Scriitorul, traducătorul şi publicistul Romulus Vulpescu a
încetat din viaţă marţi după amiază, la vârsta de 79 de ani, au declarat pentru
MEDIAFAX apropiaţi ai familiei acestuia.
Familia scriitorului
nu doreşte să facă publice detalii despre motivele decesului lui Romulus
Vulpescu şi nici despre înmormântarea acestuia.
Pe 12 august, scriitorul şi soţia sa, prozatoarea Ileana
Vulpescu - autoarea volumului "Arta conversaţiei" -, îşi pierduseră
unicul copil, o fiică pe nume Ioana.
Romulus Vulpescu (foto)
s-a născut pe 5 aprilie 1933, la Oradea, şi a fost poet, scriitor, traducător,
editor şi publicist.
A urmat, la Bucureşti, şcoala primară, liceele "Sf.
Andrei" (1939 - 1948) şi "Gh. Şincai" (1948 - 1951), unde a
frecventat clasele X-XI la seral, în paralel cu o şcoală profesională (1950 -
1951), devenind şi strungar calificat.
S-a înscris apoi la Facultatea de Filologie, secţia Limba şi
literatura română, a Universităţii din Bucureşti, pe care a absolvit-o în 1955.
După absolvire, a lucrat ca redactor la Editura de Stat
pentru Literatură şi Artă (1955 - 1960) şi la Editura pentru Literatură
Universală (1961 - 1964) şi la revista Luceafărul (1964 - 1965). A fost,
totodată, secretar literar şi director adjunct la Teatrul "Barbu
Delavrancea" (1967 - 1969), dar şi muzeolog la Muzeul Literaturii Române.
Între anii 1973 şi 1989 a fost secretar la Uniunea Scriitorilor din România,
iar între anii 1990 şi 1991 a fost director al Teatrului Mic din Capitală.
A fost senator în legislatura 1990 - 1992 şi membru în
Consiliul Naţional al Audiovizualului între anii 1994 şi 1998.
Opera sa cuprinde numeroase volume de poezii, proză -
"Proză - Exerciţii de stil" (1967), "Procesul
Caragiale-Caion" (1973), "Hîncu - ba!" (2002) -, dar şi traduceri
din opere clasice - François Villon ("Opurile magistrului"), François
Rabelais ("Gargantua"), Dante Alighieri ("Vita Nuova")
etc.Preluare Mediafax
Cristian LAURENŢIU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu