Foarte curând, a declarat John Brennan, şeful CIA, într-un interviu acordat sâmbătă pentru Al Arabiya, televiziunea de stat saudită, este de aşteptat o decizie asupra oportunităţii de a desecretiza de acum faimoasa secţiune de 28 de pagini din Raportul Comitetelor pentru informaţii ale Senatului şi Camerei Reprezentanţilor privind atacurile din 11 septembrie.
„Cred că urmează să iasă la lumină aceste 28 de pagini şi cred că este un lucru bun să se întâmple aşa. Dar opinia publică nu ar trebui să le ia drept dovadă asupra complicităţii saudiţilor în atacuri” - a ţinut să precizeze Brennan, adăugând că Raportul a fost elaborat doar la un an după atacurile asupra World Trade Center, Pentagonului, plus avionul prăbuşit pe un câmp din Pennsylvania, cu un total de aproape 3000 de victime.
„A fost vorba doar despre o analiză preliminară, o încercare de a pune cap la cap toate frânturile de informaţii şi dovezi, dovedind cine este de vină pentru 11 septembrie... şi, mai apoi, Comisia pentru 11 Septembrie (comisie creată de fostul preşedinte George W. Bush şi care a prezentat forma finală a raportului în 2004 n.n.) a analizat foarte în amănunţime zvonurile asupra unei posibile implicări a guvernului saudit şi concluzia lor a fost că nu există niciun fel de dovadă care să indice că guvernul saudit sau vreun oficial saudit de rang înalt ar fi sprijinit atacurile din 11 Septembrie”.
La nivel de zvon, gurile rele spun că, foarte îngrijorate fiind de ce există în aceste 28 de pagini secretizate, saudiţii ar fi ameninţat, în aprilie, că, în caz de publicarea materialului, îşi vor retrage depozitele bancare din SUA în valoare de aproximativ 750 de miliarde $...
Dar, de fapt, despre ce „28 de pagini” este vorba?
Conform datelor prezentate pe situl special „ 28pages.org ” constituit ca parte a unei foarte importante acţiuni publice în favoarea desecretizării documentului respectiv, se spune că:
„Aceste 28 de pagini constituie o întreagă secţiune în cadrul Raportului oficial al Comisiei comune de anchetă asupra activităţilor comunităţii serviciilor de informaţii înainte şi după atacurile din 11 Septembrie (deci nu este vorba despre Raportul Comisiei 11 Septembrie). Realizată de Comitetele pentru informaţii din Camera Reprezentanţilor şi Senat, raportul de 838 de pagini a fost publicat în decembrie 2020. Partea secretizată, intitulată „Partea a 4-a: Descoperiri, Discuţii şi Descrieri privind anumite probleme sensibile de securitate naţională” începe la pagina 395 a Raportului.” (puteţi accesa aici versiunea oficială a raportului).
Prima cerere de declasificare (este document adoptat de Camera Reprezentanţilor - „House Resolution 14”), a fost iniţiată de congresmenii Walter Jones, Stephen Lynch şi Thomas Massie la care s-au adăugat încă 69 de de congresmeni, cerând Preşedintelui SUA o acţiune decisivă în acest sens (puteţi accesa aici documentul).
De ce, totuşi, în ciuda atâtor presiuni naţionale şi internaţionale, nu sunt declasificate cele 28 de pagini? Iată răspunsul congresmenului Thomas Massie, 11 martie 2014:
„A trebuit să mă opresc de fiecare dată după ce mai citeam câteva pagini... pentru a încerca să-mi readaptez înţelegerea mea asupra istoriei ultimilor 13 ani care au condus la toate astea. Te obligă să regândeşti absolut totul”.
Iar colegul său, fostul senator Bob Graham, cel care a condus din partea Senatului comisia de anchetă, adaugă o opinie tulburătoare asupra conexiunii între familia regală saudită şi fostul preşedinte George W. Bush:
„Conexiunea este una directă. Nu numai că Arabia Saudită a fost promotoarea acestei forme extrem de religie, dar a şi fost principala sursă de finanţare mai întâi pentru Al Quaeda, apoi pentru diversele organizaţii din întreaga lume afiliate la Al Quaeda - mai ales a celor din Somalia şi Yemen - apoi, acum, sprijiniă ISIS... Cred că rolul jucat de Arabia Saudită este dezvăluit în aceste 28 de pagini şi prin declasificarea altor informaţii privind rolul Arabiei Saudite în sprijinirea teroriştilor, iar declasificarea informaţiilor ar fi făcut mult mai dificil ca Arabia Saudită să continue acest gen de comportament şi cred că astfel am fi avut o bună şansă de a afecta activitatea contra căreia acum SUA, Canada şi alte ţări fie că au intrat în război, fie că se gândesc s-o facă”. (sursa: interviu pentru CBC, 9 octombrie 2014).
Foto: Preşedintele George W. Bush împreună cu prinţul saudit Bandar bin Sultan
Tema a revenit în actualitate la finele lunii trecute, cu prilejul unei foarte aprinse audieri organizată în Camera Deputaţilor asupra „Relaţiilor între SUA şi Arabia Saudită în domeniul contra-terorismului” unde a fost vorba, din nou, despre rolul Arabiei Saudite în finanţarea wahabbismului - interpretarea vechii religii care „promovează ideea că apostaţii trebuie să fie persecutaţi şi chiar ucişi în anumite cazuri”, după cum afirma congresmenul Ted Poe, republicanul care prezidează sub-comitetul pentru problemele terorismului din Camera Reprezentanţilor. „Am citit cele 28 de pagini lipsă şi cred că publicul are trebui să aibă acces şi să poată citi aceste 28 de pagini”.
Ce este adevărat în toate acestea? Imposibil de lansat acuzaţii sau de făcut analize definitive înainte de a vedea exact ce conţin acele faimoase 28 de pagini secretizate. Însă există elemente cel puţin ciudate a căror apariţie a agitat la vremea respectivă comunitatea de informaţii precum textul cunoscut sub numele de „Documentul 17” de 47 de pagini elaborat de de Leselann şi Jackobson, angajaţi ca investigatori de către Comisia 11 Septembrie şi, printre altele, autorii celor „28 de pagini” (aveţi aici textul respectiv)... veţi vedea câte întrebări dure sunt puse şi, mai ales, cât de puţine au primit până acum un răspuns convingător.
Iar faptele sunt ciudate şi surpinzătoare, cum ar fi ştirea confirmată că, după capturarea lui Ghassan al-Sharbi în Pakistan, luptător Al Quaeda cu rang înalt în organizaţiei, FBI-ul a descoperit o ascunzătoare de documente printre care se afla şi un certificat american de pilot emis pe numele teroristului, aflat într-un plic oficial cu însemnele ambasadei saudite de la Washington. Sau cum ar fi marile întrebări asupra rolului real jucat de Fahad al Thumairy din consulatul sudit de la Los Angeles, despre care se se spune că ar fi ajutat pe doi dintre teroriştii implicaţi în atacurile de la 11 septembrie după ce ei au ajuns în California, oferindu-le cazare şi transport... Sau despre Omar al Bayouni, suspectat de a fi spion saudit şi care, la rândul său, ar fi fost implicat în reţeaua logistică de sprijin pentru terorişti.
Un singur lucru este absolut cert: în acele 28 de pagini se află o sursă reală de explozie cu efecte directe majore.
Desigur, toate acestea pot fi conexiuni întâmplătoare, se poate vorbi despre legături forţate din varii considerente politice, dar întrebările rămân şi, în afara unor declaraţii generale, nimeni nu poate aduce argumente finale pro sau contra.
Este posibil ca, în această lună, Preşedintele Obama să ia decizia de a urma îndemnurile conţinute în succesivele apeluri ale Congresului şi să desecretizeze paginile respective. Ocazie de a afla nu numai ce conţin ele, ci şi de a înţelege mecansime până acum bine ascunse în numele securităţii naţionale. Unele surse mai adaugă şi faptul că s-ar putea să nu se vorbească acolo doar despre Arabia Saudită, ci şi despre alte puteri străine care ar fi susţinut, cooperat sau închis binevoitor ochii la activităţile de pregătire a grupei de terorişti.
Un singur lucru este absolut cert: în acele 28 de pagini se află o sursă reală de explozie cu efecte directe majore. Că este anunţată deschis sau nu, că sunt numiţi în clar responsabilii sau comanditarii, asta rămâne de văzut. Dar ceva foarte grav există şi, în aşteptare, mulţi dintre cei direct interesaţi au fiori reci.
Să vedem şi dacă va fi şi cazul să se şi teamă şi, mai ales, dacă se va deschide drumul către aflarea întregului adevăr asupra unei tragedii pentru care au fost condamnaţi doar executanţii. Reamintind că 15 dintre cei 19 terorişti erau cetăţeni ai Arabiei Saudite, trebuie să amintim şi poziţia oficială a guvernului acestei ţări care spune că declasificarea celor 28 de pagini este binevenită „deoarece ne va permite să răspundem în mod clar şi credibil oricărei acuzaţii”.
În acest moment, Ben Rhodes, adjunctul consilierului pentru securitate naţională al Preşedintelui Obama a spus că, din ordinul Preşedintelui, James Clapper, directorul National Intelligence, analizează documentul de 28 de pagini în vederea unei posibile declasificări. „Atunci când asta va fi gata, ne aşteptăm să existe un anume grad de declasificare ce va oferi mai multe informaţii” - a afirmat Rhodes la Riad.
Până atunci, nu ne rămâne decât să aşteptăm, deschişi la orice fel de răspuns dat la întrebarea „totuşi, ce conţin cele 28 de pagini”, ce informaţii atât de grave şi sensibile încât necesită asemenea grad de prudenţă? Care vor fi efectele pe care le-ar putea produce desecretizarea celor 28 de pagini în contextul exploziv care există acum în SUA după asumarea de către ISIS a atacului criminal de la Orlando, cel mai mare de acest fel din istoria americană, autorul fiind un convertit la Jihad al cărui tată candidase odată pentru funcţia de Preşedinte al Afganistanului?
Get Outlook for iOS
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu