Generalul Iulian Vlad la 86 de ani: "Teroriştii n-au existat, ci doar un plan diabolic de rupere a ţării"

În 23 februarie 2017, generalul Iulian Vlad a împlinit 86 de ani. Este foarte cunoscut de români – a fost ultimul şef al Departamentului Securităţii Statului (1987-1989), dar mai ales prin faptul că la evenimentele din decembrie 1989 a luat decizii înţelepte, prin care a evitat un război fratricid şi a oprit să se verse un fluviu de sânge nevinovat, care în acele momente tulburi putea inunda România. Generalul Iulian Vlad ştie foarte multe despre acest eveniment, dar pentru liniştea ţării a fost discret, a tăcut cu decenţă în anii post-decembrişti, care i-au măcinat sănătatea şi i-au afectat – pe nedrept – libertatea. În tot acest timp, memoria şi judecata i-au rămas limpezi. Aflat la vârsta înţelepciunii, generalul a aşteptat cu răbdare momentul potrivit pentru a aduce la lumină adevărurile pe care le poartă în sine de peste 27 de ani.

„Eu nu ştiu pentru ce am fost condamnat” e titlul interviului apărut în cel mai recent număr din revista trimestrială „Periscop” – publicaţia Asociaţiei Cadrelor Militare în Rezervă şi în Retragere din Serviciul de Informaţii Externe -, acordat duo-ului alcătuit din generalul Petru Neghiu şi colonelul Alexandru Omeag. Generalul Iulian Vlad spune în interviu adevăruri grele despre evenimentele din 1989, din sursă directă, ca factor implicat în acea perioadă în care puţini îşi mai păstrau mintea limpede sau credinţa faţă de patrie. O face elegant, fără resentimente faţă de cei care l-au nedreptăţit, fiind împăcat cu soarta şi mulţumit că timpul i-a confirmat că a făcut ceea ce trebuia pentru naţia română, chiar dacă acest lucru a însemnat sacrificiu, detenţie şi chinuitoarea incertitudine: lumea îi va înţelege şi aprecia comportamentul? Însă trecerea timpului a risipit această îndoială.

 

Teroriştii n-au existat, ci doar un plan de rupere a ţării

Generalul Iulian Vlad lămureşte chestiunea teroriştilor: „Teroriştii nu au existat. A existat doar un plan diabo­lic, care nu a pornit dintr-o minte idioată. Cel care a conceput scenariul respectiv – sau a avut ideea cu securitatea teroristă – a făcut-o cu premeditare. Erau doar două forţe pe care te puteai bizui în evenimentele din decembrie: Armata şi Securitatea. Pe amândouă nu puteai să te sprijini, pentru că trebuiau găsiţi şi nişte vinovaţi pentru morţi, răniţi ş.a.m.d. Cel mai uşor de sacrificat era Securitatea şi nu Armata, care era armata ţării, infinit mai iubită decât Securitatea!”
Şi chiar dacă Securitatea a primit ordin de la generalul Iulian Vlad să rămână în unităţi, ea a fost cea sacrificată. Parafrazându-l pe Marin Sorescu – pentru că toate acestea trebuiau să poarte un nume, li s-a spus revoluţie.
Generalul Vlad vorbeşte despre implicarea forţelor străine şi aduce argumente că acestea doreau să impună României un nou „Diktat de la Viena”. A fost arestat în 31 decembrie 1989, cu larga implicare a ambasadorului URSS. Pe undeva firesc, dacă ţinem cont de faptul că generalul Iulian Vlad nu s-a specializat la Moscova, ci în Germania Federală, înainte de a gândi şi înfiinţa, în 1977, Unitatea Specială de Luptă Antiteroristă (USLA), după modelul structurii germane. Atunci a fost un vizionar, dacă ne gândim că, în prezent, terorismul e inamicul nr. 1 la nivel mondial.
De altfel, prin originea sa, generalul Iulian Vlad nu avea motive să-i iubească pe sovietici. Tatăl său a căzut prizonier la Stalingrad şi cinci ani a tăiat păduri în taigaua siberiană.

O creaţie prea puţin cunoscută a lui Sergiu Nicolaescu: „Revoluţia”

Abia după ce Sergiu Nicolaescu a trecut la cele veşnice, generalul dezvăluie cum cineastul a fost regizorul spargerii mitingului din 21 decembrie 1989 şi al manipulării ulterioare. Pentru a muşamaliza lovitura de stat, Ion Iliescu l-a impus pe Sergiu Nicolaescu în fruntea Comisiei senatoriale pentru cercetarea evenimentelor din decembrie 1989. De altfel, generalul este realist când se îndoieşte că va plăti cineva pentru crimele de atunci, chiar dacă s-a redeschis dosarul cu evenimentele din decembrie 1989. „Mă tem că până la urmă n-o să iasă mare lucru. Pe Ion Iliescu nu cred că o să-l condamne, iar Brucan, Militaru, Stănculescu, Chiţac, Eftimiu … s-au dus demult. Pe cine să mai condamne? Pe soldatul de rând?”
Am spicuit câte ceva din prima parte a interviului. Şi mai interesantă se arată a fi a doua parte a interviului – va fi publicată în următorul număr al revistei „Periscop”. În preajma aniversării sale, îi dorim generalului Iulian Vlad „La mulţi ani, cu sănătate şi tihnă!” şi îl mai aşteptăm pe meleagurile maramureşene, unde a fost întâmpinat întotdeauna cu respect şi prietenie.

Sursa: Graiul Maramureşului, Ziaristi Online

https://www.stiri-extreme.ro

Notă. Repere biografice Iulian Vlad

Iulian Vlad s-a născut la 23 februarie 1931 în satul Gogosiţa, comuna Gogoşu, judeţul Dolj, în familia lui Nicolae, de profesie cântăreţ bisericesc, şi a soţiei sale, Elena. Viitorul general de securitate a urmat şcoala primară în satul natal între anii 1939-1943, iar în perioada 1943-1947 a fost elev al Liceului comercial „Gheorghe C. Liţu” din Craiova. Referatele existente în dosarul său de cadre oferă informaţii contradictorii despre perioada şcolii, în funcţie de momentul în care au fost produse: prima parte a carierei sale, când era unul dintre numeroşii ofiţeri de Securitate, sau anii ’80, când acesta era unul dintre șefii acestei instituţii. Spre exemplu, cele redactate în 1988 şi 1989 îl descriu ca fiind „un tânăr dotat cu calităţi intelectuale, perseverent şi disciplinat, preocupat de însuşirea temeinică a cunoştinţelor predate”. În schimb, o Notă de relaţii din 1966 despre Iulian Vlad şi rudele sale îl portretizează drept un „elev cu o comportare corectă faţă de profesori şi elevi”, menţionând însă că, „din punct de vedere al posibilităţilor intelectuale”, cei care l-au cunoscut îl „apreciau” ca fiind „un elev mediocru”. Foştii săi colegi de şcoală îl descriu în investigaţiile realizate de Securitate drept „o fire închisă, necomunicativă, retrasă şi oarecum izolat faţă de ceilalţi colegi, din care cauză nici nu avea un anturaj”.

Într-un alt document, produs chiar în ultimul an de existenţă al regimului comunist, mai precis la 30 mai 1989, se arată că, începând din perioada liceului, activitatea lui şcolară a fost completată de „o intensă activitate politică, fapt pentru care în 1946 a fost primit membru al PCR”. Debutul său pe terenul activismului politic, în calitate de tânăr comunist şi dornic de afirmare, ar putea constitui o posibilă explicaţie pentru neglijarea studiilor şi investirea eforturilor într-un alt domeniu, care îi deschidea numeroase oportunităţi. O astfel de explicație a fost avansată și de către doctorul Gheorghe Brătescu, intrat în partid în aceeași perioadă cu Iulian Vlad, și care a fost  pentru un timp activist pe linie de tineret la organizația din București. Acesta menționează în volumul său de memorii că „în privința obligațiilor școlare, făceam o treabă mai mult de mântuială. [...] Am neglijat aproape cu totul pregătirea concursului  de externat, la care țineam să reușesc măcar pentru considerentul prestigiului în mediul  în care îmi duceam munca politică”.

Parcursul lui Iulian Vlad din primii ani postbelici, când acesta a devenit membru al UTC, la vârsta de 15 ani, dar şi documentele din dosarul său profesional relevă că profesia sa de bază, înainte de încadrarea în Securitate, a fost cea de „activist” şi nu de „învăţător”, după cum indică o serie de istorici apropiaţi acestuia şi după cum susţine însuşi Iulian Vlad în declaraţiile sale postdecembriste. Ultimul şef al Securităţii a absolvit, după terminarea studiilor liceale, Institutul Pedagogic din Bucureşti cu „rezultate foarte bune”.

Din „înșiruirea” intensei sale activităţi comuniste aflăm că, în 1946, s-a înscris în UTC şi în Asociaţia Română pentru Legături cu Uniunea Sovietică (ARLUS), iar, după aceea, a fost membru al Sindicatului muncitorilor agricoli (1947-1949) şi al Sindicatului muncitorilor din poligrafie şi presă (1949-1951). De asemenea, în perioada verificării membrilor de partid (1948-1950), a făcut parte şi dintr-o subcomisie de verificare. Acest aspect reiese dintr-un Referat de verificare din 10 noiembrie 1951 privitor pe Tov. Vlad Iulian, activist al CC UTM, care urmează a fi încadrat într’o şcoală MAI. De altfel, acest episod din biografia sa este un indiciu în plus asupra profesiei sale. În anii de funcţionare a comisiilor de verificare a membrilor de partid, mulţi dintre şefii diferitelor departamente de Securitate au făcut parte din acestea, anterior intrării lor în aparatul poliţienesc. Majoritatea le-au şi condus. Pot fi exemplificaţi, în acest sens, Aurel Stancu, Grigore Naum etc., membri de partid din ilegalitate.

Între 1947-1950, viitorul general de Securitate a deţinut mai multe funcţii pe linie de partid: secretar de plasă al organizaţiei Tineretul Sătesc din Dolj (1947),  membru în Biroul de plasă PMR Băileşti, secretar de plasă UTM şi membru în Comitetul Judeţean UTM Dolj (1948), membru în Comitetul Central al UTM (1950). Potrivit generalului de brigadă Aurel Rogojan, cel care a fost directorul de cabinet al lui Iulian Vlad între 1987-1989, în perioada anilor 1946-1950 l-ar fi cunoscut, şi chiar „foarte bine” după aprecierile sale, pe un alt tânăr activist, Ion Iliescu.

Înregimentarea politică a lui Iulian Vlad şi anii în care a fost activist al partidului comunist sunt ignorate de Cristian Troncotă în cartea „Duplicitarii”. Istoricul susţine şi lansează o pistă discutabilă despre traiectul biografic al acestuia după absolvirea liceului, eludând aspecte importante din biografia lui, precum funcţiile deţinute pe linie de partid, absolvirea unei şcoli de cadre etc. Toate acestea au probabil scopul de a-i contura ultimului şef al Securităţii imaginea de „român profesionist”, în contrast cu cele ale „activiştilor”, aduşi în Securitate de Nicolae Ceauşescu, şi alogenilor din Securitatea anilor ’50. De asemenea, el nu indică nici „arma” în care a fost încadrat şi nici şcoala militară absolvită de acesta, ci se rezumă la a consemna sec că, „după terminarea studiilor liceale, Iulian Vlad s-a înscris la Institutul Pedagogic din Bucureşti, pe care l-a absolvit cu rezultate foarte bune. A lucrat apoi pentru o scurtă perioadă ca învăţător la o şcoală generală, după care a fost chemat să-şi satisfacă stagiul militar. Începând cu data de 1 mai 1952 a fost încadrat ca ofiţer activ, cu gradul de sublocotenent, în Ministerul de Interne”.

Nu este exclus ca în primii ani postbelici Iulian Vlad să fi fost învăţător suplinitor, dar acest aspect nu se regăseşte în referatele de cadre şi nici în autobiografiile sale. Această profesie de bază, cea de învăţător, apare însă în referatele de cadre din perioada în care a fost şef al Securităţii (1987-1989). Până în anii ’80 nu există niciun indiciu că Iulian Vlad ar fi absolvit Institutul Pedagogic, după cum sugerează Cristian Troncotă şi Mihai Pelin. Probabil în perioada în care a fost şef al Direcţiei Cadre şi Învăţământ şi şef al Şcolii de ofiţeri activi de la Băneasa, Iulian Vlad a absolvit un curs de specialitate, iar acesta i-a fost echivalat ulterior cu diploma de absolvent al unui institut pedagogic.

Formele de învăţământ superior urmate de Iulian Vlad în decursul carierei sale de ofiţer sunt indicate într-un  referat din 20 mai 1989, fără a fi precizată însă perioada în care acestea au fost absolvite: „Concomitent cu activitatea profesională a dovedit o preocupare susţinută pentru perfecţionarea pregătirii sale politice, profesionale şi de cultură generală. A absolvit Institutul Pedagogic, Facultatea de Drept, cu examen de diplomă, cursul pentru cadrele de conducere de pe lângă Academia <<Ştefan Gheorghiu>> şi Universitatea politică şi de conducere”. Sursa Wikipedia