joi, 30 august 2012

SALINA B conduce dupa meciurile primei zilei


Conform tragerii la sorti, primele meciuri ale primei editii a „Trofeului Pieteniei” au fost SALINA A (1998) – CFR Cluj Napoca si SALINA B (1999) – Szolnok (HU).
Lovitura de incepere a acestei editii a fost data de primarul Catalin Chereches.
Asa a inceput meciul dintre SALINA A si CFR Cluj Napoca, meci incheiat cu 1 – 0 in favoarea echipei campioane.
A fost un meci in care ratarile salinarilor s-au intors impotriva lor.
Dar a fost si un meci in care s-a simtit lipsa din atac a celor doi componenti ai echipei nationale, Ioan Opris si Razvan Onea, precum si a lui Adrian Ster la mijlocul terenului.
In celalalt meci al zilei, dupa ce vicepresedintele Consiliului Judetean Maramures, Gabriel Zetea a dat lovitura de incepere, SALINA B s-a impus cu 2 – 1 in fata oaspetilor de la Szolnok.
Pentru noi au marcat portarul Iuliu Mihail Rosiianu, din penalty si Rad Daniel.
Portarul Iuliu Rosiianu a facut un meci mare, avand mai multe interventii salutare in fata unei echipe care  n-a avut decat patru jucatori la aceeasi categorie de varsta, sase fiind mai mari cu un an si cinci mai mari cu doi ani.
In felul acesta, intr-un clasament temporar SALINA B este pe locul I, la egalitate de puncte cu CFR Cluj, dar cu un golaveraj pozitiv.

                                                                    Ioan Romeo ROSIIANU

Gluma zilei


Profesorul zice : "Băiete din păcate pentru tine nota pe care o ai începe cu „P”. Bănuiesc că ştii ce nota e, nu ?!"
Studentul: "Pinci ?"

Semnificaţii istorice pentru data de 31 august 2012


1811 - S-a născut Theophile Gautier, poet, prozator şi critic literar, precursor al parnasianismului (poezii: “Emailuri şi camee”, proză: “Căpitanul Fracasse”).
1821 - S-a născut Hermann von Helmholtz, fizician şi fiziolog; a formulat principiul transformării şi conservării energiei, a inventat oftalmoscopul (m. 8 septembrie 1894).
1848 - Au fost publicate “Dorinţele Partidei Naţionale în Moldova”, unul dintre documentele programatice de bază ale Revoluţiei de la 1848.
 1867 - A murit Charles Baudelaire, poet, critic literar, estetician francez, precursor al simbolismului şi modernismului; unicul său volum de poeme, “Florile răului”, a fost caracterizat de criticul T.S.Eliot drept “cel mai mare exemplu de poezie modernă în orice limbă” (n. 9 aprilie 1821).
1868 - A murit istoricul şi filologul Dimitrie Cozacovici, membru fondator al Societăţii Academice Române (n. 1790).
1914 - S-a născut Octavian Vuia, filosof, eseist, memorialist; a fost director adjunct al departamentului românesc al postului de radio “Europa Liberă” în perioada 1976-1980 şi a fondat, împreună cu Mircea Eliade, Emil Cioran şi Horia Stamate Centrul român de studii de la Paris (1949) (m. 11 decembrie 1989).
1927 - S-a născut prozatorul Radu Petrescu: “Catalogul mişcărilor mele zilnice” (m. 30 ianuarie 1982).
1927 - S-a născut poetul Dan Deşliu: „Lazăr de la Rusca”, „Minerii din Maramureş”(m. 4 septembrie 1992).
1928 - S-a născut James Coburn, cunoscut actor de film (Premiul Oscar, în anul 1998, pentru cel mai bun actor în rol secundar pentru prestaţia din filmul „Affliction”) (m. 18 noiembrie 2002).
1963 - A fost instalat "telefonul roşu" (legătură directă) între Washington şi Moscova. Acordul a fost semnat, la Geneva, la data de 20 iunie 1963
1963 - A murit Georges Braque, pictor, sculptor, gravor francez (n. 13 mai 1882)
1967 - A murit scriitorul rus Ilia Ehrenburg (n. 27 ianuarie 1891)
1973 - A murit actorul şi regizorul John Ford; filmele western realizate de el au devenit modele ale genului: “Diligenţa”, “Omul liniştit”, “Fructele mâniei” (n. 1 februarie 1894)
1975 - A murit Raoul Bossy, istoric, diplomat, memorialist, autor al unor studii despre istoria diplomaţiei româneşti în a doua jumătate a secolului al XIX-lea; s-a stabilit în Elveţia după ce, în 1948, autorităţile comuniste i-au retras cetăţenia română (n. 31 octombrie 1894)
1997 - Prinţesa de Wales, Lady Diana şi prietenul său, Dodi al Fayed, şi-au pierdut viaţa într-un accident de maşină la Paris
2002 - A încetat din viaţă Lionel Hampton, pianist, baterist şi solist vocal de jazz. În 1985 a fost desemnat „ambasador al muzicii” Statelor Unite (n.20 aprilie 1908)
2005 - A încetat din viaţă Sir Joseph Rotblat, unul dintre oamenii de ştiinţă recrutaţi să construiască bombele atomice care au pus capăt celui de-al doilea război mondial. După război, Rotblat s-a implicat în campania împotriva armelor nucleare şi, în 1995, a primit Premiul Nobel pentru Pace.
  2011 - Ziua Limbii Române se celebrează din 1989, în Republica Moldova, odată cu revenirea la scrierea în grafie latină, anul acesta ea se celebrează şi în România


CFR 1907 Cluj Napoca, în grupă cu Manchester United, Sporting Braga şi Galatasaray


În urma tragerii la sorţi de astăzi, campioana României la fotbal, CFR 1907 Cluj Napoca, va face parte din grupa H a Champions League, alături de Manchester United, Sporting Braga şi Galatasaray Istanbul. CFR a fost în a patra urnă valorică şi s-a calificat în grupele Ligii Campionilor în urma a patru victorii consecutive înregistrate cu Liberec (Cehia) şi Basel (Elveţia).
CFR 1907 Cluj Napoca  va participa pentru a treia oara în grupele Champions League. Succes ceferiştilor din Gruia!

                                                                                      G.D.L.

Fotografia zilei - ziarista Anca GOJA


Poesis - ION GEORGESCU-MUŞCEL


Casa din Băiţa

În Patria noastră de cuvinte,
În Ţara cu vrere fierbinte,
Tu ai acelaşi mâine cu al meu,
Iar numele Ion Şiugariu curge mereu.

Plecaserăţi cu dorul de-a reface
Hotare răzleţite de ţinuturi dace –
Şi parc-aţi uitat să vă-ntoarceţi din mersuri,
Unde-aţi lăsat în urmă pogoane de versuri.

În gând cu casa mea, în nori de nostalgii,
Vin astăzi la Băiţa,-n cărări de poezii;
Trec pragul casei tale – casă de erou –
Şi parcă-mi curge-n vine sângele tău.

Lucăceşti / 22 febr. 2011


Însetații

 Aviatică
un supersonic înțeapă seninul
ca așchie de strung scăpată în eter
se-apropie și-n boxe de văzduh
tremură sinistru stâlpii de sub cer

respiră-un pic mulțimea asistentă
privind la punctul absorbit de aer
de nicăieri din zare-apare iar cu trăznet
și umple toată valea de teamă și de vaer

mai mult ca niciodată simt acum
spaima de moarte-a celor din Sinai
când Domnul le grăi din vârf de munte
si au ramas cu toții fără grai

când trâmbițe de-apocalips suna-vor
flecarii cei de azi și acoliții lor
parcă îi văd încremeniți de fulgerul sonor
ca simple figurine pe-un ponosit covor.

Baden ( Canada)/ Ianuarie 2012
***

       NOTA:
       Vă invităm să deschideţi pagina cu creaţia poetului:
        http://www.flickr.com/photos/24355084@N08/

Două şcoli băimărene premiate la Concursul Naţional U4Energy 2012


Transmitem felicitari celor două institutii scolare din Baia Mare aflate printre castigatorii nationali ai Concursului U4Energy 2012:
- Colegiul Tehnic ”Aurel Vlaicu” Baia Mare - Proiectul ”U4Energy, U4Europe”, prof. Elena Rusu
- Şcoala ”Alexandru Ioan Cuza” Baia Mare - Campania ”WE WANT! WE CAN! WE DO!”, prof. Loredana Lorincz
Vizitati website-ul nostru pentru detalii: http://europedirect.cdimm.org/


                                                                       Margareta CAPILNEAN
                                                      Coordonator Centrul Europe Direct Maramureş

Băsescu a rămas preşedintele laşilor


Chiar daca ambele tabere beligerante si-au clamat victoria dupa ce au fost anuntate primele rezultate partiale, noi sustinem ca SCOPUL in sine al acestui Referendum nu a fost atins in niciun fel.
In momentul de fata, dat fiind faptul ca aproape 9 milioane de romanii au votat clar impotriva intoarcerii lui Basescu la Cotroceni, adica aproape 86% din oameni s-au pronuntat fatis impotriva lui, putem spune fara teama de a gresi ca Presedintele se intoarce pe usa din dos in scaunul tapitat.
Din aceasta perspectiva vorbim de o legitimare a demersului USL, a rezultatelor obtinute de aceasta alianta la alegerile locale, dand, totodata, si o anumita garantie pentru castigarea alegerilor la parlamentarele ce stau sa inceapa.
Pe de alta parte, chiar daca basescu isi rade in barba, nu cred ca linistea are de ce sa-l cuprinda.
Cand atatia oameni iti spun raspicat – prin vot, nu prin tertip legislativ – ca nu te mai vor, nu cred ca mai potri vorbi si in numele lor.
Accentuez asta deoarece acest Referendum a aratat o Romanie impartita in trei. Una este Romania constienta, democratica, responsabila, adica cea prezenta la vot, una care a infruntat caldura si nesimtirea, sabotajul.
Alta este Romania lasa, cea care a fost, de aceasta data, formata din unguri suparati ca UDMR nu mai este in fruntea bucatelor si din oameni iresponsabili, alesi care au ajuns sa fie caftaniti dupa un vot, dar care acum au gasit de cuviinta, cica in numele democratiei, sa-i indemne pe oameni sa nu meraga la vot.
Paradoxal, cea de-a treia Romanie este cea indiferenta, una poate scarbita, sigur si inconstienta de ceea ce inseamna votul unui om, vot singular care, in SUA, spre exemplu, adecis pana acum nu mai putin de patru presedinti.
In acest context, dupa mintea si calculele lui si ale acolitilor sai, Basescu sustine ca este legitim ca el sa se intoarca la Cotroceni numai pentru ca s-au agatat cu disperare de o chichita avocateasca – una facuta de PDL! – numai pentru ca oamenii au stat acasa.
Ei sustin ca daca sunt mai multi cei care au stat acasa decat cei care s-au prezentat la vot, este normal ca el sa mai poata face inca o baie in Vila Dante.
Pai, daca e sa aplicam acelasi fir logic momentului in care el a devenit presedinte cu 5,2 milioane de voturi, n-ar fi trebuit sa fie deoarece, daca adunam voturile lui geoana cu cele ale celor care au stat si atunci acasa…
In acest context, Basescu nu mai are legitimitatea morala sa ne mai reprezinte pe plan extern.
Totusi, in vasta sa nesimtire, nu-si va da demisia de oanoare, deoarece nu are asa ceva nici el, precum si nici cei din jurul sau.
Oare cum sa te mai simti presedinte cand tu ai fost ales de numai 5,2 milioane de oameni si cand, numai dupa doi ani de zile, aproape 9 milioane nu te mai vor?!
Una peste alta, revenind la Referendumul in sine, sa nu uitam ca acesta a avut ca scop obtinerea unui raspuns majoritat in Romania, adica cati sunt pentru demiterea lui basescu si cati impotriva.
Acest scop in sine n-a fost atins, fapt ce ne permite sa luam in calcul o refacere a lui.

                                                                  Ioan Romeo Roşiianu

MAMĂ TE IUBESC, TATĂ MI-E DOR DE TINE!


Acestea sunt strigatele disperate ale copiilor celor plecati la lucru peste granita! Subiectul de astazi ne-a fost impus de materialul de mai jos publicat in Romanian Global News pe 22 august: Scrisori către părinţii plecaţi la muncă în străinătate: "Dragă tată, au trecut patru ani de când nu ne-am mai văzut"... (Miercuri, 22 August 2012 Roma, Italia/Romanian Global News) Ni s-a rupt inima citindu-l si am socotit de bine sa-i dam o circulatie cit mai larga si prin intermediul editiei noastre saptaminale. Suntem, intradevar, confruntati cu un cataclism social fara proportii. O parte din el e cauzat si de indiferenta noastra a adultilor fata de copii, si in special a indiferentei parintilor. Copiii par sa fi devenit o incomoditate care ne sta in calea implinirii ambitiilor personale, profesionale sau carieriste. E timpul sa ne oprim putin din alergarea noastra constanta si sa consideram impactul pe care pasul alert al vietii nosatre il are asupra dragilor nostri copii. De accea, astazi alocam intregul spatiul al scrisorii noastre impactului emigratiei romane asupra copiilor ramasi in urma. Nu exista nici un singur cititor al acestor rinduri care sa nu se poata identifica cu aceasta situatie, fie la nivel personal, de familie, rudenii sau cunostinte apropiate. Haideti sa lecturam impreuna astazi simtamintele copiilor despre parintii plecati departe de ei. O facem in doua parti. In prima redam o parte din materialale publicate de Romanian Global News, iar in a doua, o parte dintr-un studiu publicat in 2009 de dna Niculina Ciuperca (psiholog, AFR Bucuresti) privind efectul emigratiei parintilor asupra unor copii din Teleorman.
 Dragă Tată, Dragă Mamă – Îmi lipsiţi!
 Direcţia Generală de Asistenţă Socială şi Protecţia Copilului (DGASPC) Timiş a lansat o invitaţie copiilor din judeţ ai căror părinţi sunt plecaţi în străinătate: de a a-şi scrie gândurile, dorinţele, mesajele către părinţii lor, în scrisori ce ar urma să fie publicate într-o broşură. Până acum instituţia a primit aproape 100 de scrisori, scrie publicaţia Timis online preluata de Gazeta Romaneasca. Iată câteva fragmente din aceste scrisori zguduitoare.
 "Părinţii mei fiind în străinătate, mă simt tot timpul singură şi părăsită. Am înţeles că au plecat să muncească pentru a îmi oferi mie un trai mai bun, dar îmi e greu fără ei şi aş vrea să fie aproape de mine când sunt tristă (…). Fără părinţi îmi este greu pentru că toate greutăţile şi responsabilităţile lor le iau asupra mea. Eu sunt şi mamă şi tată pentru frăţiorul meu (…) La şcoală când sunt şedinţe şi văd părinţii celorlalţi copii că îi ceartă că nu învaţă, mi-aş dori să fiu şi eu certată de părinţii mei. Îmi lipsesc pedepsele şi certurile, poate că aş vrea să mă felicite când iau o notă bună şi să mă pupe. Îi iubesc mult şi aş da orice să îi am aproape de mine”(Daria, elevă clasa a VII-a, Fibiş).
 "Vino acasă mama, îmi lipseşti mai mult ca niciodată". „Dragă mami, abia aştept să vii în ţară. Mi-e dor de tine. Nu gândesc pozitiv în ultimul timp. Viaţa e tot mai grea şi nemiloasă. Singura persoană în care am încredere esti tu. Vino acasă mama, îmi lipseşti mai mult ca niciodată. Nu e nevoie să îmi aduci ceva, vreu doar să te văd, să-ţi zic ce am pe suflet şi să-ţi spus ce trăsnăi am mai făcut. Te iubesc, mama. Cu drag, a ta fiică, Ana”.
 „Dragă Mamă, eu te iubesc şi te rog să nu mă uiţi, chiar dacă eşti departe de mine (…). Eu merg la şcoală şi îmi amintesc cum ar fi să am o mamă ca şi alţi copii. Greu este când copilul de părinţi este departe”. Mariana
 „Dragă tată, au trecut aproape patru ani de când nu ne-am mai văzut. Dar am o poză cu dumneavoastră şi mă uit la ea şi încep să plâng. Am crescut foarte mult de când ai plecat. Dar când o să ne vedem o să ne bucurăm foarte mult. (…) Cu învăţătura merg greu, dar încep să învăţ puţin mai bine, ca să trec în clasa a IV-a”. Oriana
 „Dragii mei părinţi, să ştiţi că eu sunt foarte cuminte, dacă nu mă credeţi puteţi să o întrebaţi pe bunica. Eu vă iubesc foarte mult. Bunica vrea să veniţi acasă cât mai repede pentru că ea nu mai face faţă cu noi trei, cu mine, cu Amira şi cu Danut, să ştiţi că şi ei vă iubesc foarte mult. Cu drag, fiul vostru iubit, Alin.”
„Cel mai greu îmi este seara când nici eu, nici fratele meu nu putem adormi fără voi. Câteodată iau cartea cu poveşti şi mai citesc ceva, dar nu pot că încep să plâng şi atunci se porneşte şi fratele meu, aşa că mă abţin. Îţi mulţumesc pentru pachet. Să ştii că în grădină am făcut un strat pentru tine şi unul pentru tata. Vă aşteptăm cu mult dor şi nerăbdare, Carmen”. (Livezile).

                
    ALIANŢA FAMILIILOR DIN ROMÂNIA
Str. Cetatea Ciceiului nr. 23, sector 6, Bucuresti
Tel. 0745.783.125 Fax 0318.153.082
www.alianta-familiilor.ro



Semnificaţii istorice pentru 30 august 2012


1848 - S-a născut diplomatul şi publicistul Gheorghe Bengescu, membru al Academiei Române (m. 23 august 1921).
1848 - A avut loc măcelul din satul Luna (Turda), unde mulţimea se adunase pentru a protesta împotriva "uniunii" Transilvaniei cu Ungaria
1891 - A încetat din viaţă Emanoil Bacaloglu, fizician, chimist şi matematician, vicepreşedinte al Academiei Române
 1910 - S-a născut Augustin Z.N.Pop, istoric şi cercetător literar, autor a peste 20 de volume de istorie literară, din care cea mai mare parte dedicată operei lui Mihai Eminescu (m. 1 aprilie 1988)
1916 - A căzut pe frontul de la Predeal, Mihail Săulescu, gazetar, poet, prozator, dramaturg (n. 23 februarie 1888)
1940 - S-au semnat, la Viena, documentele "arbitrajului" germano-italian (Dictatul de la Viena), prin care partea de nord a Transilvaniei (43.492 kmp şi 2.667.000 de locuitori, în majoritate români) era luată României şi predată Ungariei horthyste.
1954 - A încetat din viaţă Alexandru Lapedatu, istoric şi om politic, membru şi preşedinte al Academiei Române; a fondat Institutul de Istorie Naţională din Cluj (1920), la conducerea căruia s-a aflat timp de 13 ani (n. 14 septembrie 1876).
1959 - S-a născut Ralu Filip, preşedinte al Consiliului Naţional al Audiovizualului (m. 22 mai 2007)
1964 - A încetat din viaţă Scarlat Lambrino, istoric al Antichităţii, epigrafist, membru al Academiei Române (n. 16 august 1891)
1994 - A încetat din viaţă regizorul de film Lindsay Anderson: “In celebration”, “The Contractor”, “Britannia Hospital” (n. 17 aprilie 1923).
2003 - A încetat din viaţă Charles Bronson (foto), actor american cunoscut pentru roluri din filme de acţiune: “Cei şapte magnifici”, “Justiţiarul”. (n. 1921)
2006 - A încetat din viaţă actorul american Glenn Ford: "Gilda", "The Big Heat" şi "Midway". A format pe ecrane un cuplu fascinant împreună cu Rita Hayworth, cu care a filmat şase producţii (n. 1916).
 2010 - A încetat din viaţă cineastul francez Alain Corneau, regizorul filmelor "Fort Saganne" (1984) şi "Nocturne indien" (1989) (n. 7 august 1943)
  2010 - A încetat din viaţă cântăreţul şi compozitorul american Bob Lenox, care a colaborat cu artişti precum Tina Turner, Jimi Hendrix şi Joe Cocker. Stilul lui a fost unul unic, combinând pop, blues, rock, folk, jazz şi muzică de film (n. 1944)

miercuri, 29 august 2012

ÎN LOC DE EDITORIAL!


  CFR Cluj Napoca s-a calificat în grupele Ligii Campionilor!

Tocmai mă pregăteam sufleteşte pentru partida clujenilor cu elveţienii de la Basel când aud sunând telefonul mobil. Mă ridic din pat, răspund, şi surpriză, la telefon era... imnul echipei de fotbal clujene! Bucuria dar şi regretul că nu sunt pe stadion alături de băieţii lui Ioan Andone mi-a făcut-o colegul din presa sportivă Mircea Pauşeniuc, prezent la meci. Iată un om care se respectă îmi zic în sinea mea. Aşadar, Mircea m-a montat şi mai mult pentru returul echipei CFR 1907 Cluj NAPOCA (mă enervează cei care scriu doar Cluj, deoarece din câte ştiu eu denumirea de Cluj Napoca a fost atribuit municipiului la 16 octombrie 1974 şi din considerente istorice şi nu a fost abrogată!) cu FC Basel. Butonez când pe Digi 1, când pe Sport.ro, când pe Transilvania Live ca să intru cât mai bine în atmosfera meciului şi să adun cât mai multe informaţii, să pot citi „partitura” pregătită de „nea Ando” cât şi cea a antrenorului elveţian Vogel. Se apropie ora începerii partidei şi aflu că meciul este condus de un arbitru italian. Din această perspectivă întrevăd o partida antrenantă, fără simulări şi timpi morţi deoarece arbitrilor italieni le place fotbalul jucat bărbăteşte, ca în „il calcio” şi nu întrerup pentru fiecare fault de joc sau simulare. Aflăm formaţiile şi constat că FC Basel nu este o echipă uşoară numai dacă mă gândesc la cei doi Frei, la căpitanul lor Streller, (cel care a înscris în tur pentru „ceasornicari”) la tehnicul Diaz cât şi puternicul Cabral. Începe partida şi parcă posesia le aparţine oaspeţilor. Mă uit la ceas şi observ că au trecut deja 15 minute din meci, un meci echilibrat, jucat în viteză dar şi ceferiştii au de partea lor un public minunat care a umplut stadionul propriu. Minutul 20, clujenii recuperează în propria jumătate de teren, pasează pe stânga, urmează o centrare excelentă şi Pantelis Kapetanos înscrie din 7 metri, cu capul, un gol imparabil şi totodată liniştitor pentru atunci când se va trage linie! Crainicul stadionului anunţă: „A marcat Pantelis...” iar 17000 de piepturi strigă „Kapetanos”! Crainicul insistă încă de două ori şi publicul strigă şi mai tare Kapetanos! E momentul de glorie a grecului lăsat cu atâta uşurinţă de Meme Stoica să plece de la Steluţa lui Gigi Becali. Arpad Paskany şi Iuliu Mureşan, versaţi, cu ochiul format pentru fotbalişti de rasă atâta au aşteptat... Se dau lupte grele pe teren, se apropie sfârşitul primei reprize când portarul nostru, portughezul Felgueiras face fault inutil în careu. Ia mingea foarte sigur pe el internaţionalul Alexander Frei. O aşează la punctul cu var, aşteaptă fluierul arbitrului, se apropie de minge, şutează cu sete dar mingea trece peste tranversală! Dumnezeu este de partea noastră astăzi. La elveţieni le-a dat ştiinţa de a înfiinţa bănci şi face ceasuri. Apropo de ceasuri, a fost „cheia” partidei după părerea mea. Dacă Frei marca, elveţienii intrau în joc şi le mai trebuiau un gol în repriza a doua pentru a duce partida în prelungiri sau Doamne fereşte la loviturile de la 11 metri, unde totul este posibil. Suflăm uşuraţi, noi românii, ce-o fi în sufletul elveţienilor numai ei ştiu. Ei nu pun atâta suflet la fotbal ca noi, ei duc o viaţă liniştită, le plac excursiile după ce ies la pensie şi... oricum trăiesc mai bine şi mai mult ca noi. Dar asta este o altă poveste. Pauza aparţine în totalitate telecomenzii televizorului meu. Politică peste tot. Se discută pe un alt canal despre „nunta anului”. Casă de piatră Elena Băsescu. Să ai mai mult noroc în dragoste decât sora ta Ioana. Pe Digi 2 observăm echipele de start pentru returul din Supercupa Spaniei dintre Real şi Barcelona, cu alte cuvinte dintre Cristiano Ronaldi şi Messi. Ce meci va fi pe Santiago Bernabeu! Va veni oare şi rândul portughezului?! Caut din nou telecomanda televizorului şi „teleportez” la meciul care mă interesează cel mai mult. Atât pentru echipa fanion a Transilvaniei cât şi pentru simpatiile mele de acolo: Ioan Andone, Cadu, Sougou, Panin şi Gabi Mureşan. Plus că fotbalului românesc îi trebuie cât mai multe puncte. Deci trebuie să ne calificăm cu orice preţ. Deşi nu o spun oficialii clujeni decât cu jumătate de gură, ceea ce este bine pentru jucători că nu se pune presiune, în joc sunt şi vreo 20 milioane de euro pe care clujenii îi vor primi dacă acced în grupe. Mingea este la centru. Arbitrul fluieră. A început repriza a doua. Avem mari şi îndreptăţite speranţe dar în acelaşi timp nu uităm meciul de la Rapid. Din nou posesia este de partea elveţienilor de la Basel dar ştiinţa jocului este de partea noastră. Ioan Andone a pregătit meciul impecabil. Îmi aminteşte de marele Kasparov, numai că piesele de şah ale fostului fotbalist pornit din Hunedoara, ajuns la Dinamo şi la Campionatul Mondial din 1990 din Italia, azi un antrenor care-i calcă pe urmele mentorului său în ale antrenoratului Mircea Lucescu, sunt cei 11 jucători îmbrăcaţi în vişiniu şi aruncaţi în luptă. Patronul Paskany le-a cerut să fie gladiatori la acest meci. E dreptul lui deoarece de 10 ani el bagă cei mai mulţi bani în acest club pornit din Divizia „C”. Băieţii luptă până la epuizare. Tricoul lui Sougou este ud de parcă acuma l-ai scos din maşina de spălat. Nu mă mir deloc. Deşi firav a pus osul la fiecare minge, la fiecare contact şi a alergat cât alţii în 3 meciuri din Liga lui Mitică. Cred că Andone ştie să-şi apropie jucătorii, îi înţelege, le dă sarcini după profilul şi calităţile fiecăruia, pe unii jucători îi reinventează  cum ar fi Ionuţ Rada şi de aceea la înfrângeri îşi asumă întreaga responsabilitate iar la victorii îi lasă pe ei în faţă. Elveţienii nu cedează şi încearcă să înscrie măcar un gol. Golul de onoare. Nu reuşesc. Se apropie minutul 92 şi ceva. Arbitrul italian Gianluca Rocchi se uită din 30 de secunde în 30 de secunde la ceas apoi se hotărăşte, fluieră lung! Victorie! CFR Cluj Napoca se califică după două tururi preliminare (cu 4 victorii!) în care au trecut de campioanele Cehiei şi Elveţiei în grupele Ligii Campionilor! Performanţă majoră care are darul să închidă gura cârcotaşilor ce au spus că CFR nu are faţă de Champions League! Greşit domnilor invidioşi! Urmează interviurile la TV. Îmi pare rău că trebuie să o spun dar confraţii mei pun nişte întrebări atât de banale sau stupide încât nici fotbaliştii inteligenţi nu ştiu ce să răspundă. Reporterul de la Digi 1 insistă pe accidentarea din minutul 49 a lui Bakary Sare şi tot întreabă pe cine prinde la microfon dacă „CFR este o echipă ghinionistă”! Cum să fie o echipă ghinionistă când te califici, vin şi spun eu făcând pe naivul?! Dar trebuie spus apăsat că victoriile mari se aduc cu mari sacrificii.  Aşa e de când lumea pe pământ. Din fericire nu mai trebuie să procedăm ca în antichitate referitor la ofrande şi jertfe. Numai că accidentările fac parte din acest joc minunat numit „sportul-rege”. Aici, în fotbal, sunt şi banii mulţi pe care nici măcar un campion olimpic  de la o disciplină ca halterele, tir sau judo nu o să-i vadă vreodată. Şi câte ore de muncă, sudoare adună pâna a se bucura câteva clipe pe podium şi apoi recompensat în bătaie de joc şi uitat. Şi noi, România, nu suntem încă acolo sus ca performanţe cu fotbalul! Revin la meci şi la eroii acestuia. Am spus-o şi o s-o spun de câte ori este nevoie, nimic nu este fără ştiinţa lui Dumnezeu! Dacă după câştigarea titlului de către ceferişti cu Andone pe bancă, acesta a fost schimbat, iată că Roata vieţii s-a întors pentru „Falcă” şi acesta va debuta ca antrenor în cea mai prestigioasă competiţie europeană a cluburilor. Andone îţi ţinem pumnii strânşi şi suntem alături de tine indiferent de rezultatele din grupe. Că eşti un antrenor mare ai demonstrat-o şi astă-seară. Mie îmi este de ajuns. Pentru statistică, iată caseta tehnică:
CFR Cluj Napoca: Felgueiras - Ivo Pinto, Cadu, Rada, Camora - Sare (Godemeche '51), Mureşan - Sougou, Bastos, Diogo Valente (Nicoară '73) - Kapetanos (Rui Pedro '82). Antrenor: Ioan Andone.
FC Basel: Sommer - Steinhofer, Sauro, Dragovici, Park Joo Ho (Schar '84) - F. Frei, Diaz (Andrist '69), Cabral, D. Degen (Zoua '46) - A. Frei, Streller. Antrenor: Heiko Vogel.
Cartonaşe galbene: Felgueiras '42, Diogo Valente '45, Nicoară '90+2 / Diaz '36, Cabral '75, Andrist '79, Steinhofer '90.
Arbitri: Gianluca Rocchi (centru) - Elenito Di Liberatore şi Lorenzo Manganelli (asistenţi) - Riccardo Di Fiore (rezervă) - Mauro Bergonzi şi Andrea De Marco (asistenţi suplimentari), toţi din Italia.
  P.S. CFR Cluj Napoca va evolua pentru a treia oară în grupele Ligii Campionilor, dar este pentru prima oară când se califică din play-off. Anul trecut, România a fost reprezentată de Oţelul Galaţi în grupele principalei competiţii de cluburi din Europa, formaţia lui Dorinel Munteanu nereuşind să obţină niciun punct. Cel mai mare punctaj obţinut de vreo formaţie românească o deţine desfiinţata Unirea Urziceni a lui Dan Petrescu cu 8 puncte.
 Tragerea la sorţi a grupelor Ligii Campionilor va avea loc azi, la ora 19.00, la Monaco unde este prezent din partea CFR-ului preşedintele clubului, dr. Iuliu Mureşan, băimărean de-al nostru.

                                                                             Gelu DRAGOŞ


Poesis - Mădălina Zete


Balada florii ce-i lipsea norocul                  

 Cu soarele apus de ceva vreme
Copacii râd inmiresmaţi si-o floare
Deschide-ncet petalele apoi geme
Si-n propria-i splendoare moare.
Deasupra negru liliac se avântă
Chiar dacă iarba luminează locul
Şi greierii încă-i mai cântă
Balada florii ce-i lipsea norocul…

Se-aude peste munţi şi dealuri
Izvorul trist ce curge cu durere
Căci parcă-ncearcă-a face valuri,
Dar de se-nalţă unul,altul piere.

O clipa de tăcere şi-ntuneric
Este destul ca stele să răsară,
Să prindă viaţă basmul feeric,
Cu greierii ce-i cântă la chitară!


Magia visului

  Leg sfera ce conţine magia timpului
            Cu o sfoară!
…caut să desfac clepsidra ce a obosit…
          Oare, am reuşit?
Vântul mă ajută să împrăştiu nisipul…

Nu mai sunt ani, ore, clipe…
  Doar un infinit în care pătrunde
         Cântecul soarelui
  Mai profund ca niciodată…

În altă lume flori sidefate
Fluturi trec în valuri formând o mare tăcere
   Şi lasă în urmă sclipiri de argint   

                        
   Margaret

  Faţa-i blândă, păr bălai
Ochii-i verzi precum un scai
Suflet trist, ganduri senine
Toate ascunse in privire…

E prinţesă şi nu ştie
Numai mândra ciocarlie
Ce ii cânta în fereastră
La căsuţa ei albastră.

Cântecul încet pătrunde
Iară ea parcă-l ascunde
La urechea ei gingaşă
O! copila prea-fumoasa.!

Se aşează-ncet pe scaun
Margaret cu păr de aur
Cu privirea prea senină
Şi deasupra-i luna plină!

Într-o linişte deplină
Pe obrazu-i cald şi roşu
Se prelinge cristalină
Lacrima-i şi-şi spune oful!!!

M-am născut în zi senină
Florile deja-nfloriră
Printre rouă, printre raze
Cu atatea mii devise.

Sunt o fată simplă-n lume
Martori mi-s luna şi cerul
Florile mi-au dat un nume
Şi blândeţe mi-a dat mielul.

Anii au trecut de-a-rândul
Am crescut…acum sunt mare
Mai călătoresc cu gândul
Să văd tot ce este-n zare.

Fericirea n-am găsit-o
Sufletul mi-e trist si-acuma…
Vorba bună am întâlnit-o,
M-a incurajat natura!

Liviu Marian Pop: Suntem singurul stat din UE care angajează persoane necalificate în sistemul educaţional


România este în momentul de faţă singurul stat din Uniunea Europeană care angajează persoane necalificate în sistemul educaţional, acest sector de activitate fiind de altfel unicul din ţara noastră unde sunt acceptaţi salariaţi necalificaţi, a declarat luni Liviu Marian Pop, ministrul delegat pentru Dialog Social, potrivit Agerpres.
"Domeniul educaţional se confruntă cu trei probleme majore, respectiv investiţii necontrolate, resursă umană insuficientă şi formare profesională precară. Potrivit unor estimări realizate la nivelul Ministerului Educaţiei, în unele cazuri este nevoie şi de şapte ani pentru finalizarea investiţiilor demarate, deoarece resursele alocate anual sunt insuficiente. Spre deosebire de Educaţie, unde s-au construit câteva şcoli şi grădiniţe, în Sănătate investiţiile lipsesc cu desăvârşire. În ultimii 20 de ani, în România nu s-a construit niciun spital", a afirmat Liviu Marian Pop.
În ceea ce priveşte nivelul de salarizare şi mai ales salarizarea din sistemul bugetar, ministrul pentru Dialog Social a precizat că aceste aspecte sunt stabilite în acordul încheiat cu Fondul Monetar Internaţional (FMI), statul român având obligaţia de a se încadra în anvelopa salarială deja fixată.
Ministrul a făcut aceste declaraţii cu ocazia conferinţei de lansare a studiului "Productivitatea muncii în sectorul public", realizat de o echipă de experţi români şi italieni şi axat pe analizarea rezultatelor politicilor naţionale şi ale reformelor aplicate până acum în administraţia publică.Preluare Capital.ro

                    

Şiinţa Explorări a câştigat turneul de la Cluj Napoca


Ştiinta Explorari a ocupat primul loc, la finalul turneului de volei masculin organizat la Cluj Napoca.
 Dupa ce ieri au invins cu 3-0 SCMU Craiova si Phoenix Simleu Silvaniei, azi baimarenii au castigat in fata gazdelor de la Universitatea cu 3-1 (22, 16, -22, 15).
 Stiinta Explorari: Raileanu, Negrean, Mititelu, Hoboth, Cuciureanu, Neamt, Tofan (libero). Au mai jucat: Balog (libero), Tutea si Nagy. Antrenori: Marius Botea si Sorin Pop II.
Celelalte rezultate:
Universitatea Cluj Napoca - Phoenix Simleu Silvaniei 2-3
SCMU Craiova - Universitatea Cluj Napoca 3-1
SCMU Craiova - Phoenix Simleu Silvaniei 3-1
 Clasament: 1. Stiinta Explorari 9p, 2. SCMU Craiova 6p, 3. Phoenix Simleu Silvaniei 2p, 4. Universitatea Cluj Napoca 1p

                                                                                        Cristian Someşan

SUNT UN PĂCĂTOS, PĂRINTE !!!


   La părintele Vintilă
  Vine-Arvinte, cam sfios
  Şi se roagă: - Fie-ţi milă
  De un suflet păcătos!
  Chiar în săptămâna mare
  Când tot omul e smerit
  Şi posteşte cu-ndurare,
  Uite, am păcătuit!
  - Ai furat? Întreabă popa
  - Nu prea sfinte! Fără vrere
  M-am dat răului şi hopa
  În grădină c'o muiere!

  - Vai de mine, vai de mine...
  Greu păcat ai săvârşit...
  Însă dacă-mi spui cu cine,
  Poate vei fi mântuit.
  - Nu pot, a răspuns Arvinte
  Să-mi fac chinul şi mai greu
  Nu pot s-o divulg Părinte
  Că mă bate Dumnezeu!
  ... Era'naltă şi frumoasă,
  Părul blond şi ochi de jar,
  Gură dulce, voluptoasă,
  Dinţii de mărgăritar...

  - Nu cumva ai fost cu Tantzi
  Din Smârdan, de peste drum?
  - Nu pot s-o divulg că Domnul
  Mă trăzneşte chiar acum!
  ... Şi-avea flori la cingătoare,
  Trup de crin îmbobocit,
  Mijlocel de fată mare,
  Numai bună de iubit...

  - Poate-ai fost cu Mitza Creatza
  Cea uşoară că un fulg?
 - Cere-mi tot, ba chiar şi viaţa,
  Însă nu pot s-o divulg!
 ... Durdulie, 'mbujorată,
  Numai cântec, numai joc,
  Când te-a strâns în braţe-odată,
  Ai simţit în vine foc!

  - Măi Arvinte-ai fost cu Leana
  Care şade pe Neptun?
  - Oh! Degeaba-mi zgândări rana,
  Fiindcă tot nu pot să spun!
  O comoară tăinuită,
  Fruct în dragoste scăldat,
  Toată plină de ispită,
  Toată plină de păcat!

  - Bine, du-te, meditează,
  Şi vii mâine mai dispus,
  Domnul să te aibe-n pază!
  - Sărut dreapta! Şi s-a dus.
  Ajungând în colţ, ca vintu'
  S-a-ntâlnit cu Calistrat
  Care ntreaba: - Ei, Prea Sfântul
  De păcat te-a dezlegat?

  - Încă nu! Răspunse Arvinte
  Foarte vesel şi vioi,
  Dar aflai de la Părinte
  Încă trei adrese noi!

                               de Ion Minulescu

marți, 28 august 2012

Creştinii comemorează astăzi "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul"


În trecut, oamenii care făceau păcate grele, furau, ucideau, tâlhăreau, ca să fie iertaţi, ţineau un post foarte aspru, netrecut în calendarul ortodox, numit de la Cruce pan’ la Cruce, adică de pe 29 august până pe 14 septembrie, când se sărbătoreşte Înălţarea Sfintei Cruci.
Traditia spune că, în ziua de 29 august, creştinii trebuie să ţină post negru sau aspru în care sunt permişi doar struguri şi apă. Nu se bea vin roşu, deoarece în credinţă acesta reprezintă sângele Botezătorului.
Nu se manâncă fructe sau legume roşii şi nici varză pentru că pe varză ar fi fost tăiat capul profetului. De asemenea, nu se mănâncă fructe rotunde, nuci, mere, pepene care au forma capului.
În această zi, nu se taie nimic cu cuţitul, totul se rupe cu mâna şi nu se mănâncă fructe şi legume în cruce, pepene şi usturoi. Se mai spune că din această zi începe şi frigul toamnei aşa cum fiecare om este cuprins de friguri, de fapt, frisoane, când află felul în care a fost să moară Sfântul Ioan Botezătorul.
Deşi ziua de pomenire a Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul a fost rânduită de Biserică zi de post şi de doliu, unele lăcaşuri de rugăciune, biserici de mir sau de mănăstire îşi serbează în mod deosebit mâine hramul. Credincioşii au posibilitatea să se închine la părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul aflate la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" - Victoria din Bucureşti şi la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" - Lipniţa, din judeţul Constanţa, scrie ziarul Lumina.
În fiecare an, în Arhiepiscopia Tomisului, la 29 august, de pomenirea Tăierii Capului Sfântului Ioan Botezătorul, este o zi de sărbătoare şi de pelerinaj la Mănăstirea "Sfântul Ioan Botezătorul" - Lipniţa (foto) care adăposteşte o părticică din moaştele Sfântului Prooroc şi Înaintemergător al Domnului. Cu ocazia hramului acestui aşezământ monahal, Înalt Preasfinţitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, va săvârşi mâine Sfânta Liturghie, înconjurat de un sobor de slujitori în biserica mare a mănăstirii. Credincioşii care vor participa la sărbătoarea mănăstirii vor avea posibilitatea să se închine la racla cu părticele din moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi la moaştele Sfântului Mucenic Dasie de la Durostorum care vor fi aşezate spre închinare într-un baldachin, alături de o copie a unei icoane a Maicii Domnului făcătoare de minuni din Rusia. Programul sărbătorii la Mănăstirea Lipniţa va începe în seara aceasta, de la ora 19:30, când se va oficia slujba Privegherii mari. După rânduiala mănăstirească, Privegherea va fi continuată de la ora 03:00 cu Sfânta Liturghie în paraclisul mănăstirii, închinat Sfântului Mucenic Dasie. Miercuri, 29 august, de la ora 9:00, Înalt Preasfinţitul Arhiepiscop Teodosie va săvârşi Sfânta Liturghie. Prăznuirea hramului se va încheia cu o agapă frăţească pentru toţi credincioşii prezenţi. Mănăstirea Lipniţa este situată în comuna Lipniţa, din judeţul Constanţa, pe Drumul Naţional 3, între Mănăstirea Peştera Sfântului Apostol Andrei şi Mănăstirea Dervent.
Sărbătoare în Arhiepiscopia Bucureştilor
Credincioşii se pot închina la moaştele Sfântului Ioan Botezătorul şi la Biserica "Sfântul Vasile cel Mare" - Victoria, din Bucureşti. Astăzi se vor oficia slujba Vecerniei şi Acatistul, iar mâine, Sfânta Liturghie. Cunoscută şi ca Biserica Sfintei Cruci, deoarece aici se află şi o părticică din Cinstitul Lemn al Sfintei Cruci, sfântul lăcaş este situat pe Calea Victoriei, peste drum de Muzeul "George Enescu". Şi biserica Parohiei "Sfântul Ioan" - Piaţă, din Protoieria III Capitală, îşi serbează miercuri hramul. Biserica face parte din cele opt biserici translate în vremea comunismului pentru a fi salvate de la demolare. În Protoieria Câmpina, din Arhiepiscopia Bucureştilor, îşi sărbătoresc ocrotitorul credincioşii din Parohia Măgureni 2, judeţul Prahova, înfiinţată în 1990.
Credincioşii de la Parohia Radila, din Protopopiatul Ploieşti, judeţul Prahova, conform tradiţiei locale, îl prăznuiesc pe ocrotitorul lor două zile, miercuri şi joi, prin Sfânta Liturghie şi agape frăţeşti.
Hramuri în alte oraşe
În Arhiepiscopia Iaşilor, sărbătoare mare va fi la Mănăstirea Secu, judeţul Neamţ, aşezământ monahal ce îşi sărbătoreşte hramul. Sărbătoarea Mănăstirii Secu va continua şi joi, când sunt prăznuiţi Sfântul Varlaam, mitropolitul Moldovei, ale cărui moaşte mănăstirea le adăposteşte, şi Sfântul Ierarh Ioan de la Râşca şi Secu, canonizat în anul 2008, pe 5 iunie, alături de alţi sfinţi nemţeni.
În Arhiepiscopia Argeşului şi Muscelului, la Mănăstirea Cotmeana se va prăznui al doilea hram al acestui aşeză-mânt monahal, care a fost reînfiinţat în 1991. Mănăstirea este ctitoria lui Radu I Voievod. Este un monument de sinteză, reprezentativ pentru asimilarea şi dezvoltarea arhitecturii munteneşti din secolul al XIV-lea.
În Arhiepiscopia Râmnicului, hram este la Mănăstirea Cornetu, fost schit de călugări ce se află la aproximativ 50 km nord de Râmnicu Vâlcea, în satul Călineşti, judeţul Vâlcea. Schitul a fost ctitorit de vornicul Mareş Băjescu şi soţia sa, Maria, în anul 1666.
În sărbătoare se află şi Biserica "Tăierea Capului Sfântului Ioan Botezătorul" din Reuseni, sat situat la o distanţă de aproximativ 15 km sud-est de municipiul Suceava. Această biserică este considerată a fi una din ultimele ctitorii ale lui Ştefan cel Mare, fiind construită în perioada 1503-1504. Ansamblul bisericesc din Reuseni a fost inclus pe lista monumentelor istorice din judeţul Suceava din anul 2004.
De asemenea, sărbătoare este şi în municipiul Vaslui, unde credincioşii sărbătoresc hramul altei biserici ctitorite în anul 1490 de Sfântul Voievod Ştefan cel Mare. La început, această biserică a fost folosită ca paraclis al curţii domneşti, construit în memoria victoriei asupra turcilor la Podul Înalt.Preluare crestinortodox.ro.

                                                                                    Cristian LAURENŢIU




Sfaturi medicale - Cele mai sănătoase alimente pentru oase


Uleiul de masline este cunoscut pentru beneficiile sale asupra sanatatii inimii si a vaselor de sange, dar la fel de bine functioneaza si pentru intarirea oaselor, a parului si a unghiilor.
O echipa de cercetatori spanioli a examinat 127 de barbati cu varste cuprinse intre 55 si 80 de ani, care aveau o dieta mediteraneana, observandu-se ca erau considerabil mai feriti de osteoporoza fata de cei care nu includeau uleiul de masline in alimentatie, conform Huffington Post.
In afara de acest aliment, iata ce alimente te mai ajuta sa ai un schelet solid:
Soia
Soia este foarte bogata in proteine, continand si calciu. Un adult are nevoie, in medie, de 1.000 mg de calciu zilnic.
O jumatate de cana de tofu fortifiat cu calciu contine in jur de 25% substanta activa. O cana de boabe de soia are 261 de miligrame de calciu, plus 108 mg de magneziu.
Peşte gras
Laptele, branza, iaurtul si tofu nu fac mare lucru fara o doza de vitamina D, care ajuta la absorbtia calciului. Majoritatea adultilor au nevoie de 600 UI de vitamina D zilnic, potrivit Institutului National de Sanatate. Cercetatorii spun ca femeile care isi iau 500 UI pe zi sunt cu 40% mai ferite de fracturi de sold decat restul.
O portie de 100 de grame de peste gras, precum somonul, iti ofera 450 UI de Vitamina D. O cutie de sardine are 178 UI si 100 de grame de ton in conserva are 70 UI de Vitamina D.
Cereale fortifiate
Multe produse destinate micului dejun vin fortifiate cu vitamina D. Pentru beneficii maxime, ia o asemenea marca de cereale, astfel incat sa incepi ziua cu macar 10% din necesar.
Migdalele
Nucile si migdalele, la fel ca uleiul de masline, sunt bogate in grasimi esentiale si constituie o parte importanta dnin dieta mediteraneana. O portie de circa 30 de grame de migdale iti ofera 80 mg de calciu, dar si aproape 80 mg de mageziu, un alt element cheie pentru oase puternice.
Legume cu frunze verzi
Vitamina K, continuta de acestea, ajuta foarte mult la formarea unor oase sanatoase, potrivit oamenilor de stiinta de la Universitatea Tufts. Consuma napi, spanac, varza si ale asemenea legume.
Adultii ar trebui sa consume intre 90 si 120 mcg de vitamina K pe zi. Un nap crud contine 547 mcg si o cana de spanac 145.
Cartofii
O dieta bogata in potasiu ajuta, de asemenea, la o mai buna absorbtie a calciului in organism. Un adult are nevoie de aproximativ 4.700 mg de potasiu zilnic. Un cartof rosu mediu, cu coaja, are 542 mg de potasiu, iar unul alb 751 mg.
Bananele
Bananele sunt cunoscute ca fiind o adevarata "mina" de potasiu, asa ca iti ajuta inclusiv sistemului osos. Un singur fruct are 422 mg de potasiu.
Suc de portocale
Cauta in comert suc de portocale fortifiat cu vitamina D, care te poate ajuta sa ai un mic-dejun gustos si sanatos. Chiar si daca nu gasesti un asemenea sortiment, banalul suc de portocale obtinut acasa, prin stoarcerea fructelor, iti va ajuta corpul sa absoarba mai bine calciul.Preluare Ziare.Com

Fotografia zilei - A trecut încă o vară...


Aforismul zilei

Iubirea între doi oameni…este întâlnirea între două singurătăţi care se ocrotesc şi îţi ţin companie. (Rainer Maria Rilke)

Concurs coral internaţional "Liviu Borlan" Baia Mare


Campionatul Naţional de Paraşutism şi Cupa României


În perioada 1-9 septembrie 2012 – va avea loc Campionatul Naţional şi Cupa României la paraşutism, organizate în premieră în Baia Mare.

În perioada 1 -9 septembrie 2012, municipiul Baia Mare găzduieşte pentru prima dată competiţiile „Campionatul Naţional –Precizia Aterizării – Faza Finală” şi Cupa României la paraşutism, pe echipe - Baia Mare 2012.
Competiţiile sunt organizate de Aeroclubul României, în colaborare cu Federaţia Aeronautică Română, cu sprijinul Consiliului Local şi al Municipiului Baia Mare.
Evenimentul este organizat în premieră în Baia Mare, considerată în unanimitate o zonă deosebit de frumoasă, cu potenţial, dar şi cu oameni pasionaţi care doresc să sprijine şi să dezvolte
aviaţia sportivă. Unul dintre susţinătorii acestui eveniment este Cătălin Cherecheş, primarul municipiului Baia Mare, care înţelege nevoia şi sprijină organizarea unor asemenea competiţii sportive de anvergură.
Competiţiile se vor desfăşura în cadrul Aeroclubului Teritorial Baia Mare, subunitate a Aeroclubului României, cu participarea a 4 piloţi şi 3 mecanici naviganţi, 20 de arbitrii şi 100 de sportivi paraşutişti din toată ţara.
Scopul acestor competiţii este multiplu, de la ridicarea nivelului de pregătire al sportivilor paraşutişti, selectarea şi premierea celor mai bine pregătiţi şi talentaţi sportivi şi până la selectarea în Loturile Naţionale de Paraşutism, în baza clasamentelor de concurs.
Deschiderea oficială a concursului va avea loc în data de 1 septembrie 2012, la ora 16.00, pe Câmpul Tineretului din Baia Mare, unde va fi executat un salt demonstrativ cu mai mulţi paraşutişti. Festivitatea de premiere şi închiderea oficială a competiţiilor vor avea loc în aceeaşi locaţie, pe data de 8 septembrie 2012, la ora 16.00.
Toţi pasionaţii de aviaţie, dar şi cetăţenii interesaţi de spectacolul vizual pe care îl implică asemenea evenimente inedite, sunt aşteptaţi cu mare drag, intrarea fiind gratuită.
Pentru Campionatul Naţional vor fi efectuate patru clasamente, pe categorii de vârstă, este vorba de juniori, între 16 şi 24 de ani şi de seniori, de la 25 de ani – nelimitat, atât femei cât şi bărbaţi. Pentru Cupa României vor fi efectuate clasamente pe echipe de 5 paraşutişti, din care cel puţin o persoană de sex feminin.
Salturile la competiţiile de mai sus vor fi executate din două aeronave, AN -2 cu 12 locuri pentru paraşutiştim, respectiv GA-8 cu şapte locuri. Salturile se vor executa de la întălţimea de 1.000 – 1.200 de metri, cădere liberă de la trei până la 10 secunde, scopul fiecărui paraşutist fiind să aterizeze cu piciorul în centrul unui disc electronic, centrul având un diametru de doi centimetri. Cu cât va ateriza mai aproape de acest punct, fiecare sportiv acumulează puncte în clasament.
Toţi concurenţii trebuie să execute opt manşe obligatorii:
• o manşă semifinală cu 50% din concurenţi, minim 5 sportivi
• o manşă finală cu 50% din semifinalişti, minim 5 sportivi
• aterizarea pe salteaua de burete 5 m 5 m
• arbitrajul electronic, pe disc de 16 cm, diametrul punctului fix de 2 cm
• minim de manşe obligatorii pentru terminarea probei în caz de timp nefavorabil:4
• rezultatele individuale obţinute la manşele efectuate în cadrul Campionatului
Naţional de Paraşutism – Precizia Aterizării, ediţia 2012, se vor lua în calcul pentru
clasamentul competiţiei „Cupa României.”
Probele de concurs şi desfăşurarea acestora vor fi executate conform Regulamentului
de Concurs Ed. 2006 şi Cap.2.3. din Codul Sportiv al Federaţiei Aeronautice Internaţionale –
Secţiunea a V-a.
Programul de zbor/salt al competiţiilor va fi între orele 8.00 – 20.00.

George Rotaru,
director general Aeroclubul României

A doua victorie: Ştiinta Explorări - Phoenix Şimleu Silvaniei 3-0


Dupa ce a invins in acesta dimineata SCMU Craiova cu 3-0 in turneul de la Cluj Napoca, Stiinta Explorari a castigat si in fata formatiei Phoenix Simleu Silvaniei cu acelasi scor 3-0 (20, 22, 19).
 Stiinta Explorari: Raileanu, Negrean, Tutea, Hoboth, Pastean, Cuciureanu, Tofan (libero). Au mai jucat: Balog (libero) si Neamt. Antrenori: Marius Botea si Sorin Pop
 Phoenix Simleu Silvaniei: Harlisca, Pop, Teusan, Filip, Bokor, Rus, Ciobanu (libero). Au mai jucat: Toth si Silaghi. Antrenor: Mircea Abraham
Maine de la ora 12, in ultimul meci al turneului, Stiinta Explorari va intalni Universitatea Cluj Napoca.
Azi, intr-o alta partida a competitiei, Phoenix Simleu Silvaniei a invins Universitatea Cluj Napoca cu 3-2.

                                                                    Cristi SOMEŞAN