Invitație la Groșii Țibleșului - Sfințirea CIURGĂULUI PĂDURARULUI, 29 octombrie 2023

 

Povestea impresionantă a primei femei jurnalist din România

 

În „luna femeii” ne-am propus să vă prezentăm o poveste impresionantă despre o femeie care a făcut pionierat în istoria jurnalismului, a feminismului și a literaturii în România. Constanța Dunca de Șieu este o reprezentantă de seamă a unei familii nobile, originară din Maramureș.

Cum să nu rezonezi la cuvintele lui Garibaldi, care îl declară fratele său de arme pe Nicolae Dunca, eroul maramureșean care s-a stins în Războiul de Independență din Statele Unite ale Americii? Constanța Dunca de Șieu este fiica lui Ștefan Dunca, mare spătar și avocat al Moldovei, căsătorit cu Sofia, dintr-o familie de boieri moldoveni, unioniști și apropiați ai lui Alexandru Ioan Cuza. Constanța are doi frați celebri: Titus Dunca, căpitan și inginer militar care este cunoscut în istoria literară pentru prima piesă de teatru scrisă despre războaiele dacilor cu romanii, și Nicolae Dunca, căpitanul erou care s-a stins în bătălia de la Cross-Keys din 1862.

Constanța Dunca s-a născut în 16 februarie 1843, la Botoșani. Tatăl ei este originar din Șieu și întreaga ei familie este una nobilă, care avea diploma de nobil încă din secolul al XIII-lea. Primele studii le face la Botoșani, apoi tânăra se bucură de o educație aleasă. Urmează studii de muzică la Viena și devine absolventa Colegiului „De France” la Paris, în anul 18862, specialitatea pedagogie.  Cu alte cuvinte, este și prima femeie pedagog din România, pentru că ea se întoarce în țară și va ocupa prin concurs catedra de morală și pedagogie la Școala centrală de fete din București, unde va preda până în anul 1872.  La scurtă vreme după întoarcerea în țară, devine și directoarea acestei instituții și va activa pe postul de consilier în noul minister al educației, înființat de legislația lui Alexandru Ioan Cuza.

Este momentul în care Constanța Dunca prezintă un memorand Adunării Naționale cu privire la educație, memorand care va prefața viitoarea Lege a educației din România. Studiul va fi publicat în 1904 și se va numi „Schițele poporului”.  Acest raport a fost prezentat mai întâi în ședințele Societății învățământului elementar din Franța, care s-a desfășurat în luna octombrie 1862 la Paris, și s-a bucurat de un vot favorabil primit de la președintele Societății, profesorul Amyot.

Tot în această perioadă, Constanța Dunca debutează cu articole de presă în ziarul Concordia, din Budapesta, condus de profesorul Alexandru Roman. Un succes notabil, înainte de reîntoarcerea sa în țară, îl reprezintă debutul ca scriitoare în limba franceză, unde devine o persoană cunoscută când semnează cu pseudonimul Camille d Alb. Publică  în anul 1862 romanul „Elena”, la Editura Dentu din Paris, și este premiat cu medalia de aur oferită de către președintele scriitorilor de atunci, Victor Hugo. Acest roman va fi republicat și în limba română sub formă de foileton în paginile revistei create de ea „Amicul familiei”, care va apărea la București timp de 5 ani, din anul 1862. Romanul surprinde viața cântăreței Elena Mănescu îndrăgostită de medicul Manoil, un intelectual luminat care este pus pe strângerea de avere și pe negoț cu grecii. În operă sunt depistate crimele fanarioților, iar Manoil, iubitul cântăreței, este judecat de Principele Ghica și condamnat la moarte prin spânzurare. Romanul Constanței Dunca are o valoare atât literară, cât și una istorică. Este primul roman românesc care va atrage atenția unei teme majore legate de suferințele îndurate de țărani și de rolul boierilor patrioți care vor lupta pentru progresul țării.

Contemporană cu Dimitrie Bolintineanu și cu Nicolae Filimon, care erau cu 20 de ani mai în vârstă decât ea, mulți critici literari ai vremii au făcut confuzia că tânăra s-ar fi inspirat din opera lor. Însă, la data când este cunoscută în Franța, nici „Ciocoii vechi și noi” al lui Filimon și nici „Elena” al lui Bolintineanu nu erau publicate încă. După ce i s-a atribuit autoarei medalia Societății artiștilor și artelor frumoase din Paris, ea a beneficiat de un premiu în bani acordat și de către domnitorul Alexandru Ioan Cuza. Acesta este considerat primul premiu cu caracter național primit de un literat român și oferit de către un român.

După cum am spus, după întoarcerea în țară, se dedică educației, iar până în anul 1872, ea va publica două cărți de pedagogie: „Cultura omului pentru persoane” și „Cartea numelor și a instituțiilor”. Din aceste volume reiese că omenirea ar fi fost mult mai civilizată dacă generațiile ar fi fost crescute după o metodă de educație care să țină cont de natura omului și de menirea lui pe pământ. În viziunea ei, menirea omului pe pământ este aceea de a se dezvolta psihic pentru a ajunge o ființă morală. Cărțile acestea de educație vor fi completate de altele care vor apărea după anul 1900: „Educația copilului” și cărți care insistă pe rolul educativ al femeii în societate „Femeia femeie” și „Femeia în familie”.

Tribuna ei de manifestare în societate rămâne revista „Amicul familiei”. Este o revistă realizată cu mijloace proprii, o revistă literară și de educație. În paginile ei, publică traduceri făcute tot de ea din literatura universală. Traduce din Ossian, Jean Jacque Rousseau, Victor Hugo. Revista va apărea la început bilunar, iar apoi, până la încetarea ei în 1868, lunar. În paginile revistei sunt publicate articole legate de moda timpului, informații despre concertele și spectacolele europene de la Paris și Viena, numeroase traduceri din literatura franceză și rusă. De asemenea, publică numeroase materiale pedagogice, cu caracter educativ și are o rubrică intitulată „Literatura dramatică”, unde apar piese din literatura universală și piese de teatru semnate de Vasile Alecsandri.

Activitatea Constanței Dunca strălucește încă de la început prin acte de caritate. În paginile revistei, va susține acordarea unei pensii scriitorului Alexandru Donici. La împlinirea vârstei de 80 de ani, președintele Astrei de la Sibiu, jurnalistul și istoricul Gheorghe Barițiu, va primi din partea Constanței Dunca un stilou de aur, care se află acum în Muzeul Unirii de la Alba Iulia. În paginile revistei „Amicul familiei”, semnează alături de ea Ion Heliade Rădulescu, Ion Câmpineanu, Andrei Mureșanu, Nicolae Filimon, Iustin Popfiu, M. D. Popescu și Mihail Zamfirescu. În paginile revistei, Constanța Dunca publică și alte romane, în foileton, cum ar fi „Estella”, „Omul negru”, „Radu II cel Frumos”. Aceste romane sunt de capă și spadă, cu influențe din Alexandre Dumas și Walter Scott, unde un copil părăsit Teodor Corada, ajunge un fel de haiduc al  Carpaților, care controlează trecătorile dintre Bucovina, Moldova și Polonia.

După anul 1870, Constanța Dunca părăsește Bucureștiul, se căsătorește cu Antoniu D. Schiau, consilier imperial la Budapesta. Este momentul în care o înfiază pe Alma, fiica fratelui său Titus Dunca, și se dedică ajutorării celor săraci și orfelinatelor. Retrăgându-se la Sibiu, va scrie prima carte de literatură pentru copii, publicată în 1881, cu titlul „La Alma – povești noi pentru copii”. Cartea este însoțită de o prefață unde spune că francezii, englezii, germanii au scris multă literatură pentru copiii lor, iar în literatura română nu a găsit nimic potrivit pentru copii.

Un alt domeniu unde Constanța Dunca trebuie să fie considerată o precursoare este cel legat de feminism. Un domeniu cu totul nou pentru epoca respectivă. În paginile revistei susține dreptul de emancipare al femeilor din țara noastră, dar nu numai că a scris, ci a pus în aplicare acest deziderat și a organizat o serie de întâlniri cu caracter feminist. De aceea, va culmina pe această temă cu lucrarea „Feminismul în România”. Ea arată că femeile, în toate statele lumii, stau la baza educației. „O națiune va deveni mare sau mică după cum îi vor fi femeile, căci femeile fac năravurile și caracterele”.

Trebuie să subliniem faptul că apariția celebrei reviste Familia, condusă de Iosif Vulcan, a fost inspirată tot de Constanța Dunca. Iulian Grozescu, redactor la o revistă umoristică din Budapesta, condusă de Iosif Vulcan, îi dedică câteva poezii de dragoste autoarei și îi face o vizită la București, de unde duce la redacție și câteva numere din „Amicul familiei”. Iosif Vulcan, inspirat de această idee, decide să facă și el o revistă în Transilvania, cu același profil de promovare a culturii în rândul familiei, așa că o intitulează „Familia”.

Constanța Dunca a lansat și ideea înființării unei școli de arte și meserii pentru fete, unde „fiicele patriei” trebuie să fie crescute sub supravegherea statului. Însă, această idee nu s-a materializat atunci, din cauza abdicării lui Cuza, așa că nu au mai fost alocați banii necesari. Constanța Dunca scrie și piese de teatru. Una dintre piesele sale, care a avut mare succes și s-a jucat pe scena Teatrului din București, s-a intitulat „Martirii inimii”.

Retrasă în capitala Ungariei, după perioada în care a stat la Sibiu,  s-a dedicat în mod special susținerii societății „Petru Maior” a studenților români, adunându-le sume considerabile pentru întreținerea corului și a altor activități culturale. Se dedică în mod special educației nepoatei sale Alma, care va ajunge o soprană renumită a Europei. Această nepoată cânta admirabil la pian și avea o voce de aur. Studentul Ilarie Kendy spune despre ea că a fost cea mai frumoasă româncă și a fost un talent muzical de excepție „eu am cunoscut-o la un concert filarmonic la Budapesta. Era o ființă ideală, cum mi-o închipuiam pe Julieta lui Shakespeare, sau pe madonele artiștilor italieni”. Din păcate, se va stinge la vârsta de 21 de ani pe un vapor în drum spre America, după ce s-a căsătorit cu tânărul magnat american George W. Merritt, în Catedrala din Budapesta, căsătorie oficiată de Episcopul Victor Mihali.

Moartea acestei fiice adoptive i-a umbrit Constanței Dunca ultima parte din viață. În toate călătoriile sale și în discursurile ținute chiar în sala Ateneului Român, a subliniat de fiecare dată că este o fiică nobilă a Țării Maramureșului. Opera sa pedagogică zace uitată în arhivele Bibliotecii Naționale. A iubit atât de mult Maramureșul încât, în vara anului 1869, a venit la Șomcuta Mare, însoțită de poetul Mihai Eminescu, și a vorbit la serbările Astrei despre dreptul la educație al femeilor românce. În paginile Almanahului Societății „Petru Maior” din Budapesta, din 1902, semnează un strălucit articol despre poetul Mihai Eminescu. În paginile acestei publicații, Constanța Dunca care avea vârsta de 7 ani când a fost adus în legănuț viitorul poet Mihai Eminescu, pe moșia boierului Constantin Balș de la Dumbrăveni, unde tatăl poetului era administratorul moșiei, și unde trăia cu familia, a venit să-l boteze simbolic pe poet. Ea a aruncat florile pe care le-a strâns în primăvara acelui an, iar copilul boierului Balș, care a strâns într-o cutie fluturi, i-a adus și i-a lăsat peste leagănul micuțului Mihai.

Dincolo de cărțile sale, Constanța Dunca a rămas în istoria literaturii române ca „fetița renumită care l-a botezat simbolic pe Eminescu cu fluturi și flori”. A murit în anul 1924, la vârsta de 81 de ani.

Având toate argumentele prezentate în materialul de față, ținând cont și de personalitatea de pionierat în pedagogi românească, considerăm că instituția Casei Corpului Didactic din Maramureș ar merita să poarte numele Constanței Dunca de Șieu și să se ridice o statuie în fața instituției, iar prin această recunoaștere am aduce cel mai frumos cadou femeilor pedagog, jurnalist și scriitor din România.

Nicoară MIHALI, Mircea CRIȘAN

Manifest pentru libertate prin cultură

 

În 1 martie, în Borșa a avut loc o lansare de carte inedită. Scriitorul Nicoară Mihali a mobilizat elevi din 12 școli, care au asistat la o adevărată lecție de patriotism și de sensibilitate cu ocazia lansării volumului „Avram Iancu și maramureșenii”.

Contrar așteptărilor, nu moții au fost cei mai apropiați de Avram Iancu, deși ei l-au făcut „regele” și „craiul” munților, ci maramureșenii. Scriitorul Nicoară Mihali, aplecându-se asupra documentelor vremii legate de Revoluția de la 1848 – 1849, a descoperit că lângă Avram Iancu au stat patru maramureșeni. În felul acesta, s-a conturat volumul „Avram Iancu și maramureșenii”, pe care scriitorul s-a ambiționat să-l promoveze în rândul tinerilor, pentru că este o carte despre patriotism și toleranță, iar în aceste vremuri tinerii au cu atât mai mult nevoie de repere și modele. Cartea va fi promovată în școlile din Ardeal și, în mod special, în Munții Apuseni. În România, sunt 35 de instituții școlare, licee și școli generale care poartă numele lui Avram Iancu. „Sunt doi oameni care mă vor ajuta în această expediție de promovare a volumului:  scriitorul Mirel Taloș, vicepreședintele Institutului Cultural Român, și omul de afaceri din Cluj-Napoca Adrian Crivii. Acestor oameni le-a plăcut în mod deosebit volumul și s-au decis să mă ajute să-l promovez în rândul tinerilor. Nu ne dorim o banală lansare de carte, cu oameni care stau la masă și-l laudă pe autor, ci mai degrabă un spectacol alegoric despre Avram Iancu, de la moarte la viață, pentru că eroii nu mor niciodată”, spune scriitorul Nicoară Mihali.

Prima lansare-spectacol a volumului „Avram Iancu și maramureșenii” s-a desfășurat la Casa de Cultură din Borșa, în 1 martie, unde au avut loc două reprezentații, în prezența a peste 500 de elevi de la 12 școli din Borșa, Rozavlea, Ieud, Moisei, Vișeu de Sus, Vișeu de Jos, Petrova. „Am ales ca prima lansare a volumului să fie în Borșa, la Colegiul Montanistic, deoarece primul profesor de istorie și latină a lui Avram Iancu a fost protopopul de Zlatna, Grigore Mihali, cu rădăcini din Borșa Maramureșului. Avram Iancu a legat o prietenie sinceră și trainică, până la sfârșitul vieții, cu acest profesor. În perioadele grele, acest om îi ducea haine și alimente. Tocmai de aceea mi-am dorit ca elevii din Maramureș să cunoască faptele personalităților din Maramureș care au stat alături de conducătorul Revoluției de la 1848 – 1849, mai ales că istoria nu a fost întotdeauna dreaptă cu memoria lor. Fiica cea mică a protopopului devine logodnica lui Avram Iancu. Ca într-o tragedie shakespeariană, Ana Mihali se stinge în brațele eroului în ianuarie 1855, fiind bolnavă de tuberculoză, la vârsta de 18 ani. Elevii din Maramureș au putut afla povestea lui Avram Iancu într-o manieră inedită, în sensul că a fost pus în scenă un spectacol de balet și dans modern, care vorbește despre destinul eroului din Munții Apuseni. Cu ajutorul trupei Colibri din Borșa, condusă de Raluca Hojda, am reușit să redau frânturi din viața eroului, încercând, în acest fel, să trezesc în rândul tinerilor sentimentul patriotic și dorința de lectură”, spune scriitorul Nicoară Mihali.

Elevii au aflat și despre perioada de pribegie a lui Avram Iancu, prin concertul la fluier oferit de tânărul Alexandru Ilea, cu numele de scenă Noian, iar recitalul lui a fost unul extrem de emoționant, pentru că le-a amintit tinerilor despre legiunile de onoare ale lui Avram Iancu.

Ceilalți trei maramureșeni importanți care au fost alături de Avram Iancu sunt Mihail Andreica – cel mai apropiat căpitan al lui, avocatul Ioan Buteanu – prefectul Zarandului, care și-a pus singur ștreangul în fața călăilor pentru a nu ceda în fața răzbunării inamicului, și preotul Simion Balint, tot din Maramureș, cel care se ocupă de primirea împăratului Francz Iosef, în vara anului 1852, în Munții Apuseni. Elevii au fost impresionați de povestea în care Avram Iancu își dezgroapă camaradul de arme după mai mulți ani de la Revoluție și își așază pe sicriul lui Ioan Buteanu medaliile pe care le-a primit de la Împăratul Austriei, de la Țarul Rusiei și de la conducătorul Turciei. O lecție la fel de emoționantă este și întâmplarea în care prietenul maghiar Paul Vașvari moare în Munții Apuseni, iar la aflarea veștii Avram Iancu declară: „aș da jumătate din viața mea pentru a putea să-mi reînviu acest prieten”, asta cu toate că în contextul vremii, prietenul lui Avram Iancu a fost nevoit să lupte împotriva moților, unde și-a și găsit sfârșitul.

„Din felul în care au reacționat tinerii, mi-am dat seama că ar trebui ca manualele de istorie să pună mai mult accent pe asemenea detalii, care nu au doar latură emoțională, ci și profunde aspecte de învățătură. Îmi doresc ca această carte să fie un fel de manifest și o întoarcere la memorie, ca prin Avram Iancu politicienii români să se adune la o masă a împăcării și a apropierii sufletești de popor, pentru a trece mai ușor prin criza zilelor noastre. Voi continua acest periplu cultural în mai multe școli din Munții Apuseni și în școlile din Ardeal care poartă numele lui Avram Iancu, mai ales că anul acesta se împlinesc 150 de ani de la moartea eroului, iar Academia Română, prin președintele Ioan Aurel Pop, care a primit această carte, a declarat că din acest an începe promovarea imaginii lui Avram Iancu și se vor publica mai multe cărți și studii despre el, până în toamna anului 2024, când se va sărbători la Țebea bicentenarul nașterii eroului”, spune scriitorul Nicoară Mihali.

Mircea CRIȘAN

ROMA - o nouă revistă în peisajul revistelor maramureşene

 

Am intrat în posesia revistei de cultură şi educaţie „Roma”, numerele 1-6, anul I-II, septembrie 2020-2021, Baia Sprie, editată de editura „Cetatea Romei”, redactor şef dr. Nicoară Mihali. Colectivul de redacţie cuprinde nu mai puţin de 20 de redactori, dintre care amintim pe: dr. Ioan Chirilă, dr. Ion Zainea, dr. Ignazio Buttiitta, directori oficiali pe dr. Nicoară Mihali şi Mihai Ofimiaş, sponsor oficial Călin Tuns iar colaboratori un număr de 9 primari maramureşeni şi 17 directori de şcoală.

Revista, atipică, cuprinde un număr de 10 editoriale, printre care şi cel intitulat „Colofon” în care fondatorul revistei Nicoară Mihali se explică cititorilor: „Revista va publica pagini de istorie şi literatură, portrete de dascăli, dar mai ales poveşti dintre maieştri şi învăţăcei, până ce vom pune lumii, din nou stâlpii sănătoşi din marmură să dureze, să reziste în timp. Să nu fie distruşi de sabia ignoranţilor, să nu fie distruşi de ipocrizia guvernelor, să nu fie distruşi de carieriştii politici. Să nu fie distruşi de pandemiile lumii. ROMA, scrisă şi de la stânga la dreapta, să amintească generaţiilor viitoare că am căutat grandoarea, monumentalul, măreţia şi mai puţin desfrâul lumii vulgare”.

Următorul capitol este dedicat Poetului Naţional şi se intitulează simplu „Eminescu”. Apar cu studii, eseuri, consemnări, istorie literară, poezii: Nicolae Danciu Petniceanu, Lazăr Năsui, Constanţa de Dunca-Schiau, Nicoară Mihali, Lupu Petrovan, Mircea Crişan, Dorel Todea, Victor Ştir, Cristina Şulţ, Ioan Chirilă.

Secţiunea „Scrisori” în cele 58 de pagini fac referire la scrisorile lui Vincent Van Gogh, la scrisorile lui Eugen Lovinescu (Otilia Chindriş), la scrisorile de dragoste semnate iubitelor de către Charles Darwin, Jean-Paul Sartre, Honore de Balzac şi alte corespondenţe celebre, printre care şi cea dintre Pamfil Şeicaru şi Mihail Sadoveanu.

Secţiunea „Istorie” cuprinde materiale de o inestimabilă valoare începând cu „Grupul de partizani ŢIBLEŞUL” (Claudiu Nedea), continuând cu „Reconstituirea luptei anticomuniste în Maramureş” şi terminând cu articolul semnat de Maria Diana Popescu „Pentru Trump nu-i decât un prostănac!” cu referire la ultimii doi preşedinţi ai României şi inutilitatea scutului de la Deveselu!

Rubrica „Învăţământ” cuprinde următoarele materiale: „Învăţătorii mehedinţeni în Primul Război Mondial (prof. dr. Cristina Şulţ); „Concursul Revistelor Şcolare” (dr. Nicoară Mihali), „Elita ştiinţei şi a învăţământului economic clujean interbelic (Ion Zainea) şi „Situaţia şcolară în Borşa, în anul 1912 (Lazăr Năsui).

Cu „Proză” apar Constanţa Dunca, un fragment din romanul „Elena” şi Radu Titircă – 2084.

Secţiunea „Studii literare”, întinsă pe un număr de 107 pagini, are articole semnate de către: Ana Mihaela Pop, Ramona Buhai, Maria Mirela Hriţu, Adelina Emilia Mihali, Manuela Pintea, Pamfil Bilţiu, Maria Bilţiu, Ancuţa-Ramona Sabo, Laura Diana Şerban, Vasile Mârza, Valentina Gabriela Todoran, Ioan Dorel Todea şi Gheorghe Sas.

Rubrica „Cenaclu” are în componenţă trei materiale: „Generaţia 90” (Walter Ubelhart); „Walter Ubelhart” (Vasile Iuga) şi „Scriitorul Nicoară Mihali s-a înhămat aproape singur la un proiect necesar şi îndrăzneţ –Şcoala Maramureşeană” (Gelu Dragoş).

Capitolul „Psihologie” cuprinde materiale despre inteligenţele multiple, despre importanţa lecturii la elevi şi jocurile cu caracter recreativ şi tehnici de animaţie a grupului, sub semnătura Florentinei Baciu, Florica Mihali şi Ana Dragoş.

Rubrica „Teatru” generoasă, are materiale şi piese de teatru (fragmente) susţinute de către: Nadia Aurelia Roman, Mircea Crişan, Manuela Pintea, Cristina Rusiecki, Maria Meze, Titus Dunka şi un interviu cu Marcel Ţop.

Despre „Opera Vox” scrie Ionică Vrăjmaş, din care citez: „În baza legii 350/2005, Opera Vox şi Primăria Cluj-Napoca, au demarat proiectul Opera Vox, proiect care va include cele mai mari manifestări culturale ale anului(...). Toate spectacolele noastre cuprind orchestră, cor, ansamblu de balet, solişti, regizori, dirijori, personal de scenă, toţi la un nivel ridicat profesional”.

Capitolul „Carte” cuprinde un număr de 68 de pagini iar dintre titlurile interesante amintim „Apologia iubirii conjugale (Ioan Ţiplea); „Păsările dragostei” (Alina Cotoz); „Pavel Gătăianţu – un soldat fără patrie” (dr. Delia Muntean); „Cronica unei cărţi. Lucăceşti. File de istorie” (Virginia Paraschiv); „Veniţi cu mine sau aprind satul” (Mircea Crişan); „Radiografia unei Reviste istorice, prin care ne-am mărturisit europeni”(pr. Constantin Necula).

Secţiunea „Film documentar” este adusă în atenţia cititorilor de către Raluca Iulia Bancoş, Eva Sîrbu şi Ecaterina Oproiu.

Interesantă este şi rubrica „Interviuri” unde Laura Muşat realizează un interviu cu Dumitru Budrală, directorul ASTRA FF iar Natalia Forvald îi ia un interviu pentru Maramureş TV scriitorului Nicoară Mihali şi concluzionează că „Şcoala maramureşeană a murit”!

Secţiunea „Reportaje” cuprinde materiale semnate de dr. Nicoară Mihali, Liliana Dancu, Ştefana Boga, dr. Monica Pop şi Radu Titircă din Bucureşti.

În fine, ultima rubrică se numeşte „In memoriam” şi este dedicată „scribului din Banat” Nicolae Danciu Petniceanu şi „cantautorului” Adrian Pop, despre care Nicoară Mihali spune: „Era un boem. Îi plăcea vinul bun, nu stătea la taclale. Era educat, citise mult din literatura universală. Îmi citea versurile cu intonaţie în limba franceză din câteva volume traduse. Era un om care merita să pleci cu el într-o călătorie. Intra în biserici şi mănăstiri. Sub ochelari el părea un mistic”.

Aşadar, dr. Nicoară Mihali, un iubitor şi făuritor de reviste, înfiinţează încă una, „ROMAAMOR” cu un repertoriu bogat, o mică enciclopedie dacă vreţi, (cele două volume cuprind 650 de pagini, format A4) şi se dovedeşte un intelectual rasat al Maramureşului şi doritor de a cunoaşte istoria acestui ţinut şi românii din diaspora (din Italia, în special), fiindcă aşa cum a spus-o: „Maramureşul s-a impus să ne facă unici în lume prin multe elemente, prin biserici, prin porţi, prin portul popular, prin dansuri, prin obiceiuri,dar toate acestea sunt completate magistral de imaginea unor cruci prin care oamenii ştiu să râdă de moarte, cred în  nemurirea  sufletului şi aşteaptă, în fiecare an, Învierea lui Iisus şi viitoarea Judecată care să le aducă Mântuirea”. Îndrăznesc să spun şi prin această revistă de excepţie! Dacă n-ai reuşit cu „Şcoala maramureşeană” să ajungi la numărul 100, sper să-ţi împlineşti acest deziderat cu ...”ROMAAMOR”! Succes!

                                                                      Prof. Gelu DRAGOŞ

Concurs - interactiv cu premii şi diplome oferite de editură. Povești pentru „copiii singuri”

       
   În clipa în care scriitorul Pamfil Bilțiu a aflat că scriitorul Nicoară Mihali și-a făcut o editură, i-a dăruit o carte de povești culeasă de-a lungul timpului de la țăranii din Maramureș. Volumul intitulat „Bătrânul Împărat și păsările dragostei” a apărut ca un dar de Sfântul Nicolae pentru toți copiii iubitori de povești.

Luna aceasta a ieșit de sub tipar o carte de povești într-o calitate grafică de excepție. Volumul „Bătrânul Împărat și păsările dragostei” a apărut la editura Cetatea Romei, ilustrat de către scenografa Anca Cernea de la Teatrul ACT din București, și cuprinde șapte povești pline de învățătură, de sfaturi înțelepte, transmise din generație în generație de către țăranii Maramureșului pentru pruncii lor. Aceste povești au fost culese de către etnologul Pamfil Bilțiu și au fost adaptate limbajului zilelor noastre de către scriitorul Nicoară Mihali, pentru că există cuvinte pe care copiii din București, de exemplu, nu le-ar înțelege: socăciță, mândruță, caier, cânepă, a toarce, hâdă, strigoi etc. În prefața cărții, editorul declară „că timp de 20 de ani, prin mâna lui au trecut sute de manuscrise care s-au transformat în cărți cu ajutorul tiparului.

Acum, în momentele grele pentru omenire, când școala a devenit o clădire fără elevi, și-a pus în gând că este nevoie de întoarcere la povești. Așa cum s-a mai arătat, autorii acestor povești sunt oameni simpli, oameni necunoscuți, fără nume sonore precum scriitorii. Copiii de altădată au fost crescuți cu povești în timp ce elevii zilelor noastre au o școală BMW care visează mașini de lux și o școală on-line, care, din cauza pandemiei, i-a îndepărtat pe bunici să le spună câte o poveste în fiecare seară nepoților”, spune Nicoară Mihali. Așa s-a născut ideea de a pregăti această carte de povești pentru „copiii singuri”. Singuri, nu în sensul că nu au părinți, ci în sensul că foarte puțin se mai ocupă școala de ei.

Ca să înțelegem mai bine cum s-a umplut tolba cu povești a etnografului Pamfil Bilțiu, merită să poposim în casa lui Vasile Buda în vârstă de 75 de ani, în anul 1990, în satul Ungureni din Țara Lăpușului, când etnologul înregistrase pe bandă vreo 5 ore cu povești. Trecuse bine de miezul nopții, banda era terminată, etnologul adormise, iar povestitorul l-a trezit și a spus să-și „pregătească măgăoaia” că încă mai are de spus povești până dimineață. Cel mai greu a fost să se dea titlul acestei cărți. Nicoară Mihali s-a consultat în permanență cu autoarea ilustrațiilor acestei cărți. Pe măsură ce desena, trimitea desenele care să însoțească poveștile. „La un moment dat am găsit titlul cărții ca «Cenușotca», era o formulă ingenioasă a autorilor anonimi din Maramureș, care aveau o poveste asemănătoare cu Cenuşăreasa. Simbolul cenușii este foarte puternic: din mistuirea unei iubiri se va naște alta. Cuvântul vine din limba valahă, dar și din limba slavă. Cenușa îngroapă lumea copilăriei, iar adolescența aduce alte experiențe personajului. După mai multe căutări, am ajuns în sfârșit la titlul «Bătrânul Împărat și păsările dragostei», pentru că maramureșenii au varianta lor de basm la «Tinerețe fără bătrânețe și viață fără de moarte»: într-o dimineață, Împăratul se trezește și realizează că a îmbătrânit strângând toată viața avere. Îi cheamă pe cei trei feciori să le împartă averea, dar

să-i aducă în schimb păsările dragostei din tinerețe. În varianta basmului din Maramureș, personajul nu îmbătrânește, ci cu ajutorul păsărilor dragostei se întoarce la tinerețe. Feciorul cel mic îi va aduce păsările dragostei călătorind pe spinarea unei vulpi”, explică Nicoară Mihali.

Chiar dacă o parte dintre copiii care vor ajunge în posesia acestei cărți nu cunosc încă alfabetul, ei vor putea înțelege foarte bine poveștile cu ajutorul desenelor. Amintindu-ne de ceea ce spunea Seneca, că rădăcinile fiecărei învățături sunt amare, și că roadele ei sunt dulci, cartea aceasta le oferă copiilor dulceața poveștilor pentru a fi fericiți. Cele 7 povești poartă nume generice: Omul și lupul, Fata floare și drăguţul strigoi, Povestea celor doi nepoți de împărat orfani, Baba care toarce, Pahon cel sărac, Cenușotca și Bătrânul Împărat și păsările dragostei.

 Poveștile sunt culese de la Vasile Buda din Ungureni, de la Floarea Rus din Oarța de Sus, de la Gheorghe Bancoș din Urminiș, de la Nița Dăncuș din Ieud, de la Maria Zah din Băița de sub Codru și de la Dochia Lucian din Costeni. Cartea se așază ca o zăpadă proaspătă peste urmele lui Moș Nicolae, care va trece pe la ferestrele copiilor cuminți. Imaginea din poveste, trăită de un personaj, sună cam așa: „Am fost și eu la nuntă și mi-au pus ciorbă într-un ciob spart și am mâncat de m-am săturat”. Este la fel ca imaginea Sfântului Nicolae care prin bunătatea lui a renăscut un obicei pe care-l păstrăm de sute de ani, cel de a dărui și a aduce bucurii copiilor. „Și-am încălecat pe-o șa, și v-am spus povestea așa. Și-am în­că­lecat pe-o roată și v-am spus povestea toată. Și-am încălecat pe-o alună, poate că a fost și minciună”.

Volumul va fi dus de către editor în școlile din Maramureș, atunci când acestea vor fi deschise, iar copiii care vor citi această carte, și vor demonstra asta, vor fi premiați de către editură. 

 

Autor: Mircea Crişan

Sursa: Gazeta de Maramureş   

Nota noastră. Concursul este în plină desfăşurare iar pentru a vă înscrie luaţi legătura cu directorul editurii, dr. Nicoară Mihali, nr. telef. 0745861650 sau contact pe adresa de mail nicoaramihali@yahoo.com

                    

Scriitorul Mihali Nicoară, 2021; "Actorul îşi interpretează rolul în noaptea decorului, cuvintele..."

 

Acord parteneriat "Poveşti pentru copiii singuri"

 

Concursul revistelor şcolare 2017

„Colorate şi fără esenţă!”

Un articol măgulitor la adresa maramureşenilor, deci nu numai ai băimărenilor până la urmă, l-am citit într-un ziar electronic central,care spunea cu câţiva ani în urmă: „Elevii din  Bucureşti, Constanţa, Timişoara, Breaza, Craiova, Baia Mare, Arad, Breaza, Ploieşti şi Cluj Napoca şi-au folosit cunoştinţele şi imaginaţia în articolele pe care le-au scris în revista şcolii. Publicaţiile şcolare cuprindeau atât materiale de la activităţile la ore, activităţile extra-curriculare, de la cursurile profesionale din şcoală - minunăţii gastronomice care îţi iau ochii, coafuri care de care mai şic, informaţii despre cutia de viteze scrise pe înţelesul tuturor, comparaţii între cutia de viteze automată şi cea manuală -, cât şi articole despre obiective turistice din arealul unde locuiesc, despre problemele cu care se confruntă ei, despre experienţe proprii, despre succes şi dezamăgiri. Unele reviste şcoalare şi-au întărit mesajele din articole cu ilustraţii sugestive sau cu desene originale, făcute de elevi. (...) Unii elevi liceeni sau adolescenţi în floarea vârstei au fost foarte ingenioşi, cum a fost cazul celor din Bucureşti şi Arad. Cei din Bucureşti au câştigat premiul pentru cea mai bună revistă. Pe locul al doilea s-au aflat colegii lor din Cluj Napoca , iar pe locul al treilea – cei din Baia Mare şi Ploieşti.” Până la urmă, o mândrie ca Baia Mare să fie acolo cu elitele municipiilor mari din România. O constatare, majoritatea celor care an de an trimit reviste (n.n. dascăli) cred cu tărie, asemeni regretatului Tudor Opriş, că se va ivi, pornind de la revista şcolii, acolo unde profesezi, se va ivi un scriitor celebru. Exemple sunt atâtea!

A fost o ediţie în care juriul nu a avut mult de lucru, din păcate! Constatare generală. Revistele care se respectă apar an de an! Unele apar şi dispar asemeni „licuricilor”. Celelalte de care vorbesc cu respect, au „personalitate”, au identitate şi valoare, valoare care se obţine în timp, prin experienţă şi...rutină!.Le recunoşti doar văzând coperta şi oferta dintre coperţi!

După jurizare, l-am rugat pe scriitorul şi redactorul şef al „Şcolii maramureşene”, cel care acordă atenţie mărită tinerilor noştri din ziua de azi şi se pot exprima atât în revista „Şcoala maramureşeană”în scris cât şi prin alte mijloace unde se implică (teatru, muzică, seminarii) să ne spună câteva cuvinte, la cald, despre ce s-a întâmplat luni, 8 mai,  ce mai reprezintă în contextul actual, al internetului, facebookului,  faptul că apari într-o revistă şcolară asemeni lui Diana Adamek, Liviu Doru Bindea, Ioana Bolba sau Dorel Macarie şi Ioan Dragoş în revista Şincaiului anilor 1972!

INTERVIUL

- Domnule dr. Nicoară Mihali, ce credeţi sau ce consideraţi că merită „lucrat” într-o îmbunătăţire a conţinutului revistelor şcolare?!

        „- Se impune din ce în ce mai mult să se facă o instruire a dascălilor care coordonează revistele şcolare scrise de către elevii şcolilor din Maramureş. Cu mici excepţii, „Iluminări” de la Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmaţiei, „Eminesciana” de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, „Spriana”Şcoala Gimnazială nr. 2 Baia Sprie, „Raze” de la Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, care sunt reviste temerare şi care au ceva de spus peste timp. Multe dintre celelalte sunt efemere, sunt reviste de conjunctură şi punctaj, poartă amprenta unor profesori care scriu cu sufletul, dar adesea ele se risipesc în neant. Sunt reviste care promiteau mult şi care au dispărut. Sunt reviste aşteptate pentru că în tot spaţiul Maramureşului există încă mici creatori nedescoperiţi. Revistele de azi sunt pline de culoare, sub-meşteşugite de tehnoredactori valoroşi care-şi iau banii, fără să elibereze facturi şi nu pun suflet.

         Din punctul meu de vedere revistele actuale sunt ca şi ciocolata de pe vremea lui Ceauşescu, învelite în staniol şi atâta. Spre surprinderea mea, anul acesta a crescut producţia revistelor din mediul rural, dar a scăzut producţia revistelor din mediul urban”.

-         Domnule dr. Nicoară Mihali, câte reviste s-au prezentat la Concursul judeţean, ţinta finală fiind totuşi Concursul revistelor naţionale?!

-         "La start s-au prezentat 35 reviste, mult mai puţine faţă de anii anteriori. Zece dintre acestea au fost trimise la Concursul Naţional, fără să am îndoieli în suflet, pur şi simplu merită să ajungă acolo. E vorba, o spun din memorie: „Esenţe” – Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare, „Iluminări” – Liceul Pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmaţiei, „Eminesciana” – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”, „Spriana” – Şcoala Gimnazială nr. 2 Baia Sprie, „Raze” – Şcoala Gimnazială Mireşu Mare, „Oraşul din inima mea” – Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga” Baia Mare, „Cuvânt şi culoare” – Şcoala Gimnazială Săpânţa, iar la secţiunea reviste de specialitate Liceul din Borşa „Eu şi ştiinţa” şi ultima revistă trimisă spre Bucureşti este revista Grădiniţei nr. 25 Baia Mare, „Piticii* 25 Baia Mare”.

 - Aţi fi dorit să întâlniţi în paginile acestor reviste şi altceva?!

       
  -Aş fi dorit ca revistele din mediul rural să valorifice şi să salveze prin scris ceea ce a mai rămas în lumea tradiţională. Prea puţine materiale am găsit în acest sens...

     
  - Ştiu că sunteţi foarte exigent cu dumneavoastră dar şi aspru cu cei cu care intraţi în contac. Ce ne spuneţi despre lucrurile pozitive semnalate anul acesta la revistele şcolare tipărite şi trimise la concursul judeţean?

       
  - De departe mi se aşează în faţa ochiului Concursul de caligrafie de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu”Baia Mare, unde scrisul frumos este ca un poem de dragoste încă neterminat iar revista „Iluminări” ne aduce parfumul şi atmosfera caldă a unui colind etern, ce poartă semnătura lui Ştefan Hruşcă.”

Concluzia am s-o trag eu, sper cu obiectivitate.  Dincolo de aceste observaţii ale scriitorului şi redactorului şef al Casei Corpului Didactic dl. Nicoară Mihali, juriul de anul acesta (alcătuit din dr. Valentina Todoran, inspector şcolar limba română ISJ MM, profesor învăţământ primar şi ziarist Gelu Dragoş,  jurnalist Mircea Crişan – Gazeta de Maramureş, dr. Nicoară Mihali – redactor şef Casa Corpului Didactic), vă urează examene uşoare şi inspiraţie pentru viitoarele reviste ale instituţiilor şcolare unde evoluaţi spre maturitatea deplină precum şi VACANŢĂ PLĂCUTĂ, asta, după 16 iunie 2017!

        

                                          A consemnat CRISTIAN LAURENŢIU

Proiectul educaţional naţional „Drumul spre şcoală” a poposit şi la Mireşu Mare

Luni, 30 mai, elevii din ciclul primar şi gimnazial al Şcolii Gimnaziale Mireşu Mare, director coordonator prof. Lucica Mogoş au fost nerăbdători să vizioneze filmele propuse de scriitorul dr. Nicoară Mihali şi Astra Film Sibiu în Centrul de Documentare şi Informare al şcolii (prof. doc. Nicu Oanţă şi informatician ing. Raul Buciuman) pentru a vedea cum trăiesc copiii de aceeaşi vârstă din cele patru colţuri ale lumii.

Mesajul filmelor propuse celor două serii de elevi mirişeni: ciclul primar cu 98 de elevi, ciclul gimnazial cu 109 elevi, a fost puternic şi emoţionant prin faptul că aceşti copii, fie că vorbim de elevi din Africa, Asia sau America de Sud, au înţeles că doar învăţătura le va permite să îşi îmbunătăţească viaţa şi pentru acest ţel sunt în stare să-şi pună viaţa în pericol. Unii străbat pe jos, zilnic, între 15 şi 25 de kilometri, alţii sunt expuşi animalelor sălbatice, şerpilor veninoşi sau câmpurilor minate, secetei, etc.

Elevii noştri au avut şansa să facă cunoştinţă cu personaje reale ca Jackson din Kenya, cu Zahira din Maroc, cu Samuel din India sau Carlito din Argentina. Toţi aceşti copii au ceva în comun, dragostea pentru carte şi ambiţia de a reuşi în viaţă!

Desigur, aşa cum îl ştim pe poetul şi prozatorul Nicoară Mihali: RIGUROS, ATENT şi SENSIBIL, BUN PEDAGOG, acesta a reuşit în cele 4 ore de expunere să-i facă pe elevii noştri să-şi lărgească orizontul personal, să-şi accentueze atitudinile sănătoase cu care fiecare ne naştem, să-şi dezvolte un spirit civic sănătos, să devină mai toleranţi, mai buni, să-şi propună ţeluri îndrăzneţe.

Proiectul propus de dr. Nicoară Mihali nu se opreşte aici, urmează o altă etapă în care elevii din clasele I-IV şi gimnaziu vor putea realiza o compunere (eseu) inspirată din filmele vizionate iar cele mai valoroase vor fi răsplătite cu diplome şi premii în cărţi. În final, cele mai reuşite eseuri realizate, inclusiv de către liceeni, vor fi publicate într-o carte! Ce poate fi mai frumos?!

                                                                                         Gelu DRAGOŞ

          

                                                                             

Scriitoarea franceză Anne-Marie Blanc şi-a prezentat cartea „Pe drumul către şcoală”

La început de săptămână, 19 octombrie 2015, pe la amiază, la Biblioteca Casei Corpului Didactic Maramureş a avut loc prezentarea cărţii „Pe drumul către şcoală” a scriitoarei Anne-Marie Blanc. Lucrarea a apărut la Editura Maria Montessori, în traducerea profesoarei dr. Delia Muntean, consultant ştiinţific; prof. drd. Florentina Baciu; redactor de carte dr. Nicoară Mihali.

Anne-Marie Blanc s-a născut în 1939 lângă Drome, în sud-estul Franţei. A predat istoria la Bruxelles şi în Provence. Din 1978 este consilier psiholog, iar din 1991 master responsabil de formare şi consultant. În această calitate, a organizat misiuni în Liban şi în România începând cu anul 2001 şi până în prezent.

Volumul de faţă este o carte document care îi pune pe gânduri pe dascăli şi îi obligă să caute alternative la metodele învechite de predare. În calitate de consultant, fostul dascăl vine de peste 15 ani în Maramureş şi instruieşte pe dascălii de aici în cadrul programului de formare continuă. În cuvântul său prof. dr. Delia Muntean spune: „Când a ţinut primul stagiu a fost surprinsă de faptul că la sfârşit, când le-a cerut participanţilor să îi ofere un feed-back, aceştia erau uimiţi că trebuie să critice iar noi nu ştiam nici să criticăm. În carte vorbeşte despre unele teste internaţionale, îndeosebi testele PISA, care sunt foarte în vogă în momentul de faţă. În aceste programe sunt nişte academii, de fapt, de meditaţii Augon se numesc, iar elevii stau până la 10-11 şi chiar 12 noaptea pentru pregătire suplimentară. Acest fapt se pare că îi afectează foarte mult din punct de vedere fizic şi psihic pe copii” a mai adăugat Delia Muntean.

Din punctul de vedere al scriitorului Nicoară Mihali „Cartea lui Anne-Marie Blanc este un manifest al profesorilor din Franţa, Italia, Spania, Anglia, din Germania şi chiar din România care nu se supun orbeşte directivelor despre educaţie ale Parlamentului European. Comisia europeană se foloseşte de teoria anteprizei care-şi propune să transforme şcoala într-o întreprindere. În această carte Anne-Marie Blanc citează marii oameni de cultură ai lumii: Victor Hugo spune că atunci când se închide o şcoală se deschide o închisoare, iar Andre Gide spune că progresul omenirii se datorează în primul rând nesupuşilor care nu acceptă încorsetarea unor sisteme rigide. Anne-Marie vine de 15 ani în România şi mai precis în Maramureş, Baia Mare, Tg. Lăpuş şi Sighetu Marmaţiei, unde de-a lungul timpului, fără să ceară un ban, a făcut cursuri de formare cu dascălii de aici. Adesea a fost cazată în condiţii improprii, în fosta vilă a lui Ceauşescu, unde nu era căldură şi apă caldă.

De curând a scos de sub tipar o carte, „În drum spre şcoală” care vorbeşte despre realităţile actuale din şcolile din Europa şi din România. Ea trage un semnal de alarmă împotriva înregimentării copiilor care încă de la grădiniţă dau teste pentru a intra în eşantioane concurenţiale şi a pregăti o societate a viitorului elitistă şi consumatoristă. Cartea nu este numai pentru dascăli, ea se adresează multor categorii sociale, cărora nu le este indiferentă soarta copiilor lor şi în cele din urmă viitorul ţării în care trăiesc.

Tradusă din limba franceză de către prof. dr. Delia Muntean, cartea este plină de savoare, pentru că în permanenţă ne întâlnim cu exemple despre şcolile din Maramureş.

În data de 19 octombrie, în prezenţa unor puţini dascăli, dar buni, a unei clase de elevi de la secţia limba franceză a Colegiului Naţional „Mihai Eminescu”cât şi în prezenţa televiziunilor şi jurnaliştilor locali, redactorul cărţii Nicoară Mihali i-a făcut o sărbătoare  autoarei despre care a vorbit în termeni elogioşi şi a considerat-o o adevărată eroină la vârsta lui Cioran, când s-a îndrăgostit a doua oară.

În esenţă, Anne-Marie Blanc a concluzionat că în România atunci vom avea reformă şi educaţie adevărată când vom scăpa de dosare şi diplome. Însă ca o ironie a sorţii directorul Casei Corpului Didactic Gelu Todoruţ i-a oferit un buchet de flori şi o … „Diplomă de excelenţă” după cei 15 ani de activitate pe tărâmul perfecţionării educaţiei în şcolile din Maramureş. În fapt, ospitalitatea românească…

                                                                                   Gelu Dragoş

Reviste puţine, măşti mai multe

Vineri, 29 mai, la Casa Corpului Didactic Maramureş a avut loc jurizarea revistelor şcolare trimise la Inspectoratul Şcolar Maramureş şi Casa Corpului Didactic în anul şcolar 2014/2015. În acest an juriul format din Valentina Todoran, inspector şcolar, dr. Nicoară Mihali, redactor C.C.D., Anca Goja, redactor Graiul Maramureşului, Mircea Crişan, redactor Gazeta de Maramureş şi Gelu Dragoş, redactor Informaţia Zilei de Maramureş au avut mai puţin de lucru ca în alţi ani deoarece au fost prezente un număr de doar 29 de reviste.

           Iată premiile obţinute, pe secţiuni:

I. Reviste literare:

Premiul I – „Revista Excelenţilor” – Centrul de Excelenţă Sighetu Marmaţiei;

Premiul II – „Paşi în 2” – Revista elevilor Liceului Tehnologic „Marmaţia” Sighetu Marmaţiei şi „Cuvânt în lume” – Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;

Premiul III – „Eminescu şi copiii” – Revista Şcolii Gimnaziale Mireşu Mare, coordonator prof. Viuţa Dorca;

II. Reviste tip mozaic licee:

Premiul I – „Universalis” – Revista Colegiului Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare;

Premiul II – „Messenger cultural” – Revista Colegiului Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare;

Premiul III – „Eminesciana” – Revista Colegiului Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare;

III. Reviste tip mozaic şcoli gimnaziale:

Premiul I – „Armonii” – Revista Şcolii Gimnaziale Remetea Chioarului, „Muguri” – Revista Şcolii Gimnaziale „George Coşbuc” Baia Mare şi „Însemnări din Ţara Leurdei”- Revista Şcolii Gimnaziale Leordina;

Premiul II – „Curcubeu” – Revista Şcolii Gimnaziale „Dimitrie Cantemir” Baia Mare şi „Vimce” – Revista Şcolii Gimnaziale Vişeu de Jos;

Premiul III – „Licurici” – Revista Şcolii Gimnaziale Satulung şi „Universul şcolii” – „Dr. Florian Ulmeanu” Ulmeni;

IV. Secţiunea Reviste ciclul primar:

Premiul I – „Magia copilăriei” – Revista clasei a IV-a B, înv. Maria Micle, Şcoala Gimnazială „Simion Bărnuţiu” Baia Mare;

Premiul II – „Florile gândului”- Revista Şcoalii Gimnaziale „Nichita Stănescu” Baia Mare;

Premiul III – „Licurici” –Revista Şcolii Gimnaziale Remetea Chioarului.

V. Secţiunea grădiniţe:

Premiul I – „Vlăstare chiorene” – Revista Grădiniţei cu program normal Boiu Mare, ed. Mirela Georgeta Peter.

VI. Secţiunea limbi străine:

Premiul I – „Teenglish” – Revista Colegiului Naţional „Gheorghe Şincai” Baia Mare;

VII. Secţiunea reviste de specialitate:

Premiul I – „Fizica şi chimia la zi” –Revista  Liceului Teoretic „Emil Racoviţă” Baia Mare;

Premiul II – „Tinerii tehnicieni” – Revista Colegiului Tehnic „Anghel Saligny” Baia Mare;

Premiul III – „Micul naturist” – Revista Şcolii Gimnaziale Remetea Chioarului”.

       Celelalte reviste care au fost primite pentru jurizare, în număr de şapte, nu au primit premii deoarece arătau ca nişte „foiţe”, se vedea cu ochiul liber că erau redactate la repezeală şi în unanimitate, juriul, nu a dorit să coboare ştacheta. La încheierea acestei activităţi i-am luat un scurt interviu celui care se ocupă de revistele şcolare maramureşene de peste 25 de ani, scriitorului dr. Nicoară Mihali.

Întrebare: - Văd puţină dezamăgire pe chipul tău după jurizarea din acest an.

Răspuns: - Anul acesta a fost cel mai sărac an pe tărâmul publicaţiilor şcolare, posibil să mai existe orgolii, iar anumite instituţii educaţionale să nu-şi poată permite editarea acestor reviste.

Î: - Lipsesc reviste care în anii trecuţi erau un etalon pentru acest gen de concurs, cel puţin în Maramureş.

R: - Într-adevăr, lipsesc în acest an revistele de la Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă”, de la Liceul din Borşa, de la Şcolile Gimnaziale „Octavian Goga”, „Nichita Stănescu”, „Nicolae Iorga”, din Vişeu de Sus, din Moisei, din Seini, din Târgu Lăpuş, din Mireşu Mare…

Î: - Ce reviste v-au plăcut?

R: - La secţiunea „Reviste literare” mi-a atras atenţia în mod special „Cuvânt în lume”, profesori coordonatori Loredana Molnar, Mihaela Tarţa şi Cristina Retteghi, care şi anul acesta a reuşit să facă cunoscută în lume poezia unor scriitori maramureşeni. În ceea ce priveşte poezia, un debut înflăcărat îl are Mihai Vraja din revista „Paşi în 2” şi cu siguranţă despre acest tânăr se va mai auzi în peisajul poeziei româneşti; „A murit cerul iubito/ soarele-i gri / ochii tăi par gri / iubito!” De o ţinută aproape academică îşi poartă trena „Revista Excelenţilor”, care este plină până la refuz de chipul poetei Ana Blandiana: „Apoi brusc se-ntorc şi-mi strivesc/ până la sânge gura.” (Cuplul).

Î: - Şi eu am remarcat că revistele din acest an, deşi puţine ca număr, au crescut în calitate şi poate că o explicaţie este faptul că cei care participă o fac nu de dragul gradaţiilor de merit, nu de dragul unei diplome, ci de dragul copiilor pe care îi educă şi îi canalizează spre frumos, într-o lume atât de cenuşie.

R. – Ce frumos mi-ai ridicat mingea la fileu! În peisajul revuistic al Cetăţii stau alături alte trei reviste care deapănă povestea unor adolescenţi plini de pasiunea de a trăi iubirea şi clipa, este vorba de „messenger cultural” al celor de la „George Bariţiu” şi „Eminesciana” care prezintă un deosebit editorial despre misterul măştilor veneţiene şi aş încheia cu versurile despre iubire din revista „Universalis” coordonată de strălucita poetă Adela Naghiu: „Şi dacă am fi doar laşi şi orbi / Ar fi numai trădare / Şi trădătorii sunt uitaţi / Când ies din scenă. / Dar nu lăsăm în urmă / Nici-o zidire vie/ Doar joc de măşti cu geniul / Ajuns o anatemă.” Şi totuşi elevii zilelor noastre lasă urme vii prin revistele şcolilor lor, îşi pun adesea câte o „mască” atunci când nu sunt înţeleşi de profesori, apoi fundamentează noi teorii imitându-l pe Einstein şi încearcă să ne explice de ce zilele sunt mai scurte în ultima perioadă, aşa cum o face revista „Fizica şi chimia la zi” a Liceului Teoretic „Emil Racoviţă”.

Î: - Câteva cuvinte şi despre revistele din mediul rural, loc de unde mă trag şi eu.

R: - Mi-ai anticipat gândul. Vreau să subliniez frumuseţea unei reviste din mediul rural, de la Remetea Chioarului, intitulată sugestiv „Armonii”, revistă ce găzduieşte o imagine inedită şi un interviu în exclusivitate cu Paula Seling, care le doreşte copiilor din şcoala unde a învăţat şi ea să fie „buni, să caute iubirea în orice lucru”, iar ca ceva inedit în această publicaţie amintesc de un calendar al scriitorilor români în care elevii trebuie să asocieze alături de numele scriitorului, locul naşterii şi opera acestuia. Tot din mediul rural semnalez apariţia unei noi reviste cu un titlu inspirat, „Însemnări din Ţara Leurdei”, unde este valorificată lumea tradiţională, unde: „…oamenii de la ţară îşi mai amintesc de obiceiul de demult al fetelor şi feciorilor care în ziua de Dragobete se îmbracă în haine curate de sărbătoare şi porneau în voie bună spre pădure, apoi pe la ora prânzului fetele se întorceau în goană înspre sat şi în fuga fiecăruia atrăgea feciorul dorit.”

Î: - O întrebare de final. Ce reprezintă pentru dr. Nicoară Mihali revistele şcolare?

R: - Am spus-o de nenumărate ori dascălilor dar şi elevilor din şcolile pe unde am poposit, că revistele reprezintă oglinda unei şcoli într-un anumit timp istoric. Scrierile elevilor sunt sincere şi emoţionante, ei nu au timp să le fardeze, nu au timp să poarte mască pentru a deveni misterioşi într-o lume în care clepsidra valorilor se duce tot mai mult înspre marea nesfârşită a prostiei politicienilor.

Î: - Dacă ar trebui să dai un titlu acestui articol, cum l-ai numi?

R: - „Reviste şcolare puţine, măşti mai multe!”

                                                  Gelu Dragoş

A fost Concursul Judeţean al revistelor şcolare maramureşene...

           Luni, 26 mai 2014, a avut loc Concursul revistelor şcolare, organizat de către Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş, inspector şcolar general prof. Ana Lucreţia Moldovan şi Casa Corpului Didactic, director Gelu Todoruţ, apărute în anul şcolar 2013/2014. Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş a aprobat Comisia de evaluare a acestora, care a fost formată din: dr. Nicoară Mihali, redactor şef  „Şcoala Maramureşeană”; inspector şcolar Valentina Gabriela Todoran, profesor limba română, prof. Adela Borşe, Anca Goja, redactor „Graiul Maramureşului”, Mircea Crişan, redactor „Gazeta da Maramureş” şi prof. înv. primar Gelu Dragoş, redactor „Informaţia Zilei de Maramureş”.

        Juriul a avut mult de lucru, deoarece au participat un număr de 54 de reviste şi trebuia să fie atent şi nepărtinitor fiindcă este vorba despre copii şi cuvântul scris, iar membrii acestei comisii sunt toţi oameni cu verticalitate.

       Au fost mai multe secţiuni: Reviste literare, Reviste tip mozaic, Revistele clasei, Reviste de specialitate, Reviste de limbi străine.

      Ce s-a observat cu ochiul liber este faptul că toate revistele sunt de calitate. Maramureşul începe să dea clasă altor judeţe. Şi aşa cum a punctat ziaristul Mircea Crişan, „dau de lucru tipografiilor”, ceea ce nu-i rău deloc.

        Poate că cel mai bine este să-l lăsăm pe domnul Nicoară Mihali să ne spună concluziile după această nouă ediţie a Concursului Judeţean al revistelor Şcolare:

       „Revistele temerare continuă un drum ascendent înspre glorie şi nemurire. Revista „Iluminări” (Liceul pedagogic „Regele Ferdinand” Sighetu Marmaţiei),  a ajuns la numărul XXI şi are în centrul atenţiei poezia unei poetese de valoare, Doina Petrulescu Anton, care are o poezie a gheişelor inspirată de Sapho: „ cum trec stelele lumii prin inima ei/ cum unduie-şolduri ceresc evantai.”

         Revista „Înălţări” de la Colegiul Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei prezintă cărţi din marea literatură a lumii, numai dacă ne gândim la Gabriel Garcia Marquez („Toamna patriarhului”), autor care declară: „...pentru că o patrie fără eroi, e ca o casă fără uşi” şi până la Thomas Mann cu „Muntele vrăjit”.

         O apariţie strălucitoare în peisajul revuistic este „Armonia” de la Liceul de Arte Baia Mare, coordonatori profesoarele Daniela Boţ şi Rodica Coteţ, care fac o incursiune în istoria flautului şi până la portretul iubirii, intitulat „Ea...”, citez: „a fost copila a cărui zâmbet nu te opreai să-l admiri”, tot aici prof. înv. primar Carmen Covâza ne propune „Ferestre spre lumină”. Apoi, ca de fiecare dată, elevii de la Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare, director prof. Marius Crăciun au cules laurii prin revistele: „Crisalide”, „Eminesciana”, Le voyageur” (ajunsă la numărul XVIII!) şi „Cuvânt în lume” lansată şi la Ocoliş.

          Tot în lumea liceenilor se remarcă „Paşi în doi” de la Liceul Tehnologic „Marmaţia” Sighetu Marmaţiei, revistele absolut remarcabile de la Colegiul Tehnic „George Bariţiu” Baia Mare, care se numesc „Definim creaţia” şi „Mesagerul cultural”.

           „Universalis” de la Colegiul Tehnic „C.D. Neniţescu” Baia Mare, coordonată de poeta cetăţii Adela Naghiu, ne-a atras atenţia în mod plăcut. Un nou univers explorează revistele „Axa” şi „Tic-Tac” de la acelaşi Colegiu Naţional „Dragoş Vodă” Sighetu Marmaţiei.    Colegiul Naţional „Gheorghe Şincai” este prezent ca de obicei cu o revistă în limba engleză care merită zece cu steluţă.

          Reviste care exploatează dragostea pentru istorie sunt: „Universul şcolii” de la Ulmeni şi „Pentru noi” de la Şcoala Gimnazială „Victor Babeş” Baia Mare. O revistă care îşi menţine ştacheta foarte sus  este „Vimce” de la Şcoala Gimnazială Vişeu de Jos, care a realizat un portret al senatorului şi ex-ministrului educaţiei Liviu Marian Pop, născut în această localitate şi care se remarca încă de pe băncile şcolii ca un tânăr plin de vocaţie, dornic să ajungă pe scara socială cât mai sus.

         Numărul cel mai însemnat de reviste a fost anul acesta la secţiunea Revista clasei, unde ua participat peste 20 de reviste, din mai multe şcoli. S-au remarcat: „Cuvânt şi suflet” (Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”), „Alfabet cu chip de joacă” (Şcoala Gimnazială „Al. Ioan Cuza”) „Universul copilăriei” (Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”), „Amintiri” (Şcoala Gimnazială „Nichita Stănescu”), „Prichindei” (Şcoala Gimnazială „Victor Babeş”) toate din Baia Mare şi, o surpriză plăcută, „Pe-un picior de plai...” (Şcoala Gimnazială „Mihai Viteazul” Valea Chioarului şi „Condeiele copilăriei” (Şcoala Gimnazială Preluca Veche).

         La secţiunea Reviste tip mozaic, atât la gimnaziu cât şi la liceu, continuă să fie pe locuri fruntaşe reviste cu personalitate: „Raze” (Şcoala Gimnazială Mireşu Mare), „Curcubeu” (Şcoala Gimnazială „Dimitrie Cantemir” Baia Mare), „Universul şcolii” (Liceul Tehnologic Ulmeni), „Arlechino” (Şcoala Gimnazială Vişeu de Sus).

         Frumuseţea acestui concurs care se desfăşoară de fiecare dată în luna mai este asemeni trandafirilor înfloriţi din curtea Casei Corpului Didactic Baia Mare. Dacă trandafirii se scutură peste câteva luni, articolele din revistele şcolare vor dăinui timpului şi vor transmite parfumul lor generaţiilor viitoare”

         Până la urmă, revistele şcolare sunt o oglindă a realizărilor elevilor şi dascălilor din Maramureş. Activităţile şcolare şi orele nu înseamnă patru sau şase ore. Înseamnă mult mai mult, sunt o expresie a purităţii spiritelor tinere dornice de afirmare, hotărâte să nu abandoneze lectura în favoarea altor mijloace de informare. În final şi la urma urmei, scrisul rămâne...

                                                                                        Gelu Dragoş

Scriitorul Nicoară Mihali face luni, 25 noiembrie 49 de ani! La mulţi ani din partea redacţiei Izvoare Codrene!

Nicoară Mihali, doctoratul, vendetta şi statuia

 De puţină vreme, pe 19 octombrie 2013, la sediul Bibliotecii Universitare din Oradea, a avut loc susţinerea în faţa comisiei a tezei intitulate "Din istoria modernă şi contemporană a Ţării Oaşului. Lumea tradiţională şi vendetta", al cărei autor este băimăreanul Nicoară Mihali, sub îndrumarea prof. univ. dr. Ioan Godea, cunoscut mai mult în lumea ştiinţifică pentru lucrările sale de căpătâi "Istoria bisericilor de lemn din România" şi "Istoria arhitecturii româneşti" (3 volume).

Comisia de doctorat a fost formată din: prof. univ. dr. Ioan Zainea, şeful şcolii doctorale de la Oradea, preşedinte de comisie; conf. univ. dr. Narcisa Ştiucă, de la Universitatea din Bucureşti; prof. univ. dr. Viorel Boldurean, de la Universitatea din Timişoara; conf. univ. dr. Gabriel Moisa, de la Universitatea din Oradea. Autorul lucrării s-a bucurat de prezenţa în sală a unui grup de intelectuali din Ţara Oaşului, cărora subiectul tezei de doctorat le-a trezit curiozitatea. Dacă până atunci comisia a fost aplaudată din sală, după intervenţia fiecărui membru, în finalul susţinerii care a durat 2 ore şi 40 de minute, membrii comisiei s-au transformat în spectatori şi au aplaudat un grup de rapsozi din Oaş, care au interpretat o variantă din Cântecul cuţitului, capitol din teza de doctorat, precum şi bocetul celui ucis de cuţit şi dus spre groapă.

Lucrarea, s-a spus, "este o monografie antropologică, pentru că în atenţie stă mai mult comportamentul indivizilor din această zonă cercetată şi dorinţa de a-şi face singuri dreptate". Din luările de cuvânt ale membrilor comisiei reiese faptul că această teză este inedită, abordată dintr-un punct de vedere original şi "cu siguranţă aduce ceva nou în lumea ştiinţifică românească". După ce au subliniat reuşitele autorului în această teză de doctorat, membrii comisiei au susţinut, în unanimitate, ideea publicării acestei teze la o editură de specialitate din străinătate, pentru că este unica "lucrare despre societăţile tradiţionale în care proliferează cultura crimei şi justiţia populară, ce se transformă dintr-o anormalitate pentru unii, într-un mod de viaţă pentru oşeni". Autorul a informat comisia că lucrarea prezentată se află deja la Editura Humanitas şi că va fi invitat pentru negocieri în data de 14 noiembrie, când va spune şi titlul cărţii, "Moartea de cuţit". Despre aceasta, conducătorul lucrării a spus că va fi un bestseller românesc, iar profesorul Viorel Boldureanu, că este unul dintre cele mai reuşite romane nonfiction, care sfidează lumea ştiinţifică românească. Lucrarea va apărea, însă, integral (600 de pagini), la Editura Muzeului Ţării Oaşului, sub îngrijirea lui Remus Vârnav şi a lui Iacob Pop, iar autorul crede că, peste 200 de ani, când oşenii îşi vor aduce aminte de el, îi vor ridica, în sfârşit, o statuie. Preluare Graiul Maramureşului

                                                                                         ANCA GOJA