ÎN AȘTEPTAREA „BOULUI” POTRIVIT

Într-un oarecare scroll

Pe Facebook, da… fix pe wall.

(Am găsit o poezie)

Despre cum ar fi să fie,

Viața într-o căsnicie.

Și oricât am tot cautat

Autor, la pamfletul minunat

(Nu pot specifica sursa)

De sfat să îi mulțumesc

Într-un stil mai englezesc.

Într-un sat, o vacă grasă,

Cum sunt vacile tâmpite,

Dar frumoasă şi lăptoasă,

S-a gândit să se mărite.

Boii, de la mic la mare,

Au venit cu tot belşugul,

Toți voiau să se însoare,

Că-s deprinşi să tragă jugul.

Vaca… însă, ca o fată,

Cu avere şi trusou,

Îi respinge îngâmfată:

„Cum să mă mărit c-un bou ?”

„E un cal prin curţi vecine,

Care pătimaş mă strânge,

El e genul meu, tip bine,

Armăsar sadea, pur-sânge !”

Vaca, tot făcându-i curte,

Îşi atinse idealul,

După tratative scurte,

S-a căsătorit cu calul.

„Ah, ce şansă pe mireasă !”

Comenta în pom o cioară,

„El – aristocrat de rasă.

Ea – o biată pierde-vară.”

Dar curând, ce tragedie !

Vaca se certă cu calul,

Pân’departe-n deal la vie,

S-auzea întreg scandalul.

În zadar, când stingea lampa,

Vaca-n fiecare noapte,

Se plimba făcând pe vampa,

Cu ispitele-i de lapte.

Ba, mai mult, se întâmplase,

Ca jucând pe îndrăgostita,

Calul fiind furios, îi trase,

Două palme cu copita !

Şi atunci, cu dezolare,

Vaca prinse a pricepe,

Cum că soţul ei mai are,

Trei amante, toate iepe.

Asta-i prea de tot, îşi zise,

Îl dau dracului de cal.

Şi-ntr-o seară părăsise,

Domiciliul conjugal.

Slabă, galbenă, uscată

De necazuri şi nevoi,

Vaca noastră, resemnată,

Se întoarse printre boi.

Dup-atâta chin şi jale,

Vaca multe a-nvăţat.

Primul bou ieşit în cale,

Îl acceptă de bărbat.

Nunta lor a fost vestită,

Că s-a dus prin văi ecoul,

„Ce pereche potrivită !

Vaca noastră şi cu boul.”

Ea comandă, el ascultă.

El cu munca, ea tapaj.

Este, fără vorbă multă,

Tipul clasic de menaj.

Totuşi, vaca (ne şopteşte,

un măgar), c-aşa-i măgarul,

Prin păduri mai zăboveşte,

Uneori cu armăsarul.

Dar, eu cred că-i calomnie,

Măgăria ce ne-o spune.

Totul e, că-n căsnicie,

Treaba merge de minune.

Vaca poate, ştie satul,

Chiar şi grajdul să-l răstoarne.

Boul nu-i decât bărbatul.

Ca dovadă, poartă coarne!

Şi aşa, trec ani şi ani,

Şi precum am prins de ştire,

Au făcut şi trei juncani,

Şi trăiesc în fericire.

În povestea mea, de faţă,

Nu e nici un lucru nou,

Pentru orişicare vacă,

Soţul ideal e-un BOU…

Sursa: „Vaca , Boul şi Armăsarul – Fabulă matrimonială” de Ion Pribeagu