Se afișează postările cu eticheta spionaj. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta spionaj. Afișați toate postările

marți, 13 decembrie 2022

Șeful spionajului rus văzut la Viena în zilele votului împotriva României pe Schengen. Cancelarul austriac joacă cazacioc?!

 

Șeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), Serghei Narîşkin, s-ar fi aflat în aceste zile la Viena, în capitala Austriei, scrie evz.ro. Informația a fost prezentată de analistul Radu Tudor. Deși se află pe lista persoanelor sancționate în UE, Serghei Narîşkin ar fi fost văzut și fotografiat într-un local austriac, în compania altor două persoane.

O fotografie realizată într-un local din Viena, în care apare un bărbat cu trăsăturile lui Serghei Narîşkin, şeful Serviciului de Informaţii Externe al Rusiei (SVR), circulă pe rețelele de socializare. În imagine, presupusul șef al spionajului extern rus apare în compania a două femei, la un pahar cu bere.

Presupusul Serghei Narîşkin, care conduce spionajul extern al Rusiei este îmbrăcat casual, într-un pulover bleumarin și discută fără să dea impresia că ar fi îngrijorat de ceva. Aceasta în condițiile în care numele său apare pe lista persoanelor supuse sancțiunilor la nivelul Uniunii Europene și are accesul interzis pe teritoriul statelor Uniunii Europene.

Analistul Radu Tudor a comentat imaginea, spunând că Serghei Narîşkin n-ar fi avut ce căuta la Viena și că ar trebui reținut și trimis de urgență în Rusia.

„Este o informație și o fotografie bombă care circulă pe rețelele de socializare, în special pe Twitter. Este o fotografie care îl surprinde probabil pe șeful spionajului Rusiei, pe Serghei Narîşkin, pe omul de încredere a lui Vladimir Putin, într-o cafenea din Viena, pe teritoriul Uniunii Europene. Iar pe teritoriul UE, Serghei Narîşkin este pe lista sancțiunilor. În primul rând, n-ar fi trebuit să pătrundă pe teritoriul Uniunii Europene. Doi, dacă ar exista prezența șefului spionajului rus pe teritoriul Uniunii Europene, la Viena, el trebuia reținut și imediat trimis acasă. Sau, eu știu, deferit justiției”, a spus Radu Tudor.

Potrivit jurnalistului, informațiile care circulă în momentul de față, referitoare la prezența lui Serghei Narîşkin la Viena provin din surse destul de sigure. Iar acest lucru ridică o serie de semne de întrebare în legătură cu politica pe care o face Austria față de Rusia.

 

Sursa: Evenimentul zilei

luni, 24 octombrie 2016

Dezvăluiri explozive în scandalul Black Cube: Coldea, Dragomir, un plic cu bani și cine a ordonat ca juniorii israelieni să nu părăsească România

Ron Weiner și David Geclowicz, cei doi juniori israelieni din firma Black Cube care ar fi avut-o drept tință pe șefa DNA, Laura Codruța Kovesi, au fost reținuți și arestați în București după ce li s-a interzis să părăsească România de către șefii lor cu toate că își încheiaseră misiunea și obținuseră informațiile, au indicat în exclusivitate pentru FLUX 24 surse apropiate anchetei.
Această informație lămurește în mare măsură misterul reținerii celor doi.
Cei doi au transmis în centrala Black Cube că au strâns toate informațiile și au cerut permisiunea să părăsească România cu o zi înainte de a fi reținuți.
Ordinul să rămână la București a fost dat de Udi Levi, unul din șefii operațiunii.
Udi Levi este prieten cu generalul Florian Coldea, prim adjunctul directorului SRI. Ido Mirkowskz, purtătorul de cuvânt al Black Cube: “Am avut autorizație de la cel mai înalt nivel din România”/ Bomba din dosarul Black Cube a apărut în presa israeliană în 7 aprilie
Nu este clar până în acest moment dacă informațiile obținute de cei doi au fost transmise în centrala Black Cube.
Ron Weiner și David Geclowicz au făcut o înțelegere cu procurorii și l-au indicat pe fostul colonel Daniel Dragomir drept cel care ar fi coordonat operațiunea și ar fi plătit-o.
În acest sens în luna iulie cei doi au dus procurorilor un plic cu bani pe care au afirmat că l-ar fi primit de la Dragomir.
În plic erau câteva sute de euro.  Cu toate că pe plic și nici pe bancnote nu au fost găsite amprentele lui Dragomir acesta a fost reținut și mai apoi arestat. Și în prezent fostul colonel SRI este în arest luni urmându-se să se judece la Tribunalul București cererea sa de eliberare.

Conform surselor FLUX 24 nu a fost găsit nici un contract între Daniel Dragomir și Black Cube, iar expertiza informatică nu a fost făcută de DIICOT nici la 40 de zile de la reținerea acestuia.
Cei doi israelieni au mai dat procurorilor înregistrări în care pretind că ar discuta cu Daniel Dragomir, dar potrivit surselor FLUX 24 discuțiile nu ar viza cazul Kovesi, fostul colonel SRI povestind doar situația sa afirmând doar că ar fi o victimă a DNA.
În caz procurorii români nu au nici o informație proprie, ei bazându-se doar pe mărturiile celor doi israelieni cu care au făcut o înțelegere în schimbul căreia se pare că aceștia ar fi părăsit România.
Nu există nici un indiciu că Daniel Dragomir ar fi indicat celor de la Black Cube informații sau persoane legate de Laura Codruța Kovesi.
În acest caz rămân foarte multe întrebări fără răspuns. Deocamdată…


vineri, 16 august 2013

OPINII - DELIRUL UNUI SENIL

Ion Mihai Pacepa - dacă era vocea lui, fiindcă oricum înfăţişarea era „protejată”, a oferit  un interviu la B1 TV, cu prilejul împlinirii  a 35 de ani de la „defectarea” sa din funcţia de şef adjunct al Departamentului de Informaţii Externe din cadrul Securităţii Statului şi, în plus, din cea de consilier pentru securitate şi dezvoltare tehnologică al preşedintelui României. În vârstă acum de 85 de ani (n. 28 octombrie 1928), Ion Mihai Pacepa lasă impresia că se adresează unor idioţi, care îl mai bagă în seamă, fiindcă numai dacă memoria îi joacă feste teribile putea să-şi amintească că în zilele de 26, 27 şi 28 februarie 2009,la Miami, în Florida, a acordat un amplu interviu Luciei Hossu Longin, jurnalist de televiziune, însoţită de soţul său, regizorul Dan Necşulea, publicat la Editura Humanitas, în acelaşi an, sub titlul „Faţă în faţă cu generalul Ion Mihai Pacepa”. Întreaga discuţie lăbărţată, întinsă pe trei zile, nu era altceva decât apă de ploaie şi în afara unor bârfe facile, de calibrul celor din „Orizonturi roşii”, o carte execrabil scrisă, fără pic de talent narativ, dar care a făcut destul rău puterii de la Bucureşti, prin discreditarea devastatoare, doar încercarea disperată şi obsedantă de a fi privit precum colonelul polonez Ryszard Kuklinski mai era de reţinut. Ca orice vulpe bătrână, şireată şi veşnic dedublată, Mihai Pacepa şi-a reactivat duminică seara câteva din „fişele” utilizate în dialogul lui Lucia Hossu Longin, precum „Mao Tzedun spunea că o minciună repetată de o sută de ori devine adevăr”, că „l-a cunoscut pe parlamentarul francez Yves Bonnet, fost şef al D.S.T. (Direction de la Surveillance du Territoire)”, pentru informaţii în dosarul „Carlos”. Teză reiterată: l-a prezentat sistematic pe Nicolae Ceauşescu drept un asasin şi un terorist internaţional, care crease prin D.I.E. o societate mixtă „româno-sovietică” însărcinată cu contrabanda de droguri, arme, vânzarea de germani şi evrei, răpirea şi asasinarea adversarilor politici din exil. Prin toate aceste „dezvăluiri”, Ion Mihai Pacepa a corodat statuia liderului de la Bucureşti, de pe soclul pe care se afla în Occident. Se spune că la 22 iunie 1978, într-o discuţie fără martori, Nicolae Ceauşescu i-ar fi cerut să-l elimine pe Noel Bernard, directorul Europei Libere. Aceasta este teza lui Ion Mihai Pacepa, care recunoştea, repetăm, dacă vocea îi aparţinea, că s-a ocupat cu furtul, dar nu şi cu uciderea de oameni. S-a vorbit mult despre trădarea lui Ion Mihai Pacepa, care declara că „acest cuvânt defector e foarte aproape, foarte învecinat cu cuvântul trădător”, iar el consideră că cei care au trădat sunt cei care l-au servit pe Nicolae Ceauşescu, nu cei care s-au… luptat cu el.
Istoricul american Larry Watts, cu două cărţi esenţiale publicate şi în limba română, lămureşte mult mai concret, mai credibil şi mai argumentat, în temeiul accesului la surse de documentare exhaustivă, politica Bucureştiului şi războiul purtat de serviciile secrete ale U.R.S.S. pentru izolarea şi eliminarea lui Nicolae Ceauşescu, concluzionând că Ion Mihai Pacepa ar fi trădat la comanda K.G.B.. Teză mult mai verosimilă. Ce „prietenie” a avut liderul de la Bucureşti cu Kremlinul am văzut în decembrie 1989, şi nu trebuie să ascultăm elucubraţiile unui fugar atins de senilitate. Care după ce a profitat din plin de avantajele poziţiei avute în regimul comunist, a şters-o pur şi simplu în S.U.A., intuind ceea ce îl păştea. Şi laţul era aproape. Ion Mihai Pacepa nu l-a trădat pe Nicolae Ceauşescu, aşa cum delirează, gâdilând urechea celor ce vor să-l asculte: a încălcat o regulă de fier a oricărui serviciu special din lume - că dintr-o asemenea funcţie nu se putea ieşi decât cu picioarele înainte.
Stors ca o lămâie de noii săi stăpâni, a debitat destule prostii, punându-i în încurcătură. Rămâne bun pentru posteritate doar prin faptul că a relegitimat drumul trădării, fiind răsplătit pentru asta, şi chiar urmat. Nu există trădări bune şi proaste, ci doar imbecili care sunt capabili să o facă chiar şi atunci când e vorba de propria lor ţară.
Un scuipat în obrazul cosmetizat al lui Ion Mihai Pacepa este tot ceea ce merită, la minciunile debitate. O singură dovadă, dintre atâtea, de nevasalitate a Bucureştiului faţă de Moscova, „autentic test de loialitate”, este prezenţa României la Jocurile Olimpice de vară din 1984, de la Los Angeles - California - deschise de Ronald Reagan, atât de mult invocat. Din blocul comunist doar România, China şi Iugoslavia n-au boicotat aceste Jocuri Olimpice.
În cartea sa „Cei dintâi vor fi cei din urmă...” (Ed. RAO, 2012), Larry Watts spune aşa: „La mijlocul anilor 1980, C.I.A. a susţinut încă o dată că România a refuzat în mod constant să acorde ajutor clienţilor marxişti ai U.R.S.S.” (Cuba şi Vietnam - n.r.).Sursa http://www.art-emis.ro/jurnalistica/1758-delirul-unui-senil.html

                                                                                     Mircea Canţăr


Şeful contraspionajului românesc, colonelul Filip Teodorescu: "Americanii au vrut să-l salveze pe Nicolae Ceauşescu!"

Fostul şef al contraspionajului de dinainte de ’89, Filip Teodorescu (foto), dezvăluie că dictatorul Nicolae Ceauşescu s-a implicat în campania electorală a preşedintelui François Mitterand şi că Mihai Pacepa ar fi mort.
 Filip Teodorescu, fostul șef al contraspionajului românesc, nu a ajuns niciodată general, nici măcar în rezervă:
"Sunt unele chestiuni pe care nu le voi discuta niciodată. Mă voi duce cu ele în mormânt. Dar sunt altele pe care le pot atinge tangenţial“.
Fostul şef al contraspionajului românesc până în decembrie 1989, colonelul Filip Teodorescu, face dezvăluiri senzaţionale legate de epoca în care a activat la vârful unuia dintre cele mai temute servicii de informaţii ale lumii: Securitatea Română.
La Revoluţie, colonelul Teodorescu a fost trimis la Timişoara şi arestat imediat după fuga dictatorului. A fost achitat în 1990. S-a întors în conducerea SRI, apoi a demisionat: "Despre ce am făcut la Timişoara nu vreau să vorbesc".
EVZ: Se spune că serviciul secret francez s-a implicat în manifestările din decembrie 1989, cu ofiţeri activi, specializaţi în diversiune.
Filip Teodorescu: Ce pot eu să spun, chiar dacă nu are să vă mulţumească, este că implicarea serviciului de spionaj francez în treburile din România a fost efectivă. Ei nu s-au implicat doar în decembrie. Ei au fost prezenţi întotdeauna, ca şi azi. Francezii au acţionat şi în decembrie 1989, în special în Bucureşti. Au fost prezenţi şi fizic. Doi ofiţeri din cadrul ambasadei de la Bucureşti s-au implicat în incitarea celor din Piaţa Universităţii şi, din întâmplare, au fost reţinuţi. Aveau statut diplomatic. Până s-au lămurit, i-au dus la Miliţia Capitalei, unde au început să vocifereze că sunt diplomaţi şi au imunitate. A fost anunţată direcţia de contraspionaj. Au mers doi colegi de-ai noştri, care ştiau şi franceză, şi i-au întrebat ce fac acolo. Au fost văzuţi şi filmaţi cum îi îndemnau pe ceilalţi. Nu ne-am supărat pe ei. Unul a şi recunoscut: "Da, ne-au trimis, am primit ordin şi asta am făcut". Celălalt a încercat să mai tragă de timp, să-şi menţină, chipurile, neamestecul, dar până la urma a recunoscut. I-au retras ai lor.
Preşedintele de atunci al Franţei, Mitterand, a fost ostil la adresa României. Care a fost explicaţia?
François Mitterand a fost vehement la adresa României. A făcut o declaraţie dură şi multă lume nu şi-a explicat de ce. El a avut o relaţie bună cu Nicolae Ceauşescu.
Când a avut alegerile, Ceauşescu i-a trimis o sumă importantă de bani, ca să o folosească în campania electorală a lui. Suma aia de bani a fost "caterisită" de alţii şi nu a mai ajuns la el.
Mitterand a fost supărat că Ceauşescu i-a promis şi că nu i-a mai trimis. Relaţia lui a fost exact împotriva României. Mitterand a fost supus unei diversiuni de propriul lui serviciu de informaţii, care l-a dezinformat. Nu l-au informat şi reacţia a fost cea cunoscută. A fost o chestiune strict personală. Prezenţa ministrului francez la Bucureşti, imediat după 22 decembrie 1989, este legată tot de această chestiune.
Este adevărat că americanii au vrut să îl salveze pe Ceauşescu?
În ziua de 22 decembrie 1989, era un avion militar american care venise să recupereze familia Ceauşescu, pe fosta soţie a lui Valentin şi pe fata lui Pacepa, Daniela. Pe soţii Ceauşescu nu au putut să îi recupereze. Când a plecat Ceauşescu cu elicopterul (de pe sediul CC – n.r.), primul zbor a fost spre Otopeni. Generalul Rus, şeful artileriei antiaeriene, care era şi el în conspiraţie, i-a zis pilotului: "Nu ateriza, că trag". Apoi, după ani, Maluţan (n.r. - pilotul personal al lui Ceauşescu) a căzut cu totul întâmplător cu un zbor utilitar.
Ce interes aveau americanii?
Ruşii au vrut să îl termine pe Ceauşescu. Exponentul ruşilor era Silviu Brucan. Americanii s-au gândit că îl mai pot folosi la ceva şi să arate că nu sunt barbari. Acesta a fost mobilul lor.
"Încă din vară ştiam că va pica Ceauşescu"
Apropo de Pacepa, istoricul american Larry Watts, care a scris o carte, "Fereşte-mă, Doamne, de prieteni", spunea că generalul ar fi fost agent rus. Ce ştiau contrainformaţiile româneşti la momentul fugii acestuia?
Ca profesionist al informaţiei am nişte păreri diferite de ale istoricilor. Este motivată apariţia acestei cărţi şi nu a fost scrisă pentru faptul că Larry Watts are aceeaşi dragoste faţă de noi de dă pe dinafară. Sunt chestiuni de influenţare a opiniei publice. În prima parte ne distrage atenţia, că îi demască pe vecini, pe maghiari. Cădem într-o cursă. Ulterior, a mai avut o misiune - neapărat să abordeze în carte şi să-l facă pe trădătorul Pacepa - că, de fapt, era omul ruşilor şi nu al americanilor.
Pacepa mi-a fost şef. Eu am avut inspiraţia să mă întorc în ţară, dintr-o misiune îndelungată în afară, cu o săptămână înainte de trădarea lui. Am stat trei luni pe tuşă. M-au verificat colegii dacă sunt sau nu de-al lui Pacepa. S-au convins că nu sunt şi mi-am reluat activitatea. Am fost şi promovat ca director, pe un spaţiu important pentru serviciul de spionaj.
Şi, totuşi, Pacepa a fost omul ruşilor sau al americanilor?
Când mi-am reluat activitatea, am început să cercetez mai mult. L-am ştiut pe omul ăsta şi a adus prejudicii catastrofale României din punct de vedere economic. Pacepa este scos că a fost recrutat de ruşi. Adevărul este că a fost recrutat de CIA din 1956, de când el era la post în Germania Federală. Nu aveam relaţii diplomatice, ci doar o agenţie economică, iar Pacepa era şeful agenţiei. Acolo a fost recrutat. A fost ajutat să promoveze. Îi dădeau informaţii, iar la Bucureşti s-a spus: uite ce băiat deştept este acesta. A fost promovat tot mai sus, până a ajuns director adjunct al Securităţii şi consilier personal al preşedintelui României. Care ofiţer de informaţii nu şi-a dorit să aibă o asemenea sursă?
După ce a fost rebilitat de Justiţie, Pacepa nu a mai revenit în ţară. Ce informaţii preţioase a putut furniza încât americanii să îl protejeze şi acum?
A vândut tot ce a fost în România. Din cauza trădării lui, în relaţiile economice inter naţionale s-a produs o prăbuşire. Relaţii economice pe chestiunile de anvergură.
L-aţi numit pe Pacepa trădător. De ce aţi zis asta?!
Dacă şi-a trădat ţara, ce este?!Trădarea este trădare. Când dai informaţii împotriva ţării tale, asta este trădare.
În 2009, TVR a difuzat un reportaj despre viaţa actuală a generalului Pacepa....
Este un fals. Cea care a realizat documentarul a stat într-o altă cameră şi i s-a prezentat o altă persoană.
Vreţi să ziceţi că Pacepa e mort?
După părerea mea, da.
Dacă Securitatea era atât de puternică, cum de nu a putut să îl avertizeze pe Ceauşescu despre ce avea să se întâmple?
Am încercat să îl avertizăm pe Ceauşescu, dar el nu a luat în seamă informaţiile. Şi atunci m-am ocupat de o chestiune. La ultimul Congres, am băgat o in formaţie la una dintre dele gaţiile străine, să îi transmită lui Ceauşescu, să îi spună că e jale. I-au spus, dar Ceauşescu s-a făcut roşu şi s-a ridicat în picioare şi a ieşit. Cei din delegaţie au plecat din Bucureşti cu primul avion.
Când aţi fost siguri că pică Ceauşescu?
Încă din vară ştiam că va pica Ceauşescu. Erau informaţii care se adunau şi care ne arătau că acesta va fi finalul. Nicolae Ceauşescu nu a ştiut să se retragă şi a greşit fundamental. Sursa
EVZ.ro


                                                                        Cristian LAURENTIU