A căzut cerul din ochii tăi
A căzut cerul din ochii tăi
Şi s-a fărâmiţat.
A căzut de pe
faţa ta soarele
Şi-a îngheţat.
Încremenit e
vântul cel răcoros
Fără harnicele
tale mâini.
Cautându-te pe
tine,
S-au tăinuit izvoarele-n ţărâni.
Ca un pom doborât
Însuşi graiul
Parcă se aude
cazând.
Doamne, atât de
singur,
Atât de singur
N-am fost nicicând!
Aceştia suntem noi…
Aceştia suntem noi:
Buni cât se
cuvine
În mijlocul
răului.
Rai - niciodată.
Se miră noaptea
Că a clocit sub
ea
Întuneric,
Dar au ieşit
Pui de lumină.
Autobiografică
Mama mea
viaţa-ntreagă
A trăit fără bărbat.
Singurei eram în
casă
Ploi cu grindină când bat.
Mama mea
viaţa-ntreagă,
Stând la masă, ea şi eu,
Se aşază între
mine
Şi Preabunul
Dumnezeu.
Oh, şi crede-aşa într-însul,
Ca-n albastru
văzul ei
Chipul lui de pe
icoană
Se stravede sub
scântei.
Şi eu ţin atât la
mama,
Că nicicând nu îndrăznesc
Dumnezeul din
privire
Să mă vâr să-l
măzgălesc.
Chipul tău, mamă
Chipul tău, mamă,
Ca o mie
De privighetori rănite,
Ochii tăi
În care s-au întâmplat
Toate
Câte se pot
întâmpla
Pe lume!
Lacrima ta:
Diamant ce taie-n
două
Oglinda zilei.
Nedespărţită de
cer
Ca apa de uscat,
Locuieşti o casă
Cu două ferestre:
Una ce dă spre
viaţă,
Alta cu faţa spre
moarte,
La fel de limpezi
amândouă.
O, mamă,
Spre mine
mâinile-ţi întinde:
Spre cel
Care cu dor
te-aşteaptă,
Şi ţie
apropiindu-mă,
Apropie-mă
liniştii ce eşti.
Acum
şi-ntotdeauna.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu