Vineri, 24 iunie, de praznicul creştin al ,,Naşterii Sf. Ioan Botezătorul”, după o veche tradiţie folclorică, comuna Băiţa de sub Codru a fost pentru a 22-a oară gazda unui amplu program artistic, organizat într-un loc pitoresc situat tocmai la poala cea verde a Măgurii Codrului, la capătul uliţei Huta, pe Valea Pietrei.
Cum sărbătoarea se bucură de mare popularitate, la momentul deschiderii oficiale, pe scena de lemn ingenios împodobită în spiritul tradiţiei locale cu şterguri din fitău, blide înflorate, lăzi de zestre şi laviţe, au fost prezenţi înalţi demnitari ai administraţiei publice precum: Zamfir Ciceu, preşedinte al Consiliului Judeţean, iar în jurul primarului de Băiţa, Aurel Dumuţa, de curând reales şi validat pentru un nou mandat, au venit aproape toţi primarii comunelor din zona Codrului: Vasile Boitor de la Asuaj, Gheorghe Mureşan de la Ariniş, Ioan Călăuz de la Băseşti, Dorin Mitre de la Bicaz, Florin Luca de la Sălsig şi Ciprian Rus de la Ardusat. Fireşte, nu a lipsit nici acum prof. dr. Ştefan Mariş, directorul Centrului Judeţean pentru Conservarea şi Promovarea Culturii Tradiţionale Maramureş. Au fost rostite alocuţiuni în care s-au exprimat laude iniţiatorilor manifestării, a doua ca amploare şi vechime după Târgul Cepelor şi Fetelor de la Asuaj.
Începând cu ora 13, pe scena festivalului s-a derulat un amplu şi diversificat program artistic, prezentat cu talent de către Crina Horincar. S-au perindat în spectacol nu mai puţin de 16 formaţii, majoritatea mesagere ale folclorului codrenesc, precum: Ansamblul ,,Mugurii Codrului” din localitatea gazdă, Ansamblul ,,Codrişorul” din Asuaju de Sus, ,,Muncelul” din Gârdani, ,,Muguri de Codru” din Ariniş, ,,Măgura” din Bicaz. Au fost prezente şi formaţii din alte vetre folclorice: Lăpuş, Chioar, Fisculaş, Maramureş. O prestaţie mai sclipitoare a fost adusă de către taraful ,,Ceatăra” din Carei şi de Ansamblul ,,Cununiţa” din Satu Mare. Tuturor le-au fost acordate diplome de merit, simbol de apreciere.
Dănţăuşii au sfidat căldura înăbuşitoare şi au dovedit talent în iureşul jocurilor, ieşind din scenă cu costumele ude de sudoare!

prof. Emil DOMUŢA
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu