miercuri, 30 octombrie 2013

Actriţa Jane Seymour divorțează după 20 de ani de căsnicie

Actrița americancă Jane Seymour a înaintat în instanță solicitarea de divorț de regizorul James Keach cu care este căsătorită de 20 de ani, conform TMZ.com.
Vedeta din " Dr. Quinn, Medicine Woman" a precizat că nu mai locuiește alături de James Keach încă din luna aprilie, iar prin solicitarea de divorț depusă în instanță la 25 octombrie dorește să oficializeze faptul că este o femeie liberă.
Actrița în vârstă de 62 de ani, care are doi gemeni de 17 ani din relația cu Keach, a solicitat împărțirea custodiei asupra copiilor. Conform TMZ.com, ea nu a solicitat nicio formă de pensie sau alocație financiară din partea soțului său.
"Evident că despărțirea este foarte grea, dar s-a întâmplat mai demult și am ales să fim discreți cu privire la viața noastră personală (...) Asta este viața, se mai întâmplă și astfel de lucruri și trebuie ca amândoi să ne adaptăm la schimbare și să ne ridicăm la nivelul acestei provocări pentru a rămâne niște părinți buni dar și niște buni prieteni", a declarat actrița. Sursa AGERPRES

                                                                                 Cristi SOMEŞAN


Se schimbă abordarea în şedinţele PNL Baia Mare

Organizaţia municipală Baia Mare a PNL şi-a desemnat o parte din structurile de coordonare. În perspectiva alegerilor programate pentru data de 8 noimebrie, în cadrul primei şedinţe de BPL condusă de preşedintele interimar Emil Marinescu , au fost desemnaţi secretarul coordonator, secretarul executiv, trezorierul dar şi purtătorul de cuvânt. Astfel, prin vot unanim s-a decis ca Secretarul coordonator al Organizaţiei să fie Șerban Bondici, care în prezent este şi consilier local, Livia Lupșe, membră a TNL Baia Mare să fie secretar executiv, trezorierul organizației a fost desemnat Dumitru Tarţa care este şi secretar executiv PNL Maramureş, iar preşedintele TNL Baia Mare, Radu Ardelean  a fost ales purtătorul de cuvânt.
           Ca o noutate pentru ședințele Organizației Municipale toți consilierii locali și toți membrii Biroului Teritorial cu domiciliu în Baia Mare, au primit statut de invitaţi la toate ședințele ce se vor desfășura în această perioadă, până la Adunarea Generală.

                     Radu Ardelean-PNL Baia Mare-Departament Comunicare
                                                    Baia Mare, 30 octombrie  2013         

Bilanţul crizei: Ce măsuri a luat Uniunea Europeană

În ultimii zece ani, Uniunea Europeană a înregistrat dezechilibre macroeconomice care au accentuat efectele negative ale crizei financiare şi economice, începute în 2008. Deși criza a debutat în SUA prin bula creditelor ipotecare care a culminat cu prăbușirea băncii de investiţii Lehman Brothers, aceasta nu a izbucnit peste noapte, ci este rezultatul unui proces îndelungat. Dezechilibrele din zona euro (determinate de acumularea, în unele state membre, a unor deficite și datorii publice masive), dezechilibrele economice la care s-au adăugat diferenţele tot mai mari la nivel de competitivitate au făcut ca, pentru unele țări, criza financiară și criza datoriilor, survenite în același timp, să fie foarte greu de gestionat.

MĂSURI ale UE
·         STABILIZARE FINANCIARĂ
Ca răspuns la aceste provocări, instituţiile europene, împreună cu statele membre şi Banca Centrală Europeană au convenit în primul rând, măsuri pentru a asigura stabilitatea financiară. Astfel, a fost creat Mecanismul european de stabilizare financiară, care îi permite Comisiei Europene să împrumute, în numele UE, până la 60 de miliarde de euro de pe pieţele financiare și să le dea mai departe cu împrumut ţărilor din UE care se confruntă cu dificultăţi.
De asemenea, a fost creat și Fondul european de stabilitate financiară - un fond pentru situaţii de urgenţă, cu o capacitate de creditare de 440 de miliarde de euro, destinat ţărilor din zona euro care întâmpină probleme. Acesta colectează fonduri de pe pieţele financiare, în baza garanţiilor oferite de ţările din zona euro.
Un grup de experţi, denumit „Troika”, format din personal al Comisiei Europene, Băncii Centrale Europene și Fondului Monetar Internaţional (FMI), evaluează periodic progresele înregistrate cu privire la reformele convenite.
Deoarece cele 2 două mecanisme menite să asigure stabilitatea financiară (Mecanismul european de stabilizare financiară și Fondul european de stabilitate financiară) au fost instituite ca măsuri temporare, în toamna anului 2012 ţările din zona euro au creat un nou mecanism financiar, de data aceasta permanent – Mecanismul european de stabilitate (MES). În prezent, capacitatea de creditare a MES este de 500 de miliarde de euro. Alături de contribuţiile provenind de la Fondul Monetar Internaţional (FMI), acest mecanism dispune de aproape 750 de miliarde de euro, devenind parte integrantă din strategia globală a UE destinată garantării stabilităţii financiare.
·         COORDONAREA ȘI SUPRAVEGHEREA POLITICILOR ECONOMICE
Pentru a preveni efectele nedorite pe care le pot avea deciziile luate într-un stat membru, UE a decis reglementarea, parţială, a politicilor economice. Instrumentul fundamental de coordonare şi orientare a procesului de elaborare a politicii economice în statele membre este Pactul de stabilitate şi de creştere. Acesta stabileşte două reguli principale:
Ø       Datoria publică (suma pe care a împrumutat-o statul respectiv) nu poate depăşi 60% din PIB valoarea totală a producţiei unei ţări într-un an);
Ø       Deficitul naţional (diferenţa dintre cheltuieli şi venituri într-un an dat) nu poate să depăşească 3% din PIB.
Pactul de stabilitate și de creștere (PSC) a fost consolidat în decembrie 2011 şi a adus mai multă transparenţă și o supraveghere mai strictă a bugetelor naţionale de către Comisie. PSC consolidat a introdus prevederi şi sancţiuni pentru statele membre care depăşesc limitele privind datoria publică şi deficitul bugetar. Când o ţară nu aplică regulile stabilite, Comisia Europeană poate iniţia proceduri de corectare a situaţiei. Totuși, în timp ce aspectele privind supravegherea și monitorizarea prevăzute de Pactul de stabilitate și de creștere consolidat li se aplică tuturor statelor membre, sancţiunile financiare nu pot fi impuse decât celor din zona euro.
Tot în decembrie 2011, a fost introdus un nou mecanism - Procedura privind dezechilibrele macroeconomice (PDM), pentru o supraveghere mai atentă a divergenţelor dintre economii, în special a diferenţelor existente la nivel de competitivitate (capacitatea unei ţări de a-și vinde produsele și serviciile pe pieţele interne și externe). PDM analizează 10 indicatori economici, identificând astfel modificările survenite la nivelul cotei de piaţă a exporturilor, costului forţei de muncă, datoriei sectorului privat și preţurilor locuinţelor. Dezechilibrele se pot manifesta, de exemplu, prin creșteri salariale care nu corespund creșterilor de productivitate sau prin creșteri bruște ale preţurilor locuinţelor.
De asemenea, ţările din zona euro au convenit, în 2011, să ia o serie de măsuri prevăzute de Pactul euro plus. Acesta reflectă interdependenţa economiilor lor și exprimă intenţia de a asigura o mai bună coordonare a politicilor economice naţionale. Pactul a fost semnat și de șase ţări din afara zonei euro: Bulgaria, Danemarca, Letonia, Lituania, Polonia și România.
Mai mult decât atât, 25 state membre au convenit asupra unui Tratat pentru stabilitatea, coordonarea și guvernanța care a intrat în vigoare la 1 ianuarie 2013 și consolidează disciplina bugetară și guvernanța economică între aceste state membre.
Pentru coordonarea politicilor economice,Comisia Europeană a stabilit un calendar strict, denumit SEMESTRUL EUROPEAN. În cadrul acestuia, se analizează în detaliu programele statelor membre în materie de reforme economice şi structurale şi se stabilesc recomandări pentru următoarele 12-18 luni.


Cine ce face?
PARLAMENTUL EUROPEAN – elaborează legislaţia împreună cu Consiliul și exercită supravegherea democratică a procesului de guvernanţă economică.
CONSILIUL EUROPEAN – șefii de stat și de guvern ai ţărilor UE stabilesc principalele orientări ale politicii.
CONSILIUL – miniștrii de finanţe din toate ţările UE coordonează politicile, decid asupra propunerilor înaintate de Comisie și iau hotărâri în numele statelor membre din care provin.
EUROGRUPUL – miniștrii de finanţe ai ţărilor din zona euro decid asupra aspectelor legate de moneda euro.
COMISIA EUROPEANĂ – îi propune Consiliului orientări privind politica economică și bugetară, monitorizează ţările UE și se asigură că acestea respectă deciziile și recomandările UE.
ŢĂRILE UE – își stabilesc bugetele naţionale în limitele convenite pentru deficit și datorie, își determină propriile politici structurale în materie de muncă, pensii și pieţe de capital și pun în aplicare deciziile Consiliului.
BANCA CENTRALĂ EUROPEANĂ – pune în aplicare în mod independent politica monetară pentru zona euro, având ca principal obiectiv stabilitatea preţurilor.

În mai 2014, vor avea loc alegeri pentru Parlamentul European - singura instituţie a Uniunii Europene aleasă în mod direct, de cetățenii celor 28 de state membre.
Este important să știm ce și pentru ce vom vota în mai 2014 și de aceea, vă prezentăm pe scurt, ce a făcut Parlamentul European pentru contracararea crizei, în ultima perioadă:

Ø       Pachetul de legi privind guvernanța economică – martie 2013

Inițiativa "pachetului de 2 regulamente" pentru consolidarea disciplinei financiare în zona euro a fost aprobată de Parlament pe 12 martie 2013. În toamna anului 2010, UE a adoptat pachetul legislativ pentru supravegherea sectorului privat din punct de vedere financiar. În septembrie 2011, eurodeputaţii au aprobat așa-numitul "pachet de 6 reguli". Pachetul de două regulamente privind guvernanța economică care dorește consolidarea supravegherii bugetare în zona euro și ar putea oferi protecție legală țărilor din zona euro care se află în dificultăți financiare. Parlamentul European a asigurat scrutinul democratic al puterilor Comisiei.
Ø       Pachetul de reforme pentru întărirea băncilor din UE – aprilie 2013
De la 1 ianuarie 2014, băncile din UE vor fi mai puternice. Modificările votate de Parlament, vor limita bonusurile bancherilor pentru a limita riscurile speculative, vor crește rezervele de capital pentru a ajuta băncile să facă mai bine față crizelor și vor întări supravegherea.
Ø       Măsuri pentru colectarea taxelor fraudate – mai 2013
PE cere printr-o rezoluție ca statele membre să își unească forțele pentru a înjumătăți, până în 2020, decalajul fiscal în valoare de un trilion de euro. Deputații vor ca guvernele să cadă de acord asupra unor măsuri de combatere a paradiselor fiscale, de rectificare a lacunelor și de combatere a planificării fiscale agresive.
Ø       Norme consolidate împotriva manipulării piețelor financiare – septembrie 2013
Informațiile privilegiate și manipularea piețelor au îmbogățit câțiva bancheri, dar au slăbit stabilitatea sistemului financiar. Pe 10 septembrie, deputații europeni au dezbătut și votat norme mai dure împotriva acestor abuzuri.
Ø       Reguli pentru limitarea riscului la cumpărarea casei – septembrie 2013
Cei care își cumpără o casă vor fi mai bine informați despre costurile și riscurile creditului ipotecar, vor fi parțial protejați împotriva fluctuațiilor de piață care determină creșterea ratelor și vor fi mai bine protejați dacă nu mai pot rambursa creditul. Deputații au adoptat varianta finală a textului pe 10 septembrie, însă înainte de a aproba regulile în ansamblu, Parlamentul vrea ca statele membre să ia măsuri prin care să se asigure că aceste reguli vor fi aplicate corect pe teritoriul lor, așadar în toată Uniunea.

Ø       Undă verde pentru un singur supraveghetor bancar – septembrie 2013

Din septembrie 2014, sistemul UE de supraveghere bancară va aduce sub directa supraveghere a Băncii Centrale Europene (BCE) aproximativ 150 dintre cele mai mari bănci ale Europei. Deputații au întărit transparența și responsabilizarea sistemului și au cerut Autorității Bancare Europene să dezvolte practici de supraveghere care să fie urmate de supraveghetorii din băncile naționale.

Surse de informare:
Portalul Europa – Afaceri economice și monetare: http://europa.eu/pol/emu/index_ro.htm
Biroul de informare în România al PE: http://www.europarl.ro/ro/root.html

Margareta Căpîlnean

Coordonator Centrul Europe Direct Maramureș

Colaborare româno-italiană pe probleme de hidrologie şi meteorologie

 Prefectul judeţului Maramureş Anton Rohian a primit astăzi, 30.10.2013, vizita unei delegaţii italiene. Întâlnirea vine la iniţiativa deputatului Gheorghe Şimon şi vizează colaborarea pe probleme de hidrologie şi meteorologie.
             Din delegaţia italiană au facut parte specialişti  ai firmei CAE S.p.A. Italia. Aceştia şi-au început vizita în România cu judeţul nostru, urmând să aibă întâlniri  cu autorităţi judeţene, specialişti din Ministerul Mediului şi Schimbărilor climatice, inclusiv cu ministrul Rovana Plumb. Firma are experienţă în domeniu de peste 30 de ani şi  îşi desfăşoară  activitatea în  majoritatea regiunilor din Italia, dar şi în alte ţări, respectiv proiectează şi menţine sistemul  de monitorizare a condiţiilor hidrologice şi meteorologice. Colaborarea principală este  cu Serviciile de protecţie civilă din regiunile ţării, deţinând un sistem performant, ce oferă date în timp real privind condiţiile meteorologice şi hidrologice.
            La întalnirea de astăzi au luat parte directorul SGA Maramureş Ioan Podar  şi inginerul şef Stelian Ivaşcu, care au facut o prezentare a activităţii hidrologice şi meteorologice  din judeţul Maramureş. S-a pus accent pe modalitatea de comunicare  între staţii, astfel încât intervenţia  în caz de inundaţii sau  incendii,  să se faca în cel mai scurt timp.
            Deputatul Gheorghe Şimon a ţinut să precizeze că  se are în vedere realizarea unui proiect la nivel national pe această temă, cu implementarea unei  staţii hidro-meteorologice pilot în Maramureş. În acest sens, se au în vedere modernizări sau completări cu tehnologie de ultima oră  a staţiilor existente în prezent în judeţe. Totodată, se intenţionează organizarea unui simpozion la nivel naţional, cu participarea reprezentanţilor  Ministerului Mediului şi Schimbărilor climatice.
            Pentru a vedea exact situaţia în teritoriu, specialiştii italieni se vor deplasa astăzi  la staţia meteo şi la cea hidrologică din Baia Mare, precum şi la Barajul Firiza. 
             
                                    Instituţia Prefectului judeţul Maramureş


Liviu Dragnea ameninţă cu un dosar-bombă, referitor la hoţiile „aspiratoarei” Elena Udrea!

Liviu Dragnea îi trimite tot felul de semnale lui Traian Băsescu, prin diverşi interpuşi. Conform unor surse din PSD, luni seara, de ziua lui, Liviu Dragnea a organizat, într-un grup restrâns, o petrecere la restaurantul din hotelul fraţilor Negoiţă, la care au fost invitaţi câtiva apropiaţi, între care Marian Oprişan, Radu Mazăre, primarul Sectorului 3, Robert Negoiţă, câţiva colaboratori din Ministerul Dezvoltării, dar şi câţiva penelişti, între care, la loc de frunte, şefa Transporturilor, Ramona Mănescu, secondată de soţ, Rareş Mănescu. În total, circa 20 de persoane. Marii absenţi ai chermezei au fost Victor Ponta şi Ilie Sîrbu, pe care Dragnea nu i-a invitat, ca să le arate că este supărat pe ei pentru trocul pe care aceştia îl pregătesc cu Traian Băsescu şi în care sacrificarea lui pare a fi ca şi hotărîtă. Dincolo de atmosfera plăcută, întreţinută cu whisky, vin din podgoriile Vrancei şi aperitive fine, de la icre negre până la peşte şi brânzeturi, discuţiile au mers în direcţia situaţiei politice şi a relaţiei dintre Băsescu şi Ponta. La un moment dat, Liviu Dragnea le-a spus celor prezenţi că, dacă va fi condamnat în Dosarul Referendumului, va arunca pe piaţă un întreg dosar complet al hoţiilor pe care Elena Udrea le-a făcut la Ministerul Dezvoltării, alcătuit din documentele oficiale ale ministerului şi care este dat spre păstrare unuia dintre cei mai redutabili ziarişti ai momentului, pe care el îl controlează şi care îl va publica, numai la ordinul său. Liviu Dragnea a refuzat să spună cine este ziaristul. Sursele noastre spun că el a făcut afirmaţia pentru că era sigur că cel puţin unul din cei invitaţi acolo, adică primarul Sectorului 6, îi dă raportul lui Traian Băsescu, el dorind astfel ca mesajul să ajungă la urechile "Chiriaşului" de la Cotroceni. Preluare Tricolorul


                                                                           c.l.

Salut Trecut - S-a născut Duiliu Zamfirescu, scriitor român!

Duiliu Zamfirescu s-a nascut la Plainesti-Ramnicu Sarat in data de 30 octombrie 1858. A fost fiul arendasului Lascar Zamfirescu. A fost prozator ,poet si om politic.  A scris versuri, proza scurta, piese de teatru, dar cea mai importanta contributie a sa la literatura romana o reprezinta romanele sale din Ciclul Comanestenilor (Viata la tara, Tanase Scatiu, In razboi,Indreptari, Anna). In perioada 1877 - 1880, Duiliu Zamfirescu urmeaza cursurile Facultatii de Drept de la Bucuresti. In anul 1881, practica o scurta perioada avocatura la Focsani, urmand ca un an mai tarziu sa devina redactor la ziarul Romania Libera din Capitala. Duiliu Zamfirescu isi face debutul in literatura in anul 1883 cu volumul "Fara titlu", publicat in revista "Literatorul", condusa de Alexandru Macedonski. In acelasi an intra in cercul Junimii. In anul 1888 incepe colaborarea cu revista Convorbiri literare, in care a publicat o mare parte din operele sale. Noapte buna, Locotonentul Sterie, Spre Mare, Conu Alecu Zaganescu, Subprefectul si Strabunii nostri reprezinta cateva dintre acestea. In anul 1911 primul roman epistolar-filozofic din literatura romana, intitulat "Lydda". In anul 1916 Duiliu Zamfirescu este ales presedinte al Societatii Scriitorilor din România, iar in 1918 devine vicepresedinte al Academiei Romane. Duiliu Zamfirescu moare pe 3 iunie 1922 la manastirea Agapia din judetul Neamt.

                                                                             Ionuţ Iuliu DRAGOŞ


                                                                      

marți, 29 octombrie 2013

"Evocare" - pictură propusă de pictorul Ion GEORGESCU MUSCEL

Mulţumim pictorului Ion Georgescu Muscel pentru cea mai recentă pictură realizată în Baden -Canada pe care ne-a trimis-o şi nouă. Pe pânza proaspătă o putem vedea pe regretata lui soţie, Ancuţa Georgescu, o educatoare şi om deosebit care şi-a trăit ultimele clipe ale vieţii aproape de Someş, în Lucăceşti, comuna Mireşu Mare. 

Elisabeta Bostan, Ion Caramitru şi Mircea Mureşan, premiaţi de Uniunea Cineaştilor

Ion Caramitru, Mircea Mureşan, Elisabeta Bostan şi Eugenia Bosînceanu au primit, luni seară, la Ateneul Român din Bucureşti, premiul pentru excelenţă în cinematografie din partea Uniunii Cineaştilor din România (UCIN), la gala care a marcat 50 de ani de la înfiinţarea organizaţiei.
Sala Ateneului Român a devenit neîncăpătoare, luni seară, pentru invitaţi, dar şi pentru cineaştii români, care au fost premiaţi de UCIN pentru ideile şi munca lor, ce s-a transformat în capodopere cinematografice.
Gala organizată de Uniunea Cineaştilor din România şi ale cărei gazde au fost Alexandra Velniciuc şi tatăl acesteia, Ştefan Velniciuc, a început cu proiecţia unui documentar realizat de Vlad Leu, care urmăreşte traseul UCIN.
Actorul şi regizorul Ion Caramitru a fost primul căruia i-a fost înmânat premiul de excelenţă din partea UCIN. Directorul Teatrului Naţional Bucureşti a declarat că cinematografia română se confruntă cu o situaţie grea, apreciind că nu ştie în ce măsură "drepturile cineaştilor mai pot fi apărate aşa cum s-a reuşit până la un anumit punct". "Cu cât suntem mai puţini, cu atât suntem mai puternici. În sistemul profesionist al uniunilor de creatori funcţionează, după calculele noastre, vreo 12.000 de artişti. (...) Ne adunăm de fiecare dată când putem pentru a aduce din nou în faţă interesele noastre profesionale şi drepturile noastre, care sunt cele care se deduc din arta pe care o facem. Nu prea suntem luaţi în seamă. Parcă despre cultură se vorbeşte mai puţin ca oricând", a declarat Ion Caramitru, pe scena Ateneului Român, după ce i-a fost înmânat premiul.
Premiul de excelenţă i-a fost acordat şi regizoarei Elisabeta Bostan - foto. "Este un moment extraordinar. (...) Cu toţii am luptat ca să arătăm că ţara noastră este frumoasă, nu se poate ca în momentul acesta să abdicăm", a spus regizoarea.
De asemenea, premiul de excelenţă i-a fost acordat regizorului Mircea Mureşan, care, printr-un gest atât de natural, a sărutat trofeul primit şi a spus că unica sa casă a fost cinematografia. "Mă înclin în faţa dumneavoastră şi vă mulţumesc. (...) Din cei mulţi ani pe care îi am, vreo 75 au fost doar cinematografie", a completat cineastul în vârstă de 84 de ani.
Cel de-al patrulea premiu de excelenţă i-a fost înmânat fostului preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România Constantin Pivniceru.
Totodată, premiul de excelenţă în cinematografie i-a fost atribuit actriţei Eugenia Bosînceanu. "Este o zi atât de importantă, o zi atât de mare. (...) Mă gândesc cu foarte multe dragoste la începuturile noastre. Cinematografia a fost a doua familie", a declarat aceasta la gala organizată de UCIN.
Pentru contribuţia adusă cinematografiei, Ion Caramitru a primit şi trofeul onorific din partea Uniunii Cineaştilor din România.
UCIN a acordat premiul onorific şi actriţelor Ioana Bulcă, Luminiţa Gheorghiu, Mariana Mihuţ, Dorina Lazăr, Tora Vasilescu şi Carmen Galin. De asemenea, premiul le-a fost oferit lui Mircea Bunescu, Marin Moraru, Victor Rebenciuc, Ion Besoiu, Dan Nuţu, dar şi lui Gheorghe Bălăşoiu, Nelly Merola, Ioana Corciova şi Ştefan Antonescu.
Seara de gală a continuat cu decernarea trofeelor onorifice pentru Tiberiu Borcoman, Ecaterina Oproiu, Eva Sîrbu, Cristina Corciovescu, dar şi lui D. R.Popescu, Corneliu Leu, Florin Mihăilescu, Vivi Drăgan Vasile, Sorin Ilieşiu, Mircea Albulescu, Ovidiu Drugă, Francisc Patakfalvi, Romeo Chiriac, Pantelie Tuţuleasa, Lucia Hossu Longin, Dan Piţa şi Stere Gulea.
Totodată, Victor Antonescu, Nae Caranfil, Călin Căliman, Ioan Cărmăzan, Maia Morgenstern, Mihai Duţă, Vladimir Găitan, Adina Georgescu Obrocea, Tudor Giurgiu, Theodor Grigoriu, Cristina Ionescu, Şerban Marinescu, Horaţiu Mălăele, Nicolae Mărgineanu, George Mihăiţă, Cătălin Mitulescu, Dan Necşulea, Călin Netzer, Vlad Păunescu,Vasile Popa, Corneliu Porumboiu, Cristi Puiu, George Purcărea, Cristian Şofron, Dinu Tănase, Cornelia Tăutu, Ion Truică, Timotei Ursu, Constantin Vaeli, Anuşavan Salamanian, Mircea Vodă şi Radu Zamfirescu au primit premiul onorific din partea UCIN.
Invitaţii s-au putut bucura şi de un recital susţinut de tânărul pianist Andrei Licareţ, distins cu numeroase premii internaţionale.
Mulţi dintre artiştii premiaţi de Uniunea Cineaştilor din România nu au putut fi prezenţi la gala organizată luni seară, la Ateneul Român, dedicată celor 50 de ani care s-au împlinit de la înfiinţarea UCIN.
Preşedintele UCIN, Laurenţiu Damian, i-a asigurat pe cineaşti că surprizele nu s-au încheiat, urmând ca uniunea să organizeze în perioada următoare o serie de evenimente dedicate cinematografiei române.
Gala de premiere a cineaştilor s-a încheiat cu piesa "Final Countdown" interpretată de celebra formaţie Violoncellisimo, condusă de profesorul Marin Cazacu. Mediafax



Aforismul zilei


Fotografia zilei


Evenimentele zilei de 30 octombrie 2013




Celebrări, 30 october

  • S-a născut Nicolae Constantin Paulescu (1869-1931) - foto
Ţara de origine: Romania

  • S-a născut Duiliu Zamfirescu (1858 - 1922)
Ţara de origine: Romania

  • S-a născut Paul Valery (1871 - 1945)
Ţara de origine: France

  • S-a născut Mihai Maniutiu (1954)
Ţara de origine: Romania

  • John Adams
S-a născut John Adams (1735 - 1826)
Ţara de origine: United States

  • S-a născut Ezra Loomis Pound (1885-1972)
Ţara de origine: United States

  • S-a născut Jean Rostand (1894 - 1977)
Ţara de origine: France

  • S-a născut Catalin Tirlea (1964)
Ţara de origine: Romania


Comemorări, 30 october

  • S-a stins din viaţă Dimitrie Gusti (1880 - 1955)
Ţara de origine: Romania

  • S-a stins din viaţă Ella Wheeler Wilcox (1850 - 1919)
Ţara de origine: United States

  • S-a stins din viaţă Pio Baroja (1872 - 1956)
Ţara de origine: Spain


Ce prevede proiectul de descentralizare discutat de Liviu Dragnea cu partidele

Reorganizări în domeniile transporturilor, agriculturii, culturii, turismului, învăţământului preuniversitar, muncii, mediului, pescuitului, sănătăţii, sportului sunt preconizate în varianta de lucru a proiectului de descentralizare discutată de vicepremierul Liviu Dragnea cu partidele parlamentare.
Modificările legislative propuse vizează descentralizarea competenţelor de la nivel central la nivel local, prin înfiinţarea unor structuri în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a consiliilor locale şi reorganizarea unora dintre serviciile publice deconcentrate ale ministerelor sau a altor organe de specialitate ale administraţiei publice centrale.
În domeniul agriculturii, este preconizată înfiinţarea Direcţiilor agricole judeţene, respectiv a municipiului Bucureşti, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, prin reorganizarea direcţiilor pentru agricultură judeţene, a oficiilor de studii pedologice şi agrochimice judeţene, a caselor agronomului, a camerelor agricole din subordinea consiliilor judeţene. Excepţie fac unităţile fitosanitare, elementele patrimoniale şi personalul aferent, care se preiau de către Autoritatea Naţională Fitosanitară, precum şi activităţile de inspecţie, de verificare şi de control, care se predau Direcţiei de Inspecţii, Verificare şi Control în Agricultură din cadrul Ministerului Agriculturii şi constituie Serviciul de Inspecţii, Verificare şi Control în Agricultură.
Direcţiile agricole judeţene ar urma să exercite competenţele de implementare a politicilor naţionale privind agricultura şi dezvoltarea rurală, preluate de la direcţiile pentru agricultură judeţene (cu excepţiile menţionate) şi de la oficiile de studii pedologice şi agrochimice, competenţele exercitate de casele agronomului, precum şi competenţele exercitate de actualele camere agricole aflate în subordinea consiliilor judeţene.
Ministerul Agriculturii şi Dezvoltării Rurale ar urma să asigure îndrumarea şi controlul pe domeniul specific de activitate al direcţiilor agricole judeţene şi a municipiului Bucureşti din cadrul consiliilor judeţene şi al Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
În domeniul culturii, în această variantă de lucru este prevăzută înfiinţarea, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a CGMB, a direcţiilor judeţene pentru cultură şi patrimoniu, respectiv a Municipiului Bucureşti, prin reorganizarea direcţiilor judeţene pentru cultură, respectiv a Municipiului Bucureşti şi preluarea tuturor competenţelor exercitate de acestea din urmă, cu excepţia celor ce derivă din exercitarea funcţiilor de inspecţie şi control. Ministerul Culturii ar urma să asigure îndrumarea şi controlul pe domeniul specific de activitate al direcţiei judeţene pentru cultură şi patrimoniu, din cadrul consiliilor judeţene şi al CGMB.
Direcţiile judeţene pentru cultură şi patrimoniu, respectiv a municipiului Bucureşti ar urma să exercite atribuţii legate de: întocmirea bazei de date privind patrimoniul cultural, înregistrarea cererilor de clasare a bunurilor culturale mobile deţinute de instituţii nespecializate, de culte religioase, de alte persoane juridice, precum şi de persoane fizice, avizarea concesionării, dării în folosinţă gratuită instituţiilor de utilitate publică sau închirierii monumentelor istorice proprietate publică a unităţii administrativ-teritoriale, a intervenţiilor asupra monumentelor istorice aflate în domeniul public sau privat al comunei, oraşului, municipiului, judeţului sau în proprietate privată a persoanelor fizice sau juridice aflate pe teritoriul judeţului, a clasării şi declasării monumentelor istorice aflate în domeniul public sau privat al comunei, oraşului, municipiului sau judeţului, a documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului pentru instituirea, delimitarea şi reglementarea construirii zonelor de protecţie a monumentelor istorice indiferent de clasă sau a zonelor construite protejate cu monumente istorice indiferent de clasă, aflate în domeniul public sau privat al comunei, oraşului, municipiului sau în proprietatea privată a persoanelor fizice sau juridice de pe teritoriul judeţului, a documentaţiilor de urbanism şi amenajarea teritoriului pentru instituirea, delimitarea şi reglementarea construirii zonelor de protecţie a monumentelor istorice clasate sau a zonelor construite protejate cu monumente istorice clasate aflate pe teritoriul judeţului.
De asemenea, această variantă de proiect de act normativ propune ca sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, libere de sarcini, aflate atât în domeniul public cât şi în domeniul privat al statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România-Film", împreună cu terenurile şi bunurile mobile aferente, să treacă în administrarea consiliilor locale şi a sectoarelor municipiului Bucureşti, după caz.
Cu privire la imobilele, altele decât sălile şi grădinile de spectacol cinematografic, aflate în proprietatea privată a statului şi în administrarea Regiei Autonome de Distribuţie şi Exploatare a Filmelor "România-film", acestea ar urma să treacă în administrarea consiliilor locale.
În domeniul turismului, este menţionată preluarea unor competenţe care vizează emiterea brevetului de turism, atestarea parcurilor turistice, precum şi autorizarea şi clasificarea în turism, exercitate în prezent de către Autoritatea Naţională pentru Turism, aflată în subordinea Ministerului Economiei, de către consiliile judeţene, respectiv Consiliul General al Municipiului Bucureşti: autorizarea funcţionării de pensiuni, activitatea ghizilor de turism, centrelor de informare şi promovare turistică, structurilor de primire turistică şi a unităţilor de alimentaţie publică situate în municipii şi în staţiuni turistice şi clasificarea structurilor de primire turistică.
De asemenea, este preconizat transferul următoarelor competenţe către nivelul consiliilor judeţene: acordarea avizului de specialitate pentru documentaţii de urbanism şi amenajare a teritoriului privind zone şi staţiuni turistice, cu regulamentele de urbanism aferente, pentru documentaţii tehnice privind amplasamentul, conformarea şi funcţionalitatea construcţiilor noi cu destinaţie turistică, pentru documentaţii privind funcţionalitatea specifică a construcţiilor existente din domeniul turismului, supuse lucrărilor de modernizare, reamenajare, extinderi sau altor lucrări care modifică funcţia turistică a acestora şi pentru documentaţii privind construcţiile ce urmează a fi modificate structural şi funcţional în scopul primirii unei funcţionalităţi cu profil turistic.
În domeniul învăţământului preuniversitar, este menţionată în varianta de lucru a proiectului preluarea competenţelor privind organizarea reţelei şcolare pentru învăţământul profesional şi tehnic de către consiliile judeţene, respectiv de către consiliile locale ale sectoarelor municipiului Bucureşti.
Totodată, ar urma să se reorganizează palatele, cluburile copiilor şi cluburile sportive şcolare, prin transferul acestora din subordinea Ministerului Educaţiei Naţionale în subordinea consiliilor locale.
În domeniul muncii, varianata de lucru a proiectului prevede reorganizarea agenţiilor pentru plăţi şi inspecţie socială judeţene prin preluarea tuturor competenţelor, cu excepţia celor de inspecţie şi control, de către Agenţiile Judeţene pentru Prestaţii Sociale respectiv a municipiului Bucureşti, în subordinea consiliilor judeţene şi în subordinea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Competenţele ce vizează inspecţia şi controlul, urmează a fi exercitate în continuare de către Ministerul Muncii, Familiei, Protecţiei Sociale şi Persoanelor Vârstnice.
De asemenea, privitor la domeniul "mediu, pescuit şi acvacultură", este preconizată reorganizarea agenţiilor judeţene pentru protecţia mediului aflate în subordinea Agenţiei Naţionale pentru Protecţia Mediului, în Agenţii judeţene pentru protecţia mediului, în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Filialele regionale din subordinea Agenţiei Naţionale pentru Pescuit şi Acvacultură ar urma să se reorganizeze în direcţii judeţene pentru pescuit şi acvacultură în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ca servicii publice de interes judeţean. Structurile nou înfiinţate ar trebui să exercite competenţele avute în prezent de instituţiile publice supuse reorganizării, cu excepţia celor de inspecţie şi control.
Consiliile locale ar urma să primească dreptul de administrare a plajelor maritime şi fluviale ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare cu destinaţie turistică, care se transferă de la Administraţia Naţională "Apele Române" către consiliile locale pe a căror rază administrativ-teritorială se află.
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice ar urma să asigure coordonarea metodologică şi controlul în domeniul specific de activitate şi să verifice legalitatea autorizaţiilor sau avizelor în domeniul mediului. În cazul în care constată încălcări ale prevederilor legale la emiterea autorizaţiilor/avizelor în domeniul mediului, poate dispune anularea respectivelor autorizaţii sau avize.
Totodată, dacă consiliile judeţene nu emit avizele prin nerespectarea legii în domeniul mediului, respectivele avize pot fi emise de către Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice.
Legat de domeniul sănătăţii, este menţionată reorganizarea direcţiilor de sănătate publică judeţene şi a municipiului Bucureşti, a instituţiilor aflate în subordinea lor (unităţile finanţate integral din venituri proprii şi din contractele încheiate prin sistemul de asigurări sociale de sănătate, centrele de diagnostic şi tratament, centrele medicale, ambulatoriile de specialitate, centrele judeţene de aparatură medicală) din subordinea Ministerului Sănătăţii în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti.
Autorităţile administraţiei publice judeţene ar urma să îndeplinească astfel competenţe privind punerea în aplicare a politicii şi programelor naţionale de sănătate publică pe plan local, identificarea problemelor locale prioritare de sănătate publică, coordonarea unităţilor sanitare aflate în reţeaua autorităţilor administraţiei publice locale, în condiţiile prevăzute în Normele tehnice de realizare a programelor naţionale de sănătate, evaluarea modului de asigurare a asistenţei medicale curative şi profilactice, monitorizarea aplicării normelor de funcţionare a unităţilor medicale şi farmaceutice, indiferent de forma de organizare şi propunerea de măsuri în caz de neconformitate, evaluarea resursele umane de la nivelul asistenţei medicale în relaţie cu nevoile comunitare identificate prin acţiuni specifice, urmărirea aplicării criteriilor referitoare la calitatea serviciilor medicale, asigurarea dotării cu echipamente şi aparatură medicală, asigurarea furnizării de servicii medicale în spitalele judeţene.
În domeniul sportului şi tineretului, direcţiile judeţene pentru sport şi tineret şi a municipiului Bucureşti, din subordinea Ministerului Tineretului şi Sportului în subordinea consiliilor judeţene, respectiv a Consiliului General al Municipiului Bucureşti, ar urma să se reorganizeze ca servicii publice de interes judeţean.
Sub aspect metodologic, coordonarea activităţilor Direcţiilor judeţene pentru sport şi tineret ar urma să se asigure, potrivit variantei de proiect, de către structuri de specialitate din cadrul Ministerul Tineretului şi Sportului, potrivit atribuţiilor şi competenţelor Ministerului Tineretului şi Sportului.
Unităţile administrativ-teritoriale ar urma să preia dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile aflate în domeniul public al statului, aflate în administrarea structurilor supuse reorganizării conform dispoziţiilor prezentului act normativ. Astfel, ar urma să fie preluat dreptul de proprietate asupra bunurilor mobile şi imobile care deservesc taberele şcolare, centrele de agrement, bazele sportive, cluburile sportive şi casele de cultură ale studenţilor.
Privitor la domeniul transporturilor, în varianta de proiect este prevăzut ca Societatea Comercială de Transport cu Metroul Bucureşti "Metrorex" - S.A. din subordinea Ministerului Transporturilor să se reorganizeze în subordinea şi administrarea Consiliului General al Municipiului Bucureşti. Dreptul de administrare a infrastructurii portuare ar urma să se preia de la Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Fluviale" S.A. - Giurgiu de către consiliile locale din judeţele în care acestea se află, respectiv Caraş Severin, Mehedinţi, Dolj, Olt, Giurgiu şi Călăraşi.
De asemenea, dreptul de administrare a infrastructurii portuare ar urma să se preia de la Compania Naţională "Administraţia Porturilor Dunării Maritime" S.A. - Galaţi de către consiliile locale din judeţele în care acestea se află, respectiv Galaţi, Tulcea şi Constanţa.
Aplicarea măsurilor de descentralizare ar implica modificarea legislaţiei primare aferente fiecărui domeniu supus descentralizării şi, implicit, a prevederilor Legii – cadru 195/2006 a descentralizării.
Autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor ar urma să exercite noi competenţe exclusive: administrarea plajelor turistice maritime şi fluviale, ale râurilor, pârâurilor şi ale lacurilor de acumulare, ocuparea forţei de muncă la nivel local, administrarea unităţilor sportive şi de tineret, a taberelor şcolare, centrelor de agrement, caselor de cultură ale studenţilor, precum şi a cluburilor sportive de la nivel local, dezvoltarea şi promovarea turistică, organizarea şi desfăşurarea activităţilor educative extraşcolare/de tip nonformal prin cluburile copiilor, administrarea porturilor fluviale.
În acest context, şi autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul judeţului ar urma să exercite noi competenţe exclusive privind: protejarea patrimoniului cultural de pe teritoriul judeţului, ocuparea forţei de muncă la nivel judeţean, administrarea bazelor sportive, a taberelor şcolare, a centrelor de agrement, a caselor de cultură ale studenţilor, a cluburilor sportive de la nivel judeţean, implementarea de programe judeţene în domeniul tineretului şi sportului, dezvoltarea şi promovarea turistică a judeţului.
Noile competenţe pe care autorităţile administraţiei publice locale de la nivelul comunelor şi oraşelor urmează să le exercite partajat cu autorităţile administraţiei publice centrale sunt în domeniul administrării sistemelor de gospodărire a apelor.
De asemenea şi autorităţile administraţiei publice de la nivelul judeţelor ar urma să exercite competenţe partajate cu autorităţile de la nivelul administraţiei publice centrale, după cum urmează: protecţia mediului, pescuit şi acvacultură, dezvoltare rurală şi serviciile de sănătate publică la nivel judeţean.
Ministerele şi celelalte organe de specialitate ale administraţiei publice centrale ar urma să propună Guvernului spre adoptare proiectele de acte normative care reglementează domeniul acestora de competenţă, precum şi cele care vizează organizarea şi funcţionarea lor în conformitate cu prevederile prezentei legi.
Personalul angajat în cadrul structurilor supuse reorganizării ar urma să fie preluat de către consiliile judeţene/Consiliul General al municipiului Bucureşti sau după caz, de către consiliile locale, pe baza protocoalelor de predare-preluare, cu respectarea prevederilor legale în vigoare, păstrându-şi drepturile salariale avute.

Totodată, în varianta de proiect se propune ca autorităţile administraţiei publice locale să preia dreptul de administrare asupra bunurilor proprietate publică a statului aflate în administrarea structurilor supuse reorganizării.
                                                                                                             c.l.

Un ultim omagiu

 Domnului profesor Obârşie

 de la o vreme
nu-i mai pãsa de anotimpuri
şi nici nu bãga de seamã
cum frunzele arãmii danseazã
fluturi zburdalnici
pe aleea din faţa blocului
se opintesc apoi cad pe banca
unde de multe ori a poposit
doborât de frãmântãrile lãuntrice
care nu-i mai dãdeau pace
avea sentimentul cã viata se iroseşte
şi  tot ce e frumos în om se pierde
colecţia de cãrţi a dãruit-o comunitãţii
nu-l mai interesau nici ştirile de la televizor
şi nici ziarele
acum ştiu cã multã vreme de aici încolo
geamul de la etajul  x
nu va mai fi luminat
iar banca
banca aceasta pe care şi -a gãsit obştescul sfârşit
suspinã în tainã
tace orele petrecute în doi
clipe în care el
privind la jocul copiilor din fata blocului
îşi amintea de tinereţe
de obârşie
imaginându-şi copilaria 
când alerga desculţ prin iarba înrouratã.


Lucica Dragoş 

FIFA a făcut publică lista nominalizaților la cea mai importantă distincție individuală din fotbalul mondial

Câștigătoarea Ligii Campionilor, Bayern Munchen, are cei mai mulți nominalizați, cinci, Franck Ribery fiind unul dintre marii favoriți la câștigarea Balonului de Aur. El a fost deja desemnat de UEFA drept cel mai bun jucător din Liga Campionilor în sezonul trecut.
FC Barcelona are patru jucători pe listă - trio-ul obișnuit Messi-Xavi-Iniesta, plus nou-venitul Neymar - în timp ce Real Madrid e reprezentată de cei mai scumpi fotbaliști ai lumii, Cristiano Ronaldo și Gareth Bale.
Un singur fundaș a prins lista scurtă, germanul Philipp Lahm - căpitanul celor de la Bayern Munchen, care a fost reprofilat de Josep Guardiola în mijlocaș defensiv -, iar Manuel Neuer, care joacă tot pentru bavarezi, este singurul portar care are șanse să câștige Balonul de Aur în acest an. 
Argentinianul Lionel Messi a primit acest premiu în ultimii patru ani, însă nu este cotat cu mari șanse să îl obțină din nou, în ciuda unor evoluții senzațioanele în Primera Division.
Câștigătorul va fi anunțat în 13 ianuarie 2014, la Zurich, Elvetia.

NOMINALIZAȚII LA CÂȘTIGAREA BALONULUI DE AUR 2013:

Gareth Bale (Real Madrid)
Cristiano Ronaldo (Real Madrid)
Edinson Cavani (Paris St-Germain)
Zlatan Ibrahimovic (Paris St-Germain)
Thiago Silva (Paris St-Germain)
Andres Iniesta (Barcelona)
Lionel Messi (Barcelona)
Neymar (Barcelona)
Xavi (Barcelona)
Philipp Lahm (Bayern)
Thomas Muller (Bayern)
Manuel Neuer (Bayern)
Franck Ribery (Bayern)
Arjen Robben (Bayern)
Bastian Schweinsteiger (Bayern)
Mesut Ozil (Arsenal)
Andrea Pirlo (Juventus)
Radamel Falcao (Monaco)
Eden Hazard (Chelsea)
Luis Suarez (Liverpool)
Robert Lewandowski (Borussia Dortmund)
Yaya Toure (Manchester City)
Robin Van Persie (Manchester United)


                                                                                      C.S.

De Halloween, la Cinema City te sperii la dublu: primești două bilete la preț de unul!

Cinema City, liderul pieței din România și cel mai mare operator de cinematografe din Europa Centrală și de Sud Est, sărbătorește Halloween-ul cu o ofertă de groază: două bilete la film la preț de unul. Cei care cumpără un bilet la filmele “Carrie” și “Domnișoara Christina”, primesc al doilea bilet gratuit. Oferta este valabilă în locațiile Cinema City din întreaga țară, exclusiv pe data de 31 octombrie.
Amatorii de filme horror din toată țara vor putea vedea la Cinema City ecranizările a două povești de groază clasice: „Carrie” (2013), regizat de Kimberly Peirce, după romanul lui Stephen King și „Domnișoara Christina” (1992), regizat de Viorel Sergovici, după o nuvelă de Mircea Eliade.
Carrie este povestea unei adolescente firave și lipsite de personalitate, care este ținută de mama sa departe de tentațiile lumii și care descoperă că timiditatea ei este datorată unor puteri telekinetice nebănuite. Suspansul și acțiunea filmului sunt completate de talentul actoricesc incontestabil al celebrei Julianne Moore și vor ține cu sufletul la gură orice fan al producțiilor horror.
Îndrăgiții actori Ioana Anastasia Anton, Maia Morgenstern și Tudor Istodor dau viață personajelor din perioada interbelică în una dintre cele mai așteptate producții românești ale sezonului. Tânărul pictor Egor se îndrăgostește în mod inexplicabil de portretul Domnișoarei Christina, ucisă în împrejurări neclare, readusă la viață chiar de către familia sa prin ritualuri oculte. Înșiruirea întâmplărilor estompează granița dintre vis și realitate, iar muzica și atmosfera de epocă nu îi vor dezamăgi pe iubitorii genului horror și fantasy.Sursa NapocaNews


                                                                      Cristian LAURENTIU

MODERNISM 2013