Sfera

Am ieșit din casă, ca de obicei, să mă plimb prin parc, prin Cișmigiul meu iubit. E o fericire să mă întâlnesc cu pruncii din cărucioare și cu cei mai măricei, de un an sau doi, care se aleargă nebunește la locurile de joacă, prevăzute cu tot felul de apararte ingenioase. Ieri m-am  jucat cu două fetițe blonde, gemene, o minune. Când le spuneam poezia „An tan de / Dezi mani pe / Dezi mani compane / An tan de”, se stricau de râs și se prefăceau că se ascund de mine, se urcat pe cea mai înaltă instalație de acolo, ce imita turnul unui castel regal, și își dădeau drumul în jos printr-un tub enorm ca o gură de balaur. Eu mă făcem că le prind, cu același „An tan de”, iar ele se stricau de râs și iar fugeau la turn. Erau într-un delir de fericire, pe care mi-l transmiteau și mie.

Aceste evadări sunt salvarea mea, soluția să uit de Chiolhania, să nu mai aud prostiile politice și să nu-i mai văd pe golanii de la putere. Întoarcerea la inocență, la copilărie, e calea ce duce la Civitas Innocentiae. Unde or fi acum cele două blonde gemene, să le cânt din nou „An tan de”, să le aud râsul cristalin?!

Ieri. Dar azi? Ce se întâmplă azi, că nu mai văd nici un copil la leagăne, la nici un joc. Copil? Dar nici un om mare. NU mai era țipenie de om. Parcul meu minunat, cu droaia de copii geniali, cu tiribombe și arbori seculari, era pustiu. Am luat-o în mai mute direcții și nu am dat de nici un om. Parcă i-a înghițit pământul. Ce se întâmplă?

Când am trecut de Podul cel Mare, apoi de rondul cu flori albastre și m-am apropiat de Pavilionul central, unde cânta odinioară fanfara militară, și asista puzderie de lume, am văzut o sferă. Strălucea. Jucau razele pe ea. Arăta ca un bulgăre de foc. M-am retras speriat și m-am urcat pe movila din apropiere, să văd în plonje ce se întâmplă. Uua! Cine se apropia de sferă, îl topea. Am stat acolo, deoparte, încremenit, să văd ce-o fi, de ce se întâmplă așa ceva?

Apărea în fața bulgărelui de foc câte un om care se apropia și apoi dispărea, se topea fără urmă, ca și cum Sfera îl înghițea. Era clar, de la distanță, îi citea gândurile omului care intra în parc, îl ademenea, el se apropia cu inocență de Paviloin și apoi dispărea.

Dar de ce face asta? Dacă ea e superioară omului, de ce nu-i dă și lui lumină, de ce îl omoară?! Mi-a adus aminte de sfera pe care o găsiseră americanii în fundul oceanului Pacific, la 300 m adâncime. O echipă de savanți aleși de guvern, au cercetat-o și, când au atins-o, le-a încurcat mințile, vorbeau anapoda, nu mai comunicau nimic logic, da, dar de dipărut nu au dispărut. Un lucru era clar pentru ei că acea sfară era gânditoare și voia să le comunice ceva, dar nu se înțelegeau, cu oamenii cică nu se poate comunica.

Era adusă acolo de o navă lunguiață, extraterestră.

Și bulgărele de foc din Pavilionul central o fi o navă cosmică sau o sferă adusă de ființe extraterestre, dar cu ce scop, dacă îi mistuia pe oameni? Constataseră anterior, probabil, că nu pot comunica cu pământenii, că oamenii nu-s buni de nimic, decât de palavre, și că fac umbră degeaba universului, gata, enough!, ne-am săturat, de mii de ani îi privim cum se ceartă, e timpul să dispară în neant, acolo de unde au venit.

Vestea cu bulgărele de foc din Cișmigiu s-a dus pe tot pământul. Savanți de pretutindeni și mai ales turiști, mulți americani, chinezi, groenlandezi, ruși, tailandezi, ucrainieni, dar și din Gaza (câți or mai fi rămas), Găgăuzia, Siria sau Arabia Saudia, veneau să vadă minunea. Degeaba însă jandarmii din fața intrărilor în parc le spunea că dacă nu vor să-și piardă viața, nu e recomandat să meargă acolo, să dea ochii cu sfera, ei însă îi mituiau, spuneau că vor să filmeze sfera, că sunt trimiși de postul CNN sau de Hahalera 3, își pierd pâinea dacă nu transmit cel puțin o știre de la fața locului.

Categoric, mi-am zis, planul extratereștrilor este clar, vor să extermine omenirea. Încetul cu încetul, om cu om, vor înghiți toată suflarea pământească.

Eu vedem fenomenul de pe movila din spatele locului numit „La buturugă”, și stăteam ascuns   într-o tufă de măceș. Unde Sfera nu mă putea vedea. Dar eu o vedeam pe ea. Deci frunzele sau frunctele de măceș au puterea… Oare? Așa o fi? Mi se revela clar ideea că noi, oamenii, suntem anormali, că istoria crește strâmb, iar sfera este perfecțiunea.

Când papa Bonifaciu i-a cerut lui Giotto să definească perfecțiunea, el nu i-a spus nimic, doar  a luat o foaie de hârtie și i-a desenat pe ea o sferă.

Iată ce mi-a fost dat, să caut o soluție, să salvez omul. OMUL. Dar golanii sunt oare oameni? Sunt golani și golani. Poate că Sfera îi selectează. Nu-i înghite pe toți. Slabe speranțe. Păcatele oamenilor sunt atât de mari încât existența lor pe pământ a ajuns o chestiune de supraviețuire. Iar cu extratereștrii nu-i de glumit.

 Grid Modorcea

Inițiere în dragoste

 

O capodoperă în stil crazy este Flirting/Flirt (1991), un film inspirat de rigiditatea educației dintr-un internat australian, după modelul școlilor engleze – vezi și cazul Jane Eyre. Aici însă ticurile acestui fel de învățământ tradițional, șablonard, estre parodiat. Pe fondul acestei originale parodieri crazy, se petrece povestea de dragoste neobișnuită dintre sensibilul Danny (Noah Taylor), un băiat privit ca un intrus în școală, și frumoasa Thandiwe (Thandiwe Newton), o fată greu de acceptat din cauza culorii pielii sale, ea fiind din Uganda, cu ambii părinți scriitori nonconformiști, care vor fi împuscați în țara lor.

Pe de altă parte, e un film despre descoperirea dragostei, fetele și băieții sunt atrași irezistibil unii spre alții, și scenele de dorință erotică sunt extrem de comice, un comic discret, fără nimic vulgar. Și iubirea tot crește între cei doi tineri, care par nepotriviți, dar au ceva irezistibil, o mare sinceritate. O frumusețe indescriptibilă. Ei au momente de izolare erotică, numai în faza atingerii corpurilor, numai noaptea, când fug din camere și se întâlnesc în tufișurile din curtea școlii. Una dintre fete, Nicola, însărcinată cu supravegherea, jucată de Nicole Kidman, îi descoperă, ar putea să le propună exmatricularea, dar cum și ea este în căutarea unui iubit care s-o pipăie, trece cu vederea excapadele lor nevinovate și îi iartă. Între Nicola și Thandiwe există chiar o confesiune de o mare delicatețe. Inițierea în dragoste începe prin priviri, prin mici gesturi, printr-un cuvânt-două, la nevoie, prin telefonie trucată, prin scrisori, prin mici trucuri prin care îndrăgostiții păcălesc vigilența celorlalți. Fenomenal este momentul când Danny Embling îl lovește pe un coleg care a spus o vorbă nepotrivită despre Thandiwe. Încăierarea lor se va transforma într-un meci de box, iar cum adversarul lui Danny era cel mai bun la acest capitol din școală, eroul nostru, cu un corp firav, primește o bătaie soră cu moartea. Numai Thandiwe, când aude că Danny se bate pentru ea, că i-a luat apărarea într-o dispută, merge și se urcă pe ring, să oprească crima, pe care ceilalți băieți o savurau.

Filmul este de un rar rafinament, raportul dintre elevi și mai ales profesori și elevi este tratat cu mult umor, un umor englezesc, bazate pe portretistică. E poate singurul film din lume în care se realizează starea adolescentină a fiorilor iubirii, a atracției dintre fete și băieți. Nicole Kidman, Naomi Watts și Thandiwe Newton sunt adolescente, cu timpul vor devenit staturi ale filmului american. Thandiwe apare ca star insolit într-unul din episoadele seriei Mission: Imposibile și dragostea ei cu Ethan Hunt (Tom Cruise) ne amintește de jocul ei remarcabil din Flirt.

E uluitor cum un regizor înzestrat parcă să relizeze numai capodopere nu este aclamat ca alții, ași în filme comerciale. John Duigan realizează numai filme de artă, pe fond istoric sau umanist. I-am mai văzut Paranoid, Molly, Lawn Dogs, Sirens, Cu capul în nori, o capodoperă cu Charlize Theron, și Călătoria lui August King, cu Thandiwe Newton protagonistă, în rolul unei sclave. John Duigan își alege subiecte foarte delicate, atipice, e înzestrat să vadă dincolo de ce pare a fi, este un autor de filme aparte, pline de substanță, poezie și umor. El este stăpânul unei lumi imateriale, pe care reușește să o exprime cinematografic, prin remarcabilul talent de a face distribuții perfecte. Rolurile feminine sunt fantastice. Atinge zona unui crazy neobișnuit, care nu pare din lumea aceasta. În Flirt ne uimește felul cum a putut să ne dea o asemenea lecție de mare iubire, de mare observator al sufletului omenesc. Fantastic cu ce delicatețe reușește să treacă de barajul fizic și să treacă în metafizic. E un excelent observator al detaliilor.

De ce cred că în Flirt a atins imposibilul, dacă ne gândim că filmul este o artă a vizibilului, a înregistrării nemiloase a realității!? Fiindcă el a tratat literar iubirea, cu valențe metaforice, pe care le-a îmbinat cu elemente crazy, rezultate de contrastul dintre normal și anormal. De pildă, cei doi tineri își păcălesc educatorii și reușesc în final să meargă la un motel și să facă dragoste. Profesorii descoperă farsa și pornesc cu mașinile în noapte după îndrăgostiți. Îi descoperă și dau buzna în camera lor. Cei doi dormeau îmbrățișați ca niște porumbei. Și acești profesori îi privesc uluiți. Îi trezesc și nu-i ceartă. Se pare că se trezesc și ei din prostia pe care au făcut-o, că au dat dovadă că nu înțeleg viața, care, înainte de orice, înseamnă dragoste. Și ce mare crimă e să ucizi dragostea. Fiindcă ei merg mai departe, aplică legea școlii și îi exmatriculează. Toți ceilalți elevi îi admiră însă. Un element semnificativ este sticla de șampanie pe care Nicola o pune în geamantanul lui Thandiwe. Ar vrea și ei să facă același lucru, să evadeze, să zboare deasupra cuibului de cuci.

 Grid Modorcea

Pamflet: Minte pe dos și netrebnicie

La Iași, în perioada când Eminescu făcea cronică de teatru și o publica în gazeta „Curierul de Iași”, el a văzut câteva spectacole evreiești, jucate în limba idiș. Și Stefanelli, în memoriile sale, îl descrie pe prietenul său ca pe un spectator teribil, râzând cu zgomot, că se auzea în toată sala. Și în cronicile sale, Eminescu scrie că actorii evrei erau foarte buni și jucau personaje comice, pe care le caracteriza ca fiind „un prototip de minte pe dos și netrebnicie”. Prin aceste cronici, Eminescu este considerat fondatorul nașterii teatrului evreiesc în lume!

Această sintagmă „minte pe dos și netrebnicie” definește foarte bine stilul crazy al filmului american, care a fost preluat de toate cinematografiile lumii. Dar nu numai. El poate fi găsit lesne în politică. E plină lumea de politicieni care emit perle, prototipuri de minte pe dos și netrebnicie.

Nu-i de mirare că se cere insistent de populație, de votanți în special, ca măcar candidații la președinție, dar și guvernanții, și parlamentarii, să treacă printr-un control medical serios. La Casa Albă, se practică un asemenea control. Dar nici acolo nu se face treaba serios. Vezi cazul Joe Biden, căruia i s-a depistat recent un cancer la prostată în fază avansată, ceea ce arată că el suferea de câțiva ani de această boală, care nu a fost dezvăluită și poate că ea a fost cauza multor gafe pe care le-a făcut. De aceea, e bine ca această comisie medicală să fie internațională, fiindcă nu ne imaginăm că ea, dacă ar fi rusească, să spunem, ar da un diagnostic just pentru mintea pe dos a lui Putin. Sau vă imaginați că în Israel, comisia îl va declara sănătos pe Bibi?! Nu mai vorbesc la Kim-un-ul Coreii, care și-ar împușca medicii dacă nu l-ar găsi cum vrea el.

Înainte de a-i da afară pentru că au fost prinși cu furtișaguri, luând mită, ca țiganii noștri de la putere, sau jonglând cu bani negri, ar fi eliminați de acest control medical. Despre Nicușor Dan s-a spus, în timpul campaniei electorale, că e autist (George Simion) și handicapat (Crin Antonescu). Nu e cazul să i se facă un control, să se dovedească faptul că omul e perfect sănătos?!

Sau există o europarlamentară, lumea-i spune Șoșobalena, care, în loc să stea la balamuc, reprezintă România la Bruxelles! Recent, ea a fost la concertul marii artiste americane Jennifer Lopez, desfășurat în Piața Constituției, unul dintre cele mai valoroase concerte care au putut fi văzute în București, în România. A fost și Șoșoaca printre cei peste o sută de mii de spectatori. Dar nu a spus un cuvânt despre concert, despre prestația lui Jennifer Lopez, a spus doar atât: „O sută de mii de oameni scandau: „Șoșoacă, te iubim!”

Caz de paranoia dovedit. Manifestările ei similare de minte pe dos și netrebnicie, cred că nu mai au nevoie de nici un control medical, toată lumea e de acord că locul acestei femei, dacă o fi femeie?, este la balamuc. Dar pe colegii ei parlamentari nu-i deranjează. Ei nu se revoltă, nu au nici o atitudine de atenționare morală, dimpotrivă, o aplaudă sau tac, o consideră un personaj pitoresc necesar pe scena politică românească. Asta înseamnă că și așchiile acestui trunchi de minte pe dos și netrebnicie sunt la fel, ca în proverbul, spune-mi cu cine te însoțești, ca să-ți spun cine ești.

Un alt caz și mai flagrant de minte pe dos și netrebnicie este Gigi Fecali, cum îi spun simpatizanții, fiindcă de 30 de ani tot fecalizează România și nu mai termină. Era un caz comic, dar a ajuns unul tragic. Nu ne-ar interesa dacă nu ar fi un caz de masă. Citiți comentariile forumiștilor la meciul recent al campioanei fără nume, doar cu inițiale, cu campioana Macedoniei, sute de oameni se bucură că echipa lui Gigi a pierdut, că a fost eliminată. El este considerat cauza pricipală a eșecului și a distrugerii fotbalului românesc, un sport iubit de români, dar care a decăzut jalnic. Fanii lui au ajuns la disperare. Înainte de meci, conducătorii clubului spuneau că jucătorii „își vor da viața” pe teren, așa vor lupta. Halep, înainte de fiecare meci declara că „o să dau totul”, dar „să-ți dai viața” pentru o bășică, încă nu am auzit. Am privit și eu de curiozitate câteva minute din acest meci, să văd cum își dau „băieții” viața. Adică cum se sinucid!!! Parcă aveau plumb în ghete, au jucat penibil. Și forumiștii și-au revărsat năduful. De sute de ori apare cuvântul bucurie, apoi e o analiză cum a dus Fecali fotbalul de râpă, iar unul scrie tranșant: „De la trădările politice la bătaia de joc asupra jucătorilor, acest scelerat ce se crede mare „sfânt”, nu e decât un jeg, o MIZERIE UMANĂ” (scris așa, cu majuscule). Că e un monument de prostie, de agramatism, de minte pe dos știam de mult – vezi capitolul Sport, în volumul UMORUL INVOLUNTAR, unde selectez opiniile lui despre sport, model de minte defectă, dar netrebnicia nu i-o cunoșteam. După ce i-a dat o tonă de brânză lui George Simion pentru nunta lui, acesta l-a băgat în partid și l-a făcut parlamentar, dar Gigi l-a trădat, a ieșit din AUR și a declarat că-și face partid! Doamne ferește! Ei, aici e problema. Că a compromis fotbalul toată lumea știe, dar că acum compromite și politica și credința, e chiar tragic. Banii pe care-i câștigă șmecherește se răzbună. Câte milioane de lei are datorii la stat? Când i se pune și lui sechestru pe avere? A ajuns să defrișeze o pădure ca să facă o nouă mănăstire în zona plină de mănăstiri Vâlcea, la care nu vine nimeni, fiindcă o consideră athonită, și femeile n-au voie să intre. Pe peretele votiv al bisericii e pictat chipul lui de ctitor, ca Ștefan cel Mare. „Călugării” sunt niște haidamaci, care se distrează. Sunt dotați cu aparatură de ultimă generație, se uită pe mobil sau la televizor și beau tărie, să se simtă bine când dau bătălia cu diavolul. Și fac chef după orice victorie a echipei lui nea Gigi. Care e tare ocupat. Când e o manifestație LGBT, el apare pe Calea Victoriei cu crucea Golgotei în spate, ca eroul jucat de Amza Pellea în filmul Osânda. Popii îi tolerează toate excesele, fiindcă le dă bani, milioane, le cumpără tăcerea. Dar ei îl slujesc pe dracu. Episcopul Varsanufie îi dă aprobări cu ochii închiși. Banul se va răzbuna. Ne întrebăm dacă netrebnicia acestui om este o excepție sau el este un produs al epocii în care trăim, care tolerează un asemenea experiment, caz de paranoia pe pielea nevinovaților. Imaginea țării cu un astfel de parlamentar este ridicolă.

Și nimeni nu-i spune, frate Berbecali, Stop, ai mers prea departe, ia-ți oile și câinii și du-te la ciobanii tăi sau retrage-te la mănăstirea ta, să aibă un enoriaș măcar. Dar nu, el nu se lasă, nici pușcăria pe care a făcut-o nu l-a potolit, dimpotrivă, dovadă că acum agramatul vrea să facă politică mare, de Golan sadea. Pe ușa lui, fanii i-au lipit o etichetă: „Prostia. Fără TVA. Vânzare accelerată”. Indiscutabil, un control medical e necesar. Măcar cel psihiatric. La toți politrucii. Nu ne îndoim că s-ar dovedi medical că aveam o clasă politică cu mintea pe dos. Cât privește netrebnicia, ea e dovedită prin fapte, prin numeroasele fapte de șantaj și corupție.

Grid Modorcea

Ca în Star Wars

America este țara filmului, a filmului SF în special. Și nu e de mirare că americanii, precum Trump et co., fac o politică SF, greu de înțeles și de concurat de către europeni sau oameni de pe alte continente (era să scriu planete). Ei stau mereu cu fața spre viitor, iar legătura dintre film și politică este indubitabilă.

Iată două exemple uluitoare:

Nu uit ce a spus Joe Biden la sfârșitul anului 2023 că pentru programul lui prezidențial din 2024 a fost inspirat de Misiune imposibilă, ep. 7, al lui Tom Cruise. Politicienii americani nu se joacă de-a filmul. Mai ales filmele SF sunt pentru ei modele de urmat.

Iar în noaptea de 21/22 iunie 2025, armata SUA a lovit baza nucleară iraniană Fordo ca în serialul Star Wars. Adică piloții bombardierelor B-2 au mers pe urmele lui Luke Skywalker când a distrus Steaua Morții a lui Darth Vader.

Oficialii de la Pentagon spun că armata americană a urmărit instalația nucleară Fordo a Iranului încă din 2009 și că atacul de sâmbătă noaptea a vizat canalele de ventilație ale bazei secrete de sub munte. Același punct sensibil l-a atins și Luke Skywalker atunci când a distrus Steaua Morții.

Armata a dezvoltat arme speciale (bunker-buster), care pătrund 61 m în pământ și apoi explodează, necesare pentru a penetra instalația Fordo. Agenția pentru Reducerea Amenințărilor pentru Apărare (DTRA) a monitorizat construcția instalației Fordo din 2009, doi ofițeri notând neîntrerupt „vremea, roca extrasă la săpături, geologia, materialele de construcție, de unde proveneau materialele” și alte detalii. Generalul armatei, Dan Cane (nici o legătură cu autistul Dan), instalat de Donald Trump ca șeful Statului Major, a spus: „Nu construiești un complex de buncăre subterane cu mai multe straturi, cu centrifuge și alte echipamente, într-un munte, cu scop pașnic”. Americanii au lovit această țintă noaptea, când iranienii dormeau.

Într-una dintre cele mai memorabile scene din Star Wars, Luke Skywalker distruge temuta Stea a Morții cu ajutorul a două torpile fotonice pe care le-a trimis prin canalul de ventilație. Era singurul punct vulnerabil al stației spațiale cu care Darth Vader putea distruge planete întregi dintr-o lovitură.

 Ceea ce ni se pare crazy, este realitatea ca atare. Trăim într-o lume crazy, iar filmele SF sunt mereu cu un pas înaintea vieții și trebuie să le luăm ca ghid, ne ajută să nu ne rătăcim. Mai ales că ele apără omul, salvează umanitatea.

Grid Modorcea

Experimentul România onestă

Grea mai e soarta scriitorului și artistului de azi! Nu mă gândesc la situația lor materială, la faptul că sunt ignorați de malaxorul puterii (în recentele alegeri nu am auzit nici un candidat să vorbească de literatură și artă), ci mă refer la creația propriu-zisă. Deși arta și literatura sunt menite să aducă pace, să unească oamenii, nu să-i dezbine, cred că azi autorii au primit o grea lovitură, fiind nevoiți să-și reconstituie din temelii natura creației. Definiția cea mai simplă a artei și literaturii este reflectarea realității. Ce realitate curentă ar trebui să reflecte o operă literară sau artistică?

O realitate de Evul Mediu. România de azi este un experiment, ea nu poate fi redată posterității decât prin imagini à la Hieronymus Bosch. Însăși calea religioasă ține de un misticism întunecat. Totul este ocult și cu inserții obscurantiste. Eu am găsit calea evadării în utopii. Și în parabole, ca în romanele Viking și Proștii. Dar trebuie să ai vocație utopică. Din literatura română numai Eminescu a avut o asemenea vocație. Dominantă este arta și literatura realistă. Artiștii plastici sunt cei mai fertili în a ilustra haosul existențial în care trăim. Am arătat punctual ce revelații mi-au produs expozițiile prezentate de Galeria Kulterra. Vedeți arta ieșeanului Obie Platon și aveți imagini echivalente cu arta lui Bosch. Sau alt caz notabil, Quentin Hubert, care a venit din Franța cu o demonstrație plastică prin care ne-a propus soluția marxistă. Realitatea este atât de confuză încât nu-i nici o mirare că politicul îi preocupă pe artiști, că vedem curent ancorări ciudate, ca în realitate, unde domină extremismul, vezi cazul unor politicieni (chiar europarlamentari) ai României care îl celebrează pe Zelea Codreanu sau preiau simbolurile naziste.

Recentele alegeri ne-au arătat că există două Românii, sunt numite una suveranistă, alta pro-Europa, pro-America, deși mi-e greu să cred că un naționalist poate ignora binefacerile culturii engleze sau franceze. Dar alegerile și-au spus cuvântul, ne-au oferit aceste două direcții. Însă eu am arătat nu o dat că există mai multe Românii. România forumiștilor e ignorată, dar e foarte puternică, seamănă cu Vox Populi. Uitați-vă pe internet, câte inversiuni sunt legate de săraca țară. Recent, am primit un adevărat manifest, semnat de sute de personalități artistice și politice, care poartă acest titlu: Planul ocupării României de către evrei?, cu un corolar: Un plan ocult de strămutare a Israelului în… România?

E grea soarta României dacă asta este situația. Nu mai e nici un secret că Nicușor Dan a fost susținut de Zukermani. Nu are rost acum să intrăm în istorie. Am dedicat problemei evreiești câteva cărți, printre care și Compendiu de cultură evreiască, încercând să continui cercetările lui Eminescu. Problema României nu sunt evreii, sunt românii, nu evreii sunt alterați, ci românii. Uitați-vă numai la ce conducător au ales, între un „sălbatic” și un „autist”, au ales un ateu cu chipă, care trăiește în concubinaj și are o fetiță pe care o cheamă Atheea (fiindcă el e ateu, a creat femininul, și-a numit fiica ateea!). Vă dați seama în ce confuzie trăiește acest om? Își acoperă lipsa de substanță cu o spoială demagogică. Uitați ce se întâmplă acum, chiar sub nasul lui, CCR a dispus ca declarațiile de avere ale demnitarilor nu trebuie să includă și veniturile familiei (soție, copii). Adică ei pot să-și transfere milioanele furate de pe cardul lor pe al soției sau al copiilor! CCR, care a făcut numai rău României, continuă să facă. Și Nicușor ce face? Declară că e informat la timp!!! Adică se face că lucrează, cum îl îndemna la revoluție Caramitru pe Dinescu!

Nicușor bate la tobă e total condus din umbră. Dar și pe față. Discută cu Trump. Parteneriat: Muniție pentru tancuri Abrams și magazinele din țară pline de vânzători asiatici și arabi, pe care Trump îi expulzează din America! Vă dați seama de cine e condusă România, care e direcția? Dictatul și obiediența ucid libertatea. Nu văd nici o strămutare a Israelului în România, ci mai degrabă a Casei Albe la Casa Toporului. Care are alături și o Catedrală a Mântuirii, cum nu există la Washington. Nici nu-și închipuie ce buturugă are de tras acum Nicușor, ca acel cal de rasă pe nume Falko. Nu-i dorim să-l epuizeze transportul, dar victimizarea e asigurată.

Fiind făgărășean însă, eu îl îndemn să ia aminte la grizii șcheieni, la făgărășenii care au întemeiat în Șcheii Brașovului o adevărată dinastie de preoți și cărturari, în condiții vitrege, când asupra Ardealului exista presiunea austro-ungară cu Uniația. Eustație Grid a zidit prima școală ardelenească, a scris prima gramatică românească și a fost protopop de Brașov, cu mari binefaceri politice pentru români. Dan, căpitan de plai, trebuie să nu uite că vine din Țara Originilor, cum am numit eu într-o carte omonimă Țara Făgărașului. Acolo am descoperit puritatea românismului.

Evreii nu se pot lăuda cu așa ceva. Au un istoric care a deraiat rău, a arătat că evreii sunt co-fondatori ai României, încă de pe vremea când pe aici treceau legiunile romane! Ferească Dumnezeu ca azi, în acest tulbure experiment românesc, să i se întâmple ceva unui evreu! Ne-am trezi cu dronele Israelului pe cap, iar Netanyahu ar face din România Gaza 2. Adică ne-ar gaza!

Vedeți, ne arde de glume. Dar e o realitate care naște asemenea viziuni groaznice sau grotești, cum am imaginat eu un personaj al puterii, l-am numit Șololacu, așa cum Dimitrie Cantemir îl numise în Istoria ieroglifică pe domnitorul țării din vremea lui, Srtruțocămila. Văd literatura și arta românească, prin talentele nesecate ale țării, o continuare a viziunilor flamande și dantești.

Indiscutabil, era Nicușor ne va mai inspira multe texte și imagini plastice inconfundabile. Dacă el bate la toba Casei Albe, și Georgescu s-a retras din peisaj, drumul spre România onestă pare deschis. Poporul e pregătit. Așteaptă minunea. Saltul de la România educată la România onestă. Poți să fii onest fără să fii educat? E mai greu, dovadă haosul în care „educația” a dus România, pe drumul alegerilor libere anulate! Sigur, prin educație se poate ajunge la onestitatea sănătoasă. Depinde cum ești educat. Și cine te educă. În România, primii care ar trebui să fie educați sunt educatorii. Dar de unde profesori pentru ei? Surprizele nu pot veni decât de la Nicușor, care cu o față râde, cu alta plânge. Bătăile lui alarmante din tobă vor trezi fiara și e posibil să ajungem să vrem să punem bir Washington-ului, precum Romei odinioară Decebal.

Speranța mea mai stă în umor. Dacă românii încă nu și-au pierdut umorul, e semn că ei se vor descurca, că vor continua să-și facă istoria, chiar și în această situație nefericită, în care nu ei mai stau pe cal, ci calul pe ei.

Grid Modorcea 

Roland Garros – ceremonia leilor

A început turneul de tenis de la Roland Garros, Paris, al doilea Grand Slam al anului cu o ceremonie de deschidere fastuoasă, unică, în care a fost sărbătorită retragerea lui Rafael Nadal, eveniment la care au fost prezenți în scenă (pe teren) și Roger Federer, Novak Djokovic și Andy Murray, colegii de glorie ai lui Nadal. I-am văzut alături pe cei patru granzi/lei ai tenisului mondial. Dintre ei, numai Nole mai este activ. Acești patru mari tenismeni ai lumii ne-au dăruit timp de peste 20 de ani bucurii fără măsură. Am fost contemporani cu ei. O parte din viața noastră s-a împărțit cu frumusețea pe care ei au etalat-o cu fiecare joc. Francezii i-au organizat lui Nadal o sărbătoare de zile mari, încununată cu o piatră pusă pe zgura terenului pe care el a câștigat de 14 ori marele turneu. Piatra poartă amprenta tălpii lui, seamănă cu celebra Walk of Fame de la Hollywood.

Și mă întrebam, oare ce spun americanii când văd o asemenea ceremonie. Ei n-au avut. Nici Serena nu a avut parte de așa ceva. Dar ea nici nu și-a marcat măcar retragerea. Mă uitam la cei patru lei, superbi, toți frumoși, înalți, de 1, 90 m, modele umane, îmbrățișându-se, râzând, glumind. Toți sunt europeni. Mă gândeam la Trump, mare iubitor de sport, dacă o fi văzut această ceremonie. O scenă fără nici un american. De la Jimmy Connors, americanii nu au mai dat campioni de o asemenea valoare. Și Trump ar fi trebuit să-și spună, cum se poate să mă rup eu, America, de Europa? Europa a fondat doar America. Păcat că leii tenisului nu ne-au oferit și un sfert de oră de joc demonstrativ. Dar mi-i imaginam jucând.

Desigur, lacrimile nu au lipsit de pe chipul lui Nadal și al miilor de spectatori. Da, dar acesta este tenisul, sportul, vine vremea când trebuie să spui imposibilul: „nu mai pot”!

Mi-aduc aminte de imaginea lui Nole la Geneva, acum doi ani, când a pierdut în semifinale la un ceh de 23 de ani, el, care cu o zi în urmă împlinise 37 de ani, iar organizatorii i-au pregătit un festin cu un tort de ciocolată pe teren. Momentul mi-a amintit de partida din 2022 de la Madrid când Carlito (19 ani) l-a trimis la plimbare pe Rafa (35 de ani).

Vine o vreme când leii nu mai pot, dar nu se lasă, joacă în continuare, fiindcă altceva nu știu să facă și cred că mai pot. Dar nu mai pot. La final, Nole nici nu mai bătea mingea de 12 ori, cum făcea de obicei când servea, semn că nu se mai concentra, că nu mai voia să se concentreze, că se lăsa învins, nu mai lupta!

Sigur, era un meci oarecare, un fel de antrenament înainte de Roland Garros, dar pe fața leului se citea că înfrângerea e dureroasă, că pentru un leu, indiferent unde joacă, Victoria este starea lui normală.

Dar nu există invincibilitate absolută. Vine socoteala, când trebuie să te retragi. Vine un moment când nu mai poți controla totul. E stupefiant să vezi un mare campion cum este învins de un necunoscut! Așa ceva nu ar trebui să vedem. Chipul lui Nole era roșu de atâta rușine. Și-a luat bagajele și nici nu s-a uitat la public, el, care nu era obișnuit să iasă primul de pe teren, care mereu rămânea să dea interviuri spectaculoase, în franceză, engleză sau italiană.

Dar acum, pe ecranele arenei Phillippe Chatrier de la Roland Garros, se transmitea fragmente din partida Nadal-Zverev de anul trecut. Meci memorabil. Nadal, cu aceleași lovituri de mare artist. A avut zeci de break-uri. Dar Sasha a rezistat. Mereu a revenit și a câștigat. Dar Victoria a fost a lui Nadal, fiindcă s-a dovedit competitiv. Avea aceleași ticuri, dar și-a mai pierdut din viteză și i s-a strâmbat gura.

Oricum ar fi să fie, fără el și Nole, tenisul e mai sărac. Așa cum s-a dovedit a fi fără Roger Federer, tenimenul absolut, de neînlocuit. Ca și Murray, jucătorul rezistenței uluitoare, al revenirilor și răsturnărilor de joc. S-au retras pe rând. Acum i-a venit rândul lui Rafa. Mâine va fi al lui Nole. Deocamdată Nole a arătat recent la Geneva că mai poate, dar greu, greu, abia l-a învins pe Hurkacz cu două tie-break-uri! Nole își joacă acum, cât mai poate și cum poate, cu un zâmbet crispat pe chip, rolul de viitoare victimă. Geniul absolut al tenisului a fost Federer, care a știut să se retragă când trebuie: în plină glorie! Ca Greta Garbo.

PS. Când leii nu mai pot și nu știu să se retragă la timp, arată Caraghioși precum „Generația de Aur” în meciul cu Echipa Lumii, alcătuită de Mourinho. Un Rivaldo sau Dida arătau ca în tinerețe, dar „băieții noștri” arătau ca niște epave burtoase, ramoliți, abia se mișcau pe teren, singurul lucru care i-a salvat a fost spiritul copilăresc, dovadă că ne putem despărți de tinerețe râzând, tot așa cum e bine să ne despărțim și de viață. Tot râzând, cu un bulgăre de pământ pe piept.

Grid Modorcea

Lumea trebuie condusă de oameni sănătoși

 

Numeroasele crize care bântuie azi omenirea, conflictele interne și internaționale, ura care macină unele popoare, inegalitățile flagrante între drepturi, miile de proteste și revendicări economice și politice arată tot mai mult că lumea în care trăim nu e bună, că oamenii au nevoie de o altă organizarea a lucrurilor, de o schimbare radicală. Parcă mai repede decât bănuiam, oamenii doresc o lume a păcii mondiale, a punților între oameni, a armoniei sufletești și morale, a discernământului iubirii. În Civitas Innocentiae prevăd că această lume nouă, de care vorbește prima oară Apocalipsa („un cer nou și un pământ nou”), se va împlini în anul 3000. Dar se pare că frământările politice, care arată ca un cazan de smoală pus la fiert, evoluția fantastică a mijloacelor High Tech grăbesc acest proces și că profeția mea se va împlini mai repede.

Însă e necesar ca toți oamenii de bine de azi să conlucreze în această direcție, ca America să n-o mai ia la cea, iar Europa la hăisa. Trebuie ca toate guvernele să lucreze la armonizarea conflictelor, la crearea de punți de dialog între națiuni, între oameni de diferite rase și credințe. Lumea trebuie să se îndrepte spre Utopia pe care am descris-o în cartea O Nouă Geneză, adică spre o societate care poate trăi fără politică, fără religie și fără bani. În Scandinavia am dedus că acest lucru e posibil, așa cum există în comunitatea Auroville din India.

Din analiza evenimentelor curente, am dedus însă că la conducerea lumii, a unor țări, există oameni bolnavi și e nevoie ca țările să fie conduse de oameni sănătoși. De aceea, este nevoie ca ei să fie consultați medical atunci când se pun pe listele de vot și apoi anual, dacă sunt aleși, așa cum se petrec lucrurile în America. Da, dar o știre recentă, că Joe Biden a fost diagnosticat cu cancer la prostată în fază avansată, arată că acel control anual de care se bucură Casa Albă nu a fost corect. Această boală a lui Biden trebuia depistată de mult, deci timp de câțiva ani America a fost condusă de un om bolnav, care a încurcat mult lucrurile. Medicii au tăcut. Apoi, în țări precum Coreea de Nord nu văd cum un medic și-ar permite să dea diagnosticul că Kim Jong-un este nebun. Sau vedeți dvs ca medicii din Rusia să-l diagnosticheze pe Putin că a luat-o razna, sau cei din Israel pe Netanyahu?!

De aceea, propun să se facă o echipă internațională de medici, cei mai buni specialiști din lume, care să-i testeze pe acești conducători. La noi, ar fi foarte bine să se petreacă un astfel de control prezidențial. Și nu numai. Ar fi fost de bun augur un control medical în cazul lui Băsescu, i-ar fi întrerupt la timp excesele, sau în cazul lui Iohannis, care a dat dovadă de cea mai mare eroare mintală, a desființat opoziția, a omorât democrația în România. El nu a fost niciodată președintele tuturor românilor, ci numai al peneliștilor. Iar acum e bine ca Nicușor Dan să ia aminte că el trebuie să fie președintele tuturor românilor, că trebuie să țină seama și de cele peste 5, 3 milioane de români care nu l-au votat. Opoziția la tronul lui este foarte puternică, aproape jumătate dintre alegătorii care au fost la urne, peste 11 milioane, nu l-au vrut pe el. E pericolul existenței a două Românii declarate. O cauză ar fi legată nu de faptul că nu are o familie legală, că ar fi ateu cu chipă etc., ci de faptul că nu e sănătos. El a intrat în istorie cu diagnosticul metaforic că ar fi autist, adică un om cu mintea întârziată. Și trebuie să dovedească faptul că nu este așa.

Eu l-am cunoscut și de aproape și nu am zis că e autist, ci mi-a adus aminte de colegul meu Mihai Șubă de la Facultatea de matematică, și am zis că Nicușor ar putea fi un bun șahist. Am fost pe aproape, fiindcă, iată, acum trebuie să joace un șah politic, să dovedească faptul incredibil că nu ticăloșii corupți, de care poporul a vrut să scape prin vot, l-au ales. Coaliția de la putere și toate forțele securistice s-au unit să-l aleagă pe el, să scape de un „sălbatic”, cum a fost taxat Simion. Cu alegerea lui Nicușor, situația politică din România nu s-a schimbat.Tot PSD conduce. Guzganii se alintă că vor sau nu la guvernare. Să vadă ce mai pică! La fel ca înainte, nu poporul e important pentru ei! Ciolacu a fost înlocuit de un alt fost, Grindeanu, tot un drac! Ba s-a arătat susținătorul lui Simion! Coloana a doua din PSD a fost și mai bine consolidată și își cere și mai abitir drepturile. Ce șah politic trebuie să facă acum Nicușor, Plicușor, Mucușor (unii forumiști îi zic și Mucollini – vezi imaginea cu mâna întinsă ca fasciștii), să fie și cu cei din umbră care l-au ales masiv, și cu poporul, cu alegătorii curați, care vor schimbare. Un paradox de nedezlegat, ca un nod gordian, poate doar cu sabia lui Machedon. Nicușor e singur, nu are nici un program de guvernare, tot vorbește de „reconstrucție”, dar cu cine? Tot cu hoții! O schimbare radicală nu mai este posibilă, deci Nicușor trebuie să lucreze la o schimbare cosmetică. E condamnat la compromis. Ar avea o șansă, să lucreze cu poporul. Ar mai fi una imediată, ca geniul lui șahistic, dacă are așa ceva, să-l facă  să găsească o cale de colaborare cu AUR, de armonizare a extremismelor. Să îngroape securea războiului! Va reuși el să evite postura de marionetă? Va reuși el să iasă din autos – închiderea în sine?

Cadou Perfect pentru Copii sau Părinți - Tabletă Practică!LY

Tăiați ușor material de 30 mm grosime, ramburs la livrareLLL

Oricum, echipa internațională de medici ar trebui să-l ia în vizor, să-l controleze la bilă, fiindcă altfel dă apă la moară altor lighioane, precum Fecali, un altoi în mai multe luntrii, care acum a anunțat că își face partid. Pericolul acestor oameni fără cap și fără carte este enorm în România. Au șansa să-și facă partide la pușcărie! A ajuns oare România o pușcărie originală? O țară nu poate fi condusă de semianalfabeți cu internet. Trebuie o unitate puternică a oamenilor sănătoși, a patrioților adevărați, care să-i bareze de la ascensiunea spre scaunul puterii pe autiști, pe întârziații mintali, pe cei care au pierdut contactul cu realitatea.

 Grid Modorcea

Cugetări prezidențiale

 

– Mă, tu cu cine ai votat?, am întrebat un porumbel care mi-a ieșit în cale când mă îndreptam spre secția de votare.

– Cu o non-entitate, mi-a răspuns el guruind.

Și m-a pus pe gânduri. Dacă un porumbel al păcii definește așa de perfect valoarea candidaților la președinție, atunci eu ce să mai spun? Spun că am votat, ca de obicei, cu Eminescu. Și am făcut stânga-mprejur și m-am dus la izvorul lui să mă răcoresc. Apa era limpede ca lacrima de lebădă neagră pe vremea când aici era Grădina Zoo, pe care Nicușor a desființat-o!

Halal primar, care a pus în loc de iarbă și flori, pietriș.

– Dar care e numele lui exact, întreabă un călător care se ducea la vot. Nicușor, Plicușor sau Mucușor?

– Mucifer, îi răspunde cineva. Am făcut saltul înapoi de la Lucifer la Mucifer.

– Păi da, am in-evoluat de la Nicolae la Nicușor! Strungarii lui Nicolae erau mai serioși decât toți acești amatori de care îți și este rușine să mergi la vot.

– Au ajuns cucoane mari niște autiști.

– Cică nu are voie să ia apă de la izvor decât cei care l-au votat pe Nicușor!

Dar buluc de lume nu era la secția de votare (de la Conservator), era la MegaImagie, fiindcă s-a dat zvon că azi toate produsele se dau cadou, cadoul lui Plicușor pentru alegători.

Tabletă 2 în 1 Ultraportabilă - Reducere Explozivă Azi!LYH

Ai probleme cu picioarele umflate vara? Acești pantofi sunt soluția!usergoingn.com

– Cum, gratis?

– Da, orice produs e gratis… din fondurile europene!

– Mamă, Doamne, ce ne așteaptă după alegeri! Să vezi ce haos original urmează cum n-au văzut nici gypsi în Times Square!

Lăsând gluma la o parte, deși ea a fost cel mai serios lucru al zilei de duminică, niciodată nu am participat – în lunga mea viață – la un vot mai trist. Pe mine nu mă interesează statisticile, bazaconiile de tipul Exit-Poll, ci oamenii, ce gândesc ei în drum spre urna de vot și înapoi. Și pot spune că asta am urmărit. Am vorbit cu mulți. Multă tristețe, îngrijorare, dădeau din mână a lehamite, nici un zâmbet. Deziluzionism total, cum nici Iosefini nu putea scorni. Nici Nikola Tesla, cu toată energia lui multipolară.

Iată efectul politicii făcute de alde Iliescu, Băsescu, Iohannis, criminalii morali ai acestei situații dezastruoase, în care oamenii și-au pierdut speranța, și-au pierdut total încrederea în politicieni. România a ajuns o țară condusă de interimari sau de nulități care fug de răspundere, își dau demisia. Non-entitățile de pe listele de vot sunt pe măsura mediului politic catastrofal. Guvernele anterioare i-au creat pe alde Gypsi și Autiști! Chiar și în ziua când Șoșolacu și-a dat demisia, nu a făcut-o ca un om, ci ca un animal, ca o hipobalenă, a aruncat amicilor de casă 20 de milioane de lei din visteria statului! Și perdanții vor reveni și vor continua să fure și să mintă, fiindcă altceva nu știu.

Dar cugetarea cea mai potrivită pentru victoria în alegeri a lui Mucifer, abia acum urmează:

Când în prag de vot Samson (era să scriu și Dalila) și-a închis comunicarea pe rețele sociale, mi-am zis, hopa, ceva se întâmplă: Gypsi se retrage, nu mai vrea să câștige. Și toate reacțiile lui din ziua votului și post-votului, cu interzicerea observatorilor AUR de a suspecta fraudele la urnele Autistului, cu recunoașterea imediată a înfrângerii și mulțumirile exagerate către BEC, cât de impecabil au fost organizate alegerile, au fost extrem de bizare. Nu mai era el însuși, ci sosia lui. Jur că el a fost plătit (ca să nu spun obligat) să piardă. George Simion, recte Călin Georgescu sunt câștigătorii morali ai acestui tur de vot istoric, cu peste 11 milioane de alegători! NU Mucifer a câștigat, ci Gypsi s-a sacrificat pentru țară. Retragerea lui din cursă pe ultima sută de metri a însemnat tocmai victoria ideii de uniune națională, pe ideea unui viitor guvern de uniune națională. Gândiți-vă la momentul când Iohannis, un personaj venit din săsime, necunoscut, a câștigat. NU a câștigat el, el a fost doar un pretext ca poporul să scape de Băsescu (care nu se lasă, dă acum sfaturi noului ales, cum să conducă țara la faliment, pe drumul pe care l-a deschis el!). Oricine ar fi fost în locul lui, orice Ionescu, ar fi fost votat. Mucifer a câștigat datorită acestui joc politic, foarte înțelept realizat de Simion. E incredibil ce a putut face! Mucifer nu ne-a convins cu nimic. NU a dovedit prin nimic că merită să fie ales de peste 6 milioane de oameni. A fost ales pe ideea ca România să scape de dictatură, de extremism, de pro-rusism și de toate păcatele care i s-au atribuit cuplului Georgescu-Simion. Ca să scape de acest „blestem”, cum au spus Zukermanii care l-au susținut pe Nicușor (un ateu cu chipă?), toate „forțele de bine” (coaliția coruptă, perdanții) s-au coalizat și l-au ales pe el. Sunt zone ale votului unde a fost ales în stil nord-coreean, cu peste 90 la sută! Rămâne ca acum noul președinte să plătească birul, să arate cât de recunoscător le este acestor forțe din umbră (la vedere). Vai, biet român, săracul! Alegerile nu au rezolvat nimic, i-au instalat mai bine în scaune pe păcătoșii de care voiam să scăpăm! Poporul român însă are o socoteală, cred în el, e genial, știe ce face, știe să aleagă, să vedem acum dacă și acest norocos va fi demn de alegerea sa. Categoric, alegerea lui Mucifer este un experiment politic (nu democratic).

Grid Modorcea

GOPO, la 102 ani

Pe 1 mai se împlinesc 102 ani de la nașterea lui Ion Popescu-Gopo, artist nepereche, cineast și mare artist plastic, creatorul Omulețului cu Floarea, cu care a cucerit tot pământul și nu numai, căci el a plantat floarea și pe alte planete. Este simbolul păcii și al iubirii, autorul de geniu al unei noi geneze, cum nici un alt artist al lumii nu a mai realizat.

L-am cunoscut foarte bine, mai ales în perioada când mă lua cu el să-i prezint filmele și el să-mi prezinte cartea de convorbiri cu D. I. Suchianu, pe care dădea autografe. Cum făcea? Îl punea pe cititor să facă trei „x”-uri pe pagina de gardă, albă, apoi el le unea într-un desen original, care avea o nuanță din chipul celui care stătea în fața lui. Acesta era autograful lui Gopo, care îl făcea fericit pe cititor.

Regreta că nu a fost scriitor, dar el era scriitor cu pana, cu pixul, cu creionul, cu pensula, fiindcă a realizat și desene color, chiar tablouri, așa cum se poate vedea în colița de ilustrații din volumul PRIVIREA LUI GOPO (2008). Nu a apucat să vadă acest volum, pentru care UARF mi-a dat Magna cum Laude. El a plecat dintre noi în prag de revoluție, mai exact, pe 29 noiembrie 1998. A făcut infarct în timp ce-și împingea mașina, în fața casei, să o scoată din zăpadă, fiindcă noaptea care trecuse a nins ca în basme.

A murit la 66 de ani. Era un om puternic, masiv, un copil mare, nici nu mă îndoiam că un astfel de exemplar al naturii nu va atinge 102 ani!

Dar mă bucur pentru el că nu mai trăiește în zilele noastre, fiindcă ar fi fost ignorat așa cum sunt toate valorile României. Așa s-a întâmplat și cu Eminescu, Brâncuși și Eliade, ultimii doi reușind evadări spectaculoase. Ar fi fost martor stupefiat de atâtea grozăvii. Nu știu ce ar fi făcut Omulețul, cui i-ar mai fi dat floarea? Lui Laurențiu Damian? Sau lui Tudor Giurgiu? I-am pomenit pe cei doi, fiindcă, după ce mi-a apărut albumul GOPO: DICȚIONARUL DE IMAGINI, la sfârșitul lui martie, le-am scris să facem o lansare a acestei cărți pe 1 mai, de ziua lui Gopo. Nu mi-au răspuns. A avut loc și Gala Premiilor Gopo, dar nu a fost luat în considerație acest volum fundamental, care conține peste 500 de desene originale ale lui Gopo și în care descriu Jaful secolului, cum i-a fost prăduită marelui artist comoara din Fondul „Gopo” de la ANF, în cârdășie cu CNC, instituții criminale! Nici Gala Premiilor Gopo nu e departe de un asemenea calificativ urât, fiindcă lui Gopo i s-a confiscat numele, așa cum Iliescu a confiscat revoluția, Gopo nu este pomenit sau omagiat ca artist și cineast, cum ar trebui. Fiecare gală ar trebui să fie deschisă cu un film de Gopo, ca tinerii să vadă cine a fost el. Sunt și premianți care nu știu cine a fost. E de datoria acestui eveniment să-l pomenească pe Gopo.

Din păcate, Invidia conduce și această gală, iar efortul tinerilor cineaști, loviți și de damblaua unui abonat la premii care întinde pelteaua, face din Moromete un fel de Șoșolacu interminabil, este judecat de găști, de jurii incompetente, lipsite de Spirit Critic, cu membrii compromiși, precum o fostă ICR-istă, care fac de rușine cultura română.

Gopo, din momentul în care a luat Palme d’Or la Cannes în 1957 pentru filmul Scrută istorie, a devenit cunoscut în toată lumea, prin Omulețul său, lansat atunci, prin acest film, ajungând la toartă cu Walt Disney și fiind angajat la OMS, pentru care a făcut atâtea punți, a lansat Omulețul cu Floarea, ca simbol al păcii între oameni.

V-am făcut aici o descriere punctuală cum este ignorată o valoare ca Gopo de cei îndreptățiți să nu o facă, fiindcă îi sunt datori lui Gopo. Ne plângem de monștrii conduc țara, dar nu văd ce diferență este între haidamaci, între un profitor șef de la UCIN sau CNC și fantoma Șoșolacu, huidume ale imperiului prostiei!

Intelectualii în funcții sunt ca și golanii de la putere. I-am scris și d-nei Intotero, ministrul culturii, să ancheteze cazul „Jaful secolului”, și să organizeze o lansare a DICȚIONARULUI DE IMAGINI. Credeți că s-a mișcat ceva în ființa ei?! N-au conștiință. Nu-i interesează Adevărul. Se mișcă numai dacă ceva le pică. Dacă nu li se indică de la „centru”, nu mișcă nimic, nici un pai. Sunt figuranți în funcții mari. Ca și Aurel-Ioan Pop, președintele Academiei („Cimitirul Elefanților”), căruia i-am dat romanul VIKING și l-am rugat să dea curs gestului nobil al Ambasadei Suediei, care a propus acest roman despre Scandinavia la Premiul Nobel pentru Literatură. Era nevoie de o susținere oficială. A făcut ceva? A întors spatele, ca și președintele USR, ca și Intotero, care ne arată că lumea în care trăim e în ceață deasă.

E o lume urâtă. De aceea, fug valorile din țară sau, văzând superficialitatea contemporanilor, decid, după cum a spus Mircea Eliade, să scrie numai pentru cititorii din viitor.

I-am dus DICȚIONARUL DE IMAGINI și lui Nicușor Dan, fiindcă termin cartea cu speranța că primarul va face în Cișmigiu o statuie a Omulețului cu Floarea, să o ofere trecătorilor, fiindcă Gopo a fost bucureștean get-beget și a făcut și un film dedicat Capitalei noastre, cu o parte din acțiune în acest parc. Să vedem, va face ceva? Sigur, acum are un motiv, că e ocupat cu un ciolan mai mare. Dacă îl va apuca, nu văd de ce nu ar rupe din el o așchie, să facă Statuia Omulețului lui Gopo.

Grid Modorcea

P.S. Deși nimeni din cei vizați nu ia în serios aceste mesaje-articole, fiindcă nu mai există nici un fel de respect pentru valori și nici o ierarhie a răspunderii, totuși ele rămân un document, dovada faptului public că există ca adevăr.