După cum omul postadamic este
un amestec de rai şi iad, voinţa, conştiinţa şi credinţa stabilindu-i sensul de
mers în viaţă, tot astfel sunt societăţile şi epocile din istoria lui: Nimic
perfect în toate ceea ce-i omenesc, ci totul perfectibil, iar în vremurile de
mare restrişte, mai mult sau mai puţin suportabil!
Cu atât mai mult când vine
vorba de istoria României, inclusiv de cea postdecembristă, un surprinzător şi
îndrăcit amestec de legiuit şi nelegiuit, de speranţă şi deznădejde, de
pălăvrăgeli şi certuri ca la uşa cortului, de iscusite promisiuni în campaniile
electorale şi nevrednicii ale aleşilor în lungul interval dintre ele, fapt
pentru care nu putem să nu fim de acord cu opinia lui Vlad Georgescu din cartea
Istoria românilor de la origini până în
zilele noastre (Editura Humanitas, 1992): „...Nici o epocă nu a avut doar
părţi rele, chiar şi vremea migraţiilor şi cea fanariotă au adus cu ele şi
lucruri pozitive. Funcţiile organismului social pot fi încetinite, pervertite,
dar niciodată cu desăvârşire blocate, indiferent de regimul politic”.
Iată o necesară gură de
curaj pentru românii de azi, care, în disperarea lor năucă, simt că-şi dau
duhul de-atâta năpăstuire şi cred că România se va stinge împreună cu ei. Nimic
mai fals. Este adevărat că prin vrerea politică a necalificaţilor
postdecembrişti moare o întreagă generaţie umilită, minţită şi tâlhărită de tot
ceea ce constituie bucuria vieţuirii pe aceste meleaguri binecuvântate de
Dumnezeu: drepturi fireşti (la muncă, la zâmbet, la un trai decent, la
egalitate în faţa legilor), adevăr (vezi recenta lege strâmbă privind mişcarea
legionară şi eroii noştri antibolşevici), sentimente sincere (patriotism,
naţionalism) şi deschidere largă spre viitor.
Dar România merge
târâş-grăpiş înainte, cu speranţa tot mai firavă că odată şi odată va ieşi
soarele şi pe strada românilor rămaşi în ţară...
Prin urmare, totul depinde
de unghiul din care priveşti România de azi şi zbaterile ei supranumite
evenimente. Pentru că aleşii, pungaşii, ariviştii, linguşitorii şi lătrătorii,
într-un cuvânt lichelele vor vedea doar partea plină a paharului românesc,
adică vilele lor din ţară şi străinătate, maşinile bengoase, lanţurile de aur
de la grumazurile de tauri, tablourile şi pietrele preţioase ascunse în cavouri
sau sub paturi princiare, conturile burduşite cu bani curat murdari, vacanţele
de vis pentru nişte manelizaţi inapţi să facă diferenţa dintre vise şi visuri,
infecte lipitori care se îngraşă din contractele măsluite cu profund
ticăloşitul stat român, greţoşi sinecurişti (fost securişti) ce tot acuşi-acuşi
îşi rotunjesc lefurile şi-şi votează pensii speciale, neaoşi asasini de destine
umane şi de fiare sălbatice, penibili inculţi şi falşi culţi care contribuie
din plin la ruina moral-spirituală a românilor prin cele scrise sau rostite, pe
când nesfârşitele hoarde de dezmoşteniţi şi cerşetori, dar mai ales milioanele
de români cu scaun la cap şi aduşi la sapă de lemn, asistă oripilaţi şi
neputincioşi la această îndelungată megasarabandă a dezastrului naţional, căci
văd prea bine dezmăţul sfidător şi neruşinarea mârlănească a ciocoilor situaţi
mai presus de lege şi apăraţi de legile făcute de hoţi pentru hoţi, dar mai văd
şi partea goală a paharului românesc, adică pământul ţării vândut pe bani de
nimic străinilor sau lăsat în paragină şi galantarele supermagazinelor pline
ochi de produse aduse de peste mări şi ţări, văd ruinele fostelor cooperative
agricole de producţie, ale celor peste 1200 de întreprindei dezafectate şi
vândute la preţ de fier vechi şi ale gărilor şi fostelor porturi rămase fără obiectul muncii, văd
munţii rămaşi fără faimoşii noştri codri de odinioară, dealurile fără livezi,
minele fără mineri şi satele fără viaţă, dar mai văd şi infernalele noastre
drumuri luate cu asalt de puhoiul maşinilor, spaţiile verzi în mare suferinţă,
puţinătatea amenajărilor urbanistice şi totala absenţă a ideilor de
perspectivă, după cum văd armatele dezorientate de şomeri (cu şi fără
indemnizaţie de şomaj) şi cele de preoţi perfect orientate, carenţele de fond
ale sistemelor sanitar şi educaţional, libertinajul intrat în comportamentul de
zi cu zi, falsa credinţă devenită o regulă şi regula falsurilor ridicată la
rangul de credinţă în reuşita profesională şi socială, alarmanta sporire a
ratei infracţionalităţii juvenile, agresivitatea acelor care n-au nimic de dat,
ci urmăresc cu insistenţă doar cum să ia şi sfiala temătoare a acelora mulţi
care au atâtea de dat, dar care sunt sistematic ignoraţi prin marginalizare.
În concluzie, un jalnic
sfert de veac croit după chipul şi asemănarea cu următoarele principii
directoare: „Noi ne facem că muncim, ei se fac că ne plătesc”, după care se
conduc cetăţenii de rând, respectiv „Ce-i în mână nu-i minciună” şi „După noi,
potopul!”, obligatoriile principii ale clipei de faţă, după care se conduc
haramurile căţărate la putere.
Ei bine, taman într-un
asemenea marasm economic şi social, românii şi-au găsit s-o ţină tot într-o
petrecere (unii beau pentru a uita de necazuri, alţii îndemnaţi de fală şi
buiecie), ba în localurile ce-ţi fac cu ochiul la fiecare pas, ba la diverse
sindrofii în familii şi la locul de muncă, ba la festivalurile organizate şi
patronate de primării, astfel că spusa cu pâinea şi circul este pe meleagurile
româneşti mereu actuală.
La Sighetu Marmaţiei, de
pildă, pe lângă Festivalul de datini şi obiceiuri de iarnă, Festivalul de
poezie, Festivalul filmului şi cel al muzicii folk (ultimele două de dată
recentă), de câţiva ani a fost urnit din loc un aiuritor Festival al berii,
care se potriveşte ca nuca în perete într-un oraş fără fabrică de bere şi unde
se beau pe rupte diverse spirtoase.
La solicitarea
primăriilor, fireşte că afaceriştii din zonă scot din teşcherea bani pentru
aceste evenimente de masă, care împroaşcă bere şi o idee de cultură în mase şi
pe mese, aşa că nu-i de mirare că după aceea se smulg îngrozitor de greu bani
pentru o urgenţă socială (de pildă, o intervenţie chirurgicală complicată şi
costisitoare) sau pentru editarea unei cărţi.
Sighetu Marmaţiei,
George PETROVAI
9 august 2015
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu