei/zi (la varianta aceasta din urmă se vor accepta și voucherele viitoare). Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până în 17 mai inclusiv. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo;
G.7 – 9 august: București (congres internațional –al 42-lea -la 90 de ani de la congresul din 6-7 decembrie 1929 de la Bucureşti, congres la care asociația regională transilvană se unește cu AGIRo sub conducerea lui D.V. Ţoni și la 80 de ani de la alegerea din 1 februarie 1939 a lui Teodor Iacobescu ca președinte AGIRo). Avem variante și cu 50 lei/zi și cu 150 lei/zi (la varianta aceasta din urmă se vor accepta și vouchere). Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până în 17 mai inclusiv. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo;
H.13 – 17 august: Sântămărie la aromânii din Balcani pe traseul: București - Krușevo, Macedonia (localitate cu aromâna în administrație și învățată în școală - Bitola, Macedonia (cimitir aromân vestit și biserică aromână) – Metsovo, (Aminciu în aromână),Grecia (o Sântămărie tradițonală în această localitate turistică aflată la altitudinea de 1200m locuită exclusiv de aromâni) – Fier și Diviaka, Albania (localități unde sunt organizate școli private de învățare a aromânei) – Korce, Albania (biserică aromână nouă și ruinele vechii Moscopole aromâne care avea 70 000 locuitori în timpul când Atena avea 5000). LA ACTIVITATEA DIN BALCANI SE MAI POT ÎNSCRIE PÂNĂ ÎN 17 MAI DOAR REZERVE ȘI VOR ACHITA DOAR DUPĂ CE ÎI ANUNȚ DACĂ SE ELIBEREAZĂ LOCURI
Ne vom caza o noapte în Krușevo, 2 nopți în Metsovo și la întoarcere din nou o noapte în Krușevo. Vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care s-au înscris deja și ne interesăm de autocar/autocare.
I.31 octombrie– 3 noiembrie: Maramureș și Transcarpatia. Simpozion Internațional, vizită la o școală în Transcarpatia, Ucraina (trebuie pașaport) și turul Maramureșului. Cazare în Sighet 3 nopți. La congresul din 29 -31 august 1930, congres în a cărui ultimă zi, participanţii s-au deplasat la o şcoală românească din Maramureşul din dreapta Tisei (atunci în Cehoslovacia, acum în Ucraina). Inițial am rezervat 30 locuri pentru Sighet la Pensiunea Marinela cu 70 lei/noapte+mic dejun. Vom mai rezerva încă vreo 20 de locuri. Înscrierile se fac depunând un avans de 100 lei până în 17 mai inclusiv. Se poate și cu vouchere. După ce știm câți suntem, vom definitiva rezervările ferme la cazare și masă pentru cei care au plătit avansul și ne interesăm de autocar/autocare pentru turul Maramureșului și pentru vizita în Ucraina. Cei fără cazare și masă achită doar taxa de participare de 30 lei, cotizația anuală de 25 lei (dacă nu au achitat-o pe 2019) și, opțional 30 lei taxă de publicare de fiecare articol în volumul simpozionului sau revista AGIRo.
Puteți publica articol/articole în volumul simpozionului internațional și/sau revista AGIRo/Buletinul Congresului achitând 30 lei/articol. Scrieți articolul în paginile atașate aici. Această pagină are formatul B5JIS. Introduceți aici articolul dumneavoastră și redenumiți documentul cu Numele și prenumele dumneavoastră și precizarea volum pentru simpozion internațional sau revista AGIRo/Buletinul Congresului. Trimiteți articolul/articolele până în 31 mai la asociatiainvatatorilor@gmail.com însoțite de dovada achitării taxei sau a depunerii a 2 % pentru AGIRo.
Puteți participa la „DESPRE LOCALITATEA MEA” – concurs gratuit de compuneri cu premii pentru elevi, termen 14 mai
Veți găsi mai jos modalitatea simplă de a posta până în 14 mai inclusiv pe http://www.aiarad.ro compunerile/eseurile elevilor de ciclul primar, gimnazial sau liceal despre localitatea lor.
Concursul internațional se desfășoară cu ocazia manifestărilor din 16 și 17 mai, la 100 de ani de administrație românească în Arad (1919), la inițiativa Asociației Învățătorilor din Județul Arad, a Asociației Generale a Învățătorilor din România și a Bibliotecii Județene „Alexandru D. Xenopol” Arad.
Se poate scrie despre trecutul localității sau despre prezentul ei sau se poate imagina viitorul acesteia. Compunerile/eseurile pot fi de întindere diferită, nu există un barem al întinderii (sunt valabile și câteva alineate și o pagină și câteva pagini) Se va juriza separat pe clase.
Viorel Dolha, președintele AGIRo, 0723259290, 0744195155
Înscrieri în AGIRo
În AGIRo se poate înscrie orice cadru didactic (învăţător, educatoare, profesor de la ciclul gimnazial şi liceal). Înscrierea presupune achitarea cotizației anuale de 25 lei prin depunere bancară sau mandat poștal în contul: Asociaţia Generală a Învăţătorilor din România, cod fiscal 23564572, cont CEC Bank Arad (sucursala Bdul. Revoluţiei nr. 5-7), cod IBAN RO32CECEAR0137RON0355948. După achitarea cotizaţiei să trimiteţi atașate, pe adresa asociatiainvatatorilor@gmail.com cererea de mai jos completată în Word și dovada scanată a documentului de plată (precizând și pentru ce an/ani s-a achitat cotizaţia). Vă vom trimite apoi adeverinţele de membru corespunzătoare.
2% pentru AGIRo până în 31 iulie
Descărcați formularul 230. Completați-l în 2 exemplare doar la rubricile „capitolul I” (cu datele contribuabilului) şi semnaţi jos, la ,,contribuabil”. Cei care ne trimit scanat la asociatiainvatatorilor@gmail.com al doilea exemplar cu ștampila și numărul de înregistrare de la ANAF şi atestă astfel că au redirecţioat 2% din impozitul pe anul 2018 sunt scutiţi de cotizaţie sau pot publica fără taxă un articol în volumele AGIRo. Puteţi la alegere: a)să îl depuneţi personal până în 31 iulie la ANAF-ul de pe raza domiciliului dv sau b)să împuterniciți pe cineva să îl depună completând și capitolul V cu datele împuternicitului respectiv.
Restanțe
Colegii cărora am omis să le trimitem vreo adeverință sau vreun volum cu articol publicat să ne scrie la adresaasociatiainvatatorilor@gmail.com
După achitarea cotizației solicitaţi înscrierea în grupul agiro@googlegroups.com pentru a fi la curent cu activitatea AGIRo şi pentru a vă face cunoscută activitatea dumneavoastră celorlalţi.
Preşedinții asociațiilor/sucursalelor membre AGIRo sunt rugați să solicite după achitarea cotizației pe 2019 înscrierea în grupul dedicat Delegaţiei Permanente a AGIRo dp-agiro@googlegroups.com (în mod firesc, îi vom exclude din lista actuală pe colegii care nu îşi achită cotizaţia până în 12 aprilie, nemaifiind deci membri).
Fac parte de drept din AGIRo şi colegii care activează într-o asociaţie/sucursală judeţeană care este membră AGIRo, asociaţie/sucursală judeţeană care are achitată la zi cotizaţia către AGIRo (200 lei anual asociaţia şi 100 lei anual sucursala).
Puteți fi la curent cu activitățile AGIRo consultând paginile noastre sau înscriindu-vă în grupurile noastre:
miercuri, 3 iunie 2015
sâmbătă, 13 decembrie 2014
vineri, 28 martie 2014
marți, 12 februarie 2013
Profesia de educatoare şi învăţătoare, pe cale de dispariţie
În scopul
racordării întregului sistem educaţional la cel european, art. 247 din Legea
Educaţiei scoate din nomenclator profesia de educatoare şi
învăţător/învăţătoare. Prin urmare, în întreg sistemul urmează ca învăţăceii să
fie şcoliţi numai de profesori cu studii superioare şi diplomă de licenţă. Cum
Legea a fost aprobată pe vremea lui Daniel Funeriu, avea obligaţia să găsească
şi soluţiile de aplicare. Fără un studiu de impact, fostul ministru a socotit
că "transformarea" educatoarelor şi învăţătoarelor în profesoare
poate fi realizată printr-o soluţie, puţin spus, aberantă. Este vorba despre
echivalarea studiilor liceale pedagogice cu cele universitare. Astfel, pe baza
unui simplu dosar, în jur de 22.000 de cadre didactice ar fi primit gratuit un
cadou nemeritat şi neaşteptat. Acela de a deveni profesori cu acte în regulă şi
salarizate conform noii funcţii didactice. Dacă Guvernul nu s-ar fi schimbat,
în sistem prostia ar fi prins rădăcini şi nu ar fi apărut conflicte. Revenită
la minister, doamna Ecaterina Andronescu, printr-o OUG, anulează soluţia lui
Funeriu. Pînă la un punct, decizia şi modul în care a demontat argumentele lui
Funeriu merită luate în seamă. Formarea continuă, vechimea şi experienţa sunt
utile şi necesare numai în perfecţionarea profesională individuală. Peste tot
în lume, dobândirea unui statut profesional, de nivel superior, necesită studii
de specialitate legitimate în instituţii de profil. Din ecuaţia conflictului nu
putem omite vina doamnei Andronescu. Ca membru în Comisia de învăţămînt din
Senat avea obligaţia să-l atenţioneze pe Funeriu, că în Lege există riscul de a
se strecura o mare anomalie. Apoi, Ordonanţa putea fi emisă imediat după ce a
preluat ministerul, nu la sfîrşitul mandatului. Conform obiceiului înainte de
alegeri nimeni nu-şi permite să creeze conflicte imprevizibile. În miezul
subiectului era de aşteptat ca educatoarele şi învăţătoarele să conteste
inclusiv soluţia doamnei Andronescu. La o vârstă înaintată sau în pragul
pensionării nu sunt dispuse să-şi continue studiile universitare deoarece
facultăţile costă bani şi sînt structurate pe profile. Conştientizează că o diplomă de licenţă în
carieră nu le-ar fi de folos. Învăţătoarele care au anticipat mersul vremii, cu
mici eforturi, au absolvit facultăţi particulare. La ora actuală, şcolile sînt
pline de "specialiste" în psihologie şi pedagogie şcolară. Altele
s-au "specializat" în domenii care nu au nici o legătură cu şcoala.
Deşi majoritatea prestează activităţi specifice fişei postului au pretenţia să
fie plătite ca profesoare. Cu mânie sindicală, liderii nu au ezitat să le sară
în ajutor. Au uitat că o diplomă dobândită într-o instituţie serioasă nu poate
fi echivalată cu una oferită prin corespondenţă de facultăţi care valorează
două surcele. Din întreaga poveste, copiii din grădiniţă şi ciclul primar nu au de câştigat. Nu sunt interesaţi dacă
educatoarea sau învăţătoarea lor va deveni profesoară. Câtă vreme ele au
calificarea necesară, părinţii nu trebuie să-şi facă griji. Important este
să-şi facă meseria. În învăţămîntul european, de unde importăm modele false,
structura ciclurilor este compatibilă cu mecanismul formării cadrelor
didactice. În lipsa unor astfel de strategii, măsura va rămâne una de
cosmetizare coborâtă inclusiv la nivelul grădiniţei şi ciclului primar. Se pare
că mai marii şcolii nu au învăţat nimic din eşecurile formelor fără fond
aplicate pînă acum în gimnaziu şi liceu...
PROF.
VASILE ILUŢ
marți, 7 august 2012
Abonați-vă la:
Postări (Atom)






.jpg)