Principii cu valoare de axiome

 

•   "Bea apă de unde și calul bea. Calul nu va bea niciodată apă nepotabilă. Așează-ți capul unde pisica doarme cel mai bine. Mănâncă fructe de unde poate fi descoperit și viermele. Alege ciupercile care atrag și musculițele. Plantează un copac unde vezi cârtița săpând. Construiește o casă unde poți întâlni un șarpe.

·        Sapă o fântână sau orice groapă care va servi drept sursă de apă pentru consum, unde poți vedea păsările făcându-și cuiburi, în bătaia soarelui.

·        Mergi la somn și trezește-te odată cu găinile, astfel nu vei pierde nicio clipă a zilei și vei avea o perspectivă minunată asupra vieții. Mănâncă nenumărate legume și fructe crude, proaspete pentru a avea vigoare, energie putere în corp și minte și o inimă rezistentă, de leu.

·        Dacă îți arunci ochii mai des în văzduhul cerului și vezi claritatea lui, vei avea o minte mai liniștită și gânduri mai ordonate.

·        Preferă liniștea în locul vorbăriei: liniștea va coborî  în adâncul sufletului, iar mintea ta va deveni calmă, liniștită și relaxată. "

 

Serafim de Sarov,

Călugăr și mistic rus

 (1754-1833)

Educația-școala finlandeză, principii-efecte firești, nu doar pentru dascăli

 De ce este atât de obisnuit ca în Finlanda, un adolescent normal să termine primele 12 clase cu medii excelente, vorbind o engleza perfectă și citind o carte pe săptămână?!

07:45 -Saili (15 ani) asteapta autobuzul urban care il va lasa la poarta scolii (nu exista autobuze scolare). Autobuzul trece la fiecare 5 minute. Finlandezii incearca sa-i faca pe fiii lor sa fie independenti de mici.

Pe foarte putini dintre ei, parintii lor îi duc cu masina pina la scoala. Biletul este subventionat de catre municipalitate. Conform legii, niciun elev  nu poate locui la mai mult de 5 km de scoala. In exterior, instalatiile scolii dau o impresie spartana.

Niciun muc de tigara, nicio hirtie pe jos, niciun grafitti pe ziduri.


09:15 - Orele de 45 de minute.

Finlandezii mizeaza pe studiile de limba materna, matematica si engleza. 75% dintre materii sunt comune in toata tara .

Restul il alege scoala, in acord cu profesorii, parintii si elevii. Orele sunt scurte, intense si, mai ales, foarte participative. In interiorul scolii, curatenia este si mai evidenta. Totul pare recent dat in folosinta. Pe banci si pupitre nu sunt semne, si nu se scrijeleste nimic.

Scoala este publica si, bineinteles, gratuita, dar cu instalatii demne de un colegiu "scump" din Spania. Salile de cursuri dispun de ecrane gigant de plasma cu TV in circuit inchis, acvariu de 200 de litri cu pesti tropicali, bucatarie completa, dispozitive audiovizuale, aer conditionat, multe plante. Fiecare doi elevi au cite  un calculator. O duzina de masini de cusut in sala de croitorie, aparate de sudura, scule de timplarie, schiuri...

O sala de sport acoperita, un auditoriu pentru orele de teatru si o sala de mese cu autoservire. Cartile sunt gratuite, materialul scolar e gratuit, mincarea e gratuita.

 12:00 - Mincare calda, nutritiva si gratuita.

Saili are o jumatate de ora pentru prinz, la fie gratuit, nutritiv, si cu multe feluri de salate si fructe.

Se bea apa sau lapte. Costurile le plateste municipalitatea fiecarui oras. Daca orele se prelungesc pina dupa amiaza, scoala are obligatia de a oferi o gustare elevilor.

16:05 - Inapoi acasa,Saili joaca hockey cu fratele lui mai mic. Nu exista delincventa, strazile sunt sigure. Cind se lasa seara, Saili si fratele lui, care au invatat sa gateasca la scoala, pregatesc cina pentru parintii lor, daca acestia intirzie la serviciu.

18:30 - Cina si sauna (aceasta, de 3 ori pe saptamina) sunt momentele in care familia se afla impreuna. Se converseaza mult, mai ales despre proiectele copiilor, dorintele, progresele si nevoile lor. Dar in aceeasi masura, se fac si planuri de vacanta pentru toata familia, in comun.

20:15 - Temele si la culcare.

Copiii finlandezi au foarte multe teme de casa, desi Saili le termina rapid, intr-o ora sau doua, pentru ca de-abia asteapta sa se urce in pat si sa citeasca Harry Potter in engleza.

Pentru Saili, scoala este ca un serviciu.

- "Daca un copil doreste sa studieze, poate sa ajunga medic sau judecator sau inginer, chiar daca familia sa este una saraca".

- Educatia fiecarui copil costa statul finlandez 200.000 de euro, de la gradinita pina la absolvirea unei universitati. "Sunt banii cel mai bine folositi din impozitele noastre".

- Studentii platesc doar cartile si mincarea (2.50  euro la restaurantul facultatii). Apoi, statul îi ajuta sa se emancipeze dindu-le subventii pentru inchirierea unei locuinte si primul salariu.

- Elevii au un respect total fata de profesori, si se vede in orice moment politetea in relatiile dintre ei. Nu poarta uniforme, dar sunt intotdeauna simplu si corect imbracati si pieptanati.

- Intr-o scoala din centrul capitalei  Helsinki , sau dincolo de Cercul Polar, nivelul este acelasi. Sistemul educational nu este elitist si nu urmareste producerea de genii, ci atingerea unui nivel general mediu cit mai inalt.

- Presedinta Finlandei, Tarja Halonen, licentiata in Drept si profesoara: "Cind îi cert pe studentii mei, le spun ca irosesc banii contribuabililor".

- Nu exista repetenti, desi nu exista decit o singura oportunitate de a lua un examen, "pentru simplul motiv ca viata insasi nu se traieste decit o singura data". Se studiaza pina cind se ia  examenul, dar promovarea in anul urmator este automata.

- "Ziua de lucru" a lui Saili este intensa, de la 8 pina la 3. Orele sunt insa scurte, de 45 de minute. Una dintre recreatii se petrece obligatoriu afara, in aer liber. Se stimuleaza rationamentul critic inaintea memorizarii mecanice. Orele sunt relaxate, cum ar fi cursurile de dansuri de salon, teatru, arta digitala, coafura, arte martiale, hockey, schi de tura, gastronomie, primul ajutor, dulgherie, mecanica sau muzica.

Elevii cinta la vioara, chitara electrica sau la ce prefera. Si, inca odata, se incurajeaza gindirea critica si se discuta. - "Saili inca nu s-a hotarit ce vrea sa faca mai incolo. Chimie, medicina veterinara sau creatie de jocuri video. Il intreb daca este fericit. Fara sa clipeasca, imi raspunde -" da."

 Da, dar secretul este altul: Pe la anul 1600 s-a legiferat ca cine nu stie sa scrie si sa citeasca nu are voie sa faca copii!!!


Și inca  ceva. Cei care nu au terminat 8 clase nu au drept de vot!  ( la noi INCĂ ăstia-s cei mai numerosi/manipulabili votanti ).

Primită de la montaniardul Maramureșului - Ionică POP, prietenul blogului ”Moara lui Gelu”. 

  

Negocieri, principii, ambiţii

 
Negocierile dintre reprezentanţii partidelor care au convenit că vor face parte din viitoarea coaliţie de guvernare nu s-a soldat cu un rezultat rapid. Cele trei forţe politice: PNL, USR-PLUS şi UDMR, au căzut de acord că formeze împreună viitorul guvern. De asemenea, fără să o spună explicit, sunt de acord că funcţia de premier i s-ar cuveni partidului care a obţinut cele mai multe voturi, respectiv PNL-ului.

Preşedintele, de asemenea, preferă un premier din rândul PNL.

Negocierile se poartă pe paliere diferite. Pe de o parte se negociază distribuirea ministerelor, pe de altă parte funcţiile politice din parlament.

Azi, 14 decembrie, încep consultările la Cotroceni. PNL merge cu o propunere, Florin Cîţu. USR-PLUS îl propune pe Dacian Cioloş. UDMR nu are nicio propunere.

PSD a anunţat că îl propune pe Alexandru Rafila. Deocamdată, noul partid parlamentar, AUR, nu are pretenţia de a da premierul.

Ce observăm? Că niciun partid nu-l propune pe liderul partidului pentru funcţia de premier. Cum ar fi normal. Se uită că principalul motiv pentru instabilitatea politică este despărţirea puterii executive de puterea politică. Guvernarea CDR a devenit un exemplu clasic de instabilitate politică.

Liderii partidelor guvernamentale conduceau parlamentul, iar vicepreşedinţii aveau frâiele guvernului. Lucrurile au mers rău. S-au creat o serie de comisii şi comitete de coordonare: lucrurile s-au înrăutăţit şi mai mult. Acelaşi lucru s-a întâmplat în timpul guvernării PSD, când comanda politică a fost la Liviu Dragnea, iar puterea executivă la vicepreşedinţii partidului. Guvernul Sorin Grindeau a căzut, guvernul Mihai Tudose a căzut.

Puterea executivă nu poate fi ruptă de puterea politică. Acesta este un principiu solid, respectat în ţări cu veche tradiţie. Presupunând că Florin Cîţu va deveni premier, lui Ludovic Orban, ca preşedinte PNL, îi revine responsabilitatea politică de a fi pus în practică programul partidului. Va deveni Cîţu un premier-marionetă în mâinile lui Orban? Puterea executivă nu se poate disocia de puterea politică.

Dacă un om de la USR va deveni vicepremier, altul decât Dan Barna, tot preşedintelui USR îi revine responsabilitatea politică pentru prestaţia miniştrilor şi vicepremierului din partea USR. Situaţia este şi mai încurcată pentru că USR este în tandem cu PLUS.

Guvernele de coaliţie se formează greu, funcţionează în hopuri, cu multe certuri şi dispute.
Într-o coaliţie este aproape imposbil să stablileşti principiile. În declaraţiile publice, toţi politicienii fac mare caz de „principii”. Despre ce fel de principii este vorba? Cine le-a stabilit?

Adevărul este că într-o coaliţie de guvernare, ca în orice tip de alianţă politică, ambiţiile fac legea. Ambiţiile bat orice principiu. Pe de altă parte, omul politic fără ambiţie este ca o maşină fără motor, ca un leu fără dinţi, ca un vultur fără aripi. Indivizii fără ambiţii nici nu au ce căuta în politică. Ei trebuie să se mulţumească cu simplul statut de votanţi.

După ce îşi dau votul, cetăţenii au pretenţia de a fi conduşi de oameni bine pregătiţi, responsabili. Nu cer mai mult. Ce fac politicienii după ce sunt aleşi? Într-o primă etapă negociază funcţii. Aleşii locali negociază funcţiile la nivelul comunelor, oraşelor, municipiilor, consiliilor judeţene. Aleşii naţionali, adică parlamentarii, negociază funcţiile la nivel naţional. Stabilesc, prin negocieri, coaliţia de guvernare. Apoi stabilesc funcţiile: premierul, miniştri, secretarii de stat, directorii generali, şefii de agenţii, şefii de instituţii etc.

Puterea politică se stabileşte la nivelul parlamentului. Totul depinde de modul în care se negociază alianţele.

După aceste alegeri, PSD nu şi-a ştiut gestiona politica de alianţe şi este obligat să rămână în opoziţie.
Trei forţe politice au convenit să ocupe împreună Palatul Victoria. Au intrat în cetatea puterii executive, iar acum sunt pe punctul de a-şi împărţi prada. Asta-i tot.

Cum va arăta viitorul guvern? Cine va ocupa cele două funcţii-cheie din parlament, respectiv funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor şi Senatului? Asta se discută în aceste zile.

Negocierea este o artă mai subtilă decât însăşi politica. Se conduce după principii? Aşa vor politicienii să-i facă pe alegători să creadă.

Considerând că ar exista principiile la care tot fac referire politicienii, la negocierile pentru cele mai importante poziţii în stat au prioritate principiile sau ambiţiile personale?

Să zicem că în toiul negocierilor nu sunt decisive nici principiile, nici ambiţiile personale. Atunci ce contează? Contează înţelegerile, negocierile din culise. Iar acesta sunt purtate de oameni cu principii ferme, dar mânaţi de ambiţii personale cu mult peste media oamenilor obişnuiţi.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Asemănări și deosebiri între primele principii din filosofia antică greacă și taoism (daoism)

 Nu există filosof de valoare care să nu se arate interesat de primele principii. Da, căci este important trecutul apropiat de noi și prezentul (infinitatea macrouniversului și microuniversului, sistemele sociale și cele politico-economice, mecanismele sufletului și ale gândirii, morala, cultura și locul omului în Univers), precum și îndrăznețele prognoze privind viitorul planetei și al omenirii, dar la fel de important (dacă nu pentru toți, atunci pentru unii dintre noi) este să aruncăm priviri logico-fanteziste asupra pregenezei (era haos sau doar golul infinit și netulburat?) și să înclinăm balanța convingerilor intime fie în favoarea creaționismului, fie în favoarea evoluționismului, fiind știut marele adevăr noutestamentar că nimeni nu poate sluji la doi stăpâni...

            Corifeii filosofiei clasice grecești nu numai că n-au făcut excepție de la regulă, dar chiar au consolidat-o prin formidabilele lor opinii despre primele principii, la fel de proaspete și suculente ca în urmă cu peste două milenii.

            Gânditorii de mai târziu și-au însușit aceste concepții, astfel că – ne spune P.P. Negulescu în tratatul Problema ontologică – Plotin (204-270 e.n.), principalul reprezentant al neoplatonismului, „admitea, cu stoicii, un Suflet al lumii, necesar ca s-o pună în mișcare; admitea, cu Aristotel, o Inteligență cosmică, necesară ca să gândească mulțimea nenumărată a lucrurilor ce o alcătuiesc și să dea fiecăruia ceea ce trebuie ca să poată exista; admitea, în sfârșit, cu Platon, o Unitate supremă, necesară ca să facă din această mulțime haotică un tot unic și să-i asigure în același timp realitatea”.

            Dar iată care este concepția lui Plotin despre Unu: Unul din prima ipoteză, identificat cu Binele din Republica (prin urmare, un principiu situat dincolo de ființă) și cu tatăl cauzei din Scrisori, este Unul absolut și transcendent pluralității; Unul din a doua ipoteză (Unul-multiplu sau Unul-ființă) este numit Intelect de către filosoful nostru, întrucât corespunde demiurgului din Timaios și cauzei din Philebos, dar are și caracteristicile Intelectului aristotelic (gîndirea care se gândește pe sine); Unul din a treia ipoteză (deodată Unu și multiplu), corespunde sufletului lumii din Timaios și este identificat de Plotin cu stoicul Suflet al lumii.

            Vasăzică, la Plotin întâlnim toate cele trei naturi sau niveluri fundamentale: Unul, Intelectul și Sufletul. Tot el ne prezintă impresionantul tablou al multiplelor raporturi dintre Suflet, Intelect și Unul, un Unu fără formă și de nimic limitat, care, prin situarea lui dincolo de gândire și ființă, nu poate fi obiectul unei cunoașteri, ci trebuie admis ca „puterea infinită de la care provine toată pluralitatea ființelor inteligibile”.

            N.B.: Astfel conceput, Unul plotinian seamănă mult atât cu supremul Tao („nu are formă sau înfățișare, nu are culoare, sunet, gust sau miros, nu are început și sfârșit, nu se află sus sau jos, înăuntru sau afară, nu cunoaște binele sau răul”), cât și cu De, principiu strâns legat de Tao și care a fost echivalat în românește ba cu termenul „Putere” („Puterea specială a individului”), ba cu „Virtute” (spontaneitatea tuturor lucrurilor în sensul elanului bergsonian).

            Plotin era convins că sufletele caută mai degrabă spre lucrurile inferioare din lumea sensibilă, motiv pentru care ele și-au uitat originea divină. Dar dacă Sufletul universal este acela care produce, animă și conduce fiecare părticică a naturii, așa încât deodată este unitar ca suflet cosmic și plural ca pluralitate a lucrurilor pe care le însuflețește, el nu este decât o imagine a Intelectului divin și anterior Sufletului, fiind văzut de Plotin ca ființă și gândire în același timp, mai exact „ca o lume ce cuprinde toate ființele inteligibile”.

            Gîndindu-se pe sine și fiind în același timp gândit și gânditor, Intelectul nu numai că este lipsit de pluralitate, dar cauza lui nu poate să fie decât Unul pur sau Acela care precedă dualitatea gândire-gândit.

            De unde, ne înștiințează Plotin, rezultă că „scopul exercițiului filosofic este acela ca sufletul să-și redescopere originea lui divină” și apoi, prin progresivă îndepărtare de pluralitatea materială, să revină la Unitatea inteligibilă. Fără să fie creștin, Plotin ne încurajează că așa ceva este posibil, asta deoarece „partea cea mai înaltă a sufletului nu a părăsit niciodată Intelectul divin”.

Cum se realizează această experiență pur spirituală a întoarcerii Sufletului la sine, ce definește scopul ultim al filosofiei? „Prin contemplație”, ne răspunde Plotin. Adică prin ceea ce recomandă cu insistență întreaga înțelepciune orientală, taoismul în mod special (taoiștii practică exerciții complicate de respirație și abstragere din realitate, în vederea prelungirii vieții până la dobândirea nemuririi).

Dar dacă Plotin interzice orice trecere dincolo de Unu (în Enneade el susține că orice  cercetare trebuie să se oprească aici, căci nu putem întreba ce este acesta) și dacă urmașul său Proclus (412-485) identifică ceea ce nu este Unul cu nimicul, Damascius (aprox. 460-550), gânditorul care încheie „lanțul de aur al neoplatonicilor”, nu îmbrățișează în întregime opiniile înaintașilor în celebra sa operă Despre primele principii: aporii și soluții.

Dimpotrivă, printr-o subtilă analiză critică pe direcția răsturnată a discursului filosofic, Damascius pune în evidență atât imposibilitatea gândirii principiului prim, asta datorită faptului că, aidoma lui Tao, el este inefabil („Unul este primul care a țâșnit din indicibil”), cât și inadecvarea discursivității la principiul prim, prin obligatoria înaintare a reflecției în sens negativ.

Damascius gândește Unul ca simplu, altminteri se ajunge în situația să fie înțeles ca plural, și ca Totul, astfel evitându-se riscul reducerii lui la un Unu determinat. Însă, ne avertizează filosoful, tocmai acesta este motivul pentru care gândirea principiilor intră într-un neîntrerupt parcurs circular, parcurs care, pentru evitarea opririi la ceva determinat, în cazul inefabilului obligă la continua negare a ceea ce anterior se afirmase. Altfel spus, simplitatea și totalitatea Unului trebuie neîncetat și reciproc suprimate, asta pentru a nu eșua în procesul cognitiv, respectiv pentru a nu ajunge să gândim Unul ca minim sau plural.

Fiind, prin urmare, gândirea suspendată între cele două extreme ale travaliului sau efortului aproprierii de principiu, firește că se atinge limita maximă a înaintării cunoașterii noastre înspre el, o cunoaștere din start condamnată să nu poată surprinde niciodată imaginea plenar-adecvată a Unului.

Dincolo de această limită, ne înștiințează Damascius, nu numai că nu trebuie să abordăm Unul ca ceva anume accesibil cunoașterii (de fapt, suntem condamnați la o tot mai temeinică necunoaștere, pe măsură ce ne apropiem de el), dar ajungem în situația (a se citi suntem constrânși) să renunțăm chiar și la desemnarea lui cu „Unu” și „Tot”, nemaifiind adecvate principiului nici măcar aceste determinații.

Pe urmele lui Plotin, Damascius susține că, întrucât principiul nu devine nicicând obiect al gândirii noastre, singura modalitate de conștientizare a abisului ce ne separă de el o reprezintă divinația sau intuiția mistică a prezenței principiului.

Este adevărat că niciun non-Unu sau lucru determinat n-ar putea exista dacă în același timp n-ar fi și Unu (la fel ca în cazul lui Tao, nimic nu poate ființa fără a fi mai întâi Unu!) și că el, cel mai simplu, cuprinde Totul. Dar tocmai de la acest conflict de identitate al Unului (indicibil pe de o parte, dicibil pe de altă parte), pornește critica, implicit aporetica damasciană vizavi de el, anume că, atâta timp cât păstrează o anumită relație cu Totul, Unul nu mai poate să fie transcendent!

Deoarece însuși Plotin gândea principiul prim Unul ca totul și anterior totului, Damascius s-a oprit la principiul „Unul-tot anterior totului”. Însă nu rămâne aici, ci împinge neoplatonismul  mai departe pe următoarele direcții:

1)Demonstrează că a gândi transcendența principiului față de Tot, înseamnă să concepem transcendența ca pe un lucru situat în afara Totului, fapt care contrazice însuși sensul Totului. Dar și să gândim principiul într-un anume fel, se cheamă cuprinderea lui în sfera Totului, ceea ce face ca el să nu mai aibă statutul de principiu. Calea de ieșire din această aporie este, în opinia lui Damascius, relația „Unul-tot anterior totului”, la urma urmei „expresia cea mai adecvată principiului”, adică Totul într-o formă unitară, anterior pluralității desfășurate a Totului.

2)Inspirat de religiile misteriilor și continuând analiza proclusiană asupra principiului, Damascius elaborează Inefabilul, conceptul prin care desemnează principiul prim. Asemenea lui Tao („Tao poate fi rostit, însă nu acesta este Tao cel veșnic”), Inefabilul este atât de ascuns și sustras oricărui discurs, încât despre el „nu se poate spune nici măcar că este Inefabil”.

3)Nimicul lui Proclus, înțeles ca ceea ce nu este Unul, la Damascius devine totuna cu Inefabilul, cel mai înalt principiu din sistemul său filosofic. Asta deoarece la el, nimicul nu are numai un sens negativ, ci și unul pozitiv – posibilitatea de depășire a însuși Unului!

Cum spuneam și cu alt prilej (vezi textul „Frumusețea incitant-ermetică și captivant-poetică a daoismului”), principiul suprem în filosofia și religia taoistă este, evident, Tao, respectiv neființa sau „suflul originar” (Yuan qi) din care s-a zămislit ființa (cuplul Yin-Yang), acesta la rându-i creând „cele zece mii de lucruri și ființe” (totalitatea entităților), pentru ca, mai repede sau mai târziu, toate să se întoarcă la întregul întruchipat prin Tao. În strânsă și inseparabilă legătură cu Tao este principiul De (redat în românește prin „Putere” sau „Virtute”).

Simplitatea, ca atribut al principiului, este simbolizată în taoism prin pu (lemnul neprelucrat). Ea îl caracterizează pe Omul Sfânt, singurul muritor care, prin redobândirea naturii primare (Xing), este vrednic să guverneze, căci numai el acționează potrivit lui Tao al oamenilor și în corelație cu Tao al Cerului.

Un alt fundamental principiu taoist este Unu, cel pe care chinezii îl consideră non-număr (ceea ce nu poate fi măsurat, nedefinitul, neperceptibilul) și despre care exegeții afirmă că „era și nu dădea naștere la nimic, de aceea s-a divizat și a făcut să apară Yin și Yang” (Cap. 42 din „Lao Zi – Cartea despre Dao și putere, cu ilustrații din Zhuang Zi”, autor Dinu Luca). În primul comentariu al Capitolului 39, faimosul Heshang Gong consideră că Unul desemnează „nefăptuirea, copilul lui Dao”. Dinu Luca adaugă: „Marea majoritate a exegeților afirmă, însă, că Unul este un alt nume al lui Dao”. Și mai departe: „Afirmația trebuie nuanțată, pentru că Unu desemnează aici regula de unitate a naturii, legea structurală a Universului, principiul imperceptibil și nenumit, a cărui intuiție o are iluminatul, pe câtă vreme în Capitolul 42 denumește, probabil, haosul primordial și nediferențiat, care nu este Dao, ci născut de Dao”.

Sighetu Marmației,                                                         George PETROVAI

  20 martie 2017

             

Principii de reformă pentru învăţământul românesc

Am multă experienţă de om al cărţii. Toată viaţa am fost un şcoler silitor. Mi-am ros coatele ani în şir pe băncile diferitelor şcoli. Atât de mult încât la un moment dat, din bancă, am ajuns la catedră. Adică am fost şi profesor. Un profesor foarte special, fiindcă, atunci când predam matematica, făceam literatură, şi când predam estetica filmului, făceam matematică. Nemaivorbind de faptul că jumătate din viaţă am făcut a doua casă din bibliotecă. La New York, împărăţia mea se numeşte Barnes & Noble. Deşi am şi un doctorat, cu care am obţinut titlul de „doctor în arte”, totuşi mi-a plăcut să fiu mereu elev. Să învăţ. Mai ales acum, la bătrâneţe, când ţelul meu este să bat recordul de 100 de titluri de cărţi publicate. Am cunoscut şi cum se desfăşoară învăţământul la alţii, la francezi, la italieni, la unguri, dar în special la americani.

Şi toată această osârdie mi-am adunat-o în câteva cărţi pe care le-am scris special orientate să fie manuale pentru o eventuală reformă a învăţământului românesc. Fiindcă de la evenimentele din decembrie ‘89 şi până azi, se tooot vorbeşte de această reformă, dar nimeni n-a făcut-o. Şi nimeni nu are de gând s-o facă. Da, nu are, vă spun clar, fiindcă am fost cu proiectul meu la miniştrii învăţământului. Întâi la Marga, apoi la doamna Andronescu („descurcăreaţa”) şi pe urmă la un pişpirel tare priceput, Remus Pricopie, care a înţeles repede despre ce e vorba, a primit în dar cărţile mele, să le multiplice ca manuale, dar peste o săptămână sau două, a fost schimbat. Că aşa e la noi, nu există continuitate. Cum să se facă o reformă când cel care vrea s-o facă e schimbat peste noapre, nici nu e întrebat ce-a făcut sau ce mai avea de gând să facă? Pricopie era şcolit în America şi ştia cu ce se mănâncă reforma. Dar nu l-au lăsat. Am mai cunoscut apoi nişte inspectoare din Minister, dar acolo birocraţia e aşa de mare încât se poate da o lecţie oricărei mafii de pe lume. Şi mi-aduc aminte de Pricopie, care îmi spunea tanspirat: “Domnule Modorcea, ştiţi cu ce mă ocup eu aici, ca ministru al învăţământului românesc? Cu mafia din minister! E o mafie… că nu poţi să faci nici o reformă dacă mai întâi nu scapi de această mafie”. A scăpat ministerul de ea?! Bineînţeles că nu. Ba acum, cu noii tauri de la putere, cred că s-a consolidat.

Dar noi ne facem datoria. Am făcut manuale despre cum vedem reforma şi, de ani de zile, încercăm să-i cucerim pe profesori şi pe elevi, poate pe teren facem o treabă mai bună. Aşa s-a întâmplat şi recent, când, graţie lui Petre Dănilă, un prieten al cărţii, om de bază la CLB, am fost invitat la Liceul „Ion Creangă” să le vorbesc elevilor din clasele a XI-a. Şi în amfiteatrul şcolii, doamna profesoară de limba şi literatura română Cecilia Barbu a adunat peste 70 de elevi. Erau frumoşi, cu personalitate, cu o minte sclipitoare. Ceea ce nu vezi în parlamentul ţării. În faţa mea stătea România de mâine. Sper că a fost o lecţie greu de uitat. Oricum, la sfârşit, ei m-au aplaudat din inimă, minute în şir, şi mi-au proiectat pe un ecran o imagine de pe Internet şi un citat prin care scriitorul Dumitru Dinulescu mă propune la Premiul Nobel pentru Literatură din partea Românei. Pe acest ecran vom proiecta într-una din întâlnirile viitoare un film. Deocamdată, acum, eu am donat şcolii un braţ de cărţi, inclusiv manualele de care v-am vorbit. Elevii mi-au spus că în programa şcolară au 16 materii şi doar o parte dintre ei au clară orientarea de viitor, deşi toţi au o aceeaşi orientare fermă, să lase ţara pe mâna strigoilor.

Nu, le-am spus, nu vă gândiţi să plecaţi, fiindcă mai devreme sau mai târziu vă veţi pierde. Şi le-am dat mai multe exemple din America, de cazuri rătăcite. Acolo e foarte greu să răzbaţi. Toate locurile sunt ocupate. Nu mai ai de făcut nimic, dar aici, în România, e loc destul de întors. Rămâneţi în ţară şi faceţi în aşa fel încât să vă împliniţi visele aici. Şi ca să reuşiţi, trebuie să nu vă gândiţi la bani. Acesta e secretul succesului. Puneţi în paranteză politica, cine conduce ţara, şi vedeţi ce puteţi să faceţi voi, fără ajutorul politicienilor corupţi!

Sigur, e greu de imaginat că se poate aşa ceva dacă politica dă înapoi ca racul. Dar aceşti elevi de azi sunt profesorii de mâine, politicienii de mâine, ei trebuie să ia de pe acum ţara în mâinile lor. Şi dacă nu se face grabnic o reformă a învăţământului, o vor face ei, sunt sigur. Dar să îndrăznim acum, fiindcă nu ne-au mai rămas decât utopiile. Fiţi Don Quijote! La condiţiile ţării noastre, reforma ar consta după părerea mea în ceva foarte simplu şi practic, aşa cum am văzut la americani:

1. Să existe numai patru materii de bază: limba şi literatura română, fiindcă suntem în patria română, matematica, fiindcă ne învăţă să gândim logic, religia, fiindcă suntem ortodocşi, şi fără credinţă nu poţi porni la drum, şi sportul, mişcarea, fără de care nu se atinge principiul mens sana in corpore sano. Americanii renunţă la tot pentru mişcare. De aceea, sunt primii la Olimpiadă. Sportul îi duce la o medie de viaţă de circa 90 de ani. Şi mai au ceva ca materie de bază, astronomia, fiindcă ei sunt un popor care stă numai cu faţa la viitor şi trăiesc în limbajul SF. Plus că avantajul lor este limba engleză. Toate cărţile importante ale lumii se găsesc traduse în engleză în marile lor biblioteci. Sau în spaniolă, fiindcă a doua limbă oficială a Americii este limba spaniolă. Sigur, mulţi vor spune: dar ce facem cu istoria sau cu geografia? Evident că şi ele fac parte din literatură. Mi-e greu să cred că un profesor de română care îl predă pe Dimitrie Cantemir, să spunem, nu face şi istorie. Istoria e inclusă în opera de artă, aşa cum este şi gândirea logică. Kant, un mare filosof şi matematician, a spus că „la baza gândirii estetice stă gândirea logică”. O proză în care autorul uită pe drum ce a vrut să spună şi nu ştie unde vrea să ajungă, nu va fi niciodată desăvârşită, fiindcă e lipsită de gândire logică. Arta şi matematica fac casă bună împreună. De aceea poeţii antichităţii erau şi mari matematicieni, ca şi matematicienii arabi, care erau mari poeţi.

2. Odată stabilite materiile de bază, urmează ca părinţii şi profesorii elevului să-i descopere vocaţia. Ideal este ca ea să fie descoperită până în clasa a 9-a. Deja în clasa a 9-a elevul e bine să fie orientat, să ştie spre ce se îndreaptă. Toţi copiii au câte o vocaţie, toţi. Trebuie numai descoperită. Asta e treaba părinţilor şi profesorilor. Dacă un elev dovedeşte că are har muzical, să spunem, şcoala trebuie să nu-l omoare cu materii care nu-i sunt de folos. Chimia, de pildă, este bună pentru cel care e orientat spre această disciplină. Pe tânărul muzician nu trebuie să-l îndopaţi cu ceea ce el nu poate rumega. De-a lungul anilor, ne-am dat seama câte zeci şi sute de ore am pierdut cu materii care ulterior, în viaţă, în meseria pe care ne-am ales-o, nu ne-au fost de nici un folos. După clasa a noua, şcoala trebuie organizată pe vocaţia elevilor, nu pe un învăţământ la kilogram, de toate pentru toţi. Actualul învăţământ românesc este total anacronic. În loc de 4 materii, elevii din clasa a XI-a au 16!!! Spiritul enciclopedic sau renascentist îl au câţiva aleşi, pe care şcoala nu-i poate forma. Aceasta e treaba lui Dumnezeu. Dar şcoala poate forma oameni extrem de pregătiţi, dacă sunt dotaţi într-un anumit domeniu. Altfel, e pierdere de vreme. La performanţă se ajunge prin focusare, adică prin concentrarea pe o anumită materie sau direcţie.

3. Evident, ar mai fi o problemă fundamentală, dar aceasta ţine de fonduri, de înzestrarea şcolilor cu computere, ca pe banca fiecărui elev să se afle unCOMPUTER. Care presupune cunoaşterea limbii engleze, ca să-l poţi învăţa şi mânui. Trăim în civilizaţia imaginii, iar învăţământul trebuie să se facă pe bază de imagini. Filmul trebuie să se afle la baza oricărei predări. Prin definiţie, filmul înseamnă poveste. Şi ca material didactic, orice materie are nevoie de film. Eu am învăţat de la profesorii mei de matematică, precum Grigore Moisil şi Solomon Marcus, că şi matematica se poate preda povestind. „Poetica matematică” e un exemplu edificator. Matematicienii arabi aşa îşi predau ştiinţa, prin poveşti. Cred că nu mai trebuie demonstrat ce minunată va fi literatura română predată pe bază de film.

Ştiinţa se îmbină cu sensibilitatea, iar o astfel de reformă concentrează timpul, în sensul că-l face preţios pentru cel care ştie să-l folosească deplin. Învăţământul bun e cel care te ajută să câştigi, nu să pierzi timp. Viaţa, pentru elevul care a optat pentru o pasiune, va fi mai lungă şi mai bogată. Aşa va ajunge la performanţă, aşa va ajunge să dea ţării valori noi, aşa va fi competitiv, aşa va face ca România să aibă un viitor frumos şi demn.

                                                                                      Grid Modorcea