Însemnări la cartea "Şapte păcate împotriva Spiritului" de Nicolae Iuga

În 1973, când împlinea 70 de ani, întemeietorul etologiei și laureatul Premiului Nobel în biologie, austriacul Konrad Lorenz, scotea la lumină o carte celebră: „Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate” (suprapopularea, pustiirea spațiului vital, competiția individului cu sine însuși, moartea termică a simțurilor, decăderea genetică, sfărmarea tradițiilor, creșterea receptivității la îndoctrinare, armele nucleare), care ”se află într-o relație de interdependență cauzală, amenințând să ducă nu numai la dispariția culturii noastre contemporane, ci și a omenirii ca specie”.

Cinci ani mai târziu, tot cam pe la aceeași vârstă, dintr-o altă perspectivă, de ordin ontologic, filosoful român Constantin Noica publica o carte despre cele ”Șase maladii ale spiritului contemporan” (katholita sau incapacitatea de generalizare, todetita sau imposibilitatea individualizării, horetita sau incapacitatea de a da determinații, acatholia sau refuzul generalului, atodetia sau respingerea individualului și ahorehita sau respingerea determinanților), maladii care macină și vulnerabilizează atât individul, cât și societatea, atât civilizația, cât și cultura.

De atunci au trecut patru decenii, răstimp în care s-au produs mutații profunde și radicale în toate domeniile, determinând schimbarea din temelie a mentalităților, atitudinilor și comportamentelor la scară planetară.

Și iată că în 2016, în siajul cărților scrise de cei doi mari cărturari, prof. univ. dr. Nicolae Iuga se încumetă să ne prezinte, dintr-o altă perspectivă, de ordin etic, „Șapte păcate împotriva Spiritului”, o carte apărută la Editura Limes, Cluj Napoca. O spun din capul locului, prin tematică și conținut, prin coerența discursivă și forța argumentativă, prin finețea radiografiilor și profunzimea analizelor, dar mai cu seamă prin calitatea diagnozelor, cartea universitarului maramureșean îmi pare a fi o replică izbutită și onorantă la cele două cărți pomenite anterior. Că acesta-i adevărul, o dovedește faptul că de curând a apărut și versiunea sa în limba engleză, în tălmăcirea dr. Laura Rebecca Stiegelbauer și Kelly Gunn, Fulbright ETA, „The Seven Sins against the Spirit”, publicată în 2017 la Editura Lambert Academic Publishing din Saarbrücken, Germania. Indiscutabil, acest eveniment editorial este o mare izbândă. Atât a autorului, cât și a cărții. Numai că Nicolae Iuga nu e la prima performanță de acest fel. De fapt, el a „recidivat”, întrucât alte trei dintre cărțile domniei sale au fost traduse anterior în limbi de circulație internațională. Este vorba despre Essais éthique et politique publicată în Germania în 2016 la Edition Universitaires Européenne, Saarbrücken, de About at New Antisemitism and other Essays, publicată tot în Germania în 2016, de Lambert Academic Publishing și de Sur les racines de l'ésotérisme dans la pensée antique, apărută în mai 2017, tot în Germania, la Editura Noor Publishing, Saarbrücken. Așadar, dacă putem fi onești, trebuie să admitem că nu-i de ici ori de colea ca un autor, fie el și profesor universitar, să ajungă  la asemenea rezultate. Judecați fiecare! În ceea ce mă privește, cred că prin asemenea izbânzi profesionale și intelectuale, Nicolae Iuga îi eclipsează pe mulți dintre confrații săi din mediul academic, ce se remarcă eventual prin fecunditatea producției de maculatură, folositoare exclusiv în … propria carieră.

Revenind la cele Șapte păcate împotriva Spiritului, aș observa că autorul, fidel proiectului și crezului său creator, respectându-se pe sine dar și pe cititori, nu scrie după ureche, ci metodic, cu rigoare, claritate, precizie, expresivitate și coerență, indicându-ne mai întâi temeiurile sau cauzele și abia apoi formele de manifestarea ale acestor „păcate”. Ca un cărturar veritabil, încercând să-și justifice demersul etico-filosofic, încă din Introducere, autorul se raportează la Biblie, amintindu-ne că ”există în Evanghelii un loc consacrat Păcatului împotriva Spiritului (Duhului) Sfânt”,  întâlnit în Mt. XII, 24-33, Mc. III, 28-30, Lc. XII, 10, unde găsim următorul avertisment: ”Orice păcat și orice blasfemie li se va ierta oamenilor, dar blasfemia împotriva Duhului Sfânt nu li se va ierta. Cel ce va grăi cuvântul împotriva Fiului Omului va fi iertat, dar ce va grăi împotriva Duhului Sfânt nu va fi iertat nici în veacul acesta, nici în ce va să fie”. Din aceleași Evanghelii mai știm și contextul în care Hristos lansează acest avertisment. E vorba de vindecarea unui demonizat, prilej cu care Iisus e acuzat de farisei că practică exorcizarea tocmai cu ajutorul demonului. Astfel spus, ”fariseii insinuează o confuzie totală între Fiul lui Dumnezeu și căpetenia demonilor, prin extensie, între Dumnezeu și Diavol, între Binele absolut și Răul absolut”. Comentând semnificațiile acestei pericope, Nicolae Iuga e convins că acest tip de confuzie e mai rea decât ”diavolul însuși, pentru că diavolul neagă anumite valori, dar nu le confundă”. Pe când fariseii au procedat taman pe dos. Dar noi, cei de azi, oare cum procedăm?

Convins de acest adevăr, că răul cel mai mare îl reprezintă ”confuzia totală dintre Bine și Rău”, autorul face următorul pas, clarificând semnificațiile Duhului Sfânt: ”unul cu suflare de viațăa lui Dumnezeu asupra lui Adam cel făcut din pământ și al doilea ca suflare dumnezeiască a Fiului lui Dumnezeu cel Înviat asupra unei umanități reînnoite”, după care, cu subtilitate, analizează diferențele semantice conținute în conceptul teologic de Spirit (Duh) Sfânt și cel filosofic de Spirit Obiectiv, care e de fapt un alt nume a lui Dumnezeu, așa cum îl întâlnim de pildă la Hegel. Accentuând ca demersul său se focalizează pe semnificațiile etico-religioase ale Spiritului (Duhului), autorul conchide că „a păcătui împotriva Duhului Sfânt înseamnă de fapt a atinge, a știrbi, a răni, a afecta grav integritatea Spiritului Obiectiv, precum și Sfințenia lui”. Pe de altă parte, acest gen de păcate, lezând însuși substratul ontologic al omului și al umanității, adică suflarea divină sau Duhul Sfânt din noi, „prin consecințele care se răsfrâng asupra umanității pieritoare și ireversibilă” sunt iremediabile, nefiind iertate „nici acuma și nici în veacul ce o să vină”.

Odată limpezite aceste lucruri, cu același spirit pătrunzător, meticulos și metodic, în capitole distincte, riguros elaborate și bine articulate, autorul trece la radiografierea celor șapte maladii morale, al căror numitor comun e confuzia dintre bine și rău. Astfel, în capitolul intitulat „Invazia imbecililor în spațiul virtual”, pornind de la ponciful că „orice imagine poate să ne spună mai mult decât o mie de cuvinte”, etalându-și anvergura intelectuală și măiestria analitică, Nicolae Iuga supune reflecției noastre, cu mult umor, impactul televiziunii și al internetului, care au condus, așa cum susțin Giovani Sartori și Umberto Eco, la imbecilizarea ființei umane. Iar diagnosticul autorului nostru este fără echivoc: „Păcatul mare și impardonabil împotriva Spiritului este că se produce confuzia gravă, totală, între a vedea și a gândi”.

Mai grav e că prin intermediul celor două instrumente de manipulare la scară globală „acest om nou, infantilizat prin imagine și atrofiat cultural, își alienează astfel cea mai mare parte a culturii universale depozitată în cartea tipărită”. În plus, prin globalizarea comunicării, rețelele de socializare, ca instrumente ale dezinhibării, cultivând flecăreala și  exhibiționismul, nu fac altceva decât să accelereze înspăimântător confuzia axiologică din societate, o stare în care „Adevărul ca atare se pierde în babilonia cumplită a Internetului, își pierde mesajul, forța, unicitatea și relieful, riscând la modul cel mai serios să treacă neobservat, să fie acoperit și sufocat de o sumă foarte mare de mici nimicuri.”

Apoi, în strânsă legătură cu păcatul  generat de televiziuni și internet se află și agresiunea împotriva Cărții, ca „depozitar al Spiritului”. La fel ca babilonia televizată și virtuală, într-un alt text,autorul radiografiază păcatul „distrugerii cărții”. Asemenea anomaliei anterioare, și această maladie morală are două forme de manifestare. E vorba, mai întâi, de distrugerea directă a cărții, prin ardere, și apoi, poate mai grav decât prima agresiune, este „distrugerea indirectă prin grafomanie și maculatură”. În acest capitol, intitulat sugestiv „DistrugereaCărții ca depozitar al Spiritului”, ca pretext hermeneutic, autorul invocă un mit egiptean despre geneza și rostul scrierii, relatat de Socrate în dialogul Phaidros, 274d - 275e. Reflectând asupra tâlcului acestei istorioare, profesorul Nicolae Iuga opinează că, dincolo de eventualele neajunsuri, evidențiate și de către Socrate în acest dialog platonician, până la urmă, „o carte scrisă devine un important depozitar al Spiritului”, întrucât ea tezaurizează înțelepciunea omenirii. Fidel demersului său, după un succint istoric al scrierii, autorul ne oferă povestea „prigonirii cărților” prin ardere, o poveste ce începe pe vremea lui Pericle când, pentru prima dată, scrierile unui filosof, Protagoras, au fost arse în Agora din Atena. Știm că, iar dacă nu știm, vom afla din  această carte, că această formă de violență spirituală atinge apogeul în anul 640 d.H., când califul Omar, raportându-se la Coran, formulează celebra aporie legată de conținutul cărților din Biblioteca din Alexandria, hotărând arderea lor, motiv pentru care Sf. Toma d’ Aquino, reflectând  asupra aporiei califului lui Omar, a exclamat: „Ferește-te de omul unei singure cărți!”, așa cum ar fi fost, se pare, acest lider al musulmanilor. Autorul își încheie istoria incendierii cărții, semnalându-ne că recent, în 2016, „din ordinul Ministerului Educației, au fost arse cărți în Federația Rusă”.

Numai că, pe lângă asemenea exerciții piromanice, destul de frecvente în cursul istoriei, o altă formă de agresiune spirituală, de data asta indirectă, o reprezintă flecăreala, grafomania sau „beția de cuvinte” pomenită de Maiorescu, adică „producția de maculatură”. Raportându-se la aceleași fragmente din Phaidros, pe baza observației lui Platon, cum că, prin intermediul cărților, indiscutabil cititorii vor afla multe lucruri bune, socotindu-se îndreptățiți să pretindă că sunt înțelepți, „când de fapt cei mai mulți dintre ei nu vor avea un gând care să fie al lor”, autorul se întreabă dacă arderea unei cărți, după ce în prealabil a fost citită și înțeleasă, este o nenorocire mai mare ca grafomania și producția de maculatură, ce conțin mesaje și texte fără nicio noimă? iar răspunsul dat e fără echivoc „Este mai grav și mai periculos să avem oameni care să citească și să scrie fără rost”. Fiind sigur de acest adevăr, autorul explorează și analizează apoi mobilurile, unele mai pestrițe și mai năstrușnice ca altele, ce generează flecăreala și grafomania, două epidemii spirituale ce contaminează înspăimântător România zilelor noastre.

Trăncăneala sau flecăreala, despre care Heidegger, în Ființă și timp, ne spune că reprezintă o trăsătura ontologică definitorie, alături de ambiguitate și curiozitate, a Dasein-ului, adică a unei vieți inautentice, nu poate fi decât scrisă ori vorbită. „Flecăreala vorbită se întemeiază pe reiterarea celor auzite, iar cea scrisă pe cele citite.” Una produce fojgăială, zumzet și vacarm! Cealaltă, texte insipide, jalnice, fără noimă, adică maculatură! Aprofundând analiza asupra acestei agresiuni împotriva Spiritului, autorul sesizează că, dacă flecăreala și maculatura nu se definesc prin intenția de a înșela, în schimb există un gen de „scriitură (contra)făcută anume cu scopul de a înșela, respectiv plagiatul”. Chiar dacă această practică este nocivă, atât moral-spiritual cât și profesional,  aspect ignorat de actualul Ministru al Educației dl. prof. univ. dr. Valentin Popa – care,  printr-o declarație publică halucinantă, susținea grozăvia că nu scrie în nicio lege că-i musai să pui ghilimele și să indici sursa din care te-ai inspirat, declarație prin care a legitimat furtul intelectual – după opinia lui Nicolae Iuga, există ceva mult mai grav decât plagiatul în sine, și anume situația „când plagiatorii cred că li se cuvine ceea ce au dobândit prin plagiere și maculatură, ajungând să se creadă cel puțin egali creatorilor autentici, ceea ce îi face deosebit de periculoși, în sensul confuziei totale pe care o induc în ierarhia reală a valorilor”.

Nu trebuie să uităm un fapt îngrijorător: distrugerea cărții nu e singulară! Ea e însoțită de Distrugerea Cetății ca leagăn al Spiritului! În acest capitol, la fel ca și în precedentul, autorul identifică două forme de manifestare ale agresiunii împotriva Spiritului. Cea directă înseamnă „distrugerea Spiritului Cetății prin război”, pe când cea indirectă se produce prin turismul de masă. În justificarea acestui diagnostic, Nicolae Iuga pornește de la adevărul că „vechile cetăți sunt cele mai vechi depozitare ale Spiritului”. Din ce motive? Pentru că acestea s-au bucurat, câtă vreme erau vii, de un puternic prestigiu simbolic și religios. Altfel spus, aceste locuri „erau considerate sfinte, depozitare privilegiate ale Spiritului”. Fără a face paradă de erudiție, ca un adevărat istoric, autorul ne ilustrează cum a fost distrus Spiritul din vechea cetate a Ierihonului, din vechea Troia, din străvechea Palmyra ori din vechea cetate a Ierusalimului. De pildă, puțină lume știe că Sfânta Cetate a Ierusalimului a fost distrusă fizic în trei rânduri.

Numai că, din păcate, pe lângă distrugerea fizică a locurilor ce odinioară erau considerate sacre, distrugere ce a condus la desacralizarea și profanarea acestora, are loc o agresiune spirituală mai perfidă, concretizată printr-o lezare indirectă a Spiritului, din cauza „turismului ecumenic sau religios”. În opinia autorului, turismul de masă e generat de curiozitate. Împins de curiozitatea pură, numai de dragul de a vedea, turistul din zilele noastre e mai puțin interesat să cunoască și să înțeleagă ceea ce vede. El se mulțumește doar să vadă noi și noi locuri și lucruri. Ca expresie emblematică a curiozității deșarte, din pricina globalizării, acest fenomen a atins cote planetare, cu forme de manifestare tot mai stranii. Printre ele, autorul identifică și analizează „turismul ecumenic și religios”, o formă de divertisment și curiozitate ce a invadat până și locurile cele mai retrase și mai sacre, cum erau cândva mănăstirile, sihăstriile și schiturile. Comentând acest fenomen, Nicolae Iuga sesizează cu luciditate faptul că „chiar și ierarhi ai Bisericii nu mai văd rostul religios al mânăstirilor și le tratează ca pe niște mici întreprinderi, care trebuie să producă și ele ceva. Adică bani. Așa se face că la intrarea în mănăstiri s-au amenajat parcări înconjurate cu mici prăvălioare pline cu marfă kitsch. În incinta mănăstirilor se construiesc hoteluri, călugării sunt salahori pe șantiere iar călugărițele recepționere de hotel. Turismul a devenit acum o adevărată religie al cărei Dumnezeu e banul. (s.m.)”. E un diagnostic extrem de sever, dar oare nu-i așa în multe locuri? Oare ce se întâmplă cu Duhul Sfânt al mănăstirilor, bisericilor și catedralelor invadate de puhoiul tot mai mare de turiști, care se roagă tot mai puțin, dar (se) pozează tot mai mult? Mai e viu acest Duh? Nu cumva, din nevoia de a atrage resurse financiare, tot mai mulți dintre viețuitorii și slujitorii acestor lăcașuri sfinte se închină și lui Mamona? Iar dacă e așa, nu-i un păcat împotriva Duhului Sfânt?

Într-un alt capitol, care se leagă de tema agresiunii și a păcatului spiritual generat de turismul religios, după cum ne-o spune însuși titlul său, „Păcate ale bisericilor creștine tradiționale împotriva Spiritului”, autorul identifică două forme majore prin care Biserica Ortodoxă și cea Catolică păcătuiesc împotriva Duhului Sfânt. Cunoscând temeinic istoria creștinismului, după un succint excurs, Nicolae Iuga ține să ne reamintească adevărul că, în ortodoxie, „Statul își exercită suveranitatea asupra unui teritoriu, care este totodată și teritoriul canonic al Bisericii respective.” Logic, dacă statul își extinde ori își micșorează granițele, e normal ca și Biserica Ortodoxă să facă la fel, urmând statul. Cu alte cuvinte Statul servește Biserica, și invers. Iar pentru serviciile pe care le primește din partea autorităților, „Biserica oferă Statului, oricare ar fi el, sprijinul său moral și spiritual, care e considerabil.” Această simbioză a serviciilor reciproce dintre autoritatea spirituală și puterea seculară e cunoscută în istorie sub numele de doctrina „simphoniei” sau armoniei. Puțină lume știe că această doctrină a fost formulată de împăratul Justinian, fiind consacrată la Sinodul Ecumenic al IV-lea, de la Calcedon, din 451 d.H. Cu toate că doctrina  simphoniei e formulată relativ mai târziu, încă din timpul lui Constantin cel Mare s-a impus în practica politică această colaborare armonioasă dintre Stat și Biserică, dintre Împărat și Patriarh, o practică ce va dăinui peste secole, până în zilele noastre. În acest fel „Biserica Ortodoxă va ajunge cu timpul într-o poziție păguboasă de subordonare față de Stat, tradiție transmisă diferitelor biserici ortodoxe până în modernitate”.  Acest tip specific de relație, cultivat prin doctrina simphoniei, care s-a împământenit în ortodoxie, e cunoscut sub numele de cezaro-papism. În acest context, nu-i rău să ne amintim că Hristos își îndemna ucenici astfel: Dați Cezarului cele ce sunt ale Cezarului și lui Dumnezeu cele sunt ale lui Dumnezeu. Numai că, deseori, din nefericire slujitorii bisericilor ortodoxe au dat Cezarului mai mult decât i se cuvenea! „Astfel a fost subordonată față de Stat Biserica lui Hristos, a cărei Împărăție, după cum se știe, nu este din lumea aceasta. Și acesta este iarăși un păcat împotriva Spiritului. ”

Pentru a face inteligibil mecanismul acestei subordonări, ilustrând cu exemple, cum ar fi hotărârea lui Petru cel Mare de a desființa Patriarhia Bisericii Ortodoxe din Rusia, Nicolae Iuga analizează măsurile luate în Țările Române în timpul lui Al. I. Cuza, considerând că, din 1863, prin Legea secularizării averilor mănăstirești, s-a accentuat aservirea bisericii, întrucât, printre altele, „clerul urma să fie salarizat de către stat, lucru rămas în vigoare până astăzi”. În acest fel „se explică faptul că ierarhia Bisericii Ortodoxe Române a ajuns să aibă o coloană vertebrală deosebit de flexibilă în raport cu puterea politică, iar Biserica în întregul ei, spoliată fiind de proprietățile sale, a ajuns să aibă, în momentele oportune, un comportament mercantil până la avariție, prin aceasta păcătuind încă o dată împotriva Spiritului”. Cu alte cuvinte, pe lângă servilismul față de puterea seculară, nici arghirofilia și nici simonia nu par a fi fost străine slujitorilor acestei biserici!  „Rămân însă, ca sechele istorice, obediența istorică față de stat și cupiditatea față de bunurile materiale, păcate clare și certe împotriva Spiritului.”

Pe de altă parte, „Și Biserica Catolică a secolului XIX-lea a păcătuit împotriva Spiritului.” Cum? Prin formularea și materializarea în viața eclezială e două dogme: cea a primatului papal și cea a infailibilității. Inspirându-se din argumentele teologului catolic Hans Küng, care propovăduia în cărțile sale o concepție de inspirație protestantă, în consonanță cu acest teolog, profesorul Nicolae Iuga opinează că „primatul papal a evoluat spre absolutism.” De fapt, după opinia mea, această idee reflectă nu numai tipul de raporturi specifice din lăuntrul Bisericii Catolice, dar și un gen special de relații dintre Biserică și Stat, cunoscute sub numele de papo–cezarism. Și dacă cezaro-papismul este definitoriu pentru ortodoxie, papo-cezarismul pare a fi fost definitoriu în spațiul catolic. Prin conceptul de papo-cezarism înțelegem că autoritatea spirituală a bisericii se extinde și asupra puterii temporale reprezentată de stat. Cu alte cuvinte, autoritățile politice ascultau frecvent de cele religioase. Debutul papo-cezarismului, dacă nu greșesc, a avut loc la finele sec. IV, în timpul domniei împăratului Theodosie cel Mare, când episcop al Milanului – oraș ce devenise în acel timp una din reședințele imperiale, alături de Constantinopol și Roma – era Sf. Ambrosius, cel care l-a botezat pe Sf. Augustin. Apărând biserica și valorile ei, Ambrosius a ignorat puterea lui Theodosie în două-trei rânduri, obligându-l pe împărat să facă penitență publică și să-i recunoască autoritatea. Este primul gest de ascultare și supunere al unui reprezentant al puterii politice în raport cu cea religioasă. Atitudinea și hotărârile episcopului de Milan reprezintă așadar momentul inaugural al papo-cezarismului.

În opinia autorului, mai gravă decât dogma primatului papal este dogma infailibilității papale, formulată în 1870, la Conciliul Vatican I. Succint, ea ne spune că, în virtutea supremei sale autorități apostolice, atunci când formulează o învățătură morală, episcopul Romei nu poate greși. Analizând această dogmă, ca bun și drept-credincios, în acord cu afirmațiile regretatului mitropolit Antonie Plămădeală, Nicolae Iuga conchide: „Conciliile de la Vatican au uzurpat infailibilitatea lui Dumnezeu și a Bisericii, spre a o conferi papei.” În paranteză fie spus, după opinia mea, această aserțiune e discutabilă, întrucât, din câte știu, în nici un document emis de Vatican nu s-a pus vreodată în discuție autoritatea și infailibilitatea lui Dumnezeu, după cum, la fel, n-a fost pusă niciodată sub semul întrebării autoritatea și infailibilitatea Bisericii, ca instituție divino-umană și trup mistic a lui Hristos.

În capitolul Invazia musulmană în Europa, ca un autentic sociolog ori antropolog, analizând fenomenul recent al migrației masive a populației musulmane în țările Europei Occidentale, autorul constată că „ceea ce n-au reușit să facă împotriva Europei turcii cu sabia, timp de secole, sau jihadiștii de astăzi, cu atentatele lor teroriste, ar putea-o face musulmanii pașnici” ce s-au stabilit și se stabilesc, legal ori ilegal, în Europa de Vest. Cum? Printr-un spor natural! Practicând „o sexualitate bine disciplinată moral-religios”, ce încurajează natalitatea. Astfel, numărul musulmanilor europeni a crescut și poate crește continuu. Pe de altă parte, cultura post-creștină europeană alimentează hedonismul, inclusiv cel sexual, și descurajează natalitatea. Într-un final, nu-i exclus ca, sub influența acestor ideologii, convertite în conduite socio-umane, decreștinarea Europei să conducă la islamizarea ei tot mai accentuată. În acest fel, în timp, „Spiritul european urmează să fie ucis în întregime și ireversibil”, ceea ce reprezintă iarăși un mare păcat împotriva sa. În consonanță cu unii oameni politici și cărturari de prim rang din Europa, Nicolae Iuga ține să ne reamintească faptul că, la origine, Spiritul european a fost eminamente creștin. Iar  dacă astăzi se vorbește de o conștiință europeană, nu trebuie să uităm că ea a fost mai întâi una creștină. Tocmai în virtutea acestei conștiințe, „europenii au început să se organizeze și să pornească, în sec XI – XII, expedițiile războinice cunoscute sub numele de cruciade.” Și dacă europeanul de astăzi a uitat sau i s-a sugerat să uite de acele momente în care s-a cristalizat conștiința și spiritul european, s-ar părea că musulmanul nu a făcut-o și nu o va face prea curând. Credința lui, după cum constată autorul, e tot mai viguroasă, pe când cea a europeanului e tot mai stinsă. Or, tocmai incapacitatea europeanului de a-și recunoaște originile sale creștine, ce se conjugă cu refuzul autorităților europene de-a consacra public aceste temelii, reprezintă o altă formă de manifestare a păcatului împotriva Spiritului.

În fine, al șaptelea păcat diagnosticat de autor se referă la „confuzia totală dintre apărare și agresiune”, tot mai prezentă în discursul politic și în conștiința publică a europeanului din zilele noastre. În capitolul Globalizarea prin război, profesorul Iuga își începe analiza de la semnificația substantivului bolșevic, care derivă din limba rusă, de la balșoi, însemnând mare, prin comparație cu termenul de menșâi, care înseamnă mic. Abandonând etimologia, cu eleganță și rigoare, autorul ne descrie apoi o seamă de practici politice terifiante ale partidului bolșevic de pe vremea lui Lenin și Stalin, după care, oarecum surprinzător, analiza se focalizează pe politica externă recentă a S.U.A. Toată lumea admite că, după dispariția U.R.S.S. și a Cortinei de Fier, S.U.A. au rămas singura superputere mondială, transformându-se într-un adevărat jandarm planetar care urmărește, deseori și prin forță, să-și impună hegemonia, modelul și valorile democrației liberale peste tot în lume. De cel puțin două decenii sesizăm că „exportul” american de democrație se globalizează, „instalând-se astfel un non tip de totalitarism prin care S.U.A. pun în practică, într-un mod tot mai pronunțat, toate principiilele, argumentele și standardele duplicitare ale faptelor bolșevicilor. Remarcând aceste lucruri, autorul susține că „păcatul comis împotriva spiritului se află în confuzia politicilor bolșevice și a celor impuse de S.U.A”, sau în neclaritatea criteriilor după care „ar fi de preferat să acceptăm o constrângere militară americană la nivel global, fată de alte constrângeri”.  Cinic vorbind, în justificarea agresiunilor militare ale S.U.A. în fosta Iugoslavie și, mai recent, în țările musulmane din Africa de Nord ori Orientul Apropiat erau invocate mai cu seamă argumente referitoare la apărarea drepturilor și a libertăților fundamentale ale omului! Dar cum erau, în realitate, apărate aceste drepturi fundamentale? Ucigând oameni, prin intervenții armate! Și atunci cum stăm cu dreptul la viață? Prin răspunsul său cinic referitor la așa-zisele pierderi colaterale, S.U.A. ne demonstrează că, cel puțin uneori, de la vorbă la faptă e cale lungă.

Mai mult, adâncind analiza asupra mentalității politice americane contemporane, autorul constată că această „conține un totalitarism mai subtil cel din forțele țării socialiste, acela desemnat prin expresia political correctnnes. Sloganul ce îndeamnă că, dacă vrem să ne fie bine, atunci, să gândim corect în ceea ce privește treburile politice, adică să nu gândim cu capul nostru, ci să gândim așa cum gândește conducerea superioară de partid și de stat”. Și cum tot ceea ce se întâmplă în spațiul public, direct sau indirect, este legat de politică, trebuie să cumpănim bine dacă se cade ori ba să ne exprimăm rezervele și, de ce nu, dezacordul cu privire la intențiile factorilor politici și a instituțiilor democratice de a extinde, de pildă, definiția familiei, a dreptului la libera exprimare ș.a.m.d. Oricum, și pe aceste coordonate, iese în evidență haosul axiologic!

Cât privește capitolele Lumina ca metaforă a Spiritului și Ipocrizia, masca și chipul, la o lectură superficială am putea avea impresia că ele se află în disonanță cu tematica acestei cărți. În realitate însă, în cele două studii cu care se începe cartea, autorul nu face nimic altceva decât să-l incite pe cititor la reflecție și lectură, oferind un exercițiu hermeneutico-propedeutic necesar și util înțelegerii problemelor pe care le ridică Șapte păcate… Astfel, interpretând Lumina ca simbol și metaforă a Duhului (Spiritului) Sfânt, Nicolae Iuga ne înfățișează convingător câteva dintre posibilele ipostaze ale acesteia: „Lumina ca Epifanie” sau ca manifestare reală a Divinului. „Lumina ca expresie a infinitului însuși”, o ipostază recognoscibilă și în formula „lumină din lumină”, ce o găsim exprimată în simbolul de credință, „Lumina ca expansiune a divinului în lume”, identificabilă în expresia „lumina luminează întunericul și întunericul nu a cuprins-o” (In I, 5), „Lumina ca manifestare a libertății umane”, ce-și găsește locul tot în Evanghelie, „lumina a venit în lume, iar oamenii au iubit întunericul mai mult decât lumina, fiindcă faptele lor erau rele” (In III, 14), precum si „Lumina ca percepere a ființei”, o idee de inspirație hegeliană și cu ecouri heideggeriene.

În celălalt capitol propedeutic, elaborat după modelul de scriitură axiomatico-analitică pe care-l regăsim în Tractatus Logico-Philosophicus a lui Wittegestein, pornind de la semnificațiile măștii, autorul analizează corelațiile dintre chip și mască, reamintindu-ne, printre altele, că sinceritatea absolută e atributul exclusiv a omului fără discernământ ori a celui sfânt. „Cine arată tot, cine se exhibă pe sine în mod total, cine se arată complet fără mască, este ori imbecil, ori sfânt.” Cu alte cuvinte, din când în când, dar nu prea des, omul sănătos la cap trebuie să poarte câte o … „mască”!  Masca, prin însăși semnificația și menirea sa, nu poate fi decât proteiformă. Ea e și exterioară, fizică, dar și lăuntrică, ascunsă. În forma sa interioară, ea e fie ipocrizie, fie închipuire, când confundăm masca noastră lăuntrică cu adevărul sau realitatea din sinele nostru, fie fățărnicie, când „convertim adevărul și sinele nostru lăuntric în mască”, prefăcându-ne că suntem altceva decât am fi de fapt. În acest joc neîntrerupt al oglindirilor noastre, cu cât ipocrizia, fățărnicia și închipuirea vor fi mai controlate, cu atât vom avea mai multe șanse de a fi autentici, de a nu ne amăgi și de a nu-i amăgi nici pe semenii noștri. Iar Nicolae Iuga, prin ceea ce a spus în această carte, îmi pare că nu s-a mințit nici pe sine, dar nici pe ceilalți, probând în acest fel atât onestitatea sa intelectuală, cât și competența sa profesională.

Și ce-ar mai fi de spus despre această carte? Indiscutabil, se pot și se vor spune multe! De ce? Pentru că ea incită! Ea nu-i deloc o carte cuminte și comodă! Dimpotrivă! În concluzie, noi am urmărit argumentele autorului, prezentate în carte cu titlul de „păcate”, și am putut constata că acestea sunt de fapt tot atâtea diagnoze lucide referitoare la lumea contemporană, justificând apropierea de autori de un prestigiu și de o notorietate deosebite. Așa că, rezumând, în final, aș mai spune că, pe lângă argumentele invocate în aceste rânduri, axiologic vorbind, prin actualitatea temei și a problemelor analizate, prin complexitatea și profunzimea acestor analize, prin exactitatea referințelor culturale, prin anvergura și consistența achizițiilor spirituale ce se oglindesc în fiecare pagină, prin acuratețea, eleganța și farmecul discursului argumentativ-filosofic, prin finețea exercițiilor hermeneutice, prin curajul abordării unor teme sensibile și a unor subiecte – tabu, prin acuratețea radiografiilor și limpezimea diagnozelor, dar și prin tălmăcirea sa în limba engleză, cartea filosofului maramureșean este îndreptățită să intre în galeria unor mari cărți de filozofie, să stea alături cu cinste de cea a lui Constantin Noica, Șase maladii ale spiritului contemporan, de Cele opt păcate capitale ale omenirii civilizate a lui Konrand Lorenz, de Criza umanității europene  lui Edmund Husserl, ori de Ciocnirea civilizațiilor a lui S. P. Huntington.

                                                                   prof. Ioan Ţiplea

Alb sau negru

 Decizia Curţii Constituţionale în problema cererii de revocare a procurorului şef DNA, Laura Codruţa Kovesi este de natură să dea satisfacţie maximă unei părţi a populaţiei şi dezamăgire totală altei părţi. Este o decizie care urmează la modul absolut orientările politice. Nu există o zonă intermediară. Semn al unei radicalizări excesive, se operează în termeni de alb sau negru.

Fie eşti de acord cu decizia CCR, fie o negi. Altă alternativă nu există. Nu se poate să spui că în parte are dreptate şi ministrul Justiţiei, dar şi preşedintele ţării are dreptul să se opună propunerii de revocare. Păstrând proporţiile, un caz particular, al unui înalt funcţionar de stat, a ajuns să egaleze disputa „republică sau monarhie” din anii ’90. Se pune la fel de multă patimă în cazul unui procuror ca în revenirea sau alungarea regelui Mihai din ţară după Revoluţie.

Indiferent de decizia luată de preşedintele Iohannis, de demitere sau de refuz de demitere, disputele vor continua. Ele sunt un preambul la campaniile electorale de anul viitor. Ce se poate întâmpla în continuare?  După patru ani de mandat Klaus Iohannis nu şi-a schimbat în linii esenţiale platforma electorală bazată pe susţinerea ideii de justiţie independentă şi luptă împotriva corupţiei. Prin urmare, intrând în logica luptei politice, este de presupus că nu o va revoca pe şefa DNA. Pe de altă parte, ca garant al respectării Constituţiei se vede obligat să respecte deciziile Curţii Constituţionale, care sunt general obligatorii şi nu pot fi contestate.

De fapt, obiectul disputei nu mai este Laura Codruţa Kovesi, ci preşedintele Klaus Iohannis. Din acest moment personajul central este preşedintele, nu şefa DNA. Dacă respectă decizia CCR îşi dezamăgeşte susţinătorii, dacă nu o respectă intră în jocul PSD şi se cheamă că încalcă în mod deliberat Constituţia.

PSD are senzaţia că câştigă în ambele variante. Dacă preşedintele refuză demiterea PSD îl acuză că nu respectă Constituţia. Dacă o demite, PSD va pretinde că se acceptă faptul că DNA-ul condus Laura Codruţa Kovesi a comis abuzuri şi că majoritatea parlamentară are toată îndreptăţirea să modifice legile justiţiei astfel încât să nu se mai permită astfel de fapte.

   Cu alte cuvinte, în prima fază PSD pare câştigător pe linie. Dar lucrurile nu pot fi atât de simple. Preşedintele trebuie să aibă o armă ascunsă. Ieşirea în stradă nu este suficientă. Pentru că şi susţinătorii PSD se pregătesc să iasă în stradă. Recursul la altă instanţă superioară fiind exclus, singurul mijloc de atac este ascuns tot în Constituţie şi în Lege. O replică de aceeaşi intensitate cu demiterea, practic cu scoaterea Laurei Codruţa Kovesi din joc, este scoaterea lui Liviu Dragnea din  fruntea PSD.

Devenite simboluri în chipuri diferite, lupta politică s-a redus la două personaje. Kovesi, simbolul luptei anticorupţie se află faţă în faţă cu Dragnea, simbolul corupţiei. Liviu Dragnea aşteaptă o sentinţă în 8 iunie. Dacă va fi condamnat iese din viaţa politică. Odată eliminaţi, amândoi prin mijloace juridice, viaţa politică se resetează. Cel mai probabil DNA va fi la fel şi după plecarea actualului şef, aşa cum PSD va fi tot PSD şi fără actualul lider. Prin urmare, cu sau fără Kovesi şi Dragnea, lumea politică se vede tot în termeni antagonici, în negru absolut sau alb absolut. Instituţiile nu se schimbă când se schimbă oamenii, ci atunci când se schimbă regulile.

Autor: Dumitru Păcuraru

Sursa: Informaţia zilei de Maramureş

Despre statul paralel aflaţi şi citind asta!

 Cea mai mare pensie plătită de Casa Naţională de Pensii, în aprilie 2018, depăşeşte 56.800 de lei brut şi o încasează un magistrat pensionar, însă în baza contribuţiei sale la bugetul asigurărilor sociale i s-ar cuveni o pensie de 3.600 lei pe lună.

53.200 de lei din valoarea pensiei încasate de magistrat e suportată de la bugetul de stat, alimentat din taxele plătite obligatoriu de fiecare român şi firmele din România. 

Doamne, în ce ţară a Uniunii Europene trăim privind discrepanţele între aceşti cetăţeni "europeni" care, până la urmă, se numesc ROMÂNI!!! 

Sursa AGERPRES

                                                                                        GDL

Handbal masculin.Dinamo e campioana României pentru al treilea an la rând!

Handbaliştii de la DinamoBucureşti au cucerit titlul pentru al treilea an la rând. În meciul decisiv cu Steaua, de la Chiajna, al treilea al finalei, alb-roşiii au fost conduşi la cinci goluri diferență în prima repriză, iar la pauză steliștii au condus cu 13-10. Steaua a avut, însă, o repriză secundă de coşmar. A marcat doar şase goluri, de două ori mai puţin decât rivala sa, care s-a impus cu 22-19.

"Un meci nebun, sunt extrem de fericit! Într-adevăr, a fost un moment psihologic în acele 10 minute de la pauză, în care băieții erau un pic debusolați", a spus antrenorul dinamoviștilor, Ştefan Constantin.

"Pot să-mi asum că eu am pierdut acest joc, în primul rând, eu sunt vinovat", s-a confesat antrenorul Stelei, Ovidiu Mihăilă.

"Din păcate, a doua repriză, greșelile noastre neforțate i-au băgat în joc și pe final ei au fost mai lucizi și au câștigat", a conchis stelistul Ionuţ Georgescu.

Dinamo se impusese la Chiajna şi în prima partidă a finalei, cu 27-25, dar Steaua şi-a luat revanşa în Şoseaua Ştefan cel Mare, cu 26-27. Finala s-a jucat după sistemul cel mai bun din trei partide.

Dinamo are acum 15 titluri, în timp ce Steaua conduce detaşat clasamentul, cu 28 de campionate câştigate. Medaliile de bronz au fost adjudecate de AHC Potaissa Turda, care a dispus de CSM Bucureşti, pe teren propriu, cu scorul de 21-20.

                                                                                                           I.I.D.

BJPDBM. Agenda evenimentelor culturale din săptămâna 4 – 9 iunie 2018

Oaspetele bibliotecii: fotograful sătmărean Alexandru Feher

 

Luni, 4 iunie

ora 17.00, Salonul Artelor, Cabinetul de medalistică

            Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei „Universul benzilor desenate”, autor Gabriel Rusu, cadru didactic asociat la Facultatea de Istorie şi Filosofie, Universitatea „Babeş-Bolyai” Cluj-Napoca.

            Expoziţia va putea fi vizitată la Cabinetul de medalistică din cadrul Salonului Artelor al bibliotecii, în perioada 4-9 iunie 2018.

            Gabriel-Virgil Rusu (n.22.05.1967, mun. Gherla, jud. Cluj) este cadru didactic asociat al Universităţii "Babeş-Bolyai" Cluj-Napoca, Facultatea de Istorie şi Filosofie, Departamentul de Studii Internaţionale şi Istorie Contemporană. A fost, pentru mulți ani, directorul adjunct al Şcolii de Agenţi de Poliţie „ Septimiu Mureşan” Cluj-Napoca. Este grafician amator şi un cunoscut autor de benzi desenate în România. A debutat în anul 1990 în revista “Universul copiilor” din Bucureşti (fosta revistă “Cutezătorii”) cu lucrarea “Aventură pe planeta Ohm”.

            A publicat 3 albume de benzi desenate: “Premiera” (1996), “Porţile creaţiei” (1999) şi “Eternul Adam” (2015) şi 37 de lucrări în: “Universul copiilor”, “Jurnalul SF”, “MiniAzi”, “Nautilus”, “Mesagerul transilvan”, “Renaşterea bănăţeană”, “Helion”, precum şi în “Istoria benzii desenate româneşti”. Lucrările sale sunt inspirate din creaţiile autorilor: Jules Verne, Isaac Asimov, Pierfrancesco Prosperi, Frederic Brown, Herbert Frankie, Lucian Merişca, Ovidiu Bufnilă sau Rodica Bretin.

            A participat sau a expus planşe la numeroase saloane şi festivaluri de benzi desenate din străinătate (Charleroi-Belgia, Leskovac-Serbia) şi din ţară (Constanţa, Craiova, Timişoara, Sibiu, Iaşi), a organizat 25 de expoziţii personale, primind numeoase premii şi diplome de excelenţă.

            “Eternul Adam” (Eternul Adam, Color Print, Zalău, 2015, ISBN 978-973-0-20355-4) realizat după o nuvelă de Jules Verne a fost foarte apreciat de critica de specialitate, fiind considerat unul dintre cele mai bune albume de benzi desenate publicate în ultimii ani în România (Adrian Cioroianu). Este pasionat de muzică și cântă la chitară.

Marţi, 5 iunie

ora 14.00, Sala de conferinţe

            Va avea loc lansarea volumului colectiv al clasei a III-a Step by Step de la Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”, intitulat “Gingăşii de copii”, apărut sub îndrumarea profesoarelor de învăţământ primar Crâncău Ana Mirela şi Uţă Andreea Denisa.

            Moderator: Natalia Fornvald, inspector pentru învăţământul primar – ISJ Maramureş;

            Invitaţi:

            Mihai Boloş, director Şcoala Gimnazială „Nicolae Iorga”;

            Nicoară Mihali, poet, scriitor, realizator de filme documentare;

            Codruţa Cozma, prof. de limba şi literatura română;

            Diana Cozma,  prof. de limba şi literatura română.

ora 17.00, Salonul Artelor, Cabinetul de medalistică

            Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează vernisajul expoziţiei de fotografie „Poveşti din Nord”, aparţinând artistului fotograf sătmărean Alexandru Feher.

            Invitat: artistul fotograf Felician Săteanu.

            „Oaşul și Maramureșul sunt locuri în care pământul şi oamenii au fost binecuvântați de Dumnezeu într-un mod aparte. Toată frumuseţea o defineşte simplitatea oamenilor, tradiţiile şi obiceiurile păstrate cu sfinţenie de bunici și părinți al căror suflet parcă nu îmbătrâneşte niciodată.

            Cartea de vizită a oșenilor și maramureșenilor o reprezintă TRADIŢIILE ŞI OBICEIURILE absolut minunate și inedite. Aici, sărbătorile și evenimentele nu sunt simple zile în care oamenii beau şi petrec. În Ţara Oaşului și Maramureș  totul are o semnificaţie aparte şi, cu ocazia fiecărei sărbători, oamenii marchează într-un fel sau altul ziua respectivă într-un mod deosebit”. (Alexandru Feher)

            Expoziţia va putea fi vizitată la Salonul Artelor în perioada 4-16 iunie 2018.

Joi, 7 iunie

Ora 13.00, Sala de conferinţe

Va avea loc premierea concursului de creaţie lirică intitulat „Arhanghelii” - partea a II-a , cu participarea elevilor de la colegiile naţionale din Baia Mare.

 Evenimentul este organizat de Departamentul pentru cultură din cadrul Episcopiei Greco-Catolice de Maramureş în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” şi Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş.

ora 14, Secţia împrumut carte pentru adulţi

Va avea loc activitatea Lasă pielea să respire!

       Invitat: estetician, specialist în estetică facială şi remodelare corporală, Mina Stan-Lascu va vorbi despre ten, hidratare, soare şi solar, teme de interes pentru sezonul estival. Prezentarea va include şi o expoziţie de carte despre piele şi întreţinerea ei, precum şi o prezentare PowerPoint.

Vineri, 8 iunie

ora 9.00, Sala de conferinţe

Va avea loc a treia ediţie a Colocviilor Internaţionale Interdisciplinare „Nicolae Steinhardt” - Memorialistica Marii Uniri.

Deschiderea oficială va avea loc vineri, 8 iunie 2018, ora 9, în Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu”. Programul evenimentului poate fi consultat în anexă.

Moderatori:

Dr. Viorella Manolache, Institutul de Științe Politice și Relații Internaționale „Ion I. C. Brătianu” al Academiei Române, București;

Prof. univ. dr. George Achim, Școala Doctorală de Științe Umaniste a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare.

Instituţii partenere: Colegiul Naţional „Vasile Lucaciu”, Baia Mare; Școala Doctorală de Științe Umaniste a Universității Tehnice din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare;  Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca, Centrul Universitar Nord Baia Mare, Facultatea de Litere; Inspectoratul Şcolar Judeţean Maramureş; Lectoratul Român de la Universitatea din Granada, Spania; Asociaţia Traian din Cordoba, Spania; Federaţia Asociaţiilor de Români din Andaluzia, Spania; Editura Acteon Books Baia Mare, Muzeul de Istorie şi Arheologie Baia Mare; Reprezentanţa Maramureş a Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Cluj-Napoca; Colegiul Naţional „Mihai Eminescu” Baia Mare; Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu”; Şcoala Gimnazială „Ioan Slavici”, Tăuţii de Sus. 

Sâmbătă, 9 iunie

orele 10.00-14.00, Sala de conferinţe

            Rotaract Baia Mare în colaborare cu Biblioteca Judeţeană „Petre Dulfu” organizează o nouă serie a seminariilor „Viitorul începe cu 2+1”, adresate tinerelor familii care doresc să devină părinţi.

            În datele de 9 iunie, respectiv 16 iunie, la Sala de conferinţe a Bibliotecii Judeţene „Petre Dulfu” vor avea loc discuţii, moderate de specialişti, pe temele: ginecologie, pediatrie, alăptare, psihologie, sisteme educaţionale.

            În 9 iunie vor fi prezenţi: dr. Bogdan Farcaş, medic primar obstetrică-ginecologie, dr. Bogdan Lucian, medic primar pediatru, Ileana Cirţ, consultant în alăptare.

Activităţi extra muros din săptămâna 4 – 9 iunie 2018

Secţia pentru copii – Programul „Covorul povestitor în lume călător”

Luni, 4 iunie

            Bibliotecarele Laura Zah, Casilda Mare, Amalia Talpoş şi Mara Popovici vor prezenta diferite covoare povestitoare, elevilor de la Şcoala Gimnazială Nr. 2 şi Şcoala Gimnazială Nr. 3 din Sighetul Marmaţiei.

Marţi, 5 iunie

            Bibliotecara Paula Roman va prezenta covoare povestitoare preşcolarilor de la Grădiniţa cu Program Normal Nr. 20.

Miercuri, 6 iunie

            Bibliotecarele Casilda Mare şi Ioana Ţiplea vor prezenta covoare povestitoare preşcolarilor de la Grădiniţa cu Program Prelungit „Otilia Cazimir”. Bibliotecarele Mara Popovici şi Amalia Talpoş vor prezenta covoare povestitoare elevilor clasei a III-a de la Şcoala Gimnazială „Avram Iancu”, coordonaţi de învăţătoare Luminiţa Bălan.

Joi, 7 iunie

            Bibliotecara Paula Roman va prezenta covoare povestitoare elevilor din clasele I de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”. Bibliotecarele Laura Zah şi Ioana Ţiplea vor prezenta covoare povestitoare elevilor de la Şcoala Gimnazială Ardusat.

Vineri, 8 iunie

            Bibliotecara Mara Popovici va prezenta covoare povestitoare elevilor din clasa a III-a G de la Şcoala Gimnazială „Dr. V. Babeş”, iar bibliotecara Ioana Ţiplea va prezenta covoare povestitoare elevilor din clasele pregătitoare de la Şcoala Gimnazială „Lucian Blaga”.

ŞTEFAN SELEK

Zinedine Zidane a demisionat de la Real Madrid! "Mi-am spus că e momentul să facem o schimbare"

 Zinedine Zidane a anuntat, in cadrul unei conferinte de presa, ca a demisionat de la Real Madrid. Francezul a plecat de la Real Madrid după 872 de zile în care a condus echipa de pe Santiago Bernabeu.

 “Am luat decizia de a nu continua de anul viitor la Madrid. I-am explicat motivul şi am decis că acesta este momentul oportun. Era momentul să fac acest lucru. Această echipă avea nevoie de o schimbare. Are nevoie de un discurs nou. O altă metodologie de lucru. Iubesc mult acest club. Îi mulţumesc lui Perez că mi-a oferit şansă să lucrez aici. Cum a spus şi preşedintele, este un “La revedere”, nu un “Adio”. Real Madrid mi-a dat totul şi voi fi toată viaţa alături de acest club. Mi-am spus că e momentul să facem o schimbare. Pentru mine şi pentru jucători. Se ajunge la un moment în care te întrebi «Ce să le cer mai mult?» E momentul ca ei să audă un alt discurs, ca să câștige din nou”, a declarat Zinedine Zidane. 

Jurnal.ro

ANUNŢ LITERAR

Stimaţi colaboratori (actuali sau viitori), vǎ invit sǎ publicaţi în revista ,,Moldova literarǎ’’ nr. 3 (36) /2018, care apare la începutul lunii septembrie 2018.

Termenul limitǎ pentru primirea materialelor: 5 august 2018.

Vǎ rog sǎ trimiteţi materiale doar dupǎ citirea ,,Exigenţelor’’ de care veti ţine cont.

Cei care vor trimite texte pentru publicare, sunt rugaţi să menţioneze numărul revistelor dorite precum şi datele de contact (adresa poştală şi un număr de telefon, pentru a şti unde sǎ expediem revistele). Costul revistei va fi de 10 lei.

Cu stimǎ,

Mihai Ştirbu

---------------------------------------------------------------------------------

Exigenţele revistei  ,,MOLDOVA LITERARĂ’’

Pentru a fi publicat în revista Moldova literară, textul trebuie verificat stilistic şi gramatical de autor, care poartă şi răspunderea integrală pentru conţinut. Materialele se vor redacta numai în concordanţă cu normativele gramaticale actuale, agreate de Academia Română.

Între rânduri va fi un spaţiu. Nu se paginează textele, se folosesc diacriticele, nu se lasǎ spaţii între paragrafe.

Va fi folosit "â" în loc de "î" (când este cazul). Se vor utiliza formele verbale de prezent ale verbului "a fi", la persoana a I-a singular şi respectiv la persoana a III-a plural - "sunt" şi nu "sînt".

Materialele nu vor fi aşezate pe coloane.

Vă rugăm să nu includeţi imaginile în texte!

Noii colaboratori vor trimite şi un CV literar însoţit de o fotografie. Fotografia va fi trimisă separat de CV. Datele biografice vor cuprinde: data şi locul naşterii, studii, şi mai ales, activitatea literară şi informaţii relevante legate de formarea artistică a autorului / autoarei.

Sunt preferaţi autorii care au obţinut cel puţin un premiu literar, sau care sunt recomandaţi de scriitorii consacraţi.

Adresa de e-mail la care se vor putea trimite materialele este: mihai_shtirbu@yahoo.com

Gabriel Valer Zetea: "Membrii PSD Maramureș participă la mitingul de susținere din 9 iunie, în București"

 În cadrul unei conferințe de presă organizată miercuri, 30 mai 2018, la sediul PSD Maramureș, liderul filialei județene a Partidului Social Democrat, Gabriel Zetea, vicepreședinte PSD al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest a anunțat primirea în partid a senatorului Iustin Talpoș, arătând că PSD Maramureș este un partid deschis oamenilor.

”Îi mulțumesc senatorului Iustin Talpoș că a ales să muncească alături de PSD Maramureș și PSD Baia Mare, fiind un coleg pe care ne vom baza în perioada următoare. Am apreciat munca sa atât din punct de vedere administrativ, când era consilier municipal, dar și ca profesor și director de școală, iar acum din calitatea de parlamentar. Astfel de oameni valoroși vor fi primiți mereu în echipa PSD și, personal, am convingerea că senatorul Iustin Talpoș va avea un aport substanțial atât în cadrul organizației municipale, cât și în organizația județeană a PSD”, a concluzionat președintele PSD Maramureș, Gabriel Zetea. La final, vicepreședintele PSD al Regiunii de Dezvoltare Nord-Vest a subliniat faptul că formațiunea pe care o conduce este deschisă tuturor celor care doresc să îmbrățișeze doctrina social-democrată.

Iustin Talpoș: Nu am negociat nicio funcție administrativă sau politică în PSD

Încă de la primele declarații, noul senator PSD a arătat că, înainte de a semna adeziunea la formațiunea social-democrată, s-a consultat cu o parte dintre cei apropiați. Totodată, Iustin Talpoș a dorit să infirme orice zvonuri legate de faptul că ar fi negociat vreo funcție administrativă sau politică. ”Am luat în calcul foarte multe aspecte înainte de a face acest pas. M-am gândit la trecut, am analizat prezentul și mi-am imaginat viitorul. Atunci când faci parte dintr-o echipă îți dorești să aduci un plus valoare, iar acest lucru îl pot face alături de PSD Maramureș în mai multe domenii, dar în special în cel al educației, profesie în care am activat 18 ani. Voi rămâne același om tranșant care va critica când va fi cazul, dar în PSD s-a dovedit că a critica poate fi constructiv. Totodată, subliniez faptul că nu am negociat nicio funcție în cadrul PSD Maramureș sau în altă funcție administrativă la nivelul județului”, a precizat senatorul PSD, Iustin Talpoș.

Liderul PSD Maramureș, Gabriel Zetea, a amintit apoi de mitingul care va avea loc, cel mai probabil, în data de 9 iunie, în București, unde vor participa membrii de la toate organizațiile PSD din țară. ”S-a discutat foarte mult despre acest subiect al organizării unui miting, deoarece avem foarte multe mesaje transmise de membri ai Partidului Social-Democrat care spun că observă oprobiul public la care este supus constant, PSD, de către partidele din opoziție și instituțiile statului. Aceștia arată că vocea liderilor PSD se aude în cadrul societății și a mass-media, dar vocea lor, ca simpli membri de partid nu este auzită. Nu mai vor să vadă aceste atacuri constante și au solicitat organizarea unui miting pentru a-și putea susține părerile, pentru a-și arăta aprecierea față de Guvernarea PSD-ADLE și față de primul ministru Viorica Dăncilă, dar, în primul rând, față de politicile publice promovate de PSD pentru societatea românească. Sunt toate domeniile care afectează viața de zi cu zi a românilor și la care Partidul Social Democrat trebuie să aibă răspuns”, a precizat vicepreședintele PSD al regiunii de Dezvoltare Nord-Vest, Gabriel Zetea.

Liderul PSD Maramureș a arătat că urmează să fie stabilit numărul de delegați din fiecare județ, dar paralel cu mitingul din București, este posibil să fie organizate întâlniri similare în municipiile reședință de județ din țară.

                                                                                                        CJMM

Aforismul zilei - William SHAKESPEARE

Protocolul SRI-Curtea Supremă, desecretizat!

Eduard Hellvig, Directorul Serviciului Român de Informații, a anunțat, joi, că a început procedura de desecretizare a protocolului dintre SRI și Curtea Supremă.

„Directorul Serviciului Român de Informații, domnul Eduard Hellvig, a demarat procedura de desecretizare a protocolului de cooperare dintre Serviciul Român de Informații, Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție, semnat în anul 2009”, se arată în comunicatul SRI.

„Serviciul Român de Informații a trimis în cursul zilei de astăzi, 31.05.2018, documentele pentru a fi consultate și validate de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Înalta Curte de Casație și Justiție.

Activitatea Serviciul Român de Informații se desfășoară strict în conformitate cu legile în vigoare, iar SRI își îndeplinește misiunile legale pentru asigurarea securității naționale numai în limitele constituționale și în serviciul cetățenilor României”, se mai precizează în comunicat.

Autor: Maria Raducanu

Sursa: Cotidianul

Topul judeţelor cu cele mai multe salarii mari!

În Capitală lucrează peste 113.000 de angajaţi care câştigă salarii de peste 1.000 de euro net pe lună, re­pre­zentând aproa­­pe ju­mă­tate din totalul an­ga­jaţilor cu peste 1.000 de euro net, arată datele In­spec­ţi­ei Muncii aferente lunii aprilie 2018, scrie Ziarul Financiar.

Topul judeţelor cu cele mai multe salarii mari. Câţi români au salarii nete de peste 1.000 de euro pe lună

„Dată fiind presiunea de pe piaţa muncii şi faptul că pro­centul din PIB care se duce pe salarii este în continuare mic (de 35,8% din PIB în 2017, faţă de media UE de 47% din PIB- n.red.), există o tendinţă clară de creş­tere a salariilor. Firmele care pot să plă­tească salarii mai mari pot să o facă atunci când nu mai au încotro, iar acum au început să nu mai aibă încotro pentru că trebuie să îşi reţină oa­menii. Presiunea de pe piaţa muncii va con­du­ce la creşteri de salarii, iar acesta va fi un lucru bun“, a spus Andrei Caramitru, founding partner şi CEO în cadrul firmei de con­­sultanţă Kessel Run Ventures.

Pe lângă municipiul Bu­­cu­­reşti, judeţele Cluj (16.400), Timiş (13.000), Ilfov (9.900), Braşov (6.400), Iaşi (5.900), Sibiu (5.500) şi Prahova (4.600) sunt zonele în care lucrează cei mai mulţi angajaţi care câşti­gă peste 1.000 de euro net lunar! Maramureşul este la coada clasamentului!

La nivel naţional, numărul salariaţilor cu normă întreagă de muncă şi cu salarii de peste 1.000 de euro net pe lună a ajuns la finalul lunii aprilie din acest an la 217.402 persoane, în creştere cu 80% (adică cu 96.178 de persoane) faţă de perioada similară a anului trecut. NN

Preasfințitul Părinte Iustin va primi titlul de Cetățean de onoare al județului Maramureș

 În cadrul ședinței Consiliului Județean Maramureș desfășurată joi, 31 mai 2018, cu începere de la ora 12.00, aleșii județeni au aprobat, cu unanimitate de voturi, proiectul de hotărâre privind acordarea titlului de Cetățean de onoare al județului Maramureș Preasfințitului Părinte Iustin - Episcop al Maramureșului și Sătmarului. Expunerea de motive a fost citită de președintele Consiliului Județean Maramureș, Gabriel Zetea, cel care a și făcut parte din grupul de inițiativă al proiectului alături de consilierul județean Teodor Ardelean, Episcopia Maramureșului, dar și reprezentanții săptămânalului Gazeta de Maramureș, respectiv Dan Pârcălab, Ioana Lucăcel și Mircea Crișan.

”Preasfințitul Părinte Iustin Hodea, Episcopul Maramureșului și Sătmarului este o personalitate marcantă a Bisericii Ortodoxe Române, a spiritualității românești și europene, fiind membru al Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române încă din anul 1994, când a fost ales Arhiereu - vicar, iar din anul 2016, Episcop titular al Episcopiei Ortodoxe Române a Maramureșului și Sătmarului.

Voturile monahale le-a depus în anul 1985, primind numele de Iustin, avându-l ca naș de călugărie pe Preasfințitul Justinian Chira, cel care l-a și hirotonit întru diacon și preot. Începând cu data de 24 mai 1989, conducerea Arhiepiscopiei Ortodoxe Romane a Vadului, Feleacului și Clujului l-a numit stareț al Mănăstirii ”Sf. Ana” Rohia. În anul 1990 a fost distins cu rangul de protosinghel de către Preasfințitul Justinian Chira, episcopul Maramureșului si Sătmarului, iar în anul 1993, cu aprobarea Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane a fost ridicat la rangul de Arhimandrit. Titlul de licențiat în teologie l-a obținut în anul 1992, La Facultatea de Teologie Ortodoxa ”Andrei Șaguna”, Universitatea ”Lucian Blaga” din Sibiu. În anul 1994, la propunerea Preasfințitului Justinian Chira, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Romane l-a ales arhiereu-vicar pe seama Episcopiei Ortodoxe a Maramureșului si Sătmarului, la data de 22 martie primind titulatura de ”Sigheteanul”, iar în Duminica a V – a din Postul Mare, din 17 aprilie 1994, a fost hirotonit întru arhiereu de către Înaltpreasfinţitul Arhiepiscop si Mitropolit Dr. Antonie Plămădeală. A organizat cele cinci vizite patriarhale în Episcopia Maramureșului si Sătmarului, iar în Sfântul Sinod, Preasfințitul Iustin face parte din Comisia pentru Doctrină, Viață Monahală şi Misiune Socială. De asemenea, este președintele Fundației culturale ”Nicolae Steinhardt” înființată pe lângă Mănăstirea Rohia. Întronizarea Preasfinţitului Părinte Iustin ca întâistătător al Episcopiei Maramureşului şi Sătmarului a avut loc în data 27 decembrie 2016, devenind astfel cel de-al XXX-lea episcop din istoria de peste 600 de ani a Eparhiei. Ceremonia a avut loc la Catedrala Episcopală „Sfânta Treime” din Baia Mare, ctitorie a Preasfinţitului Părinte Episcop Iustin. Ca distincții bisericești și civile a primit Ordinul Sfinților Martiri Brâncoveni; Ordinul Sfântul Antim Ivireanul; Titlul de Cetățean de Onoare – conferit de peste 30 de Primării de municipii, orașe și comune din cuprinsul Episcopiei Maramureșului și Sătmarului; Titlul de Omul anului 2012 – conferit de Consiliul Județean Satu Mare”, a arătat în expunerea de motive șeful administrației județene, Gabriel Zetea.

La cuvânt s-au înscris apoi reprezentanții grupurilor politice din Consiliul Județean, despre Preasfințitul Părinte Iustin vorbind, pe rând, consilierii județeni Teodor Ardelean, Anton Rohian, Gheorghe Mihai Bîrlea, Ioan Doru Dăncuș – vicepreședinte al Consiliului Județean, Gheorghe Marian și Ioan Sas. Fiecare și-a arătat prețuirea pentru Preasfințitul Părinte Iustin, episcop al Maramureșului și Sătmarului, vorbind atât de viața, cât și despre activitatea acestei personalități marcante a județului, care a dovedit, de-a lungul anilor, nu doar iubire față de semeni, ci și față de tradițiile și frumusețile județului nostru.

                                                                                                 

                                                                                                     CJMM

Minutul de poezie - Vasile Dan MARCHIŞ

NU AJUNGE GRAMATICA

Îmi controlez cu pixul sărăcia…
Deci scriu…
Scriu de parcă aș înfăptui 

o biserică a sărăciei fără pereți,

formată doar din cuvinte…
Nu ajunge gramatica pentru
a defini concret în cuvinte viabile
această biserică a sărăciei
alcătuită doar din rugăciuni…