Rezistăm! Spoiler stil hashtag...

MIZA reală a scandalului pe Justiție este preluarea controlului în Sistem prin impunerea unor șefi progresiști la nivel de CSM, Înalta Curte, Inspecția Judiciară, Curți de Apel, la vârful celor trei mari Parchete- DIICOT, DNA, PG iar, în final, la ministerul Justiție și CCR.

Pentru ca sistemul de Justiție să cedeze el trebuie "bătut" / făcut de rușine în fața opiniei publice / tehnica se numește SHAMING- distrugerea reputației prin provocarea oprobriului public.

Este vorba despre o RESTAURATIE: partida progresistă ND& USR& Bolojan știe ca nu va putea controla și conduce țara fără Servicii și Justiție/ Politie.

În particular, USR vrea sa destructureze cele trei mari sisteme publice încă neinfectate total de progresism: Apărarea, Externele si Justiția. Au început în forță la Externe unde au angajat deja fufe și bufnite progresiste (direcția consulară etc)

Urmează SERVICIILE...

Câteva întrebări de bun simț despre campania împotriva magistraților:

De ce trebuie ca progresiștii să hotărască ce teme / subiecte sunt dezbătute în spațiul public?

De ce au legitimitate și alții nu?

De ce abordarea lor trebuie/ musai să fie cea corectă?

De ce ei hotărăsc momentul?

Cronologia. Azi e despre Justiție pentru ca s-a hotărât ca ... a venit vremea?!

De ce un ctp sau un #chirila pot da direcții și hotărăsc ce este bine și rău în materie de morală publică?

De ce tot ei pot să își schimbe opiniile iar haitele #rezist să meargă in direcțiile indicate?

În final, o opinie neconforma și nepopulară:

DA, pensiile magistraților trebuie să fie mari, printre cele mai mari, dacă nu cele mai mari din România! Cu trei amendamente: intrarea în Magistratură să se facă la 30 si un pic de ani (pentru a acumula experiență de viață), pensia să nu depășescă ultimul salariu/ venit, dosare mai puține per judecător/ procuror.

Apoi, în mod natural, pensionarea se poate face în jurul vârstei de 60 + de ani.

MIZA ofensivei hashtag nu este Binele public sau al sistemului de Justiție, populația înfometată de austeritate și inechitate va fi asmuțită împotriva magistraților cu scopul de a fi domesticiți/ educați / reciclati progresist.

Silviu Mănăstire, jurnalist 

(Ne)Gluma zilei - Justiția română

 

Dorin Tudoran: Indiferența depravată

 

Poate că formularea situației premisă nu a fost cea mai inspirată. Poate că în articularea acuzării a existat un dezechilibru între probațiunea crimei și cea sistemică. Poate că, față de anii ’90 și 2000, nu au mai apărut noi probe explicite sau implicite privind efectiva participare la asasinat a ofițerilor de Securitate. În schimb, a apărut această strategie, condiționată de natura încadrării penale (crime împotriva umanității), demonstrarea caracterului sistemic al represiunii. Și poate că asta explică, fie și parțial, eșecul ambelor rechizitorii/probatorii, de vreme ce nu au putut convinge nici privitor la complicitatea la crimă, nici privitor la caracterul ei sistemic. Poate că generalitatea și ambițiile probațiunii sistemice au ratat chiar miza dosarului: acuzarea punctuală a celor doi ofițeri.

Unde nu există loc pentru vreun “poate” este că, în viitor, decizia ÎCCJ va fi invocată, ca autoritate de lucru judecat, pe dimensiunea sistemică, pe cea a complicității DSS-IGM și pe rolul ofițerilor penaliști ai DSS în executarea represiunii. Și exact în asta constă teribila victorie a unui sistem care n-a murit definitiv, ci renaște – în alte forme și uniforme – ori de câte ori îl declarăm dispărut.

Asemenea dumnezeirii, umanitatea se află în fiecare dintre noi. Pentru mine, orice om care nu a ucis un om nevinovat nu s-a autoexclus din umanitate. De aceea, consider că orice braț – privat sau instituțional – care ucide un om nevinovat comite și o crimă împotriva umanității. Gheorghe Ursu nu a ucis pe nimeni; a fost ucis.

Știu, nu este un punct de vedere valid juridic, dar mi se pare valid din punct de vedere moral. Cu tot respectul pentru diferența dintre juridic și moral, pentru mine un act de justiție căruia îi este cu totul indiferent aspectul moral suferă de o invaliditate de gradul unu. Faptul că, potrivit ÎCCJ, Gheorghe Ursu nu a fost un opozant al regimului nu exclude vinovăția sistemului care l-a ucis.

Jurisprudența americană consideră drept indiferență depravată (“depraved-indifference”, “depraved-heart murder”) o crimă care dovedește o profundă lipsă de respect pentru viața umană. Prin decizia și motivația ei, ÎCCJ nu condamnă indiferența depravată, ci o legitimează.

Personalizarea vinovăției pentru a scoate sistemul basma curată este un truc foarte cunoscut: nu sistemul a fost de vină, ci Stalin. Sistemul a continuat să fie curat ca lacrima, în vreme ce Hrușciov, Brejnev, Andropov și atâția alții ar fi fost vinovați, așa, doar de capul lor.

Pentru nu puțini români nu sistemul comunist a fost de vină, ci doar Dej și Ceaușescu. I-am ucis. Primul – ars în efigie. Celălalt – împușcat la Târgoviște. Hai că sistemul nu e tocmai rău! Ba, mai mult, pentru alți români, nici măcar asemenea satrapi n-au fost vinovați, ci doar unii dintre cei aflați sub ei, în etajele de sus ale nomenclaturii. Azi, teroarea sistemică și crimele ei ies din nou cu fața aproape curată.

Să susții în anul 2023, de sub semnul autorității Justiției, că represiunea sistemică a încetat în România în anul 1964, pare un argument oferit fie de “judecători” ca Iulian Vlad sau Nicolae Pleșiță, fie de oameni născuți după 1990 și care nu doresc să știe nimic despre ce s-a întâmplat înainte de venirea lor pe lume.

Reiau mai jos textul publicat în ziua de 29 octombrie 2014, în preajma alegerilor prezidențiale, când Andrei Ursu se afla în greva foamei, căci, din punctul meu de vedere, de atunci și până la decizia de acum a Înaltei Curți de Casație și Justiție, nimic esențial nu s-a schimbat în felul în care România își administrează trecutul, își gestionează prezentul și își pregătește viitorul.

Cazul în speță este cel al amanetării viitorului. Un viitor cu drept legitim la o cale extraordinară de atac – recurs în casație.

Momentul – Sr. și Jr.

Tatăl n-a ales cel mai bun moment pentru a ţine un jurnal. A fost ucis pentru acele pagini şi pentru altele trimise Europei libere – a fost vina lui.

Fiul n-a ales cel mai bun moment pentru a cere dreptate, chiar dacă a început demersul de peste două decenii. Riscă să fie ucis de o grevă a foamei – e vina lui.

Atât de lăudata justiţie independentă a găsit momentul cel mai potrivit pentru a spăla vinovăţii de nespălat – o jalnică rescriere a istoriei.

Aceeaşi Justiţie nu găsește niciun moment pentru a face dreptate, până la capăt, celui ucis cu voluptate de fosta Securitate.

Societatea civilă fusese ucisă cu mult înainte de a fi ucis inginerul Gheorghe Ursu pentru ţinerea unui jurnal.

Societatea civilă a mai fost ucisă de câteva ori şi după 1989, aşa că Andrei Ursu e mai mult singur decât al nostru.

Când a fost ucis tatăl, sensul alegerilor îşi pierduseră, de mult, orice sens.

Când fiul cere dreptate, mulţi sunt total absorbiţi de gândul că şi aceste alegeri se vor dovedi lipsite de sens.

Cum am putea convinge măcar câţiva dintre candidați că şi-ar asuma un risc onorant implicându-se de partea dreptăţii?

De ce-mi amintesc, din nou, de Andrei Siniavski şi al său “Patrie mumă, putoare nemiloasă?”

De ce suntem blestemaţi să iubim ce este nemilos cu noi?

Măcar acestei ultime întrebări – pe care Andrei Ursu nu o poate rosti, din prea multă decenţă – m-aş bucura să-i răspundă un om politic.

Deprimant cât de inspiraţi sunt criminalii – din tată în fiu – şi cât de neinspirate sunt victimele lor – din tată în fiu.

O societate bolnavă, redusă la doar două clase reale — inspiraţii și neinspiraţii.

 

Autor: Dorin Tudoran

Sursa: www.tudoran.net

Sorin Faur: “Nu se observă la cei care spun că apără justiția vreo preocupare pentru dreptate, dar vezi obsesia desființării secției de examinare a abuzurilor magistraților!”

Recapitulare: 1. Judecătoarea Georgiana Iorguță, fost procuror, care a semnat, în aceeași săptămînă, mandatele de ascultare a Sorinei Pintea la cererea DNA e (apud Sorina Matei) una și aceeași cu judecătoarea Georgiana Iorguță, fost procuror, care a decis, în aceeași săptămînă, arestarea lui Pintea, pe care impetuoasa noastră presa anticorupție a anunțat-o înainte să se fi petrecut în consecința unui flagrant neflagrant pentru achiziția unor echipamente medicale anticoronavirus care n-are nimic de-a face cu echipamentele medicale anticoronavirus măcar pentru faptul că echipamente medicale anticoronavirus nu există.

2. Denunțătorul-mituitor al Sorinei Pintea fusese prins el însuși într-un flagrant autentic cînd mituia ca reprezentant al unei firme care livrează tehnică si echipamente medicale inclusiv pentru SRI și SIE, firmă care a fost sancționată în 2017 pentru corupție de Banca Mondială, a cărei anchetă internă a stabilit că firma cu pricina a șpăguit cu 170.000 de euro un spital pentru obținerea unui contract; nu e clar dacă ancheta Băncii Mondiale are în România și forma unei anchete penale, eventual anticorupție, însă e cert că DNA folosește pentru corupere firma acuzată de corupție de către Banca Mondială, ceea ce mie mi se pare suav. Astfel de operațiuni au loc, desigur, fără dezlegarea de resort a Serviciilor noastre de informații, dintre care cel dintîi e SRI-ul reformat de Excelența Sa directorul Hellvig.

Faptul că țintele acestui dosar sînt doi pesediști și că, acompaniat din nou de scurgeri compromițătoare și penibil orchestrate către gazetele de perete ale miliției, dosarul explodează imediat după titularizările de la vîrful procuraturilor nu are, bineînțeles, nici cea mai vagă legătură cu obsesia compulsivă antipesede a Prezidentului și a partidului pe care îl conduce mijlocit de Șică, personaj care dă, la rîndu-i, senzația că va muri subit dacă nu pomenește pesede la fiecare frază microfonată (vorba propriului său General).

Acest nou episod din serialul ce rulează încă din 2005 confirmă ceea ce Andrei Marga diagnostichează ca “privatizare a Justiției” într-o cronică din Cotidianul la cartea lui RC Cristea “Împăratul cu șapcă. Regimul Băsescu și elitele sale” (Editura Rao, București, 2017): “Nu ne place să recunoaștem, dar în România de azi degradarea sporește. Dezbaterea publică, instituțiile, educația, performanțele sportive, motivația sunt atinse. În justiție, indiciile sunt numeroase. Nu se observă la cei care spun că apără justiția vreo preocupare pentru dreptate, dar vezi obsesia desființării secției de examinare a abuzurilor magistraților. Nu se arată vreun interes pentru independența judecării, adică pentru pregătire serioasă și integritate, dar vezi grija ca numirea procurorilor și judecătorilor să nu iasă cumva de sub controlul unei persoane. Nu vezi aduse vârfuri profesionale la conducerea justiției, dar vezi căutarea de persoane manevrabile.

Nu vezi grijă pentru echitate, dar vezi condamnări cu închisoare în cauze în care în alte țări sunt recuperări de daune și poți constata condamnări politice. Nu vezi grijă pentru legalitate, când tocmai „președintele” încalcă legi. Vezi, ca la nimeni, desemnarea primului ministru după gust personal, ca și cum funcția ar ține de proprietate privată. Lipsa pregătirii juridice nu ia neapărat aspectul necunoașterii legilor. Sunt destui cațavenci, tipătești, farfurizi și brânzovenești cu titluri gonflate, care învârt pe degete legi prost formulate și proceduri anapoda și driblează ce au în cale. Aspectul cel mai îngrijorător este absența conștiinței valorilor – în fond a conștiinței juridice. Câți juriști aplică riguros dreptul? Câți magistrați au „neliniști etice”, de care vorbea judecătorul suprem al Germaniei? Câți au „îndoieli”, cum cerea cel al Italiei? Câți apără dreptatea cu orice risc?”

Autor: Sorin Faur

Sursa: Sorin Faur Facebook

CÂND VA DEVENI JUSTIŢIA CU ADEVĂRAT INDEPENDENTĂ?!

Niciodată. Atîta vreme cît numirile în funcţiile importante sînt decise de politicieni. Şi atîta vreme cît salariile din domeniu menite să stăvilească, chipurile, tentaţiile şi corupţia nu sînt deloc de neglijat. Ceea ce ne miră peste măsură este faptul că primul-ministru, de meserie procuror, a ignorant, cu bună ştiinţă credem noi, bubele din cap (a se citi dosare penale) pe care le aveau unii membri ai Cabinetului. Deşi avertizat public de şeful statului, tînărul premier s-a ambiţionat să-l numească pe Relu Fenechiu în Guvern, şi încă într-un minister foarte important, condus, de-a lungul timpului, de mulţi oameni fără Dumnezeu (fără să generalizăm, evident!). Ne întrebăm: ce a vrut să demonstreze Victor Ponta? Că el crede în prezumţia de nevinovăţie? Că un asemenea circ televizat foloseşte „inculpatului“, sau Cabinetului din care face parte? Că el nu dă doi bani pe opiniile preşedintelui? Şi ne mai întrebăm ceva: oare ce a gîndit conducerea PNL?

Chiar atît de puţini oameni capabili să conducă un minister există în acest partid aflat în cădere liberă? Numai tăriceni, vosganieni şi fenechii? Ne întrebăm şi cum poate accepta o asemenea poziţie în stat o persoană care este urmărită penal sau pasibilă de a fi acuzată pentru isprăvi care păreau demult uitate, cel puţin de opinia publică şi de mass-media. Acestea sînt preocupate mai degrabă de viaţa, averea şi moartea unui fin de-al lui Gigi Becali, şi nu de deciziile luate de preşedinte şi de primul-ministru împreună cu FMI. Decizii care nu numai că nu respectă angajamentele electorale ale USL, ci, dimpotrivă, sînt în defavoarea dezvoltării economice pe termen mediu şi lung a ţării noastre şi în dauna Interesului Naţional. Afacerile lui Relu Fenechiu nu au avut de suferit în timpul crizei, iar unele dintre ele se derulează chiar prin Cipru. Nu stătea el mai bine în banca lui? Sau a crezut că funcţia publică îl va scuti de judecată? Nu reuşim să descifrăm mecanismele gîndirii unor astfel de oameni, care par să nu se mai sature de bani şi putere. Aşadar, revenim la ce se ascunde, de fapt, în spatele încăpăţînării lui Victor Ponta, care se presupune că ştia aproape cu certitudine că Relu Fenechiu va fi condamnat în dosarul „Transformatorul“. Şi totuşi l-a propus să intre  în Guvern. Să fie praf în ochii europenilor care critică actul de justiţie din România? Să arate celor care cîrtesc mereu în UE că şi miniştrii, şi parlamentarii merg la puşcărie? Sincer, nu ne deranjează, dar cu o floare nu se face primăvară…

                                                       RUXANDRA LUNGU,

                                Preşedinta Organizaţiei de Femei România Mare