Bucuria mi-a fost scurtă… M-am bucurat văzând că societatea civilă și intelectualii s-au mobilizat, în sfârșit, împotriva pretențiilor aberante proferate de iresponsabilul „tovarăș“ aflat la conducerea Institutului pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“ și m-am întristat apoi odată cu publicarea în Cotidianul a așa-zisului program al Academiei Române pentru sărbătorirea a 100 de ani de la Marea Unire… Două evenimente care mă duc cu gândul la meteahna pe care a instituit-o pe meleagurile dâmbovițene ceea ce s-a numit în istorie „epoca fanariotă“.
Veniți în 1711 din mahalalele Istanbulului pe post de domnitori în Țările Române, cei care au fost impuși de Înalta Poartă pe tronurile celor două principate au încurajat obiceiul care caracterizează viața publică a României până în ziua de azi. La începutul anilor ’70, un artist fotograf, care mi-a fost coleg pe vremuri la Contemporanul, a publicat o imagine care a provocat mare scandal. Mulți s-au întrebat cum de a fost tipărită și cum de i s-a permis să o expună la Sala Dalles. Fotografia înfățișa un bărbat îmbrăcat în costum cu cravată, îngenuncheat în fața unui imens ciolan, și se intitula: „Și dă-ni-l Doamne, mare, cât mai mare!“. Asta, în plin regim comunist, în perioada în care, unii zic, dictatorul Ceaușescu permisese oarece „deschidere“. Despre aceeași meteahnă scria în jurnalul său și René de Weck, diplomatul care a reprezentat Elveția în Sud-Estul Europei și a locuit 12 ani la București între 1933 şi 1945, cea mai nefastă perioadă pentru România contemporană:
„Această țară a cunoscut dintotdeauna o politică de clientelă. Omul care «face carieră» în serviciul statului nu se gândește să «servească» pentru ceva, ci să obțină o funcție lucrativă. El nu se raliază unei idei, ci unui om pe care-l crede capabil să-i sporească averea.
Când patronul său vine la putere, el nu-i va cere acestuia să salveze patria, ci să-i asigure o poziție onorabilă…“
Aceasta este tragedia țării noastre: este condusă de slugoi! Că e vorba de președintele ei, de președinții de partide, de aleșii locali sau de orice funcționar cu putere de decizie, cu toții servesc alt stăpân decât poporul român, decât interesul țării. Cu toții dau socoteală altcuiva aflat la Bruxelles, în ambasadele străine sau în alte capitale. Și fac asta pentru că își doresc un ciolan cât mai mare!
Din cauza aceasta își permite Alexandru Florian, un funcționar al Guvernului, să ceară demolarea statuilor, schimbarea numelui străzilor, pentru că există aleși locali care, din slugărnicie, sunt gata să-i satisfacă orice pretenție. Nu numai că nu opun nicio rezistență, dar se mai duc și să raporteze îndeplinirea „misiunii“ la ambasada unui stat străin. Oare Ambasada Israelului i-a ales pe edilii care au votat la Sectorul 4 schimbarea denumirii Liceului Tehnic „Mircea Vulcănescu“? Au terminat cu repararea străzilor, construirea de parcări, de spații verzi sau mai știu eu ce au promis în campanie electoratului care i-a votat și s-au gândit că ar fi bine să demoleze câte ceva, ca să dea satisfacție, după capul lor, israelienilor?
Despre „tovarășul“ Alexandru Florian – care este păstrat la conducerea Institutului pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“ tot din slugărnicie, deși afectează grav funcția și instituția pe care o reprezintă – am mai scris și nu am chef să mă repet. Reacția societății civile și a intelectualilor împotriva pretențiilor lui mă scutește să îmi mai pierd timpul cu el.
Am ajuns la motivul care mi-a curmat bucuria: minusculul, ca să nu zic măruntul, președinte al Academiei Române, domnul Ionel Valentin Vlad, specialist în holograme. El însuși o hologramă de președinte… După ce a servit cu „cinste“ și devoțiune Partidul Comunist la Institutul de Fizică Atomică din Măgurele – unde a lucrat cu aprobarea Securității –, a găsit un nou stăpân față de care să-și manifeste întreaga devoțiune… Ca orice slugoi însă, ilustrează o altă fațetă a specimenului. Când slugoiul ajunge în funcție de conducere, pe capră, el se transformă. Cum zice românul: „Țiganul când s-a văzut împărat întâi pe ta-su l-a spânzurat!“. De când s-a văzut cu limuzină și șofer, uitând că a fost ales și nu a moștenit funcția sau a fost numit, domnul Ionel Valentin Vlad conduce Academia Română cu cravașa, ca un vechil pe plantație.
Domnul Ionel Valentin Vlad a dat ordin ca apelul la unitate națională, semnat pe 8 februarie 2017 de majoritatea academicienilor, să fie șters de pe site-ul Academiei Române și acum, în schimb, își face publică, prin toate canalele media, propria creație, această jenantă însăilare numită Programul Academiei Române de Sărbătorire a Centenarului Marii Uniri. Un fel de „program pentru realizarea cincinalului în patru ani și jumătate“, cum îi plăcea lui Ceaușescu să se execute. O decizie luată de capul lui în această perioadă de vacanță. Ultimul prezidiu cunoscut al Academiei Române s-a întrunit pe 29 iunie, cu o zi înaintea Adunării Generale din 30, în care nu s-a pomenit o vorbă despre „mărețul program“…
Dar ce să te miri din partea unuia care a interzis prezidiului și, implicit, Academiei să ia oficial poziție în fața prigoanei pe care a pornit-o Alexandru Florian împotriva intelectualilor români în numele Institutului pentru Studierea Holocaustului în România „Elie Wiesel“! Ce să te aștepți de la unul care tolerează prezența plăcii pe care sunt înscriși academicienii martiri ai sistemului comunist sub o scară, în culoarul care duce la „muzeul“ instituției. De la unul care, în dările de seamă despre activitatea lui ca președinte, consemnează – la capitolul realizări – „frumoasa discuție purtată la dejunul cu ambasadoarea Israelului“…
Programul Academiei Române intitulat pompos de Sărbătorire a Centenarului Marii Uniri e portretul președintelui Academiei Române. E „nici cu carne, nici cu brânză“, ceva care să nu supere pe nimeni și care poate fi bifat că a fost „făcut“…
Trăim o epocă tristă. Parafrazându-l pe Arghezi, trăim într-o lume de îmbogățiți, de samsari, de mercenari, de escroci, în timp ce oamenii umblă tot dezbrăcați, tot flămânzi, în vreme ce se alege iarăși, nebăgând de seamă, o nouă elită a banului celui criminal. Asaltul puroiului e general!
Autor: Academician Eugen Mihaescu
