Se afișează postările cu eticheta operă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta operă. Afișați toate postările

marți, 11 august 2026

SEMNAL EDITORIAL

 


Al. Florin Țene - O viață în slujba cuvântului – biografie, document și conștiință culturală

Există cărți care inventariază o existență și există cărți care încearcă să-i descifreze sensul. Între aceste două ipostaze se așază volumul O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii, consacrat personalității scriitorului Al. Florin Țene. Nu putem vorbi despre  o monografie critică, după cum nici cu o simplă autobiografie documentară, ci cu o amplă construcție memorialistică și biobibliografică, în care destinul individual este proiectat pe fundalul unei istorii culturale traversate de schimbări, rupturi, recuperări și forme de solidaritate literară.

Volumul pornește de la o premisă implicită, dar esențială pentru înțelegerea personajului său, la Al. Florin Țene, literatura nu poate fi separată de activitatea culturală, socială a acestuia. Poetul, prozatorul, dramaturgul, eseistul, criticul literar, jurnalistul și istoricul literar sunt dublați de un animator cultural preocupat de cenacluri, reviste, comunități scriitoricești și recuperarea unor personalități ale literaturii române. Încă din prolog, scriitorul este așezat sub semnul unei asemenea vocații plurale, în care actul creației și acela al construcției instituționale se susțin reciproc.

Volumul  O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii nu urmărește doar opera științifică a unui autor, ci și traseul unui om care a înțeles literatura ca pe o formă de participare la viața comunității românești. Este un aspect deosebit de important de subliniat. Într-o epocă în care statutul scriitorului este adesea redus la bibliografia individuală și la prezența în spațiul editorial, destinul lui Al. Florin Țene este prezentat ca unul în care scrisul, jurnalismul, organizarea culturală și memoria literară formează un sistem. Un sistem de valori unic. Volumul acesta încearcă să fixeze tocmai această interdependență.

Una dintre calitățile evidente ale cărții este refuzul biografiei strict cronologice. Datele despre naștere, formație, studii, debut și activitate profesională nu sunt lăsate să rămână simple repere administrative, ci sunt integrate într-o perspectivă mai largă asupra devenirii unei conștiințe culturale. Drăgășaniul natal, studiile de la Baia Mare și Târgu Mureș, două orașe importante în dezvoltarea personală ulterioară, experiența jurnalistică și activitatea editorială apar ca trepte ale unei formări care va transforma treptat scriitorul într-un promotor al vieții literare.

Este semnificativ faptul că încă din adolescență Al. Florin Țene se implică în organizarea vieții culturale, prin înființarea Cenaclului „Gib I. Mihăescu”.Nu este vorba doar despre începutul unui drum de autor, ci despre apariția unei constante: nevoia de a crea spații de întâlnire între oameni, texte și idei. Scriitorul nu este, prin urmare, conceput exclusiv ca individ retras în laboratorul său interior, ci și ca mediator al circulației culturale. Cenaclurile, revistele și, ulterior, Liga Scriitorilor din România devin astfel elemente ale unei biografii culturale care depășește limitele operei personale. În acest sens, volumul are o incontestabilă valoare documentară. El conservă nume, inițiative, proiecte, întâlniri și forme de sociabilitate literară care, fără asemenea demersuri de recuperare, ar rămâne vulnerabile în fața uitării.

Cartea trebuie citită în această cheie și ca document al unei anumite forme de viață literară românească. Nu doar autorul este obiectul recuperării, ci și mediul cultural în care acesta a activat. Din această perspectivă, volumul dobândește o semnificație care depășește biografia individuală: el devine o arhivă narativă a unei lumi literare.

În centrul acestei existențe se află, totuși, literatura. Poezia constituie una dintre direcțiile fundamentale ale operei, de la debutul editorial cu Ochi deschis, din 1974, până la volumele ulterioare, între care Fuga statuilor, Nucul dintre două veacuri, Vitraliile mării, Sămânța din interiorul Cuvântului, Cerul meu de hârtie, Poezia ca ceremonie a textului și Rechizitoriu împotriva uitării. Nu este întâmplător că însuși titlul volumului biografic pune în centru „cuvântul”. Acesta devine mai mult decât un instrument stilistic; el este principiul organizator al unei existențe mirifice. La Al. Florin Țene, cuvântul pare să aibă o funcție dublă: este, pe de o parte, materia literaturii, iar pe de altă parte, instrumentul prin care omul își conservă memoria și își afirmă prezența în timp. Faptul că un autor revine decenii la rând asupra acelorași obsesii nu reprezintă automat nici un merit, nici un neajuns. Critica adevărată trebuie să urmărească felul în care aceste obsesii sunt resemantizate, ce forme expresive dobândesc și în ce măsură ele produc o poetică recognoscibilă.

O altă zonă importantă este proza, în special romanul. Chipul din oglindă, Insula viscolului și Orbul din Muzeul Satului sunt prezentate ca părți ale unei trilogii concepute ca frescă a societății românești din secolul al XX-lea. Romanul capătă astfel o funcție de reconstituire istorică și socială: destinele individuale devin modalități de acces la atmosfera unei epoci.

Mai interesantă este însă orientarea către romanul biografic. Figurile lui Gib I. Mihăescu, Alexandru Macedonski, Radu Gyr, Traian Dorz, Vasile Militaru, Valeriu Gafencu, Petre Țuțea și Mircea Vulcănescu sunt integrate într-un proiect în care documentul și ficțiunea se află într-o relație de complementaritate.Formula „între realitate și poveste”, asociată acestei direcții, este semnificativă. Ea indică dificultatea fundamentală a romanului biografic: cum poate fi transformat documentul în literatură fără ca adevărul istoric să fie sacrificat și cum poate literatura să intervină asupra materiei documentare fără a o falsifica. Este una dintre zonele în care opera lui Al. Florin Țene pare să dobândească o identitate aparte. Biografia nu este tratată doar ca inventar de date despre un individ, ci ca vehicul pentru recuperarea unei memorii colective. Destinul personal devine o lentilă prin care pot fi privite tensiunile unei epoci.

Această vocație de recuperator al destinelor se leagă organic de tema memoriei, probabil axul cel mai vizibil al întregului demers literar. Memoria familiei, a orașului, a scriitorilor, a jurnalismului și a unei generații se întâlnesc într-o operă care pare să considere uitarea unul dintre adversarii fundamentali ai culturii. Titlul Rechizitoriu împotriva uitării poate fi, din acest punct de vedere, citit ca o formulă-sinteză. Literatura apare ca depozit al memoriei, dar și ca formă de rezistență împotriva degradării timpului. Recuperarea unor scriitori și oameni de cultură marcați de experiența regimului comunist este, în acest context, nu numai o opțiune tematică, ci și una morală.

Jurnalismul completează în mod firesc profilul lui Al. Florin Țene. Experiențele de la „Lumina de pe Lotru”, activitatea publicistică și colaborarea la reviste culturale îl configurează pe Al. Florin Țene ca observator al realității și ca martor al timpului său. Experiența jurnalistică devine metodă de observație, de selecție și de consemnare. De aici, probabil, și caracterul documentar pronunțat al unei părți importante din operă. Jurnalistul adună fapte și mărturii; scriitorul le conferă o formă; istoricul literar încearcă să le ordoneze. În această succesiune se poate identifica una dintre particularitățile profilului său: tendința de a transforma mărturia în memorie. Jurnalismul fixează prezentul, literatura îl interpretează, iar memoria îl salvează de dispariție.

Activitatea de critic și eseist al lui Al. Florin Țene completează tabloul. Titluri precum Arca lecturii, Prizonierul oglinzilor paralele, Ochiul magic al metaforei, Aventură prin dicțiunea ideilor, Critica între artă și știință sau Poezia ca ceremonie a textului indică preocuparea pentru mecanismele lecturii, pentru raportul dintre literatură și idee și pentru statutul actului critic cultural.Volumul oferă opinii critice, mărturii și aprecieri asupra operei, dar tocmai bogăția acestui material reclamă o sistematizare mai severă. Care dintre aceste opinii sunt cu adevărat relevante? Care se confirmă prin lectura textelor? Există contradicții între diferitele interpretări? Care sunt limitele receptării favorabile? Unde se află punctele vulnerabile ale operei? Aceste întrebări sunt inevitabile într-o lectură academică. Mai ales în cazul unei opere atât de întinse, prolificitatea nu poate substitui valoarea estetică. O bibliografie impresionantă este un fapt și trebuie consemnat ca atare; ea nu reprezintă însă, prin ea însăși, un argument axiologic. Documentul consemnează cantitatea, critica trebuie să stabilească relevanța.

Potrivit materialului prezentat, bibliografia ajunge în 2026 la 129 de titluri, iar documentul menționează 7.690 de articole și prezența în peste 70 de antologii. Dimensiunea acestei activități este incontestabilă. Dar tocmai aici începe misiunea criticului: să transforme inventarul într-o ierarhie. Care sunt cărțile reprezentative? Care sunt volumele care pot rezista unei lecturi desprinse de contextul biografic? Ce formule estetice sunt realmente originale? Ce loc ocupă scriitorul în generația sa și, mai larg, în literatura română contemporană? Sunt întrebări pe care volumul O viață în slujba cuvântului. Biografie, operă, jurnalism, cultură și mărturii le face posibile și care, tocmai prin aceasta, îi justifică existența.

Un loc aparte îl ocupă mărturiile contemporanilor: Virginia Paraschiv, Ion Istrate, Mircea Daroși, Liliana Moldovan, Ioan Creangă și alți oameni de cultură participă la configurarea unui portret indirect al scriitorului. Cuvintele dominante — muncă, cultură, memorie, curaj, promovare, literatură, adevăr, dăruire — alcătuiesc un portret în care dimensiunea etică și cea culturală sunt inseparabile. Pentru un cercetător, mărturia are un statut ambivalent. Ea este indispensabilă ca document al receptării, dar nu poate fi confundată cu judecata critică. Cel apropiat vede omul, colegul vede caracterul, contemporanul vede activitatea; criticul trebuie să vadă opera în universalitatea ei.

În forma sa actuală, O viață în slujba cuvântului poate fi considerată, înainte de toate, o carte de recuperare culturală. Ea încearcă să fixeze o existență literară de peste șase decenii și să demonstreze că destinul lui Al. Florin Țene nu poate fi redus la suma cărților publicate. Scriitorul apare aici într-o configurație multiplă: poet și prozator, jurnalist și critic, istoric literar și organizator cultural, autor și animator al comunității scriitoricești. Cenaclurile, revistele, activitatea instituțională și preocuparea pentru recuperarea unor personalități ale culturii române alcătuiesc un traseu care explică amploarea proiectului său. Forța volumului este dată în primul rând prin valoarea documentară și memorialistică. El adună o cantitate impresionantă de informație, fixează etape, titluri, mărturii și direcții de activitate și oferă viitorului cercetător o bază consistentă de lucru. Dar tocmai aici trebuie formulată și rezerva critică esențială: amploarea documentului nu trebuie confundată cu valoarea operei. Inventarul este necesar, însă literatura începe cu selecția. Bibliografia poate demonstra fecunditatea unui autor; numai lectura critică poate demonstra ceea ce este durabil în această fecunditate. În acest sens, volumul poate fi privit mai degrabă ca un punct de plecare decât ca un punct final. El pune la dispoziție materia necesară unei viitoare monografii critice propriu-zise, în care opera să fie ierarhizată, contextualizată și supusă unei analize estetice aprofundate. Întrebarea fundamentală nu mai este atunci „Cât a scris?”, ci „Ce rămâne?”.

Ideea de „viață în slujba cuvântului”, deși poartă inevitabil o anumită solemnitate, capătă în cazul lui Al. Florin Țene o justificare biografică. Cuvântul nu este doar materia operei, ci și instrument de memorie, de comunicare și de construcție comunitară.Într-o cultură amenințată nu atât de lipsa documentelor, cât de pierderea memoriei lor, o asemenea carte își găsește o funcție legitimă. Ea salvează nume, date, întâlniri, cărți și destine de la dispariție.Adevărata sa miză este mai profundă: transformarea unei biografii individuale într-o mărturie despre o anumită formă de existență culturală românească, unde Al. Florin Țene este prezentat ca un scriitor care nu s-a mulțumit să producă texte, ci a încercat să creeze în jurul lor o comunitate cum este ceea a Ligii Scriitorilor. Această vocație de constructor cultural este poate nota dominantă a portretului pe care volumul îl propune. Rămâne, desigur, sarcina criticii de mâine să stabilească ierarhiile, să distingă opera majoră de producția circumstanțială, să separe documentul de literatură și mărturia de judecata estetică, dar tocmai faptul că volumul provoacă asemenea întrebări constituie unul dintre meritele sale.

În încheiere am să apelez la crezul maestrului Al. Florin Țene, scris cu litere de-o șchioapă pe coperta din spate al volumului, un crez care spune totul despre modul de a gândi și trăi precum și rolul sacru și responsabilitatea scriitorului de a păstra vie memoria neamului și de a face ca valorile culturale și spirituale să dăinuie peste timp prin puterea cuvântului: „Scriitorul are datoria sacră de a păstra vie memoria neamului și de a transforma clipa în veșnicie prin cuvânt. Nu eu sunt stăpân pe cuvânt, ci cuvântul este stăpân pe mine. El mă cheamă, mă frământă și mă așază la masa sa de lumină, pentru ca ceea ce scriu să rămână mărturie peste timp. Liga Scriitorilor Români este casa în care spiritul creator își găsește adăpost și glas, iar împreună, prin solidaritate și dăruire, putem face ca literatura română să strălucească tot mai puternic în lume.”

Volumul O viață în slujba cuvântului nu este, așadar doar o carte despre un scriitor și opera lui. Este o carte despre felul în care un scriitor precum Al. Florin Țene își poate transforma existența într-un proiect cultural peren ce depășește granițele României. Iar dacă una dintre funcțiile fundamentale ale literaturii este aceea de a salva ceva din trecerea timpului, atunci volumul lui Al. Florin Țene își afirmă, prin chiar natura sa documentară și memorialistică, legitimitatea: aceea de a transforma o viață dedicată cuvântului într-o mărturie exemplară despre cultura română contemporană. Felicitări!

Gelu Dragoș, UZPR