POEM MANIFEST (II) - versiune Luceafărul de Mihai EMINESCU
A fost odată ca-n poveşti,
A fost, de-ar mai fi iară,
Din neamuri tracice, regeşti,
O prea frumoasă ţară.
Şi era una pe pământ
Şi mândră-n toate cele,
Cum e icoana unui sfânt
Şi Luna între stele.
Mă doare-n suflet când privesc
La tot ce se întâmplă,
Şi în mormânt mă răsucesc
Şi cuie-mi intră-n tâmplă.
Eu nu mai simt miros de tei
În viaţa mea postumă,
Nu văd nici vajnici pui de lei,
Doar mucegai şi humă.
Luceferi nu mai strălucesc
Cand ţara e o rană,
Copiii mamele-şi bocesc,
Că n-au în blide hrană.
Cântat-am graiul românesc,
Această dulce limbă.
Dar astăzi, cei ce-o mai vorbesc
Prin alte ţări o schimbă.
Degeaba le-am lăsat cu dor
O “Doină”, să tresară!
Trecutul nu e viitor
Şi viaţa li amară.
Nici harta nu-i ca-n alte dăţi,
Din Nistru până-n Tisa.
Moldova-i astăzi jumătăţi.
Cât rău făcutu-ni-s-a!
Degeaba scris-am eu scrisori
Din vremuri de urgie,
Şi m-am rugat de-atâtea ori
Mai bine să vă fie.
Avut-am piatră la hotar
Şi-n ţara noastră singuri
Cules-am holde din brăzdar.
Acum n-aveţi nici linguri…
O, biet popor, popor sărac,
Cu-o ţară prea bogată!
Tu vino-i răului de hac
Să nu ţi-o vândă toată!
Şi dă-i afară pe străini
Cu toţi îmburgheziţii,
Să nu-ţi mai fie-n alte mâini
Guverne şi poliţii!
Cu trupe de comedianţi
Numindu-le partide,
Sunteţi românii emigranţi
Din Rai în ţări aride.
Pierdut-aţi banii ţării-n vânt
Şi-i goală visteria.
Mai daţi şi ape şi pământ
Şi vindeţi România.
Mihai Viteazu v-a lăsat
O ţară mai rotundă.
Voi azi aţi scos-o la mezat,
Străinii vă inundă.
Aveţi întinsul Bărăgan,
Şi nu aveţi o pâine.
Aveţi şi turme şi ciobani,
Dar duceţi vieţi de câine.
Aveţi bogaţii munţii Carpaţi
Şi dulcea Mioriţă,
Păduri de brazi ce vă sunt fraţi,
Şi flori în poieniţă.
Aveţi o deltă ca-n poveşti,
Vedeţi să nu v-o fure,
Atâtea ape, atâţia peşti
Şi nu mâncaţi nici mure…
Nici vii pe deal nu mai zăresti,
Livezile se-uscară,
Când mărul Ţării Româneşti
Se-aduce de afară.
Albastrul cerului senin
Se-ntunecă mai tare
De-atâţia nouri de venin,
De-atâta delăsare.
Nu voi a vă-nvăţa de rău
Ci-ncerc a vă-nţelege.
De ani şi ani cădeţi în hău,
Nimic nu vă mai merge.
Ruşine să vă fie-n veac
Că v-aţi trădat străbunii
De parcă n-aţi fi pui de dac
Ci rude-aţi fi cu hunii!
Lasaţi pe-ai voştri guvernanţi
Să vă înece-n smoală,
Să fiţi doar simpli figuranţi
În ţara voastră goală…
