Se afișează postările cu eticheta siluită. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta siluită. Afișați toate postările

duminică, 24 decembrie 2023

Limba română, siluită chiar de autoritățile care ar trebui s-o protejeze!

 

Două din trei târguri de Crăciun organizate de Primăriile din București sunt denumite exclusiv în engleză. Este vorba despre „West Side Christmas Market”, organizat de Primăria Sectorului 6 și „Laminor Winter Wonderland”, organizat de Primăria Sectorului 3.

Primăria Sectorului 6 nu este la prima ispravă, instituția condusă de Ciprian Ciucu organizând un astfel de târg și anul trecut. Întrebat de ce nu a pus un nume în limba română, Ciprian Ciucu (PNL), a răspuns în batjocură.

Primăria Sectorului 3 este condusă de Robert Negoiță, de la PSD.

Singurul târg de Crăciun organizat de o primărie de sector denumit în limba română este cel din Sectorul 1: Crăciun în Amzei.

Din fericire și Târgul organizat de Primăria Capitalei respectă legile țării și limba majorității populației. Instituția condusă de Nicușor Dan i-a zis simplu „Târgul de Crăciun București”.

Situația este dramatică și-n zona privată: și-acolo, denumirile sunt majoritar englezești: Christmas Candy Fair, Christmas Gallery, Christmas Festival și J’ai Christmas Market sunt și ele disponibile pentru bucureșteni.

Amintim că în vigoare se găsește Legea 500/2004, „privind folosirea limbii române în locuri, relații și instituții publice”. Actul normativ prevede că „Orice text scris sau vorbit într-o limbă străină, indiferent de dimensiuni, având caracter de interes public, trebuie să fie însoţit de traducerea sau de adaptarea în limba română.” De asemenea, la articolul 6 este prevăzut ca în cazul textelor de interes public „scrise în limbi străine, aflate la vedere în locuri publice sau difuzate prin mijloace de informare în masă, traducerea completă în limba română trebuie să aibă caractere de aceleaşi dimensiuni cu cele ale textului în limba străină şi să facă parte integrantă din ansamblul grafic respectiv.”

Din păcate, tocmai instituțiile statului care ar trebui să vegheze la încălcarea legii, o încalcă.

 

Radu Ursan

miercuri, 14 aprilie 2021

Români, deșteptarea!


 Eu înțeleg că orice limbă este într-o continuă evoluție, dar lăsați gramatica din cărțile de limba română așa cum am învățat-o noi și nu mai faceți alta după placul vostru de smintite/ smintiți! Zăpăciți copiii cu gramatica voastră încâlcită și modernă de doi bani! N-o mai suciți și o îmbârligați cu toate minunile voastre zămislite doar pentru gradații de merit, diplome ori alte poptiroașe pentru dosarul cu șină! Apoi, lăsați-i pe Eminescu, Creangă, Slavici și Caragiale acolo unde le este locul și mai lăsați-ne dracului cu toată literatura voastră de actualitate și cu toate selfi-urile de amețite/amețiți și sclifosiți/ intelectuali/intelectuale! Nu mai scrieți niciun manual, reeditați-le pe acelea din perioada comunistă că sunt de 1000 de ori mai bune decât orice manual alternativ! Opriți-vă din scris gramatici, cărticele, auxiliare și nu vă mai credeți semi-divinități în domeniul gramaticii! Sunt curios dacă voi înțelegeți gramatica nouă pe care ați scris-o că nu ați avut ce lucra! De predat... mă cam îndoiesc! Nimeni nu o să vă ridice statui din balegă de cal arsă în cuptor! Ați luat-o cu totul pe arătură și nu e nimeni să vă îndrepte pe calea cea bună? Nu vedeți că școala se duce cu totul în neant, iar vouă vă arde de schimbări fundamentale în gramatică! Să înțelegem de acum că limba română este singura limbă din lume în care gramatica se schimbă după cum bate vântul? Alo, deșteptarea!!

prof. Marian HOTCA