Al. Florin Țene - O viață în
slujba cuvântului – biografie, document și conștiință culturală
Există cărți
care inventariază o existență și există cărți care încearcă să-i descifreze
sensul. Între aceste două ipostaze se așază volumul O viață în slujba cuvântului.
Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii, consacrat personalității
scriitorului Al. Florin Țene. Nu putem vorbi despre o monografie critică, după cum nici cu o
simplă autobiografie documentară, ci cu o amplă construcție memorialistică și
biobibliografică, în care destinul individual este proiectat pe fundalul unei
istorii culturale traversate de schimbări, rupturi, recuperări și forme de
solidaritate literară.
Volumul
pornește de la o premisă implicită, dar esențială pentru înțelegerea personajului
său, la Al. Florin Țene, literatura nu poate fi separată de activitatea
culturală, socială a acestuia. Poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul,
criticul literar, jurnalistul și istoricul literar sunt dublați de un animator
cultural preocupat de cenacluri, reviste, comunități scriitoricești și
recuperarea unor personalități ale literaturii române. Încă din prolog,
scriitorul este așezat sub semnul unei asemenea vocații plurale, în care actul
creației și acela al construcției instituționale se susțin reciproc.
Volumul O viață în slujba cuvântului. Biografie,
operă, jurnalism, cultură și mărturii nu urmărește doar opera științifică a
unui autor, ci și traseul unui om care a înțeles literatura ca pe o formă de
participare la viața comunității românești. Este un aspect deosebit de
important de subliniat. Într-o epocă în care statutul scriitorului este adesea
redus la bibliografia individuală și la prezența în spațiul editorial, destinul
lui Al. Florin Țene este prezentat ca unul în care scrisul, jurnalismul,
organizarea culturală și memoria literară formează un sistem. Un sistem de
valori unic. Volumul acesta încearcă să fixeze tocmai această interdependență.
Una dintre calitățile evidente ale cărții este refuzul
biografiei strict cronologice. Datele despre naștere, formație, studii, debut
și activitate profesională nu sunt lăsate să rămână simple repere
administrative, ci sunt integrate într-o perspectivă mai largă asupra devenirii
unei conștiințe culturale. Drăgășaniul natal, studiile de la Baia Mare și Târgu
Mureș, două orașe importante în dezvoltarea personală ulterioară, experiența
jurnalistică și activitatea editorială apar ca trepte ale unei formări care va
transforma treptat scriitorul într-un promotor al vieții literare.
Este
semnificativ faptul că încă din adolescență Al. Florin Țene se implică în
organizarea vieții culturale, prin înființarea Cenaclului „Gib I. Mihăescu”.Nu
este vorba doar despre începutul unui drum de autor, ci despre apariția unei
constante: nevoia de a crea spații de întâlnire între oameni, texte și idei.
Scriitorul nu este, prin urmare, conceput exclusiv ca individ retras în
laboratorul său interior, ci și ca mediator al circulației culturale. Cenaclurile,
revistele și, ulterior, Liga Scriitorilor din România devin astfel elemente ale
unei biografii culturale care depășește limitele operei personale. În acest
sens, volumul are o incontestabilă valoare documentară. El conservă nume,
inițiative, proiecte, întâlniri și forme de sociabilitate literară care, fără
asemenea demersuri de recuperare, ar rămâne vulnerabile în fața uitării.
Cartea
trebuie citită în această cheie și ca document al unei anumite forme de viață
literară românească. Nu doar autorul este obiectul recuperării, ci și mediul
cultural în care acesta a activat. Din această perspectivă, volumul dobândește
o semnificație care depășește biografia individuală: el devine o arhivă
narativă a unei lumi literare.
În centrul
acestei existențe se află, totuși, literatura. Poezia constituie una dintre
direcțiile fundamentale ale operei, de la debutul editorial cu Ochi deschis,
din 1974, până la volumele ulterioare, între care Fuga statuilor, Nucul
dintre două veacuri, Vitraliile mării, Sămânța din interiorul
Cuvântului, Cerul meu de hârtie, Poezia ca ceremonie a textului
și Rechizitoriu împotriva uitării. Nu este întâmplător că însuși titlul
volumului biografic pune în centru „cuvântul”. Acesta devine mai mult decât un
instrument stilistic; el este principiul organizator al unei existențe mirifice.
La Al. Florin Țene, cuvântul pare să aibă o funcție dublă: este, pe de o parte,
materia literaturii, iar pe de altă parte, instrumentul prin care omul își
conservă memoria și își afirmă prezența în timp. Faptul că un autor revine
decenii la rând asupra acelorași obsesii nu reprezintă automat nici un merit,
nici un neajuns. Critica adevărată trebuie să urmărească felul în care aceste
obsesii sunt resemantizate, ce forme expresive dobândesc și în ce măsură ele
produc o poetică recognoscibilă.
O altă zonă
importantă este proza, în special romanul. Chipul din oglindă, Insula
viscolului și Orbul din Muzeul Satului sunt prezentate ca părți ale
unei trilogii concepute ca frescă a societății românești din secolul al XX-lea.
Romanul capătă astfel o funcție de reconstituire istorică și socială: destinele
individuale devin modalități de acces la atmosfera unei epoci.
Mai
interesantă este însă orientarea către romanul biografic. Figurile lui Gib I.
Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu
Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu sunt integrate într-un proiect în
care documentul și ficțiunea se află într-o relație de
complementaritate.Formula „între realitate și poveste”, asociată acestei
direcții, este semnificativă. Ea indică dificultatea fundamentală a romanului
biografic: cum poate fi transformat documentul în literatură fără ca adevărul
istoric să fie sacrificat și cum poate literatura să intervină asupra materiei
documentare fără a o falsifica. Este una dintre zonele în care opera lui Al.
Florin Țene pare să dobândească o identitate aparte. Biografia nu este tratată
doar ca inventar de date despre un individ, ci ca vehicul pentru recuperarea
unei memorii colective. Destinul personal devine o lentilă prin care pot fi
privite tensiunile unei epoci.
Această
vocație de recuperator al destinelor se leagă organic de tema memoriei,
probabil axul cel mai vizibil al întregului demers literar. Memoria familiei, a
orașului, a scriitorilor, a jurnalismului și a unei generații se întâlnesc
într-o operă care pare să considere uitarea unul dintre adversarii fundamentali
ai culturii. Titlul Rechizitoriu împotriva uitării poate fi, din acest
punct de vedere, citit ca o formulă-sinteză. Literatura apare ca depozit al
memoriei, dar și ca formă de rezistență împotriva degradării timpului.
Recuperarea unor scriitori și oameni de cultură marcați de experiența regimului
comunist este, în acest context, nu numai o opțiune tematică, ci și una morală.
Jurnalismul completează în mod firesc profilul lui Al.
Florin Țene. Experiențele de la „Lumina de pe Lotru”, activitatea publicistică
și colaborarea la reviste culturale îl configurează pe Al. Florin Țene ca
observator al realității și ca martor al timpului său. Experiența jurnalistică
devine metodă de observație, de selecție și de consemnare. De aici, probabil,
și caracterul documentar pronunțat al unei părți importante din operă.
Jurnalistul adună fapte și mărturii; scriitorul le conferă o formă; istoricul
literar încearcă să le ordoneze. În această succesiune se poate identifica una dintre particularitățile
profilului său: tendința de a transforma mărturia în memorie. Jurnalismul
fixează prezentul, literatura îl interpretează, iar memoria îl salvează de
dispariție.
Activitatea de critic și eseist al lui Al. Florin Țene
completează tabloul. Titluri precum Arca lecturii, Prizonierul
oglinzilor paralele, Ochiul magic al metaforei, Aventură prin
dicțiunea ideilor, Critica între artă și știință sau Poezia ca
ceremonie a textului indică preocuparea pentru mecanismele lecturii, pentru
raportul dintre literatură și idee și pentru statutul actului critic cultural.Volumul
oferă opinii critice, mărturii și aprecieri asupra operei, dar tocmai bogăția
acestui material reclamă o sistematizare mai severă. Care dintre aceste opinii
sunt cu adevărat relevante? Care se confirmă prin lectura textelor? Există
contradicții între diferitele interpretări? Care sunt limitele receptării
favorabile? Unde se află punctele vulnerabile ale operei? Aceste întrebări sunt inevitabile într-o lectură academică. Mai ales în cazul unei opere atât de întinse,
prolificitatea nu poate substitui valoarea estetică. O bibliografie
impresionantă este un fapt și trebuie consemnat ca atare; ea nu reprezintă
însă, prin ea însăși, un argument axiologic. Documentul consemnează cantitatea,
critica trebuie să stabilească relevanța.
Potrivit
materialului prezentat, bibliografia ajunge în 2026 la 129 de titluri, iar
documentul menționează 7.690 de articole și prezența în peste 70 de antologii.
Dimensiunea acestei activități este incontestabilă. Dar tocmai aici începe
misiunea criticului: să transforme inventarul într-o ierarhie. Care sunt
cărțile reprezentative? Care sunt volumele care pot rezista unei lecturi
desprinse de contextul biografic? Ce formule estetice sunt realmente originale?
Ce loc ocupă scriitorul în generația sa și, mai larg, în literatura română
contemporană? Sunt întrebări pe care volumul O viață în slujba cuvântului.
Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii le face posibile și care,
tocmai prin aceasta, îi justifică existența.
Un loc aparte îl ocupă mărturiile contemporanilor:
Virginia Paraschiv, Ion Istrate, Mircea Daroși, Liliana Moldovan, Ioan Creangă
și alți oameni de cultură participă la configurarea unui portret indirect al
scriitorului. Cuvintele dominante — muncă, cultură, memorie, curaj, promovare,
literatură, adevăr, dăruire — alcătuiesc un portret în care dimensiunea etică
și cea culturală sunt inseparabile. Pentru un cercetător, mărturia are un statut ambivalent. Ea este
indispensabilă ca document al receptării, dar nu poate fi confundată cu
judecata critică. Cel apropiat vede omul, colegul vede caracterul,
contemporanul vede activitatea; criticul trebuie să vadă opera în
universalitatea ei.
În forma sa
actuală, O viață în slujba cuvântului poate fi considerată, înainte de
toate, o carte de recuperare culturală. Ea încearcă să fixeze o existență
literară de peste șase decenii și să demonstreze că destinul lui Al. Florin
Țene nu poate fi redus la suma cărților publicate. Scriitorul apare aici într-o
configurație multiplă: poet și prozator, jurnalist și critic, istoric literar
și organizator cultural, autor și animator al comunității scriitoricești.
Cenaclurile, revistele, activitatea instituțională și preocuparea pentru
recuperarea unor personalități ale culturii române alcătuiesc un traseu care
explică amploarea proiectului său. Forța volumului este dată în primul rând prin
valoarea documentară și memorialistică. El adună o cantitate impresionantă de
informație, fixează etape, titluri, mărturii și direcții de activitate și oferă
viitorului cercetător o bază consistentă de lucru. Dar tocmai aici trebuie
formulată și rezerva critică esențială: amploarea documentului nu trebuie
confundată cu valoarea operei. Inventarul este necesar, însă literatura începe
cu selecția. Bibliografia poate demonstra fecunditatea unui autor; numai
lectura critică poate demonstra ceea ce este durabil în această fecunditate. În
acest sens, volumul poate fi privit mai degrabă ca un punct de plecare decât ca
un punct final. El pune la dispoziție materia necesară unei viitoare monografii
critice propriu-zise, în care opera să fie ierarhizată, contextualizată și
supusă unei analize estetice aprofundate. Întrebarea fundamentală nu mai este
atunci „Cât a scris?”, ci „Ce rămâne?”.
Ideea de
„viață în slujba cuvântului”, deși poartă inevitabil o anumită solemnitate,
capătă în cazul lui Al. Florin Țene o justificare biografică. Cuvântul nu este
doar materia operei, ci și instrument de memorie, de comunicare și de
construcție comunitară.Într-o cultură amenințată nu atât de lipsa documentelor,
cât de pierderea memoriei lor, o asemenea carte își găsește o funcție legitimă.
Ea salvează nume, date, întâlniri, cărți și destine de la dispariție.Adevărata
sa miză este mai profundă: transformarea unei biografii individuale într-o
mărturie despre o anumită formă de existență culturală românească, unde Al.
Florin Țene este prezentat ca un scriitor care nu s-a mulțumit să producă
texte, ci a încercat să creeze în jurul lor o comunitate cum este ceea a Ligii
Scriitorilor. Această vocație de constructor cultural este poate nota dominantă
a portretului pe care volumul îl propune. Rămâne, desigur, sarcina criticii de
mâine să stabilească ierarhiile, să distingă opera majoră de producția circumstanțială,
să separe documentul de literatură și mărturia de judecata estetică, dar tocmai
faptul că volumul provoacă asemenea întrebări constituie unul dintre meritele
sale.
În încheiere
am să apelez la crezul maestrului Al. Florin Țene, scris cu litere de-o
șchioapă pe coperta din spate al volumului, un crez care spune totul despre
modul de a gândi și trăi precum și rolul sacru și responsabilitatea
scriitorului de a păstra vie memoria neamului și de a face ca valorile
culturale și spirituale să dăinuie peste timp prin puterea cuvântului: „Scriitorul
are datoria sacră de a păstra vie memoria neamului și de a transforma clipa în
veșnicie prin cuvânt. Nu eu sunt stăpân pe cuvânt, ci cuvântul este stăpân pe
mine. El mă cheamă, mă frământă și mă așază la masa sa de lumină, pentru ca
ceea ce scriu să rămână mărturie peste timp. Liga Scriitorilor Români este casa
în care spiritul creator își găsește adăpost și glas, iar împreună, prin
solidaritate și dăruire, putem face ca literatura română să strălucească tot mai
puternic în lume.”
Volumul O viață în slujba cuvântului nu este, așadar doar o carte despre
un scriitor și opera lui. Este o carte despre felul în care un scriitor precum
Al. Florin Țene își poate transforma existența într-un proiect cultural peren ce
depășește granițele României. Iar dacă una dintre funcțiile fundamentale ale
literaturii este aceea de a salva ceva din trecerea timpului, atunci volumul
lui Al. Florin Țene își afirmă, prin chiar natura sa documentară și
memorialistică, legitimitatea: aceea de a transforma o viață dedicată
cuvântului într-o mărturie exemplară despre cultura română contemporană.
Felicitări!
Gelu Dragoș, UZPR