Rezultatele Ligii 1 Betano şi clasamentul după două etape

 Etapa cu numarul doi din Liga 1 s-a incheiat luni seara cu doua partide incheiate la egalitate, scor 1-1.

Nici derbiul rundei, duelul FCSB - Dinamo, nu a fost dezechilibrat, cele doua rivale remizand, scor 3-3.

Rezultatele complete din aceasta etapa:

Vineri, 27 iulie

FC Botosani - Hermannstadt 2-0

Sambata, 28 iulie

Dunarea Calarasi - CFR Cluj Napoca 0-0

Poli Iasi - Astra 1-1

Duminica, 29 iulie

Sepsi OSK Sf. Gheorghe - U Craiova 1-0

FCSB - Dinamo Bucuresti 3-3

Luni, 30 iulie

FC Voluntari - Gaz Metan Medias 1-1

Concordia Chiajna - FC Viitorul 1-1

Clasamentul:

1. FC Botosani 4 puncte

2. Dinamo 4p

3. Gaz Metan Medias 4p

4. Astra Giurgiu 4p

5. Dunarea Calarasi 4p

......................................

6. Sepsi 3p

7. Hermannstadt 3p

......................................

8. CFR Cluj N. 2p

9. Poli Iasi 2p

....................................

10. FCSB 1p

11. Chiajna 1p

12. FC Voluntari 1p

13. FC Viitorul 1p

14. U Craiova 1p

In clasamentul marcatorilor ii avem pe: Florinel Coman, Llullaku si Carlos Fortes cu cate doua goluri.

                                                                       Cristi SOMEŞAN

Foto/Gluma zilei - Deducţie

Partidele în pantaloni scurţi

În bună măsură prin reformarea partidelor se înţelege o infuzie de tineret. Printre primele partide cărora li s-a cerut insistent să se reformeze, mai ales în sensul de a se moderniza, a fost PSD. Prima măsură a fost luată de Adrian Năstase. A fost primul premier care a dus în guvern elemente tinere, persoane necunoscute, fără poziţii puternice în partid. Înlăturarea „greilor”, a baronilor, s-a făcut şi la nivelul partidului.

Adrian Năstase l-a luat pe un tinerel, ilustru necunoscut, şi l-a făcut secretar general al PSD. Se numea Cozmin Guşă. La alegerile prezidenţiale din 2004 deja îl părăsise pe Năstase şi se găsea în echipa electorală a lui Theodor Stolojan.

PSD a continuat procesul de întinerire până a ajuns să fie condus de tânărul Victor Ponta. După ce a făcut foarte mult caz de tinereţea lui, mirându-se el însuşi de cât de tânăr este şi cât de sus a ajuns, s-a maturizat brusc după pierderea alegerilor prezidenţiale în faţa unui politician fără experienţă.

Reformarea PSD prin întinerire a dat rateu şi prin plasarea lui Darius Vâlcov în poziţia de strateg al guvernării, de gânditor economic.

Inaugurată de Valeriu Stoica, PNL a avut o altă politică de reformare. Liberalii au încercat să-şi modernizeze partidul prin import. L-au adus la conducere pe Theodor Stolojan, iar după eşecul acestuia, câţiva ani mai târziu, au apelat la un alt salvator, Klaus Iohannis.

Nu au ajuns foarte departe. PNL, după perioadele de încercare, fără rezultatele scontate, cu Alina Gorghiu şi Raluca Turcan, a revenit la formula iniţială, alegând un lider cu vechime în partid. La rândul său, PSD a reînviat baronismul. Ludovic Orban şi Liviu Dragnea vin din vechile structuri de conducere ale PNL şi PSD, ambele partide renunţând la experienţele cu tinerii.

Tinereţea, ca valoare în sine, este apanajul partidelor nou înfiinţate. USR, PMP şi încă neînregistrata mişcare a lui Dacian Cioloş pot fi trecute în registrul partidelor în pantaloni scurţi. Nu imature, dar lipsite de experienţă. Nu formate din membri corupţi, dar cu probleme în justiţie.

Avem exemplul USR, care s-a ales cu dosar penal pentru modul în care a fost finanţată campania electorală din 2016. De asemenea, asupra Guvernului Cioloş, ca întreg, cât şi a unor foşti miniştri, planează bănuieli de corupţie.

Aceste partide ale tinereţii, în ciuda evidenţelor, au căpătat o puternică trăsătură justiţiară. Este modul lor original de a se racorda la realitate. Au o legătură ombilicală cu Justiţia. Dacă li se taie cordonul, rămân în aer, neavând programe alternative, ignorând cu desăvârşire subiectele de ordin social, educaţional, economic.

Prin legile justiţiei, prin schimbările de la DNA, PSD chiar asta încearcă să facă. Echipa lui Liviu Dragnea încearcă să le ia obiectul protestelor. Decapitarea conducerii DNA este doar începutul unei noi etape a luptei politice. Odată intrată în matca ei constituţională, Justiţia va înceta să mai fie un instrument, o armă politică folosită când de un partid, când de altul. Până la urmă, partidele vor fi obligate să se întoarcă la uneltele lor tradiţionale: realizarea unor programe pe domenii.

Educaţia, sănătatea, cultura, economia, transporturile, politica externă etc. – acestea sunt domeniile de care trebuie să se ocupe partidele. Saltul lor spre o altă putere din stat, spre puterea judecătorească, este o anomalie.

Justiţia, într-o democraţie, este capabilă să se apere singură.

Când se va înţelege acest lucru, România îşi va ocupa locul fruntaş pe care îl merită între ţările UE.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Fotografia zilei - Actriţa Ellen Barkin

Semnificaţii istorice pentru ziua de 31 iulie

În 1938 s-a născut actorul Nicu Constantin. A jucat în peste 30 de filme de scurt şi lung metraj şi a apărut în 600 de emisiuni de radio şi peste 300 de televiziune. În 2005, în cadrul Galei UNITER, a primit premiul special pentru teatru de revistă, iar un an mai târziu, premiul UNITER pentru întreaga activitate: "Secretul lui Bachus", "Alo, aterizează străbunica!", "Ministerul comediei", "Grăbeşte-te încet". A murit la 15 septembrie 2009.

1784 - A încetat din viaţă filosoful şi scriitorul francez Denis Diderot: "Tatăl de familie", "Călugăriţa", "Nepotul lui Rameau", "Cugetări filozofice"

1827  - Iaşiul este devastat de un incendiu. “Uliţa mare” şi “Curtea domnească” sunt mistuite de flăcări

1886    - A murit pianistul şi compozitorul Franz Liszt. (n. 22 octombrie 1811)

1957    - La Institutul de Fizică Atomică din Bucureşti intră în funcţiune primul reactor atomic românesc de cercetare

2007    - Scriitorul francez de origine română Isidore Isou, fondatorul letrismului, a murit. Isidore Isou Goldstein a lansat letrismul - o teorie literară formalistă care consideră că esenţa poeziei constă în expresivitatea sunetelor îmbinate eufonic arbitrar - la sosirea sa la Paris, în 1946. La fel ca poeţii dadaişti, el a proclamat moartea poeziei cuvintelor şi a propus înlocuirea ei cu o poezie a literelor şi semnelor. ("La dictature lettriste" (1946), "Introduction a une nouvelle poésie et a une nouvelle musique" (1946) şi "Essai sur la définition et le bouleversement total de la prose et du roman" (1950). (n. 29 ianuarie 1925)

2009    - Actorul Jean-Paul Roussillon, societar de onoare al Comediei Franceze, recompensat cu un premiu César în anul 2009 pentru rolul din filmul "Un conte de Noël", de Arnaud Desplechin, a murit. A mai jucat, printre altele, în "Pământ liber" (2007), de Christophe Malavoy, "În compania bărbaţilor" (2003), de Arnaud Desplechin, "Idolul" (2002), de Samantha Lang, şi "Mischka" (2002), de Jean-François Stévenin. (n. martie 1931)

2009    - A încetat din viaţă Sorin Bottez, fost ministru al Informaţiilor Publice în guvernul CDR, deputat între anii 1990-1992 şi ambasador al României în perioada 1992-1994

2009    - A murit fostul selecţioner al naţionalei Angliei, Bobby Robson.

Războiul pierdut cu gîndacii din Colorado

Sîntem prinşi în hora europeană, jucăm împreună cu partenerii vestici în toate domeniile, dar oare strategia lor este bună? Persistă erori în politicile comunitare, una fiind încăpăţînarea de a subestima natura, de a crede că o putem stăpîni prin tehnologiile aşa-zis moderne.

Iată cazul dăunătorului numit „gîndacul din Colorado”, adus în Europa din America. La noi, a fost observat în urmă cu 60 de ani. Autorităţile au luat măsura culegerii cu mîna, apoi chimiştii au găsit soluţia stropirii cu DDT, însă insecta n-a fost distrusă, apare în fiecare an în culturile de cartof. În 2002, DDT-ul a fost scos total din uz, UE recunoscînd, prea tîrziu, că produce cancer.

Nici alte insecticide nu răpun gîndacul din Colorado, este prezent peste tot, chiar dacă ai în grădină o singură tufă de cartof. Războiul omului cu o insectă atît de „proastă” este emblematic pentru societatea modernă. Au fost inventate noi insecticide, mai puţin toxice, însă tot poluante rămîn. Ca urmare, acum UE ne recomandă să mîncăm cartofi cu reziduuri de pesticide acumulante în organism şi în mediu, cel puţin pînă cînd vom găsi soluţii ecologice pentru a combate gîndacii din Colorado.

Ceva asemănător se întîmplă şi cu pesta porcină, care a cuprins sud-estul şi nord-vestul României. Instituţiile veterinare de stat reacţionează nepotrivit, ucid porcii din focarele de boală, chiar dacă nu prezintă nici un semn de pestă. Specialiştii risipesc în acest fel şansa de a avea porci „rezistenţi” la acest virus, împotriva căruia deocamdată nu există nici un leac şi nici un vaccin. Să nu subestimăm fiinţele microscopice, nu le putem face nici un rău.

Vina este aruncată pe mistreţii purtători de virus şi se cere împuşcarea tuturor porcilor sălbatici din ţară. Este eronată părerea că vom putea ucide viruşii de pestă, precum am crezut că vom distruge gîndacii din Colorado. Aceste entităţi vii au alte căi de apărare, nu se aplică raţiunea simplistă a distrugerii. Autorităţile spun că mediul silvatic ar fi rezervorul de boală, însă nu prezintă nici o dovadă. Dacă mistreţii ar fi afectaţi de pestă, ar pieri şi ei, vînătorii ar găsi în păduri sute de mistreţi morţi – nu e nici unul!, ceea ce ne demonstrează că greşesc.

O altă eroare este uciderea tuturor porcilor dintr-un sat, dacă într-o gospodărie a fost depistat unul cu pestă (specialiştii europeni ne dau acest sfat, pentru a stopa epidemia). Statul cheltuie inutil fonduri publice pentru despăgubiri. Veterinarii nu reuşesc să înţeleagă de unde apare acest virus şi cum se transmite boala – şi atunci recurg la explicaţii fără temei. (La fel s-a întîmplat, în anii trecuţi, cu gripa aviară: au fost ucise păsări sănătoase, de frică să nu se îmbolnăvească!)

Oamenii de ştiinţă se iluzionează că pot forţa natura. Adevărul este altul şi ar trebui să-l facem politică de stat. Agricultura intensivă, bazată pe inputuri chimice, produce scăderea adaptabilităţii la mediu a plantelor de cultură şi a animalelor de fermă. Gospodarii cumpără purcei din linii de hibridare (aduşi din Olanda, Germania, Austria sau Ungaria şi vînduţi în tîrgurile de ţară!), adică se îngraşă rapid pe bază de stimulente sintetice, ajung la masa de 100 kg în cîteva luni. Imunitatea acestor purcei neadaptaţi la sistemul tradiţional de creştere este scăzută şi se îmbolnăvesc la contactul cu primul virus pentru care n-au fost vaccinaţi. Zootehnia superintensivă duce la apariţia agenţilor patogeni virulenţi, ce produc epidemii greu de controlat.

Globalizarea bolilor şi dăunătorilor afectează grav plantele şi animalele – cu toate soluţiile medicamentoase prescrise de agronomi şi veterinari. Mai de folos, inclusiv economic, ar fi menţinerea rezistenţei naturale în faţa agenţilor patogeni. Agricultura convenţională n-are viitor durabil, dar totuşi primeşte subvenţii de stat prin Politica Agricolă Comună, chiar şi după 2020, ceea ce este o eroare strategică a Uniunii Europene, de care ne va părea rău, ca de DDT!

Autor: Nicolae Goja

Sursa: Graiul Maramureşului

Invitatie concurs literar"Sfantul Grai Romanesc", Editia a-II-a, 2018

„Îi rugăm să înțeleagă…”

 În fiecare an cursurile Universităţii de vară Tusvanyos de la Băile Tuşnad provoacă o mai mică sau mai mare tornadă pe scena politică din România. Depinde de an. Dacă este unul electoral, impactul este mai mare, dar este dermarcat că niciodată nu a fost devastator. Cel puţin până acum.

Aşa cum era de aşteptat, premierul Viktor Orban, de regulă prezent la fiecare ediţie, a făcut o referire la Centenarul României.

Precizând că pentru maghiari nu este un motiv de sărbătoare, premierul Orban a strecurat însă o nuanţ㪠„îi rugăm să ne înţeleagă că, din punctul nostru de vedere, nu avem ce sărbători.”

Este cât se poate de corect. Nu poţi pretinde Ungariei, şi prin urmare nici ungurilor, să sărbătorească data la care ţara a pierdut două treimi din teritoriu şi mai mult de jumătate din populaţie. Nu este vorba doar despre România. Părţi însemnate din teritoriul său au trecut la Austria, Cehoslovacia, Iugoslavia.

Prin semnarea Tratatului de pace de la Trianon din 1920, 4 iunie trebuie să fie cea mai neagră zi din istoria modernă a Ungariei. Este problema lor cum marchează această dată. Şi este problema României cum sărbătoreşte Centenarul.

S-ar părea că declaraţia lui Viktor Orban a avut un efect de bumerang. Cel mai mult supără modul defectuos în care guvernul şi preşedinţia au înţeles că trebuie pregătit, şi sărbătorit, Centenarul.

Preşedintele Iohannis a promis că în cinstea Centenarului va oferi un Proiect de ţară. A înfiinţat şi o comisie. Nu se vede că ar fi făcut ceva respectiva comisie, probabil şi plătită.

Guvernul căruia i-a revenit sarcina de a pregăti Centenarul pare să fi fost cel din 2016. Adică guvernul tehnocrat.

A fost lansată atunci Platforma România 100, dar se pare că Dacian Cioloş şi-a însuşit proiectul în nume personal, folosindu-l pentru înfiinţarea unui partid.

Guvernul Ponta nu a dat semne că ar fi fost interesat de pregătirea Centenarului, în schimb Ponta şi-a botezat partidul „Pro România” .

Următoarele guverne, Grindeanu, Tudose şi acum Dăncilă, nu au arătat un interes aparte pentru Centenar. Fiecare l-a tratat marginal, ba înfiinţând o comisie specială, ba aruncându-l în cârca ministerului Culturii, cel mai sărăcuţ dintre toate ministerele.

Din sărbătoarea care trebuia să fie, Centenarul s-a transformat într-o problemă. S-a văzut cu această ocazie că în loc de case memoriale avem ruine, iar în loc de cărţi dedicate momentului 1 Decembrie avem articole critice în ziare.

Centenarul, după modul în care este pregătit, se pare că va fi o sărbătoare cu cârnaţi şi fasole, pigmentată cu dans şi voie bună.

Pe ici, pe colo se mai pregăteşte câte ceva, la nivel local. În judeţele conduse de UDMR nu sunt justificate mari aşteptări. Pentru că, aşa cum spunea Viktor Orban, pentru maghiari nu este un prilej de bucurie şi sărbătoare. Dar, cu toate acestea, vorba premierului Orban, „îi rugăm” să înţeleagă că pentru români este, totuşi, o sărbătoare, cea mai mare dintr-un secol.

Mai este ceva, o vorbă care trece din gură-n gură printre maghiari: Tratatul de la Trianon are o valabilitate de o sută de ani. Prin urmare, să aşteptăm ziua de 4 iunie 2020, ca să vedem ce se întâmplă după.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Înlănţuiţi de iluzii

De multe ori mă întreb cât va mai dura toată minciuna asta, tot balonul fals în care ne place să ne bălăcim? De fiecare dată când realitatea ne contrazice ne refugiem în virtual, acolo unde totul e perfect, atât de perfect încât suntem dependenţi de el ca de un drog. Aici lucrurile sunt simple: ai un duşman îi frigi un perdaf radical, îl condamni la moarte cu un singur gest. Îi dai „block” şi gata, a dispărut pentru totdeauna din viaţa ta. O extincţie în masă e mai uşoară decât prepararea micului dejun, găsirea unei armate de urmăritori devotaţi ţine doar de abilitatea ta de a crea, repeta şi improviza slogane şi iluzii. Totul e permis.

În timpul acesta, în lumea reală, acolo unde este de fapt viaţa, lucrurile se schimbă în rău. Ideologia unor ticăloşi e impusă abuziv, devine oficială în instituţii, se transformă în dogmă. Toţi ceilalţi trebuie să aibă grijă, să-şi cenzureze ideile, să-şi adapteze vocabularul. Nu cumva să încalci sfânta dogmă pentru că altfel eşti distrus. Până acum câtva timp era bine: frustrările ţi le vărsai în casă şi, când voiai să spui lumii întregi, înjurai în virtual. Şi astfel, acea mult prea perfectă lume îţi transmitea ecoul pe care-l aşteptai şi care te liniştea.

Numai că lucrurile nu rămân niciodată aşa. Lumea care se schimbă vrea să te schimbe, iar drogul tău virtual a fost modificat astfel încât orice tentativă de frondă să fie aspru pedepsită. Ai folosit cuvântul nepotrivit? Ai dat un semnal de revoltă, ai spus ceva nepotrivit, ai fost raportat? Bang!, şi eşti cenzurat. Ţi se blochează accesul o perioadă de timp şi suferi. Este versiunea modernă a dresajului. Când vrei să-ţi înveţi câinele să nu mănânce de la un străin , îl pui pe-un necunoscut să-i dea ceva cu miros tentant dar deosebit de amar. Sau fierbinte. Bietul animal încearcă să-nghită şi se trezeşte cu un gust neplăcut. A doua oară n-o va mai face. Singurul de la care va accepta mâncarea va fi stăpânul său. Atât! Şi asta chiar cu riscul de-a muri.

La fel eşti şi tu: câinele stăpânului tău. Îţi vorbeşte despre libertate, despre drepturi, despre idealuri pe care nu le poţi combate. Cum să te opui libertăţii? Eşti nebun, doar nu vrei să fii sclav! Apoi ţi se spune că liber înseamnă că n-ai voie să-i spui nimic lui X. Sau lui Y. Sau lui Z. Că le-ai încălca libertatea şi doar nu vrei să trăieşti într-o societate opresivă. Şi-aşa constaţi că libertatea care ţi se cântă e o teroare a interdicţiilor: n-ai voie aia, n-ai voie ailaltă, n-ai voie nimic. Pentru că orice încalcă libertatea altora. A altora care sunt la fel de dornici de libertate şi care sfârşesc ca şi tine într-o teroare a libertăţii care nu-ţi mai dă voie să faci nimic.

Aşa funcţionează lumea în care tocmai te-ai trezit. Ştii că înainte nu era, dar pare că nimic nu se mai poate face. Totul e interdicţie, totul e teroare. Totul în numele libertăţii care, până la urmă, te transformă pe tine în sclav. Şi la fel pe toţi cunoscuţii tăi. Asta pentru că lumea e o capcană în care ai fost condus de instincte, instincte dibaci manipulate de profitori. Cei care te-au vrăjit cu mierea libertăţii şi te-au transformat în căţelul lor, în sclavul lor devotat.

Frustrat îţi zici în sine că totul va trece, că te vei elibera, că nu poate dura la infinit. Fals, dragul meu! Nimic nu se va întâmpla. Regula sclavului este că mâine va fi mai rău. Asta pentru că stăpânul ştie un lucru simplu: orice cedare e un semn de slăbiciune. Dacă cedează chiar şi un milimetru, întreaga construcţie se prăbuşeşte. Ai înţeles? Stăpânul te va oprima din ce în ce mai mult, va scoate din tine până la ultima picătură de sudoare. Până când? Până vei muri. Şi moartea ta nu va fi nicio pagubă atâta vreme cât alte valuri de docili se vor înghesui la fântâna cu leac a iluziei libertăţii.

Autor: Dan Diaconu

Sursa: Trenduri economice

Discriminați acasă, românii din județele Covasna , Harghita și Mureș au protestat la București împotriva adoptării Codului administrativ. "Apărăm limba română"

Circa 1.000 de persoane au participat duminică, în Capitală, la un marş organizat de Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş (FCRCHM) şi Asociaţia "Calea Neamului" împotriva adoptării legii privind Codul administrativ, prin care, potrivit iniţiatorilor acestui eveniment, limba maghiară devine în mod neconstituţional a doua limbă oficială în stat pe o arie ce depăşeşte cu mult judeţele Covasna, Harghita şi Mureş, relatează www.agerpres.ro, citat de Romanian Global News.

Inițial, manifestanții s-au strâns în Piața Constituției și apoi au pornit în marș spre Piața Universității și au ajuns, în jurul orei 20.00, în fața Palatului Cotroceni.

Oamenii îi cer președintelui să nu promulge Codul Administrativ, votat de Parlament la începutul lunii iulie.

Printre prevederile proiectului legislativ se numără eliminirea pragului de 20% pentru folosirea limbii materne a minorităţilor naţionale în prefecturi, primării, consilii judeţene şi locale, dar şi cum vor fi montate plăcuţele bilingve.

"Protestul este generat de includerea, de catre iredentisti, pe fondul inculturii si incapacitatii politicienior nostri, prea preocupati de lupta pentru ciolan si de sfasierea reciproca, in chiar anul aniversarii Centenarului Marii Uniri, a unei prevederi in Proiectul de lege al Noului Cod Administrativ, care oficializaza limba maghiara in administratia a aproape jumatate din localitatile Tarii. Este un act care sfideaza, intr-un mod inadmisibil si fara precedent, Constitutia Romaniei! Scopul contestatarilor este de a-i atrage atentia presedintelui sas al Romaniei, in traditia lui Stephan Ludwig Roth, ca aici este Romania, stat national unitar, pentru infaptuirea caruia s-au sacrificat milioane de romani si ca promulgarea unei astfel de prevederi legislative echivaleaza cu o sinucidere politica imediata si fara drept de apel", se arată în mesajul prin care a fost anunțat mitingul.

Mihai Târnoveanu, preşedintele Asociaţiei Calea Neamului şi vicepreşedinte al Forumului, a vorbit la o portavoce şi a afirmat că vor să facă scut în jurul valorilor naţionale.

"Ne-am adunat, astăzi, aici, români din Covasna, Harghita Mureş, români de pe întreg cuprinsul ţării, care vor face scut în jurul fraţilor lor din inima ţării, care vor face scut în jurul valorilor naţionale, în jurul celor care au aceeaşi credinţă şi acelaşi sânge din judeţele Mureş, Harghita şi Covasna. Suntem împotriva adoptării Codului administrativ, care legalizează folosirea limbii maghiare, extinderea folosirea limbii maghiare de la nivel local la nivel central, respectiv în prefecturi şi deconcentrate. (...) Limba română trebuie să rămână în continuare sigura limbă oficială pe teritoriul statului român", a susţinut Târnoveanu.

La jumătatea lunii iulie, Forumul Civic al Românilor din Covasna, Harghita şi Mureş i-a solicitat preşedintelui Klaus Iohannis să nu promulge legea privind Codul administrativ în forma adoptată de Parlament, avertizând că acest act normativ, "prin care limba maghiară dobândeşte statut de limbă oficială pe o arie ce depăşeşte cu mult cele trei judeţe", va facilita obţinerea autonomiei teritoriale pe criteriu etnic şi formarea unei enclave etnice în inima României.

Într-o scrisoare adresată şefului statului, asociaţiile care formează Forumul Civic al Românilor din Harghita, Covasna şi Mureş arată că textul de lege elimină pragul de 20% referitor la folosirea limbii minorităţilor în administraţie, existent în prezent, şi impune obligativitatea folosirii limbilor materne ale minorităţilor naţionale nu doar autorităţilor administraţiei publice locale şi serviciilor publice deconcentrate, ci şi instituţiilor publice aflate în subordine, organismelor prestatoare de servicii publice şi de utilitate publică de interes local sau judeţean, precum şi prefecturilor, ceea ce contravine, conform asociaţiilor, art. 120 alin. (2) din Constituţie.

                                                                      RGN

AMP: La cum arată concursul de la DNA, vin doar două tipuri de candidați: oamenii sistemului și oportuniștii politici

de  Alina Mungiu-Pippidi

Am zis acest lucru încă din primele zile în care am aflat de procedura de concurs pusă de ministrul Toader în circulație – procedura de concurs a fost greșită: timpul a fost de departe prea scurt, condițiile de concurs nu au fost bine-definite, pentru că în mod evident plecarea prin revocare a unui procuror-șef anticorupție este o traumă pentru întregul corp profesional.

Noi am spus de ani de zile că, indiferent ce vină îi găsești Codruței Kovesi, este o greșeală să dai afară procurori-șefi, pentru că acest lucru va transmite semnalul că oricine ar veni va trebui să joace un fel de balet politic acolo. Unii le vor cere să facă, dacă fac ce li se cere, când vin ceilalți la putere vor fi dați afară, iar aste evident îi descurajează în primul rând pe oamenii profesioniști, care vor să fie independenți, să se ducă acolo să li se dea niște sarcini clare dar după aceea să nu se mai amestece nimeni în treaba lor.

Deci era clar că termenul foarte scurt dat de domnul Toader și fără nici un fel de garanții și discuții cu corpul profesional din care se putea recruta [nu putea să ducă nicăieri]. În plus, vechea problemă a guvernului României, care este incapabil de o recrutare profesionistă. Ei nu folosesc firme de recrutare – or, la așa ceva, la o problemă atât de grea, trebuia ca el să își facă niște aliați, să construiască un grup mai mare, format dintr-o firmă profesionistă de recrutare, una celebră de care a auzit toată lumea, din sectorul privat, din câteva organizații de societate civilă cu interes în domeniul justiției…

Deci, el trebuia să construiască încrederea, pentru că fără încredere nu vor veni decât două categorii de oameni: fie oameni din sistem, care vor să apere DNA-ul Codruței Kovesi, și probabil că o parte din ei s-au înscris, fie oportuniști care vor să ia de la PSD niște galoane, să-și avanseze carierele venind într-o situație grea.

Dar, altfel, ce om normal s-ar înscrie la un concurs după reputația foarte bună în străinătate a domanei Kovesi… ieși prima oară în străinătate și ăia o să te întrebe păi dar cum, cine ești tu, măi, care te-ai băgat după Kovesi, care-s așteptările tale, ce-a fost în capul tău – e un risc personal, profesional, pentru oricine ar putea să fie bun.

Eu cred că se poate trece peste riscul acesta, dar făcând o recrutare de tip occidental, nu obișnuitele recrutări de tip românesc, adică cu condiții restrictive pe care le poți manipula, și într-un termen super-scurt.

[Vor veni acum și procurori cu experiență mai consistentă?]

Problema e următoarea: că nu e vorba aici de performanțele lor individuale. Sigur că eu de-aial-am recomandat din prima secundă pe Doru Țuluș, deși e un om pe care nu l-am întâlnit, nu l-am recomandat ca persoană ci ca profil – am văzut că imediat tot felul de oameni s-au stresat și au sărit în sus că vai de mine, pentru că din păcate lumea e interesată în concursul ăsta, sunt numai interese politice din toate părțile, aproape nimeni nu gândește care este de fapt interesul nostru pe termen lung și anume să avem un DNA cu adevărat independent.

Țuluș avea profilul, adică avea cazuri foarte mari reușite, cum au fost cele din fotbal, reușite cu celeritate, cu încăpățânare și fără probleme politice. Deci problema este că pe oricine ai pune – ce face acel oricine în situații cum e asta cu Dragnea, de exemplu. Pe de-o parte vin unii și îți spun trebuie neapărat să-l bagi la pușcărie pe Dragnea. N-are importanță, cazul e minor, ăsta-i scopul, Dragnea trebuie băgat la pușcărie pentru că vrea să distrugă legislația anticorupție. Pe de altă parte vin ăilalți și își spun exact invers.

Ce o să discuți la interviu cu oamenii ăștia? Ce ai face într-o asemenea situație? Păi nu există un bun răspuns într-o asemenea situație, pentru că deja DNA-ul are o istorie, toate lucrurile ăstea s-au creeat, ele trebuie rezolvate. Deci nu se va înscrie nimeni nici în continuare și nu poate să iasă de aici o situație bună decât dacă domnul Toader procedează profesionist.

Profesionist se cheamă așa: te sfătuiești cu niște profesioniști, o spun încă o dată că recomand o firmă realmente, firma se uită la dosarele tuturor și zice uite, acești 10-15 oameni. Că, să nu vă închipuiți că ar fi 500 de oameni care ar putea fi șefi ai DNA, nu sunt. Sunt puțini oameni care să aibă și abilități manageriale, să nu fie politic implicați și să fi făcut și dovada că înțeleg exact procedurile și cum merg [lucrurile] la noi.

Acești 10-15 oameni pe care ți-i identifică firma ca fiind potențiali buni procurori șefi ai DNA, domnul ministru trebuie să pună mâna pe telefon și să-i sune. Deci eu îmi fac așa uneori recrutarea pentru poziții internaționale, se spune așa: uite, ăștia cinci oameni din lume s-ar pricepe la așa ceva. Cel care este șeful acestei chestii sau șeful firmei de recrutare după aceea îi sună pe toți și spune care sunt pretențiile dumneavoastră, noi am vrea să candidați în acest concurs. Să candidați, nu să câștigați, nu-ți oferă nimeni concursul. Și credem că aveți următoarele calități. Și ăla o să spună domnule, eu vreau garanția asta și aia și aia.

Tu, firma profesională, aduni toate garanțiile, cu el te duci la șeful cel mare, care-i ministrul Justiției, și-i spui uite, astea-s condițiile comune care se degajă din acest corp. Puteți să le oferiți asta la oamenii ăștia? După care mergi înapoi la candidați și le spui uite, astea sunt condițiile care au fost [acceptate], dați-i drumul și înscrieți-vă!

Acest proces are loc peste tot când sunt poziții delicate de ocupat. Noi nu suntem primii în situația asta, dar din păcate la noi, unde angajările se fac pe nepotisme, nu avem experiență să facem o angajare obiectivă de dificultatea asta.

Eu îi doresc totuși domnului Toader să învețe din felul în care se fac asemenea angajări în Occident. El este un om care mi se pare destul de echilibrat și cred că vrea să crească reputația acestui concurs, nu s-o ducă și mai rău la pământ decât a fost dusă până acum. Dacă va face exact la fel, o să dea doar impresia tuturor că n-au reușit încă să-l găsească pe ăla care trebuie, care să aranjeze după aia dosarele pentru ei așa cum Kovesi aranja dosare pentru ceilalți. Și asta ar fi evident o mare prostie, pentru că după aia DNA nu va mai conta deloc.

Lumea Poeziilor - Gelu Dragoş

Măcelărirea lui Matache Măcelaru

Au trecut câţiva ani de când s-a născut în chinuri axa Buzeşti – Uranus. Nici nu ne-am dat seama cum trece timpul dar nişte copii care s-au născut şi ei atunci sunt astăzi gata să meargă la şcoală. Ba mai mult, cei care se năşteau când se încropise ideea străpungerii „diametralei N-S” cuprinsă în Planul Urbanistic General al capitalei se gândesc chiar la bacalaureat. Ce-i drept, cei care s-au născut pe când a fost prima dată menţionată o astfel de opţiune sunt deja oale şi ulcele, cum s-ar spune în popor. Aşa sunt transformările urbane, iau ani, te pot entuziasma la început pentru ca apoi, de cele mai multe ori, după trecerea anilor, să vezi că poate nu a meritat tot efortul şi suferinţa unor oameni. Bulevardul „Victoria Socialismului” cred că e ilustrează foarte bine acest fapt, cu atât mai mult cu cât el are o contribuţie majoră la tot ce a însemnat punerea la pământ a străzilor Buzeşti şi Berzei, la grămadă, fond construit valoros sau nevaloros deopotrivă, tocmai din cauză că acest monstru al urbanismului s-a născut în acelaşi mod în urmă cu peste trei decenii.

Mi-am propus să scriu despre ceea ce se poate vedea azi în teren şi atunci am încercat să selectez esenţialul din tot ce s-a consemnat până acum pe această temă. Grea ambiţie pentru că m-am trezit cufundat în sute de texte şi ore bune de material video, în special cu interviuri ale persoanelor cele mai relevante dintre cele implicate. Memoria presei în online pare că se disipează cel mai repede. Dar am recurs la articolele scrise de către amici sau cunoscuţi bloggeri în forme mai istorice, mai critice sau mai analitice. Şi apoi am urmărit materialele foto sau video strânse compact într-un site ce devine esenţial pentru înţelegerea fenomenului care s-a petrecut în jurul acestei artere. Aşa cred că pot face o sinteză proprie, pe care voi încerca să o derulez pentru cine are răbdarea să citească.

Semnificaţia şi contextul locului

În tumultul demolărilor îmi aduc aminte că am citit într-un ziar declaraţia marelui actor Victor Rebengiuc care spunea că nu înţelege ce-i cu atâta tevatură pentru Hala Matache şi zona din jurul ei aflată atunci în paragină. Îmi aduc aminte că la acel moment am rămas o vreme cu privirea pierdută în gol, întrebându-mă dacă nu cumva am căpătat un cuţit în spate şi ar trebui să murmur cumva „şi tu Brutus !?”, gândindu-mă apoi că nu poţi avea pretenţii prea mari de la un cetăţean simplu atunci când cineva cu cultura şi experienţa de viaţă a lui Victor Rebengiuc se pronunţă public în acest mod. Legătura articolului respectiv nu mai e activă dar am găsit o reluare a acestui subiect.

E adevărat, un loc poate fi descris printr-o istorie seacă, a faptelor ce rămân mereu aceleaşi pentru că sunt pentru oricine, de oriunde, de oricând. Aceeaşi istorie seacă devine însă cu ceva miez pentru cineva anume, legat de acel loc prin diverse afinităţi, memorie proprie, interes de viaţă, poate printr-o conexiune pur şi simplu întâmplătoare. Câteodată însă, unii oameni sau unele evenimente esenţiale petrecute cândva devin mai târziu umplutura „coşului de gunoi al istoriei”. Vorbim azi de Hala şi de Piaţa Matache fără să mai ştim dacă cel ce dă numele său acestui spaţiu a fost vreun om important sau dacă e doar o altă legendă precum Bucur Ciobanul. A rămas în legendă fără nicio urmă palpabilă altfel. La fel, emoţiile provocate de dărâmarea Casei Rădulescu, vechea clădire din colţul străzilor Griviţei şi Buzeşti, cu o librărie la parter şi cu accesul în ceea ce era cinematograful Feroviarul, nu sunt în niciun fel legate de personajul acesta căci nimeni nu cred că poate spune cine a fost în realitate acest Rădulescu. De fapt, întâmplarea face ca aceşti doi oameni, care au existat aievea cândva, să fie chiar foarte legaţi unul de altul. Rădulescu a construit acea frumoasă casă ce ne este cunoscută din absolut toate imaginile istorice ale acestei răspântii chiar pe terenul ce a aparţinut înainte lui Matache Măcelaru. Unul dintre planurile vechi de aliniere ale Căii Griviţei, nedatat dar evident anterior anului 1885 (păstrat la Arhivele Naţionale, Serviciul Municipiului Bucureşti, AN-SMB, fond PMB Alinieri, dosar 190/fără an) când casa aceasta se autoriza (AN-SMB, fond PMB Tehnic, dosar 20/1885), poartă scris în dreptul acestei parcele „Matache Măcelaru”. Matache trebuie să fi fost deja destul de bătrân la acea dată căci încă de pe ediţia din 1852 a planului Borroczyn vedem numele său asociat cu această parcelă, fiind poate unul şi acelaşi din anul 1846, când aici era trecut „Matache Nicolae”. Cum spuneam, istorii despre loc s-au mai scris multe dar tot au mai rămas lucruri neevidenţiate deşi sunt esenţiale pentru înţelegerea evoluţiei sale. Nimic nu este până la urmă întâmplător, orice formă urbană ce ne pare azi bizară are cu certitudine o justificare raţională în trecutul mai mult sau mai puţin îndepărtat.

Pentru locurile acestea trecutul cel mai îndepărtat pare a fi anul 1830, anul în care, din dorinţa de a stăpâni un oraş crescut nestăpânit, a fost produs primul regulament privind administrarea problemelor Bucureştilor. Atunci se vorbea despre o Barieră a Târgoviştei căci Calea Griviţei de azi era de fapt Uliţa Târgoviştei, una dintre prea puţinele care purtau un nume în Bucureştiul vremii. Începând de lângă proprietatea lui Barbu Ştirbei din Podul Mogoşoaiei, aceasta se scurgea printre proprietăţi din ce în ce mai întinse, pe măsură ce ne îndepărtam de centru. Aici era dară capătul oraşului deşi primul plan inteligibil, desenat sub coordonarea Maiorului Borroczyn în 1846, consemna acea barieră cam pe locul unde se înalţă azi o altă barieră – Pasajul Basarab. Deci zona era atât de departe de centrul oraşului încât mahalaua organizată în jurul bisericii Sf. Voievozi s-a dezvoltat abia la începutul secolului al XIX-lea, ca urmare a ocupaţiei Bucureştiului de către trupele ruseşti. Ocupantul ar fi adus şi colonizat un segment important de populaţie bulgărească, însăşi biserica fiind ctitorită de un bulgar – Mihalcea băcanul, fiul lui Pavel Steneţ gabroveanul. Mahalaua s-ar fi dezvoltat astfel între anii 1806 şi 1812, ajungând la o populaţie de 239 de familii având 1071 de membri, adăpostiţi în 226 de case, aşa cum e consemnat în 1834. Despre astea a scris Oliver Velescu, „Casa Eraclie Duro, Calea Griviţei nr. 91 (fost 63)” în Bucureşti, Materiale de istorie şi muzeografie XXVIII, Muzeul de Istorie al Municipiului Bucureşti, 2014, pp 110-122. Aşa capătă sens mai multe documente pe care le-am găsit în căutările mele din arhive, documente care pomenesc de „bariera nouă”, de „bariera veche”, „bariera II”, fără a putea fi clar la ce se referă având în vedere prezenţa constantă a barierei, pe toate planurile cunoscute, doar la intersecţia actualei Căi a Griviţei cu actualul Bulevard Nicolae Titulescu. Deci eu cred că o primă barieră „a Târgoviştei” s-a aflat de fapt la intersecţia cu strada Buzeşi iar vechiul traseu al acestei străzi constituia limita oraşului la începutul secolului al XIX-lea, ceea ce explică poate şi lungimea, respectiv traseul său iniţial ce pare a da ocol oraşului vechi, către Dâmboviţa şi grădina Cişmigiu. În fond, înainte de străpungerea de la finele secolului al XIX-lea a tronsonului cu platani dintre Stirbey Vodă şi Plevnei, dincolo de strada Ştirbey Vodă, strada Berzei avea de fapt traseul cunoscut azi ca o stradă distinctă, ce este strada Cobălcescu. De altfel, este foarte clar din planurile anilor 1850 că zona era prea puţin construită la vest de strada Buzeşti de azi.

Înflorirea întregii acestei zone de la vest de fosta stradă Buzeşti continuată cu Berzei se leagă fără cea mai mică îndoială de costruirea şi inaugurarea în 1872 a Gării Târgoviştei (mai târziu „de Nord”), în limita nordică a uriaşei proprietăţi a lui Dinicu Golescu de la Belvedere şi pe traseul acestei căi de ieşire spre vechea capitală valahă, de unde şi numele său iniţial. Efervescenţa e aproape instantanee. Primele tramvaie bucureştene au început să circule pe Calea Târgoviştei tocmai pentru a lega centrul de gară. Ca urmare, comerţul a început să crească substanţial pe acest traseu. Abundă din acest moment solicitările de autorizări, în special pe partea de stradă către barieră şi „afară din barieră”, adică în preajma gării şi către vechiul cimitir Sfânta Vineri. În zonă mai există şi azi o străduţă oropsită numită „Atelierului”. Este strada care se afla în imediata apropiere şi asigura accesul la atelierele CFR aflate în relaţie cu gara. Poate nu tocmai întâmplător, prezenţa acestor ateliere şi a altor mici industrii şi depozite ce au apărut pe lângă liniile ferate ar fi stimulat apariţia Şcolii de Arte şi Meserii şi apoi prima clădire a Politehnicii (iniţial Şcoala Naţională de Poduri şi Şosele) în prima parte a anilor 1880. Acestea, şi ele cu ateliere proprii, au apărut pe o mare proprietate Polizu – „Via lui Polizu” cum figura pe planul 1846 – de unde şi numele străzii ce s-a tăiat pe limita acestei proprietăţi din Calea Griviţei până în strada Buzeşti. Prin urmare, această stradă reflectă o parcelare şi un anumit specific de dezvoltare în zonă.

Din acest specific făcea parte toată zona comercială ce gravita în jurul Pieţei şi mai târziu a Halei Matache. Poate nu mulţi ştiu dar apariţia pieţei în acest loc nu este legată doar de prezenţa gării aşa cum s-a acreditat până acum ideea. Un moment important a fost desfiinţarea pieţei ce exista în baza regulamentului din 1830 pe amplasamentul aproximativ al actualului sediu al guvernului, ca una dintre cele patru pieţe înfiinţate la capătul celor mai mari artere ale vremii – în acest caz al Podului Mogoşoaiei. Ştiu povestea doar pentru că am studiat-o şi apoi am cuprins-o în teza mea de doctorat. Iată că nu numai traficul are ca punct de început Piaţa Victoriei. În 1880 deci, ca urmare a desfiinţării acestei pieţe, locuitorii afectaţi, în special cei din mahalaua Mavrogheni, s-au plâns primăriei. Piaţa respectivă avea probleme cu închirierea gheretelor încă din 1871 aşa că în 1876 se mai căutau variante de relocare în zona actualei intersecţii a Căii Dorobanţilor cu Iancu de Hunedoara. Din petiţia din 1880 rezultă însă că locul fusese până la urmă stabilit în strada Buzeştilor, pe „un teren nefericit” de 20 x 50 metri. Cum din februarie 1879 există şi un document al Ministerului de Interne care comunica primăriei aprobarea pentru „planul pieţei Matache Măcelaru, situată lângă Strada Griviţei între stradele Popa Tatu, Berzi şi Buzesci” (AN-SMB, fond PMB Tehnic, dosar 19/1879), avem practic şi anul de naştere al acestui important spaţiu comercial. La scurt timp ştim că s-a realizat şi primul tronson al halei acoperite, apoi extinderea acestuia în 1898, în silueta care ne este cunoscută prin câteva fotografii din anii 1900 şi anii 1930. Terenul acesta considerat nefericit de către locuitorii din Mavrogheni nu pare să fi fost ales întâmplător. Forma care s-a perpetuat până la demolările brutale din anii trecuţi reflectau situaţia din teren, aşa cum fusese ea consemnată de Borroczyn în 1846. Piaţa şi ulterior Hala Matache au ocupat o insulă ce pare a fi avut un rol comercial şi cu acest specific ce a rezultat din numele „Matache Măcelaru”. În planul din 1846, pe această insulă era trecut un alt măcelar, Marin Măcelaru. Pe locul actualului bust al doctorului Haralambie Botescu figura o fântână cu cumpănă. Poate de aceea, pe ilustratele poştale din 1900, Hala Matache este însoţită de un bazin în locul respectivei fântâni. Având în vedere că Halele Amzei şi Ghica făcute de Alexis Godillot în 1871 precum şi Hala de peşte din fosta Piaţă Bibescu realizată în 1886 după planurile arhitectului Gh. Duca au fost distruse una după alta, Hala Matache rămăsese cea mai veche hală metalică bucureşteană specifică ultimei părţi a secolului al XIX-lea. Putem spune asta, făcând abstracţie de refaţadizarea pe care o suferise în cursul anilor 1940 şi care generase ultima ei imagine intrată în memoria colectivă. Hala Traian rămâne azi ultima supravieţuitoare, ameninţată oarecum şi ea de spectrul lărgirii Căii Călăraşilor în vederea îngesuirii câtorva automobile în plus pe carosabil.

Maltratarea zonei şi a comunităţii în spirit bolşevic de rit comnuist sau capitalist

Dacă ştim că această zonă a avut o viaţă intensă până la război şi până la schimbarea regimului de după 1947, după această etapă începe asaltul asupra identităţii. Tot ce a fost construit cu migală şi cu o aparentă grijă pentru coerenţa schimbărilor a început să fie contrazis şi subminat începând cu sfârşitul anilor ’50 când, cu mândria proletară a vremii, a început cursul transformărilor ce aveau să nege dreptul la existenţă a vieţii comunitare tradiţionale şi a scării cadrului acestei vieţi. Profitând de distrugerile războiului, de construirea sediului Ministerului Transporturilor pe locul fostelor ateliere şi instalaii CFR, în 1959 se finaliza parţial construirea ansamblului de blocuri cu sistemul de circulaţie ce conturează azi spaţiul accesului principal al Gării de Nord realizat în anii 1930. Tot ansamblul de placare a Căii Griviţei cu blocuri lamă şi turn de la Podul Constanţei către centru a rămas neterminat după realizarea blocului unde funcţiona agenţia centrală a CFR de lângă strada Atelierului. Planurile şi machetele epocii arată că exista un avânt puternic această înşiruire urmând a face joncţiunea cu blocurile care se făcuseră în paralel pe Calea Victoriei, chiar la intersecţia de unde porneşte istorica Uliţă a Târgoviştei, lângă fostul palat domnesc al lui Barbu Ştirbei. Coincidenţa face ca palatul Stirbei să se fi aflat şi el sub presiunea imobiliară a aceleiaşi perioade în care s-a născut şi axa Buzeşti. O mică pauză de circa 15 ani a făcut să mai acumulăm imagini cu partea aceasta de oraş ce a mai supravieţuit între strada Polizu şi Calea Victoriei. Construirea metroului a antrenat apoi reluarea demolărilor masive ale întregii insule dintre Polizu şi Buzeşti, anul 1990 găsindu-ne cu cæteva ruine care au dăinuit acolo încă două decenii, până la distrugerea lor definitivă în cursul operaţiunilor de după 2010.

Prin urmare, situaţia pe care o deplângem acum nu este rezultatul unei acţiuni bruşte, a anilor 2000 – 2010, a fost o constantă şi programatică anihilare a vieţii comunitare prin înlocuirea unui model de dezvoltare cursiv şi natural cu unul artificial şi forţat. Oamenii cartierului au fost forţaţi să plece, făcând întâi loc vieţii de stup, anonime, a coloniştilor aduşi în blocurile pe care le credeam de mare densitate şi pe care azi am ajuns să le considerăm decente în raport cu practicile curete ale „dezvoltatorilor” neîngrădiţi. Acolo unde mediul vechi a mai rămas, a fost constant degradat prin încurajarea aglomerării aici a unei populaţii sărace, needucate şi din ce în ce mai agresive în ocuparea ilegală a spaţiilor abandonate treptat de proprietarii sau chiriaşii legitimi. Inhibarea micului întreprinzător, înghesuirea lui din toate punctele de vedere nu e un model vizibil numai aici. Aceasta este o practică pe care sociologii ar trebui să o studieze mai amănunţit.

Vrei să cumperi ieftin? Fă ca locul să devină întâi neatractiv, chiar dezgustător. Popularizează asta spunând că acolo sunt doar şobolani, drogaţi şi prostituate. Mai sunt unii care rezistă? Adu-i vecini agresivi, fără lege, forţează-i să accepte că locul nu mai poate fi apărat, că ei sunt ultimii supravieţuitori, fără perspective. După aceea poţi da lovitura, poţi investi, poţi „salva oraşul”. Sună neverosimil? Eu cred că ceea ce s-a întâmplat cu un loc aşezat şi cu perspective bune pentru calitatea vieţii cum era cândva zona Matache, nu se deosebeşte de moduri de acţiune care se pot vedea în multe alte locuri, dintr-un capăt la altul al ţării. Centrul Timişoarei sau al Constanţei ori chiar Roşia Montană nu mi se par chiar atât de diferite. Şi pe acolo viaţa comunitară şi caracterul locurilor au fost sistematic anihilate cu complicitatea autorităţilor de toate felurile. Toate locurile astfel agresate sunt în aşteptarea unor primari sau a unor investitori mesianici, toate par a fi iremediabil compromise dar gata să facă loc profitului vieţii noi care pare a fi o altă faţetă a idealului societăţii multilateral dezvoltate a „omului nou”.

Ce tot vă mai agăţaţi de nişte „păduchelniţe”?!

Autor: Adrian Crăciunescu

Sursa: România Curată

Comunicat de presă ANFP

Aforismul zilei - Nietzsche

Educaţie. Repartizare posturi rămase disponibile

Pe data de 2 august se va reactualiza lista cu posturile rămase disponibile, pe site-ul Titularizare.edu.ro.

Posturile ocupate prin continuitate, cu medie mai mare de 7 si definitivat, vor fi marcate si nu vor mai fi luate in sedintele ulterioare din august.

(Punctul 11, litera e, din Calendarul Mișcării Personalului Didactic)

Pe 20 august va mai avea loc o reactualizare a posturilor in urma detasarii in interesul invatamantului.

(Punctul 20, litera E, din Calendarul Mișcării Personalului Didactic)

Pe 21 august are loc ședința de repartizare a candidaților cu medii peste 7 obtinute in urma examenului din 2018. Prioritate au cei care au si continuitate cu medie peste 7 și au definitivatul luat. DGL

Foto/Gluma zilei - Bilanţul guvernului Viorica Dăncilă

Caricatură: ANDO

Craiova învinsă de Sepsi, o primă surpriză a etapei a doua din Liga I!!!

 Etapa a doua a Ligii 1 ne-a adus o surpriza uriasa, Universitatea Craiova, una dintre favoritele la titlu, pierzand in deplasarea de la Sfantu Gheorghe.

Scorul a fost de numai 1-0 in favoarea ardelenilor, insa putea fi mai mare dupa numarul de ocazii. A marcat în minutul 61 cu o lovitură de cap Tandia.

Partida a inceput cu o sansa uriasa a gazdelor, Prosser nereusind sa prina cadrul portii dupa ce a scapat singur cu Pigliacelli. Prima parte a fost una ce a apartinut jucatorilor pregatiti de Eugen Neagoe, acestia irosind alte trei sanse mari.

Unicul gol a fost inscris in minutul 61, atunci cand Tandia a profitat de o gafa uriasa a fundasilor olteni si a punctat cu o lovitura de cap din careul mic.

Pana la final jucatorii Craiovei au aratat destul de putin, in timp ce Sepsi a ratat sansa de a se desprinde prin acelasi Tandia.

ECHIPELE DE START

Sepsi: Niczuly - G. Moura, Jovanovic, O. Viera, D. Sato - S. Velev, Vasvari - S. Draghici, I. Fulop, D. Prosser - Tandia

Rezerve: Fejer - Ursu, Simonovski, Hadnagy, A. Rus, F. Stefan, Y. Hamed

Craiova: Pigliacelli - Kelic, F. Gardos, T. Ferreira - Bancu, Mateiu, Cicaldau, Briceag - Mihaila, Burlacu, Mitrita

Rezerve: L. Popescu - R. Popa, Zlatinski, Barbut, Glavina.

                                                                                                  C.S.

Guvernul condus cu sufleorul

 

                               de Victor Pitigoi

Termenul din titlu l-am gasit in dictionar, cu explicatia ca provine din limba franceza unde se ortografiaza "souffleur". Asa se obisnuia si in tara noastra, pana acum vreo sapte decenii, cand unii termeni straini se preluau ca atare din limba lor, cel mai notoriu fiind cuvantul "fotbal", care se ortografia atunci "football".

Prin anii '50, ortografia a fost modificata la cererea expresa a lui Gheorghiu-Dej - un fel de Dragnea al acelor timpuri - iar numeroase neologisme, preluate pana atunci in forma originala, au fost reformulate dupa fonetica romaneasca si dupa obiceiul rusesc. Asa era moda.

Ca o curiozitate, se propusese chiar sa scriem Secspir in loc de Sheakespeare, Volter in loc de Voltaire si Siler in loc de Schiller. Rusii folosesc si astazi transpunerea fonetica a numelor proprii, dar la ei este explicabil, avand alt alfabet.

Regina gafelor

Cu scuze pentru aceasta digresiune, revin la sufleor (voi folosi termenul din DEX, n-am incotro) a carui functie este covarsitoare in teatru. Sufleorul poate salva de la prabusire o piesa, poate ocroti un maestru.

La noi, sufleorul salveaza un premier, ale carui iesiri in public devin virale pe Internet, de care romanii rad cu gura pana la urechi, la care europenii isi dau coate si doar dl Dragnea nu-si da seama ca impinge propriul partid in prapastie, jucand soarta tarii pe asul Viorica.

N-am de gand sa enumar aici poticnelile doamanei Dancila. Le stie toata lumea. Un ziarist a publicat recent lista lor, numarand 40 (patruzeci) de gafe notorii, in doar sase luni de guvernare. Un altul a numit-o Regina Gafelor.

Este un record, dar eu nu le-as numi gafe. Le-as zice balbe, poate ineptii sau nerozii. Gafa o defineste DEX ca fiind "gest, atitudine, vorba care contine o indelicatete sau o jignire neintentionata adusa cuiva; stangacie". Nu observ indelicatete sau stangacii la dna Dancila. Observ incultura si ietrtati-mi opinia - insuficienta scolarizare.

Gafa se incadreaza la ceea ce numim errare humanum est. Cand vorbeste gura fara tine, devii inept, nu gafeur, tamp, nu sleampat.

De altfel, poticnelele doamnei Dancila, desi numeroase, mi se par cam toate provenite din aceleasi cauze: incultura crasa, ignoranta penibila, agramatisme si convingerea ca "inalta" apreciere a dlui Dragnea este mai presus decat judecata opiniei publice, comentariile presei, aprecierea mediilor intelectuale si chiar decat caderea in derizoriu in fata partenerilor de orice fel.

Unora li se pare ca dna Dancila greseste intentionat

Nu pare nici stangacie, nici gafa plasarea Iranului si a Pakistanului printre statele europene. Este pur si simplu tupeul de a vorbi despre ceea ce nu stii, de a conta ca nu te ia nimeni in serios si nu-ti verifica afirmatiile in niciun fel.

Este ciudat faptul ca, dupa o lunga sedere la Bruxelles, europarlamentarul Viorica Dancila ori n-a avut curiozitate sa priveasca harta Europei, ori s-a uitat la ea ca pisica in calendar, ca sa nu ma exprim altfel.

In aceeasi harababura geografica se inscrie si recenta confuzie dintre capitala Muntenegrului, Podgorica, si orasul Pristina din Kosovo. Nu se astepta ca intervine si un factor politic, acela ca regiunea Kosovo nu este recunoscuta ca stat nici in Romania, nici in Muntenegru.

Un inalt demnitar roman nu are dreptul sa plece la drum, pana nu-si invata bine lectia, pana nu-si recapituleaza alocutiunile pregatite si nu verifica exact reperele geografice si istorice. Iar consecintele acestei balbe sunt neasteptate.

Iata numai trei din comentariile aparute in presa muntenegrana pe aceasta tema, foarte acide la adresa primului ministru roman si, implicit, la adresa Guvernului, inclusiv a tarii:

- "politicienii n-au habar de geografie".
- "a venit sa ne ofere sprijin pentru intrare in UE si nu stie unde a ajuns".
- "a fost oare o greseala intentionata?"

Meritul politic, iar in rest zero

Continuand cu etalarea fara jena a propriei inculturi, dna Dancila a mai adaugat joi, in Macedonia, inca o bila neagra poticnelilor sale. A lansat termenul "macedoni". Poate ar fi fost o gafa daca greseala o facea oricare altul, dar nu un roman si cu atat mai putin un demnitar al Romaniei.

Este o rusine ca prim-ministrul tarii sa demonstreze ca habar n-are despre istoria poporului in fruntea caruia s-a pus fara niciun alt merit decat cel politic.

Ceea ce stim cu totii dar n-a aflat dna Viorica este faptul ca nu exista macedoni, ci macedoneni. E ca si cum ai spune ca ai vorbi despre imunoglobina, in loc de imunoglobulina. He-he!

Iar macedonenii, adica cetatenii Republici Macedonia nu se confunda cu "macedonii" la care se refera dna Viorica si care nu exista decat in noaptea mintii dumneaei.

Lucrurile insa nu se opresc aici. Cand a pronuntat "macedoni", dna Viorica s-a gandit desigur la aromani, care insa (in majoritate) nu sunt cetateni ai Republicii Mecedonia. Ei isi spun "machidoni" din motive istorice, nu geografice, iar DEX, care desigur nu scapa detaliul, ii defineste astel: "aroman: roman din Sudul Dunarii".

Definitia este corecta si, ca sa fie informata si dna prim ministru, imi permit sa prezint mai jos aria de raspandire a acestora in peninsula Balcanica, conform recensamantelor citate de Wikipedia:

- Grecia - 39.500 (dupa unele estimari, considerabil mai multi)
- Albania - 8.300
- Serbia - 15.000
- Bulgaria - 10.500
- Italia - 9.700
- Romania - 26.500 (sigur mai multi, dar la recensamant se declara romani nord-dunareni.

Pentru informarea doamnei prim-minstru - si nu numai - imi permit sa enumar cateva personalitati notorii din cultura noastra, de origine aromana: I.L.Caragiale, Camil Ressu, Victor Eftimiu, Ion Eliade Radulescu, Ion Caramitru, Toma Caragiu, Sergiu Nicolaescu, Mina Minovici, Neagu Djuvara, Nicolae Malaxa si multi, foarte multi altii.

In opinia mea, inainte de a se urca in avion spre Balcanii de Sud, dna Dancila trebuia sa-si invete lectia, sa cunoasca toate aceste detalii si abia dupa aceea sa vorbeasca despre macedoni, macedoneni, machidoni si aromani. Asta o stiu toti diplomatii, toti demnitarii, toti inaltii functionari. Doamna Viorica n-a aflat-o inca.

Doamne, cata intelepciune ascunde vorba, atat de scurta, a predecesorilor nostri:daca taceai, filosof ramaneai!

Fotografia zilei - Actriţa Jenna Fischer

Dinamo scoate un punct în deplasare. FCSB - Dinamo 3-3. FCSB a condus de trei ori, dar Dinamo a egalat de fiecare dată!

 Meciul FCSB-Dinamo s-a terminat cu scorul de 3-3, şi FCSB face primul punct al sezonului în Liga 1.

Derby de România, episodul 173, i-a avut în prim plan pe Florin Bratu şi Nicolae Dică. Doi foşti atacanţi, care se cunosc extrem de bine. Doi jucători trimişi mai devreme la duşuri în 2008, într-un Dinamo - FCSB 2-1, în urma unei încăierări generale, şi doi dintre tehnicienii ”la modă” în Liga 1 Betano.

Meciul a început cu deja-obişnuitele coregrafii spectaculoase în ambele peluze, înso?ite de un show pirotehnic şi, bineînţeles, de o întrerupere a partidei preţ de câteva minute, până ce spiritele s-au liniştit odată cu flăcările torţelor. Florin Tănase a avut prima ocazie clară a partidei în minutul 8, după o acţiune pe cont propriu, încheiată cu un şut din afara careului, pe jos, ce l-a întins serios pe singurul jucător din Liga 1 prezent la Campionatul Mondial, Jaime Penedo. A urmat un corner, executat de un Dennis Man pus în dificultate de galeria lui Dinamo. Mingea expediată de tânărul jucător al FCSB-ului a păcălit întreaga apărare alb-roşie, iar Gnohere a deschis scorul cu un şut precis. Minutul 10 şi Dinamo începuse cum nu se putea mai prost partida de pe Arena Naţională.

Jucătorii FCSB au făcut colecţie de cartonaşe galbene, imediat după deschiderea scorului. Mai întâi Gnohere şi Momcilovic l-au determinat pe Haţegan să scoată din buzunar primele cartonaşe ale partidei, apoi Dennis Man a încercat să respingă o minge periculoasă din foarfecă, dar l-a lovit în faţă pe un Dan Nistor care s-a prăbuşit imediat, iar internaţionalul nu mai avea cum să scape de un avertisment. Lovitura liberă a fost executată de Katikas, dar zidul roş-albastru a respins în corner. Acelaşi Dennis Man, mai bogat cu un cartonaş galben, a încercat execuţia partidei, dar a trimis balonul în galeria dinamovistă.

Noile transferuri ale lui Dinamo au ieşit la rampă. Popovici a tras puternic pe poartă, iar execuţia sa l-a pus în dificultate pe Bălgrădean, care a respins în corner. Apoi Axente a primit o minge în careu, cu spatele la poartă, iar şutul său din întoarcere l-a lăsat fără replică pe Bălgrădean şi Dinamo egala cu câteva minute înainte de pauză.

Repriza secundă a început cu un ritm mult mai alert. Echipa lui Dică a avut prima ocazie n minutul 46, cu un şut periculos expediat de Lucian Filip din afara careului, respins de Penedo în corner. La faza imediat următoare, nou-intratul Florinel ”Mbappe” Coman şi-a trecut numele pe lista marcatorilor, cu un şut-centrare din corner, iar ”gafa” unui Penedo aflat în zi de graţie a făcut ca mingea să intre în poartă. Dinamo începuse repriza a doua la fel cum a început-o şi pe prima. Prost. Popovici a ieşit, din nou, la rampă. Cu o torpilă din afara careului, dar Bălgrădean a respins. Lucru pe care nu l-a făcut în minutul 61, când Hanca l-a servit perfect pe Nistor în careu, făcând şah-mat apărarea roş-albastră, pentru un 2-2 de toată frumuseţea, şi aveam un spectacol pe măsura aşpteptărilor pe Arena Naţională. Bucuria dinamoviştilor nu a durat foarte mult. Florinel Coman a reuşit prima dublă în tricoul FCSB-ului în minutul 68. Tănase i-a pasat în centrul unei apărări inexistente a lui Dinamo, iar şutul său a fost imparabil pentru Penedo. 3-2.

Salomao putea face 3-3 în minutul 74, dar a trimis balonul peste poartă după o acţiune personală. Dan Nistor a forţat egalarea în minutul 81 după o lovitură liberă, dar balonul expediat de decarul dinamovist s-a dus peste poarta apărată de Cristi Bălgrădean. Mihai Popescu a restabilit egalitatea în minutul 88, după ce a reluat cu capul o minge venită din corner, în vinclul porţii lui Bălgrădean.

ARTICOL PROSPORT