De ce batem în lemn şi de unde provin cele mai comune superstiţii!

Superstiţiile sunt atât de înrădăcinate în societatea modernă, încât oamenii respectă cu sfinţenie anumite reguli pentru a preveni necazurile. De ce batem în lemn? De ce facem semnul crucii?

 Publicaţia „Bussines Insider“ dezvăluie originea celor mai comune superstiţii.  Cuvântul superstiţie vine de la cuvintele latine „super“ şi „stand“ care înseamnă, etimologic, ceva de deasupra, „o atitudine superioară şi o convingere mai puternică decât a ta“, a explicat un expertul Phillips Stevens, profesor la Universitatea din Buffalo.  

 Jane Risen consideră că există atât părţi motivaţionale, cât şi părţi cognitive pentru care oamenii sunt superstiţioşi.   „Partea motivaţională este că superstiţiile ne pot ajuta să gestionăm incertitudinea, stresul şi tensiunea care decurg din faptul că nu ştim ce urmează.“, a afirmat expertul Jane Risen, profesor la Universitatea din Chicago.   Principiile cognitive, se referă la lucruri precum intuiţia, contactul direct cu anumite obiecte şi asemănarea lor.   Intuiţia ajută în luarea deciziilor şi încurajează comportamentul superstiţios.

  „Să baţi în lemn pentru a preveni dezamăgirile”  

  Deşi pare absurd, acesta este cel mai răspândit obicei superstiţios.   Acestă superstiţie provine dintr-un obicei păgân vechi, conform căruia spiritele rele trăiesc în copaci, iar dacă batem în lemn spiritele bune ne vor ajuta să le ţinem la distanţă pe cele rele.   

  „Numărul 13 aduce ghinion“  
Oamenii se tem de numărul 13. Atunci când data de 13 a fiecarăi luni cade într-o zi de vineri, acea zi devine prin definiţie una plină de ghinioane.    Originea acestei superstiţii vine din credinţa religioasă conform căreia Iisus a murit într-o zi de vineri şi din „povestea creştină“, care spune că la ultima cină au fost prezente 13 persoane, printre care şi Iuda, care a trădat.    Un specialist susţine că notaţia grafică a butoanelor corespunzătoare fiecărui etaj a ascensorului din blocul în care el locuieşte a fost modificată, tocmai din aceste convingeri. Astfel, numărul 13 a fost înlocuit cu numărul 12A, în timp ce următorului etaj îi corespunde numărul 14.    „Ascensorul din clădirea în care locuiesc nu are etajul 13. Ei spun că 13 este un număr ghinionist. Este un lucru absurd.“, a afirmat psihologul Paul Rozin, profesor la Universitatea din Pennsylvania. 

  „Crucea ne protejează“  

  Oamenii de pretutindeni cred într-un univers coerent şi interconectat.   Expertul Stevens este de părere că superstiţiile provin din trăsături cognitive ale omenirii, înscrise în biologia evoluţiei.   Credinţa într-o putere divină se regăseşte printre aceste principii.   „O putere mistică, supranaturală, pe care o găsim în toate lucrurile.“, susţine psihologul Phillips Stevens.  

  Creştinii cred cu tărie în puterile protectoare ale crucii. 

Crucea este considerată un talisman aducător de noroc în multe culturi. Credinţa în puterile ei magice îşi trage rădăcinile de la greci. Catolicii îşi fac şi ei semnul crucii.

 „Să nu trecem pe sub scară“   

Unele persoane evită să treacă pe sub scări, deoarece se presupune că va aduce ghinion.  Potrivit teoriei populare, o scară sprijinită de un perete creează trei laturi ale unui triunghi. Numărul trei este sfânt în creştinism, datorită Sfintei Treimi. În momentul în care trecem pe sub o scară, încălcăm prevederile creştine şi, prin urmare, aducem ghinion.  

  „Să evităm crăpăturile de pe asfalt“   Ni se spune adesea să evităm să călcăm pe crăpăturile de pe asfalt şi punem în aplicare acest lucru, pentru că nu necesită mult efort.  

  „Nu deschidem umbrela în casă“   

În trecut oamenii foloseau umbrela pentru a se proteja de soare, în timp ce acum umbrela are scopul de a ne feri lucruri rele, precum ploaia.  Întrucât umbrela este asociată cu simbolul soarelui datorită formei circulare, este de rău augur să o folosim în încăperi întunecate, precum interiorul casei.  

  „Nu aducem în casă lucrurile de afară“   Lucrurile de afară trebuie să rămână afară, pentru că ar putea purta cu ele o parte din imprevizibilitatea, pericolul şi haosul potenţial din exterior.   De asemenea, războinicii trebuie să îşi lase caschetele afară, „pentru a nu aduce bătălia în casă“, unde trebuie să fie pace şi armonie.

ADEVARUL

Rusaliile, tradiţii şi superstiţii - Ce n-ai voie să faci azi

 Pogorarea Sfântului Spirit asupra ucenicilor lui Hristos. Rusaliile se celebrează anual la 50 de zile după Înviere.

În tradiţia românească se spune ca cine nu va respecta sarbatoarea Rusaliilor va avea de-a face cu Ielele, spirite malefice, care aduc boala.

De Rusalii, credinciosii trebuie sa duca la biserica crengute de tei si nuc, pentru a fi sfintite. Cu aceste ramuri se vor impodobi casele si icoanele, pentru a fi alungate spiritele rele. In unele zone, pe langa tei si nuc, credinciosii mai folosesc leustean, usturoi si pelin.

In unele zone, oamenii obisnuiesc sa poarte in san sau in buzunare aceste plante, tot pentru a se feri de Iele.

Parte dintre ramurile de tei folosite la Rusalii sunt pastrate peste vara, pentru a ajuta in practicile de alungare a furtunilor si a grindinii.

De Rusalii se dau de pomana vase de lut sau de portelan, cani, strachini si vase de lemn impodobite cu flori si umplute cu lapte, vin sau apa.

In cimitire, mormintele sunt curatate si impodobite din timp, iar lumanarile ard intreaga perioada in care se desfasoara ceremonialului de pomenire. In aceste zile, la portile cimitirelor se intind mese pline cu colaci si sticle de vin impodobite cu verdeata si flori si au loc slujbe de pomenire. Fiecare mormant este sfintit. Dupa incheierea ceremonialului, satenii isi daruiesc unii altora ofrandele sfintite de catre preot sau le impart saracilor.

Obiceiuri de Rusalii:

·        Dansul Căluşarilor se intalneste mai ales in Oltenia, fiind considerat un joc tamaduitor, care aduce sanatate si noroc. Grupati in cete de cate 7-8, calusarii isi incep dansul a doua zi de Rusalii, mergand din casa in casa pentru a colinda si a alunga spiritele malefice. Oamenii obisnuiesc sa-i intampine pe calusari cu frunze de nuc, pelin, usturoi, apa si sare, uneori chiar si bani.

·        Un alt obicei specific Rusaliilor, care se întalneste în Ardeal, poarta numele de "Împănatul boului". Acesta consta intr-o procesiune ce se desfasoara pe ulitele satului, iar personajul principal este un bou impodobit cu fel si fel de ornamente din flori. Preotul trebuie sa-l sfinteasca atunci cand alaiul ajunge in fata bisericii, dupa care va da de baut participantilor. Apoi, boul este eliberat, iar o tanara fata va trebui sa-l stapaneasca si sa ocoleasca o masa de trei ori. Traditia spune ca acea fata se va casatori in anul ce urmeaza.

·        Tot in Ardeal, imediat dupa Rusalii, se practica obiceiul numit "Udatul nevestelor". Pentru ca femeile sa fie sanatoase si frumoase in tot restul anului, traditia spune ca acestea trebuie stropite cu apa.

·        De Rusalii, in gospodarii se prepara unsori cu care vor fi date ugerele vacilor, pentru a spori laptele.

·        Si usile vor fi unse cu usturoi, pentru ca asa casa va fi pazita de rele si ghinion tot restul anului.

Superstiţii specifice Rusaliilor:

• In zilele de Rusalii nu e bine sa mergi la camp, pentru ca Ielele te pot prinde si pedepsi

• De Rusalii nu se intra in vie, nu se merge in locuri pustii, pe langa paduri sau fantani, fiindca pot exista intalniri cu spiritele rele

• Cine lucreaza in ziua de Rusalii va fi pedepsit de puterea Ielelor, deoarce nu cinsteste si pretuieste cum se cuvine ziua

• Nu se merge la scaldat in ziua de Rusalii, fiindca este pericol mare de inec

• Nimeni nu trebuie sa urce in arbori sau in locuri inalte

• De Rusalii nu trebuie sa te certi si nici sa dormi sub cerul liber.

                                                                                       C.L.

Superstiţii la Întâmpinarea Domnului

Biserica ortodoxă marchează la 40 zile după Crăciun, pe 2 februarie, Întâmpinarea Domnului, zi în care spiritualitatea populară păstrează sărbătoarea numită Stretenie sau Ziua Ursului.

Se consideră că în această zi anotimpul rece se confruntă cu cel cald, sărbătoarea fiind un reper pentru prevederea timpului calendaristic. Tot credinţa populară aminteşte şi faptul că cine lucrează pe 2 februarie va cădea în boală şi i se va strâmba gura. În popor, praznicul este cunoscut sub denumirea de Stretenia şi cinsteşte ziua aducerii pruncului Dumnezeiesc la Templul din Ierusalim de sfânta lui mamă şi de dreptul Iosif.

Sărbătoarea, o consacrare a umanităţii

Conform crestinortodox, Întâmpinarea Domnului este prăznuită la 40 de zile de la naşterea lui Hristos, pe 2 februarie. Mântuitorul este dus la Templu de Fecioară Maria şi dreptul Iosif pentru împlinirea Legii, care prevedea că orice întâi născut de parte bărbătească să fie afierosit lui Dumnezeu în a 40-a zi de la naştere. În acest moment se făcea şi curăţirea mamei. În Templu sunt întâmpinaţi de dreptul Simeon şi prorociţa Ana.  “O altă dimensiune a praznicului Întâmpinării Domnului este cea a îmbrăţişării omului de către Dumnezeu şi a lui Dumnezeu de către om. Privegherea dreptului Simeon în negura veacurilor este paradigma aşteptării întregii istorii, iar îmbrăţişarea Pruncului Iisus de către bătrân este momentul în care umanitatea devine primitoare de Dumnezeu. Sărbătoarea este aşadar şi o consacrare a umanităţii Fiului în iubirea lui Dumnezeu”, explică pentru doxologia.ro, pr.dr. Ioan Valentin Istrati.

Ce să faci ca să fii sănătos

În credinţa populară ziua de 2 februarie este cunoscută sub denumirea de Ziua Ursului. Ca să fie sănătoşi, copiii erau unşi cu grăsime de urs şi se credea că astfel puterea acestui animal era transferată asupra lor. Bolnavii de „sperietoare" erau trataţi în această zi prin afumare cu păr de urs. Se mai zice despre Stretenie că este o zi rea, cu multe ceasuri rele, iar cine se naşte sau cine face nuntă în această zi va avea parte numai de necazuri şi nu-i va merge bine.

Bătrânii fac prognoze meteo

Se credea că, dacă în această zi este soare, ursul iese din bârlog şi, văzându-şi umbra, se sperie şi se retrage, prevestind astfel, prelungirea iernii cu încă 6 săptămâni. Dimpotrivă, dacă în ziua de Stretenie cerul este înnorat, ursul nu-şi poate vedea umbra şi rămâne afară, prevestind slăbirea frigului şi apropierea primaverii. “Tot  de Ziua Ursului, în funcţie de starea vremii, bătrânii făceau prognozarea timpului optim al culturilor de peste an, stabilind acum un adevărat "grafic" al semănăturilor de primăvară”, spune specialiştii în Etnografie şi Foclor de la Muzeul Dunării de Jos Călăraşi.

                                                                                 Ionela S.

Cele mai ciudate 10 superstiţii din România şi din întreaga lume

Superstiţiile au însoţit fidel omenirea încă de la începuturile sale pierdute în adâncul istoriei. Nici în prezent, superstiţiile nu dau înapoi, ci din contră supravieţuiesc şi se adaptează în cele mai diverse şi neaşteptate moduri. Unele dintre ele sfidează raţiunea, altele par de-a dreptul scandaloase şi de neacceptat, unele sunt nevinovate şi deseori hazoase, în timp ce altele oripilează în mod direct şi fără menajamente. Toate acestea sunt superstiţiile care refuză să moară şi pe care alegem să le păstrăm, cel mai adesea din amuzament sau din dorinţa de a ne păstra o parte a specificului naţional.

 1. În India se crede şi în prezent că masturbarea duce invariabil la impotenţă sexuală.

2. În Japonia, pe de altă parte se crede că masturbarea creşte coeficientul de inteligenţă al bărbaţilor, pe motiv că aceştia se pot concentra mai uşor dacă s-au masturbat recent.

 3. În unele părţi din România se crede că dacă apare vreun păduche pe fruntea unui om care boleşte la pat, acela nu va trăi mult.

 4. Tot la noi în ţară se crede că nu este bine sa se tăia unghiile copilului mic, până ce acesta împlineşte vârsta de un an, căci altfel devine hoţ când va creşte.

 5. La români se crede că atunci când visezi urs, are să dea norocul peste tine.

 6. La englezi se crede că la capătul curcubeului este întotdeauna o comoară îngropată.

 7. Soldaţii romani obişnuiau să studieze antent furnicile înainte de începerea bătăliilor. Dacă furnicile se luptau între ele, întreaga armată romană de la generali la centurioni, decurioni şi simpli legionari, era convinsă că inamicul era undeva pe aproape.

 8. În toată Europa se crede că dacă te mănâncă palma, este semn că vei primi bani.

 9. La fel, o veche superstiţie europeană spune că nu este bine să te căsătoreşti în luna mai, altfel mariajul nu va ţine nici măcar un an de zile.

 10. Nu trebuie să deschizi umbrela în interiorul casei, căci acest gest ar atrage ghinionul.

 Suprestiţiile sunt incluse de unii antropologi în cadrul magiei populare.  

                                                                  dr. Iulian COZA

Religie. Ce nu ştiai despre Săptămâna Mare: Semnificaţii, tradiţii şi superstiţii !

Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor este ultima săptămână a Postului Paştilor, de la Sâmbăta lui Lazăr până în Ziua de Paşti. În această săptămână se fac slujbe bisericeşti pentru pomenirea ultimelor zile ale lui Hristos pe pământ înainte de răstignire şi învierea Lui. Slujbele Utreniei din Săptămâna Mare se săvârşesc seara, sub formă de Denie, conform obiceiului străvechi potrivit căruia ziua începe la apusul soarelui şi se termină la apusul zilei următoare. Prima zi din Săptămâna Mare începe cu Vecernia de sâmbătă seara în memoria Intrării Domnului în Ierusalim (Duminica Floriilor).

 Lunea cea Mare

Din această zi încep Sfintele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos. Iosif cel prefrumos - fiul cel mai mic al patriarhului Iacov, născut din Rahila - este icoană a lui Hristos, pentru că, asemenea lui, şi Domnul nostru a fost invidiat de iudei, a fost vândut de ucenicul său cu treizeci de arginţi, a fost închis în groapa întunecoasă a mormântului. Sculându-Se de acolo prin El însuşi, împărăţeşte peste Egipt, adică peste tot păcatul, îl învinge cu putere şi, ca un iubitor de oameni, ne răscumpără prin darea hranei celei de taină, dându-Se pe El însuşi pentru noi şi ne hrăneşte cu pâine cerească.

Tot în aceeaşi zi facem pomenire de smochinul cel neroditor care s-a uscat prin blestemul Domnului (Matei 21, 17-19). Ca să convingă poporul nerecunoscător că are putere îndestulătoare şi spre a pedepsi, ca un Bun nu vrea să-şi arate puterea Sa de a pedepsi faţă de om, ci faţă de ceva care are o fire neînsufleţită şi nesimţitoare.

Istoria smochinului a fost aşezată aici spre a îndemna la umilinţă, după cum istoria lui Iosif a fost aşezată spre a ne înfăţişa pe Hristos. Fiecare suflet lipsit de orice roadă duhovnicească este un smochin. Dacă Domnul nu găseşte în el odihnă, a doua zi, adică după viaţa aceasta de acum, îl usucă prin blestem şi-l trimite în focul veşnic.

Marţea cea Mare

Această zi ne pregăteste pentru intrarea în cămara Mântuitorului, cu două parabole strict eshatologice - parabola celor zece fecioare (Matei 25, 1-13) şi parabola talantilor (Matei 25, 14-30; Luca 19, 12-27).

Când Domnul se suia la Ierusalim şi se ducea la Patimă, a spus ucenicilor Săi şi aceste două parabole, pentru ca nu cumva cineva trăind în feciorie să nu se îngrijească şi de celelalte virtuţi şi mai ales de milostenie, prin care se vădeşte strălucirea fecioriei.

Pe cinci dintre fecioare le numeşte înţelepte căci împreună cu fecioria au avut şi minunatul şi îmbelşugatul undelemn al milostivirii. Pe celelalte cinci le numeşte nebune pentru că, deşi şi ele aveau virtutea fecioriei, nu aveau în aceeaşi măsură milostenie. Pe când se scurgea noaptea acestei vieţi au adormit toate fecioarele, adică au murit. Cu adevărat moartea se numeşte somn. Pe când dormeau ele, strigăt mare s-a făcut la miezul nopţii; cele care au avut undelemn din belşug au intrat cu mirele la deschiderea uşilor, iar cele nebune, pentru că nu aveau undelemn din destul îl căutau după ce s-au sculat din somn.

Pentru aceasta deci, au rânduit dumnezeieştii Părinti pilda celor zece fecioare, împreună cu cea a talanţilor, ca să ne îndemne să veghem necontenit şi să fim gata să ieşim în întâmpinarea adevăratului Mire prin fapte bune, dar mai cu seama prin milostenie, pentru că neştiută este ziua şi ceasul sfârşitului vieţii.

Dacă vom săvârşi o singură virtute, cea mai mare chiar, şi nu ne vom îngriji de celelalte, şi mai cu seamă de milostenie, nu vom intra cu Hristos în odihna veşnică, ci vom fi întorşi ruşinaţi. Şi într-adevăr nu-i lucru mai ruşinos ca fecioria să fie biruită de bani.

 Miercurea cea Mare

În această zi, se face pomenire de femeia cea păcătoasă (Matei 25, 17-13; Luca 7, 37-50), care a uns cu mir pe Domnul pentru că lucrul acesta s-a întâmplat puţin înainte de mântuitoarea patimă.

Când Iisus s-a suit în Ierusalim şi era în casa lui Simon cel lepros, o femeie păcătoasă s-a apropiat de El şi a turnat pe capul Lui acel mir de mare preţ. Pomenirea ei s-a pus în acea zi pentru că, după cuvântul Mântuitorului, să se predice pretutindeni şi tuturor fapta ei cea cu multă căldură. Ce-a îndemnat-o oare la asta? Dragostea pe care ea a văzut că o are Hristos pentru toţi, dar mai cu seamă faptul de acum, când L-a văzut că intră în casa unui lepros. Se gândea deci femeia că îi va vindeca boala după cum l-a vindecat şi pe acela. Şi într-adevăr Hristos a tămăduit-o dându-i iertare de păcate.

 Joia Cinei celei de Taină

Patru lucruri mai prăznuim în această zi: spălarea picioarelor, Cina cea de taină, Rugăciunea din grădina Ghetsimani şi vânzarea şi prinderea Domnului.

Înainte de a începe Cina, Hristos S-a sculat, Şi-a dezbrăcat hainele şi El singur a spălat picioarele tuturor. Prin aceasta a vrut să îl facă pe Iuda să se ruşineze, iar celorlalţi să le aducă aminte să nu umble după întâietăţi: "Cel care vrea să fie întâiul să fie slujitorul tuturor" (Marcu 9, 35), dându-Se El însusi pildă. La sfârşitul mesei aduce vorbă şi despre vânzarea Lui. După puţin timp, luând pâinea a zis: "Luaţi, mâncaţi"; la fel şi paharul, zicând: "Beţi dintru acesta toţi, acesta este Sângele Meu, al Legii celei Noi. Aceasta să o faceţi întru pomenirea Mea" (Matei 26, 26-28).

După aceea, arătându-Se om, spune ucenicilor: "Întristat este sufletul meu până la moarte" (Matei 26, 38) şi S-a rugat în Grădina Ghetsimani cu sudoare de sânge (Luca 22, 44). Iuda cunostea locul şi, luând câţiva soldaţi, a venit să-L prindă. A fost prins şi dus la Ana, la Caiafa, şi în cele din urmă la Pilat. Acum Petru se va lepăda de trei ori de Hristos, tăgăduind că-L cunoaşte.

Pentru a ne reaminti de toate acestea, seara se scoate în mijlocul bisericii Sfânta Cruce.

Vinerea Patimilor

În această zi, se pomenesc sfintele şi mântuitoarele şi înfricosătoarele Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos pe care le-a primit de bunăvoie pentru noi. Se mai face încă pomenire de mărturisirea mântuitoare făcută de tâlharul recunoscător care a fost împreună cu El.

Biserica numeşte Patimile Domnului: sfinte - pentru că Cel ce le-a răbdat este Sfântul Sfinţilor, sfinţenia însăşi; mântuitoare - pentru că ele sunt preţul cu care Domnul a răscumpărat neamul omenesc din robia păcatului; înfricoşătoare pentru că nu poate fi ceva mai înfricoşător decât ocara pe care Făcătorul a răbdat-o de la făptura Sa.

În această zi nu se săvârşeşte Liturghia pentru că însuşi Mielul lui Dumnezeu este jertfit acum; este vreme de post total, pentru că Mirele s-a luat de la noi. (Matei 9, 15). Se fac numai ceasurile împărăteşti care ne pun înainte nemărginita smerenie a Domnului, Crucea cea dătătoare de viaţă şi credinţa tâlharului.

Seara săvârşim denia prohodului Domnului, care este ultima treaptă a tânguirii pentru Hristos, înainte de Învierea Sa. Se înconjoară de trei ori biserica cu Sfântul Epitaf - semn al celor trei zile petrecute în mormânt.

Sâmbăta Mare

În această sfântă zi, prăznuim îngroparea dumnezeiască a Mântuitorului nostru Iisus Hristos şi pogorârea în iad, prin care neamul nostru, fiind chemat din stricăciune, a fost mutat spre viaţă veşnică.

Cuvântul lui Dumnezeu a stat cu trupul în mormânt iar cu sufletul lui curat şi dumnezeiesc Se pogoară în iad. Sufletul a fost despărţit prin moarte de trup şi l-a dat în mâinile Tatălui. Şi-a dat şi propriul Său sânge, preţ de răscumpărare pentru noi. Trupul Domnului a suferit şi despărţirea sufletului de trup, dar nicidecum stricăciunea în înţelesul unei putreziri a trupului.

După-amiază săvârsim Liturghia Sfântului Vasile unită cu vecernia. (Sursa: Pr. Sabin Vodă).

Învierea Domnului

Ajunşi în ziua Sfintei Învieri, Biserica ne cere: "În Ziua Învierii să ne luminăm cu prăznuirea şi unii pe alţii să ne îmbrăţişăm, şi să le zicem fraţi şi celor ce ne urăsc pe noi şi aşa să strigăm: Hristos a înviat din morţi cu moartea pe moarte călcând şi celor din morminte viaţă dăruindu-le". Să luăm aminte la cum petrecem aceste zile, ca la finalul lor să avem putere să raspundem chemărilor Sfântului Ioan Gură de Aur: "Toţi să vă ospătaţi din ospăţul credinţei, toţi să luaţi bogăţia bunătăţii. Nimeni să nu plângă pentru sărăcie, că s-a arătat împărăţia cea de obşte, nimeni să nu se tânguiască pentru păcate că iertare din mormânt a răsărit. Nimeni să nu se teamă de moarte că ne-a izbăvit pe noi moartea Mântuitorului. A stins-o pe ea Cel ce a fost ţinut de aceea, pradat-a iadul Cel ce s-a pogorât la iad. Şi aceasta mai înainte apucând Isaia a strigat: Iadul, zice, s-a amărât întâmpinându-Te pe Tine jos, s-a amărât că s-a stricat, s-a amărât că s-a batjocorit, s-a amărât că s-a omorât, s-a amărât că s-a legat. A luat trup şi de Dumnezeu s-a lovit, a luat pământ şi s-a întâmpinat cu cerul, a luat ce a văzut şi a căzut întru ce n-a văzut. Unde-ţi este moarte boldul? Unde-ţi este iadule biruinţa? Înviat-a Hristos şi tu te-ai surpat. Înviat-a Hristos şi au căzut dracii. Înviat-a Hristos şi se bucură îngerii. Înviat-a Hristos şi viaţa vieţuieşte. Înviat-a Hristos şi nici un mort nu este în mormânt. Că Hristos înviind din morţi începătura celor adormiţi S-a făcut. A aceluia este slava şi stăpţnirea în vecii vecilor. Amin". (Sursa: http://www.crestinortodox.ro/)

                                     Obiceiuri şi superstiţii din Săptămâna Mare

- se face curăţenie în gospodării, se mătura curţile, se curăţă gunoaiele, se repară gardurile, se adâncesc şanţurile şi se curăţă de nămol.

- în Lunea Mare se scoate totul la aerisit, se văruiesc casele, se repară mobilierul şi se spală

- până în miercurea mare este permisă munca la câmp. Apoi bărbaţii trebuie să-şi ajute nevestele la treburile gospodăreşti.

- în Joia Mare se duc la biserică colabi, prescuri, vin, miere de albine pentru a fi sfinţite şi împărţite apoi pentru sufletul morţilor. În noaptea ce premerge Joia Mare se deschid mormintele şi sufletele celor morţi se întorc la casele lor. Se aprind focuri prin curţi, în faţa casei sau în cimitire pentru încălzirea sufletelor. Spre deosebire de focurile de Mucenici sau Sânziene, aceste focuri se fac din plante "magice" - alun, tei, bozi -, focurile în înconjoară cu agheasmă şi tămâie şi se puneau scaune pentru morţii care aveau să vină. În Joia Mare se fac pasca, cozonacii, se vopsesc ouăle. Cojile de ouă folosite la cozonaci şi pască nu se aruncă, se păstrau şi se aruncă în Sâmbăta Mare pe apă curgătoare, pentru a păzi găinile şi puii de ulii. În Joia Mare nu trebuie să dormi după-amiaza pentru că vei fi leneş tot anul. În Joia Mare se împărtăşesc toţi aceia care au ţinut post.

- în Vinerea Mare se ţine post negru în amintirea Răstignirii lui Iisus. În Vinerea Mare nu se fac copturi. În dimineaţa de Vineri Mare, înainte de răsărit, oamenii alergau desculţi prin rouă sau se scăldau în apă curgătoare pentru a fi sănătoşi tot anul. În Vinerea Mare nu se mănâncă urzici, nu se foloseşte oţet pentru că pe Cruce, Iisus a fost bătut cu urzici, iar buzele au fost udate cu oţet. În Vinerea Mare se opreşte lucrul, nu se spală, nu se coase, nu se sacrifică păsări sau animale. În unele zone se dă cu tămâie în jurul copacilor şi caselor pentru a le feri de dăunători, boli, trăznet şi animale sălbatice. Dacă plouă în Vinerea Mare se spune că va fi an mănos. În Vinerea Mare fetele nemăritate fac vrăji de dragoste pentru a fi cerute de nevastă. În Vinerea Mare nu se săvârşeşte Liturghie, iar mortii nu se îngroapă decât cu bătăi de toacă.

- în Sâmbăta Mare femeile pregătesc majoritatea mâncărurilor şi fac ultimele retuşuri pentru hainele cele noi ce vor fi purtate în zilele de Paşti. Se sacrifică mieii.

- de Paşti se spune că femeile trebuie să aibă măcar o camaşă nouă, iar bărbaţii măcar o pălărie.

- începând de luni şi până sâmbătă se îmbracă haine de doliu. În ziua de Învinere se schimbă hainele cu altele noi, albe.

- ouăle de Paşti apără de ghinioane, iar coaja lor, îngropată în pământ, apără vitele de deochi. Fetele nemăritate dacă păstrează cojile grăbesc căsătoria. Preluare http://sfatulparintilor.ro/familie-parinti/actualitate/ce-nu-stiai-despre-saptamana-mare-semnificatii-traditii-si-superstitii/

                                                                          Cristian LAURENTIU

Superstiţii şi obiceiuri de ANUL NOU în lume

                                                                                     de Liliana Micu

În întreaga lume există superstiţii legate de Anul Nou, manifestate în diverse obiceiuri - sud-americanii poartă o anumită culoare pentru a avea noroc în dragoste sau bani, în timp ce japonezii se duc la templu pentru a-şi alunga păcatele făcute prin lovituri de gong.

De exemplu, în unele părţi din Elveţia şi Austria localnicii se costumează pentru a sărbători ajunul zilei de Sfântul Silvestru. În anul 314, oamenii au crezut că suveranul pontif al acelei perioade, care se numea Silvestru, a capturat un monstru de mare ce va scăpa şi va distruge lumea în anul 1000. În amintirea acelei spaime, oamenii se îmbracă în costume neobişnuite.

În Grecia, ziua de Anul Nou este dedicată Sfântului Vasile, celebru pentru bunătatea sa. Copiii îşi lasă încălţările lângă şemineu în noaptea de Anul Nou, pentru a primi daruri de la sfântul cel bun. O mâncare tradiţională pentru această sărbătoare este "vassilopitta", o prăjitură în care este pusă o monedă din argint sau din aur. Cel ce găseşte moneda va avea noroc în anul respectiv.

În Scoţia, Anul Nou este numit "Hogmanay", iar în unele sate sunt aprinse suluri de smoală, care sunt lăsate apoi să se rostogolească pe străzi. Astfel, anul vechi este ars şi celui nou îi este permis să vină. Scoţienii cred că prima persoană care va intra în casă de Anul Nou va aduce fie noroc, fie ghinion. Anul cel nou va fi norocos dacă această persoană este un bărbat brunet, care aduce un dar.

În Scoţia a apărut şi "Auld Lang Syne", unul dintre cele mai populare cântece de Anul Nou printre vorbitorii de limbă engleză. Un cântec vechi, el a fost publicat pentru prima dată de poetul Robert Burns, în 1796, în cartea "Scots Musical Museum".

Un obicei spaniol de Anul Nou este să mănânci câte o boabă de strugure la fiecare din cele 12 bătăi la ceasului care vestesc trecerea în noul an, acestea reprezentând dorinţe pentru fiecare lună a anului următor. De asemenea, pentru mirese, noaptea de Anul Nou reprezintă ocazia de a-şi strecura verigheta în cupa de şampanie şi de a ciocni.

Un obicei similar există şi în Portugalia, cu diferenţa că aici sunt preferate smochinele. Astfel, în noaptea dintre ani, trebuie înghiţite 12 smochine, care simbolizează 12 dorinţe pentru anul ce vine.

La Liège, în Belgia, pe 1 ianuarie, există obiceiul de a mânca choucroute (un fel de varză murată cu cârnaţi) în familie, având sub farfurie, în mână sau în buzunar o monedă, pentru a avea bani tot anul.

La Napoli, în Italia, Anul Nou este întâmpinat printr-un obicei special, care constă în a arunca pe fereastră obiecte vechi, simboluri ale anului care a trecut. Astfel, obiecte de mobilier, vase, haine etc. ajung în stradă, spre nefericirea gunoierilor, care trebuie să treacă în timpul nopţii pentru a face curăţenie. Tradiţia, însă, tinde să dispară, deoarece prezintă reale riscuri pentru trecători. În noaptea de Anul Nou, numită "Capodanno", italienii obişnuiesc să pună pe masă mâncăruri speciale, despre care se spune că aduc bogăţie şi abundenţă.

În Olanda, Oudejaarsdag sau "ziua anului trecut" (31 decembrie) este sărbătorită prin multe focuri de artificii, care încep în zori şi ţin până târziu în noapte. De altfel, aceasta este singura zi în care artificiile sunt autorizate, ele fiind puse în vânzare cu numai trei zile înainte de Anul Nou.

În ţări din America Latină, precum Ecuador sau Peru, cu puţin timp înainte de Anul Nou, oamenii fac păpuşi de cârpă sau din hârtie creponată (muñecos), care reprezintă anul ce s-a terminat. Păpuşile sunt expuse apoi în faţa caselor până pe 31 decembrie, la miezul nopţii, când sunt arse în stradă. Există, de asemenea, credinţa conform căreia dacă porţi o anumită culoare la 12 noaptea, aceasta ar putea aduce noroc în anumite domenii. Astfel, se spune că galbenul este semn de bani, iar roşul poate aduce noroc în dragoste. De asemenea, cel care doreşte să călătorească tot anul trebuie să alerge prin cartier cu o valiză în mână, la ora 12 noaptea fix.

Ruşii obişnuiesc să bea şampanie la miezul nopţii şi, după ora 12, să deschidă uşile şi ferestrele pentru ca noul an să intre în casă.

În ebraică, Anul Nou se traduce prin "Rosh Hashanah". Este un moment sacru, când oamenii se gândesc la ceea ce au făcut rău în trecut şi promit că vor fi mai buni în viitor. Ceremonii speciale au loc în sinagogi, unde se cântă la shofar, un instrument special. Copiii primesc haine noi, iar masa cuprinde obligatoriu fructe şi produse din făină, pentru a aminti de vremea recoltei.

În calendarul islamic, care se bazează pe mişcările Lunii, data noului an este devansată cu 11 zile în fiecare an. În Iran, Anul Nou se sărbătoreşte pe 21 martie. Cu câteva săptămâni înainte de această dată, oamenii pun seminţe de grâu la încolţit, în vase speciale. Până la sosirea anului nou, grâul creşte şi simbolizează primăvara şi viaţa nouă care începe.

Nu toţi hinduşii sărbătoresc noul an în acelaşi timp sau în acelaşi fel. În Bengalul de Vest, oamenii se împodobesc cu flori, pe care le colorează în roşu, roz, violet sau alb. Femeile poartă haine galbene, culoarea primăverii. În schimb, în sudul Indiei, mamele pun mâncare, flori şi daruri într-o cutie specială, pentru copii. În dimineaţa Anului Nou, copiii trebuie să ţină ochii închişi, până când sunt conduşi de mână la cutia cu daruri. În India Centrală, steagurile portocalii împodobesc toate clădirile în ziua de Anul Nou. În provincia Gujarat, în vestul Indiei, Anul Nou este celebrat la sfârşitul lunii octombrie, în acelaşi timp cu festivalul Diwali, când pe acoperişuri se pun mici lămpi cu ulei aprinse. În aprilie, când Soarele se mişcă din Casa Peştilor în Casa Berbecului, locuitorii din Sri Lanka încep să sărbătorească Anul Nou. Acesta cade, de obicei, pe 13 sau 14 aprilie.

În Vietnam, Anul Nou este numit "Tet Nguyen Dan" sau mai simplu "Tet". El începe pe 21 ianuarie sau 19 februarie, în funcţie de an. Vietnamezii cred că un zeu stă în fiecare casă, iar în ziua de Anul Nou se duce la cer. Acolo, el spune cât de bun sau rău a fost fiecare membru al familiei în anul care a trecut. Zeul călătoreşte pe spatele unui crap, de aceea vietnamezii obişnuiesc ca de Anul Nou să cumpere un crap viu, căruia îi dau drumul în râu.

Anul Noul chinezesc este celebrat cândva între 17 ianuarie şi 19 februarie, când este Lună Nouă - "Yuan Tan". El este sărbătorit de chinezii din întreaga lume prin procesiuni pe stradă, unde sunt aprinse mii de lanterne. Chinezii cred că spiritele rele sunt peste tot în acea perioadă, aşa că aprind artificii pentru a le îndepărta. Uneori, ei îşi sigilează ferestrele şi uşile cu hârtie, pentru a nu lăsa spiritele malefice să pătrundă în casă.

Pentru japonezi, Anul Nou, numit "Oshogatsu", este una dintre cele mai importante sărbători şi un simbol al înnoirii. În decembrie, sunt organizate "petreceri de uitat anul" sau "Bonenkai", prin care oamenii lasă în urmă problemele şi grijile anului pe cale să se încheie şi se pregătesc pentru un nou început. Neînţelegerile şi animozităţile sunt uitate. Pe 31 decembrie, la miezul nopţii, familiile merg la cel mai apropiat templu pentru a împărţi saké (băutură tradiţională, n.r.) şi pentru a asista la cele 108 de lovituri de gong care anunţă trecerea în noul an (această cifră reprezintă numărul păcatelor acumulate într-un suflet de-a lungul anului, iar loviturile de gong simbolizează alungarea păcatelor unul câte unul şi purificarea sufletelor). Pe 1 ianuarie, copiii primesc otoshidamas - mici cadouri cu bani înăuntru.

Ceremonialul de înnoire simbolică a timpului calendaristic în noaptea de 31 decembrie - 1 ianuarie este numit la români Îngropatul Anului, denumirea de Revelion aparţinând timpurilor moderne. Potrivit lui Ion Ghinoiu, autorul cărţii "Zile şi mituri", asemănător divinităţii, timpul se naşte anual, întinereşte, se maturizează, îmbătrâneşte şi moare, pentru a renaşte după alte 365 de zile. Ciclul sărbătorilor de Anul Nou este unul ritualic, împărţit simetric de Revelion în două segmente: perioada dintre Crăciun şi miezul nopţii de 31 decembrie şi apoi până la Bobotează.

În prima parte a ciclului, timpul se degradează: se măreşte noaptea, sporeşte frigul şi întunericul şi, odată cu acestea, spaima oamenilor că lumea merge spre pierzanie, că va veni momentul când Soarele va dispărea definitiv de pe cer. Se face apoi simţit fenomenul solstiţiului de iarnă, când Soarele începe să urce pe bolta cerului şi ziua să crească puţin câte puţin, "cu cât sare cocoşul pe pragul casei" sau "cu cât se mişcă puiul în găoacea oului". Prin multe obiceiuri şi credinţe care exprimă iniţial teama, dezordinea şi haosul, iar, după miezul nopţii de Revelion, optimismul, veselia, ordinea şi echilibrul, oamenii acordă diverse semnificaţii fenomenelor naturale.