Se afișează postările cu eticheta scapă. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta scapă. Afișați toate postările

vineri, 2 februarie 2018

Şase foşti miniştri scapă de acuzații în dosarul Microsoft pentru că fapta s-a prescris


DNA a anunţat astăzi stadiul dosarelor Microsoft, menţionând că acuzaţiile faţă de foştii miniştri Ecaterina Andronescu, Mihai Tănăsescu, Dan Nica, Adriana Ţicău, Daniel Funeriu, Alexandru Athanasiu şi Şerban Mihăilescu au fost clasate.
Mai mult, în legătură cu împrejurarea că față de unele fapte s-a dispus efectuarea urmăririi penale in personam după împlinirea termenului de prescripție, dar și cu privire la alte aspecte legate de modul de efectuare/neefectuare a unor acte, la data de 17 iulie 2017, procurorul șef al DNA a solicitat Inspecției Judiciare să facă verificări sub aspectul respectării normelor de procedură penală de către procurorul de caz care a instrumentat inițial această cauză (mediatizată prin comunicatul nr 1342/VIII/3 din 26 septembrie 2014), pentru a se stabili dacă au fost sau nu săvârșite abateri disciplinare din cele prevăzute de Legea privind statutul judecătorilor și procurorilor.

Ce s-a ales din ”frauda de 1 miliard de euro”
1. La data de 24 martie 2015, s-a dispus trimiterea în judecată a următorilor inculpați:
GHEORGHE ȘTEFAN, la data faptelor primar al municipiului Piatra Neamț, COCOȘ DORIN, SANDU GABRIEL, ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale (MCSI) în perioada decembrie 2008 – septembrie 2010, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență și a lui DUMITRU NICOLAE, pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență în formă continuată (două acte materiale).
Cei patru inculpați au săvârșit faptele menționate mai sus în contextul încheierii, în anul 2009, a unui contract de închiriere licențe Microsoft cu opțiune de cumpărare.
În această cauză, la data de 03 octombrie 2016, Înalta Curte de Casație și Justiție a dispus pedepse de până la 6 ani închisoare.
2. La data de 27 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată, a inculpaților:
SANDU GABRIEL (aflat în executarea unei pedepse privative de libertate) la data faptei ministru al Comunicațiilor și Societății Informaționale, pentru infracțiunea de abuz în serviciu cu obținere de foloase necuvenite pentru sine sau pentru altul,
FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– spălare a banilor (2 fapte),
PESCARIU DINU MIHAIL, la data faptelor reprezentant al D.Con-Net AG, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– instigare la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– spălare a banilor,
TATOMIR CĂLIN, la data faptelor director general Microsoft România SRL, cercetat sub control judiciar pentru săvârșirea infracțiunilor de:
– complicitate la abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit,
– spălare a banilor.
Faptele reținute în sarcina acestora au fost comise în cursul anului 2009, în contextul organizării licitației ce avut ca urmare încheierea de către Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale și firma D.Con.Net AG a contractului de închiriere licențe Microsoft (în anul 2009, a unui contract de închiriere licențe Microsoft cu opțiune de cumpărare).
Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, în acest moment, cei patru inculpați beneficiind de prezumția de nevinovăție.
3. La data de 12 septembrie 2017, s-a dispus trimiterea în judecată a inculpatului VREME VALERIAN, la data faptelor ministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de abuz în serviciu dacă funcționarul public a obținut pentru sine ori pentru altul un folos necuvenit.
În această cauză, cercetările au vizat condițiile în care, în perioada septembrie 2010 – februarie 2012, a fost încheiat un contract ce avea ca obiect închirierea, pe o durată de 16 luni și 13 zile, cu opțiunea de cumpărare, a drepturilor neexclusive de utilizare a produselor software Microsoft în școli.
Dosarul se află în curs de judecare la Înalta Curte de Casație și Justiție, inculpatul beneficiind de prezumția de nevinovăție.
Prin același rechizitoriu, față de FUNERIU PETRU – DANIEL, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2009 – 2012, s-a dispus soluția clasării, în conformitate cu prevederile art. 16 alin. 1 lit. b din Codul de Procedură Penală („fapta nu este prevăzută de legea penală ori nu a fost săvârșită cu vinovăția prevăzută de lege”), întrucât semnarea de către acesta a „Notei privind licențele pentru produse Microsoft utilizate de către MECTS în școli”, nu era de natură să producă efecte juridice, aceasta fiind întocmită în „scopul exclusiv al raportării și al informării cu privire la evoluția procesului de soluționare a unor probleme specifice, la stadiul implementării documentelor de politici publice și/sau a actelor normative”.
4.La data de 08 ianuarie 2018, față de ANDRONESCU ECATERINA, ministrul Educației și Cercetării în perioada 28 decembrie 2000-19 iunie 2003; 22 decembrie 2008 – 1 octombrie 2009; ministrul Educației, Cercetării și Inovării în perioada 2008-2012, TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE, ministru al Finanțelor Publice în perioada 2000-2004 șiMIHĂILESCU PETRU ȘERBAN, ministru coordonator al SGG în perioada decembrie 2000 – octombrie 2003, s-a dispus soluția clasării conform art. 16 alin. 1 lit. f din Codul de Procedură Penală, întrucât în cazul infracțiunilor reținute în sarcina lor (constând în inițierea, avizarea cu nerespectarea prevederilor legale a unor hotărâri de guvern, în perioada 2000- 2004, prin care erau favorizate anumite firme în contextul menționat mai sus) s-a împlinit termenul de prescripție a răspunderii penale.
Aceeași soluție a clasării s-a dispus față de TĂNĂSESCU MIHAI-NICOLAE pentru săvârșirea infracțiunilor de luare de mită și spălarea banilor, constând în faptul că în perioada iunie 2003 – noiembrie 2004, a pretins și primit de la Florică Claudiu Ionuț și de la o altă persoană, prin intermediari, sume de bani provenind din încasările firmei Fujitsu Siemens Computers, ca urmare a derulării contractului de licențiere Microsoft. Astfel, în contul unei persoane din familia ministrului, a fost transferată suma de 82.000 euro, din contul unei firme din Liechtenstein. Din cercetările efectuate a rezultat că firma din Liechtenstein este controlată de unul din intermediari, care la rândul lui a primit bani de la o companie alimentată exclusiv cu fonduri obținute de Fujitsu Siemens Computers.
În cazul lui MIHĂILESCU PETRU ȘERBAN s-a mai dispus soluția clasării față de alte fapte, conform art. 16 alin. 1 lit. c din Codul de Procedură Penală, întrucât în cauză nu au rezultat probe din care să reiasă că, în baza influenței pe care ar fi avut-o, a asigurat încheierea unui contract de închiriere licențe IT în condițiile propuse de firma Fujitsu Siemens Computers și derularea acestuia în bune condiții. De asemenea nu au existat probe din care să reiasă că suspectul ar fi primit de la aceeași societate foloase necuvenite (sume de bani), o parte din ele fiind virate în contul unor societăți de tip off-shore cu titlu de consultanță și asistență tehnică.
5. La data de 01 februarie 2018, au dispus trimiterea în judecată a inculpaților:
FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, reprezentanți în fapt/drept ai societăților Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, fiecare pentru săvârșirea infracțiunii de spălare a banilor.
În rechizitoriul întocmit în prezentul dosar, procurorii au reținut următoarea stare de fapt:
În perioada decembrie 2003 – octombrie 2004, reprezentanții Guvernului României (Nica Dan, în calitate de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației, Țicău Silvia Adriana, în calitate de secretar de stat la Ministerul Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, respectiv de ministru al comunicațiilor și tehnologiei informației și Athanasiu Alexandru, în calitate de ministru al educației și cercetării), au inițiat și susținut după caz, proiectele Hotărârilor de Guvern nr.1473/11.12.2003, nr.470/01.04.2004 și nr.1778/21.10.2004, prin care s-a aprobat încheierea între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, respectiv s-a aprobat extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft.
În scopul de a favoriza Fujitsu Siemens Computers prin evitarea organizării unei licitații publice, în cuprinsul Hotărârilor de Guvern menționate s-a invocat, în mod nereal, calitatea acestei firme de unic distribuitor pentru licențele Microsoft.
Extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale Microsoft a fost aprobată prin Hotărârea de Guvern nr. 1778/21.10.2004 fără a exista un necesar fundamentat.
Aprobarea încheierii între Guvernul României și Fujitsu Siemens Computers a contractului comercial de închiriere de licențe nr. 0115RO/15.04.2004, referitor la produsele Microsoft, precum și extinderea contractului comercial de închiriere de licențe și pentru produsele educaționale, s-au făcut cu încălcarea dispozițiilor legale privind achizițiile publice, invocându-se în mod nereal calitatea de unic distribuitor a Fujitsu Siemens Computers pentru licențele Microsoft, iar de discount-ul acordat de firma Microsoft în considerarea Guvernului României a beneficiat Fujitsu Siemens Computers.
Prin fapta reprezentanților Guvernului României, faptă care întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu (prescrisă), s-a cauzat, pe de o parte – un prejudiciu în valoare totală de 66.965.343,88 USD repercutat în patrimoniul Secretariatului General al Guvernului, respectiv Ministerului Comunicației și Tehnologiei Informației, iar pe de altă parte – un folos necuvenit, în același cuantum, în favoarea Fujitsu Siemens Computers.
Suma de 22.787.515 USD, reprezentând o parte (aproximativ o treime) din folosul necuvenit obținut din infracțiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers a făcut obiectul infracțiunii de spălare de bani.
Concret, în vederea disimulării originii ilicite a sumei de 22.787.515 USD, a fost încheiat un contract de consultanță fictiv între Fujitsu Siemens Computers și Profinet AG.
În baza acestui contract, au fost transferate în contul Profinet AG, suma de 15.553.878,86 USD la data de 11.05.2004 și suma de 7.233.510,86 USD la data de 30.11.2004.
În perioada mai – decembrie 2014, prin subcontractarea succesivă în mod fictiv a unor servicii de consultanță, sumele de bani au tranzitat o serie de conturi ale unor firme off-shore (Slytehrin Marketing Ltd, Zonko Overseas Ltd).
Persoanele implicate în operațiunile privind disimularea originii ilicite a sumei totale de 22.787.515 USD, reprezentând o parte din folosul patrimonial necuvenit obținut din infracțiunea de abuz în serviciu de către Fujitsu Siemens Computers, au fost inculpații Florică Claudiu Ionuț și Pescariu Dinu Mihail, acesta din urmă fiind și beneficiarul final al unei părți din această sumă.
Prin contribuția la înființarea firmelor offshore Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, precum și la încheierea contractelor fictive de prestări servicii dintre Fujitsu Siemens Computers și Profinet AG, respectiv dintre Profinet AG și Slytehrin Marketing Ltd, inculpații au contribuit la/au dispus realizarea transferurilor bancare menționate, care nu s-ar fi putut realiza în lipsa acestor elemente.
În vederea confiscării speciale, în cauză s-a dispus instituirea măsurii asiguratorii a sechestrului asigurător asupra sumelor de bani aparținând inculpatului PESCARIU DINU MIHAIL.
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului București, cu propunere de a se menține măsurile asigurătorii dispuse în cauză.
Facem precizarea că, referitor la inculpații FLORICĂ CLAUDIU IONUȚ și PESCARIU DINU MIHAIL, această etapă a procesului penal reprezintă, conform Codului de procedură penală, finalizarea anchetei penale și trimiterea rechizitoriului la instanță spre judecare, situație care nu poate să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
De asemenea, în acest dosar, s-a dispus clasarea cauzei față de următorii:
– NICA DAN, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației, în perioada 2000 – iulie 2004, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
– ȚICĂU SILVIA ADRIANA, ministru al Comunicațiilor și Tehnologiei Informației în perioada iulie-decembrie 2004, iar anterior secretar de stat la același minister, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
– ATHANASIU ALEXANDRU, ministru al Educației și Cercetării în perioada 2003 – 2005, pentru săvârșirea infracțiunii de abuz în serviciu, deoarece fapta este prescrisă.
Termenul general de prescripție pentru infracțiunea de abuz în serviciu este de 10 ani. Referitor la această infracțiune, data săvârșirii ultimei acțiuni este 21.10.2004, data adoptării Hotărârii de Guvern nr.1778/21.10.2004, moment de la care a început să curgă termenul general de prescripție a răspunderii penale (și nu de la data producerii prejudiciului efectiv, respectiv data de 15 aprilie 2009, momentul plății ultimei rate aferente contractului nr. 0115RO/15.04.2004) – Conform Deciziei nr. 18/30.01.2014 pronunțată de Î.C.C.J. – Completul de 5 Judecători în dosarul nr. 4963/1/2013 în ceea ce privește momentul consumării infracțiunii de abuz în serviciu.
                                                                                                                                    C.S.

luni, 12 octombrie 2015

Creierul Terorismului scapă nebăgat în seamă !

Într-un peisaj sinistru, în care terorismul a devenit unul dintre factorii cei mai importanți care caracterizează lumea secolului XXI, tocmai Creierul Terorismului scapă nebăgat în seamă. Un comentariu devastator al jurnalistei britanice Yasmin Alibai-Brown pentru The Independent.Israelul și Statele Unite nu au încredere în Iran. Coreea de Nord își continuă cu îndârjire programul nuclear și este condusă de un om excentric și vicios. Ambițiile imperialiste ale lui Vladimir Putin sperie țările democratice. Noul pericol, ISIS, copilul sălbatic al Islamului, șochează lumea întreagă.Dar în vârful acestora ar trebui să fie Arabia Saudită - degenerată, perfidă, necruțătoare, puternică și la fel de periculoasă care oricare dintre ceilalți de pe listă.Arabia Saudită a avut un rol considerabil în ocuparea de către ISIS a nordului Irakului, așa cum dezvăluia anul trecut un fost conducător al serviciului secret britanic MI6, creează și finanțează conflicte, în timp ce, în interior, orice libertate este zdrobită.Însă Occidentul nu se oprește din plecăciuni în fața liderilor de la Riad. Săptămâna trecută, Arabia Saudită a fost numită să prezideze Consiliul ONU pentru Drepturile Omului, o alegere salutată de Washington.Mark Toner, purtător de cuvânt al Departamentului de Stat, a declarat:„Sperăm ca această poziție să fie o ocazie pentru ei de a privi la respectarea drepturilor omului în lume, dar și în interiorul granițelor lor.”Uluitor. Arabia Saudită pur și simplu execută o persoană la două zile. Ali Mohammed Al-Nimr va fi curând decapitat și apoi crucificat pentru vina de a fi participat la proteste în favoarea democrației în timpul Primăverii Arabe. Pe atunci era un adolescent.Raif Badawi, un blogger care a îndrăznit să ceară democrație, a fost condamnat la 10 ani de închisoare și 1000 de lovituri de bici.Săptămâna trecută, 769 de credincioși musulmani au fost uciși în timpul pelerinajului de la Mecca. Inițial, conducătorii saudiți au declarat că a fost „voia lui Allah”, apoi au dat vina pe morți.Mecca a fost cândva un loc al simplității și spiritualității, Astăzi, lacomii saudiți au demolat locurile istorice și le-au transformat într-un Las Vegas al islamului. Săracii nu își mai permit să meargă acolo.Numărul oamenilor ar trebui să fie controlat pentru a li se asigura securitatea. Însă asta ar afecta profiturile. Cartea zguduitoare a lui Ziauddin Sardar, „The Sacred City”, descrie desacralizarea celui mai sfânt oraș al islamului.Influența malignă a Arabiei Saudite se răspândește rapid și nestingherit. Regele Salman s-a oferit să construiască 200 de moschei în Germania pentru mulțimea de refugiați nou-veniți. Nu a oferit bani pentru tabere sau alte nevoi de bază, ci pentru moscheile wahhabite, calul troian al cruciadei secrete saudite.Francezul Laurent Murawiec scria în 2002:„Saudiții sunt activi la fiecare dintre nivelurile lanțului terorii, de la planificatori la finanțatori, de la cadre la trupeți, de la ideologi la majorete.”Să ne amintim că majoritatea teroriștilor de la 11 septembrie erau saudiți. La fel, și întreaga conducere Al-Qaida.În cei 14 ani care au urmat după 11 septembrie, saudiții au devenit și mai agresivi, mai hotărâți să câștige războiul cultural. Au finanțat din greu organizații și misiuni islamiste, au promovat doctrine groaznice care înrobesc femeile și copiii, și condamnă libertatea și democrația.Ce face conducerea noastră pentru a opri această mână invizibilă a lui Satan? Absolut nimic! Familia regală (britanică - n.r.), guvernele, parlamentarii, un număr considerabil de instituții și oameni cu influență sug de la clanul aflat la putere în Arabia Saudită.Nu am văzut la TV nici o investigație incisivă la adresa acestui regim. Știm că nu este bun, dar dovezile sunt ocultate. Unii scriitori au încercat să spargă blocada tăcerii. Cartea lui Craig Unger, „House of Bush, House of Saud”, a fost publicată în 2004. Ea demonstra fără putință de tăgadă că Arabia Saudită este creierul terorismului internațional. Iar familia Bush este nepermis de apropiată de regimul de la Riad.Mulți dintre doi au apreciat că aceste dezvăluiri au fost chiar mai explozive decât cele ale jurnaliștilor Carl Bernstein și Bob Woodward despre Richard Nixon și Watergate.Și totuși ce face guvernul nostru? Se ocupă de plevușcă. Programul de prevenire al guvernului le impune profesorilor să aibă grijă de „tinerii radicali” și să-i descopere în fașă.Un raport la zi vorbește despre 4000 de tineri musulmani care trebuie reeducați. Unul dintre ei are numai trei ani. În luna mai, un elev musulman a vorbi despre „terorism ecologic” și a fost chemat să dea explicații dacă este susținător al ISIS.Profesorii universitari, avocații, doctorii și infirmierele, cu toții trebuie să devină spionii națiunii. Mohammed Umar Faruq, student la Staffordshire University, a fost acuzat săptămâna trecută că este terorist deoarece citea la bibliotecă „Studii despre terorism”.Extremismul este o problemă serioasă. Musulmanii liberali, occidentalizați, încearcă să influențeze mințile tinerilor musulmani radicalizați, dar ne lipsesc mijloacele pentru a o face eficient.Însă liderii noștri se feresc să înfrunte Arabia Saudită, sursa spălării creierelor și a infecției islamiste. Se feresc, din cauza petrolului și a profiturilor obținute din vânzările de arme.Lașii politici și profitorii imorali sunt adevărații trădători, adevărata amenințare la adresa securității naționale, a patriotismului și a unității. Cum răspund ei la această acuzare?!

                                                                                              I.C.



joi, 22 ianuarie 2015

Traian Băsescu scapă de Dosarul Flota. DNA l-a clasat definitiv !

Procurorii anticoruptie au menţionat, într-un răspuns remis Mediafax, că dosarul "Flota" a fost închis definitiv.
Anchetatorii au explicat ca, in ceea ce priveste infractiunea de abuz in serviciu, se constata ca fapta nu exista, deoarece Traian Basescu, in calitate de ministru al Transporturilor in intervalele 1990-1992 si 1996-2000, nu a produs si nu a determinat producerea vreunui prejudiciu pentru CNM Petromin SA Constanta.
DNA a adauga ca navele, pe care Basescu a fost acuzat ca le-a vandut ilegal, au fost, de fapt, "vandute in baza aprobarilor legale".
"Cele 16 nave aflate in contracte de management cu grupul Klaveness au ramas in proprietatea CNM Petromin SA (cu drept de dispozitie asupra lor) pana in 1999-2000, cand acestea au fost vandute la licitatie. Sumele realizate din vanzarea celor 16 nave au fost in cuantum de 63 de milioane de dolari.
Decizia vanzarii navelor nu a apartinut Ministerului Transporturilor, ci a apartinut FPS si AGA a CNM Petromin SA, intrucat FPS si nu Ministerul Transporturilor erau actionarul majoritar al CNM Petromin SA", au explicat procurorii DNA.
Cu privire la savarsirea infractiunii de fals intelectual, "se constata ca aceasta fapta nu exista, deoarece nu se poate sustine au fost atestate fapte si imprejurari necorespunzatoare adevarului ori a fost omisa, cu stiinta, inserarea unor date sau imprejurari", au mai spus anchetatorii.
Referitor la faptul ca Traian Basescu si-ar fi insusit jumatate de milion de dolari, in calitate de ministru al Transporturilor, fiind acuzat de delapidare, procurorii anticoruptie au precizat ca s-a demonstrat faptul ca nici aceasta infractiune nu exista.
"De altfel, cu referire la aceasta presupusa fapta, respectiv delapidare, raspunderea penala s-a prescris la data de 30 septembrie 1999, ca urmare a intrarii in vigoare la data de 1 februarie 2014 a noului Cod Penal, conform caruia, maximul special al pedepsei pentru infractiunea de delapidare a fost redus la sapte ani", au adaugat reprezentantii DNA.
Dosarul "Flota"
"Flota" este poate cel mai cunoscut dosar in care a fost implicat Traian Basescu, fostul presedinte fiind acuzat de instrainarea flotei navale romanesti in perioada cand era ministru al Transporturilor.
Traian Băsescu, un simplu cetăţean, fără imunitate. Ce dosare îl pândesc
Dupa ce Traian Basescu a devenit un simplu cetatean, fara imunitate, din 21 decembrie anul trecut, au aparut discutii despre posibilitatea redeschiderii dosarelor suspendate pe perioada mandatului, insa, contrar, poate cel mai controversat dintre ele a fost inchis.
Dosarul "Flota" era vechi, de aproape 20 de ani, si foarte voluminos: are aproape 130 de volume si peste 40.000 de file. Acesta a avut ca obiect stabilirea modului in care flota romaneasca a pierdut o serie de nave maritime-mineraliere de mare capacitate, prin infractiuni savarsite de cei care ar fi initiat si derulat fraudulos asocierea CNM Petromin SA Constanta cu grupul de firme private Torvald Klaveness Oslo din Norvegia, in perioada aprilie 1991 - august 2000.
Potrivit unei expertize publicate in timpul primului mandat de presedinte al lui Basescu, nu s-a inregistrat niciun prejudiciu pentru partea romana. Acest lucru a fost folosit de seful statului in declaratii publice pentru a-i sanctiona pe cei care l-au invinovatit de vanzarea Flotei.
In luna noiembrie, procurorul general Tiberiu Nita a declarat ca dosarul "Flota" ar putea fi redeschis.
Nitu, despre redeschiderea dosarului "Flota": Aceasta imprejurare va fi avuta in vedere
"Noi, procurorii, ne exercitam atributiile asa cum sunt ele prevazute de lege si nu suntem influentati de final de mandat, inceput de mandat. Cu siguranta aceasta imprejurare (redeschiderea dosarului "Flota" - n.red.) va fi avuta in vedere si intuiesc ca vor fi (...) persoane care vor face fel si fel de solicitari probabil, dar aceste analize vor fi facute pe baza probelor si pe baza dispozitiilor Codului de procedura penala", a declarat Nita.
In iunie 2012, Traian Basescu spunea ca, din cate stie, nu are niciun dosar penal, dosarul "Flota" fiind inchis. Mai mult, el a afirmat ca atacurile pe aceasta tema reprezinta minciuni ale "puscariabililor".
"Povestea cu Flota o stiti. Au fost 111 sau 109 inculpati. A existat un procuror al Departamentului National Anticoruptie, Amariei, care a refuzat sa semneze rechizitoriul. Dosarul este inchis, oamenii sunt nevinovati", a spus Basescu la acea vreme.


                                                                   Cristi SOMEŞAN