Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) recomandă, joi, Ministerului Educaţiei, să-i retragă lui Victor Ponta titlu de doctor.
Comisia Tehnică din cadrul instituţiei, alcătuită din trei profesori universitari au analizat lucrarea de doctorat "Curtea Penală Internaţională" a lui Victor Ponta şi a stabilit că "nu respectă standardele de etică şi propune retragerea titlului de doctor", invocând articolul 170 din Legea Educaţiei Naţionale.
„Analiza Comisiei Juridice a arătat că teza de doctorat nu respectă standardele de etică a cercetării ştiinţifice şi a propus retragerea titlului de doctor în drept, în baza articolului 170 din Legea 1/2011. Consiliul general CNATDCU a luat în discuţie această propunere, am avut cvorum (din 47 de membri, 35 au fost prezenţi), 34 au votat pentru şi a fost o abţinere. În conformitatea cu regulamentul de funcţionare al Consiliului, propunerea a fost acceptată şi acum se va întocmi un raport, urmând ca ministrul să retragă titlul de doctor”, a declarat, joi, preşedintele CNATDCU, Viorel Barbu.
Potrivit articolului "în cazul nerespectării standardelor de calitate sau de etică profesională, Ministerul Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, pe baza unor rapoarte externe de evaluare, întocmite, după caz, de CNATDCU, de CNCS, de Consiliul de etică şi management universitar sau de Consiliul Naţional de Etică a Cercetării Ştiinţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Inovării, poate lua următoarele măsuri, alternativ sau simultan: a) retragerea calităţii de conducător de doctorat; b) retragerea titlului de doctor; c) retragerea acreditării şcolii doctorale, ceea ce implică retragerea dreptului şcolii doctorale de a organiza concurs de admitere pentru selectarea de noi studenţi-doctoranzi".
Din punct de vedere al procedurii, fostul premier Victor Ponta va avea la dispoziţie două săptămâni pentru a contesta decizia.
Raportul Comisiei Tehnice care a fost prezentat Comisiei Juridice din cadrul CNADTCU, de miercuri, a fost înaintat în aceeaşi zi preşedintelui instituţiei, academicianul Viorel Barbu. Membrii Comisiei Tehnice au fost aleşi prin recomandare de către membrii din Comisia Juridică. În acest caz, a fost vorba despre trei persoane, profesori universitari, din exteriorul CNATDCU, care au analizat lucrarea de doctorat.
Multiple cazuri de plagiat au aparut în atenţia publică dupa intrarea în vigoare a Legii Educaţiei în 2011, cand ministrul de atunci, Daniel Funeriu, a atras atenţia asupra declanşării unei curăţenii antiplagiat din universităţi.
Pe 18 iunie 2012, ediţia online a revistei Nature a publicat ştirea că Victor Ponta, „prim-ministrul României, a fost acuzat că ar fi copiat secţiuni mari ale tezei sale de doctorat în drept din 2003 din publicaţii anterioare, fără să pună referinţe exacte”.
CNATDCU, care este singurul organism abilitat prin lege să judece plagiatele din tezele de doctorat din 1995 încoace, a mai dat un verdict pe 29 iunie 2012 dar comisia a fost dizolvată de către Liviu Pop, cel care era atunci ministrul interimar al Educaţiei. Membrii comisiei susţineau atunci că Victor Ponta a plagiat 85 de pagini cuvânt cu cuvânt.
De altfel pe 17 iulie 2012, Comisia de Etică din cadrul Universităţii Bucureşti a decis în unanimitate că este vorba de plagiat. Mai mult potrivit comisiei, acesta a plagiat intenţionat, găsindu-se pasaje copiate în 115 pagini din cele 297 . Singura comisie care l-a absolvit de vină a fost Consiliul Naţional de Etică, care e decis în data de 18 iulie 2012 că Ponta nu a plagiat.
Fostul premier Victor Ponta a ironizat joi decizia Consiliul Naţional de Atestare a Titlurilor, Diplomelor si Certificatelor Universitare (CNATDCU) care recomandă Ministerului Educaţiei retragerea titlului său de doctor spunând că ''tehnocraţii au rezolvat principala problemă a ţării''.
''Ok - tehnocraţii au rezolvat principala problemă a ţării - mi-au luat şi ei doctoratul ( ca Băsescu în 2012)!😀😀Înţeleg că acum ( după această mare victorie) totul va fi bine - de azi încep să crească încasările la buget să ieşim din deficit/ de azi începem să primim banii europeni pe care nu i-am luat până acum/ de azi plătim subvenţiile în agricultură, mărim salariile şi pensiile / de azi nu mai mor bebeluşii în spitale şi nici nu se mai dau subiecte grele la examenul da capacitate / şi de azi nu mai suntem "marfa" pe care o vând tehnocraţii ca să primească o promovare când se întorc la Bruxelles!'', a scris Ponta pe Facebook.
El se declară ''onorat'' de a fi fost în atenţia Executivului.
''Sunt onorat de efortul pe care ditamai Guvernul de tehnocraţi l-a făcut doar pentru persoana mea - o ordonanţă de urgenţă doar pt mine, o Comisie doar pt mine ( când am primit verdictul de neplagiat în 2012 de la acelaşi CNACTDU a mai fost o teză de doctorat examinată în acelaşi timp - fac pariu că nu aveţi "Curaj" să o revedeţi şi pe aceea😀😀😀) / o hotărâre definitivă dată în favoarea mea de ICCJ în 2014 ignorată! Vă mulţumesc din inimă dragi politruci! Şi de azi mă ocup să îmi fac o nouă teză de doctorat cu tema " Fabulosa Guvernare Tehnocrată şi măreţele sale realizări pentru poporul română" - that will be fun!!!'', conchide Ponta. Preluare MEDIAFAX
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu