Lumea în care trăim este înțesată de paradoxuri, dar tot mai puțini oameni le bagă în seamă. De pildă: „Dacă numărul lăcașurilor de cult crește în progresie aritmetică, cel al necredincioșilor crește
în progresie geometrică”, „Cine muncește n-are timp să facă bani”, „Numai oamenii liberi au
posibilitatea să-și
înrobească semenii”, „Bogăția
exterioară își trage seva din
putregaiul lăuntric”. Dar cu adevărat regele neîncoronat al paradoxurilor lumii
noastre în derivă este următorul: „Oamenii se împuținează pe măsură ce populația globului crește”!
Da, căci nicăieri nu se
simte omul, îndeosebi omul cu frică de Dumnezeu, mai singur și mai pierdut decât într-o mare aglomerație urbană, adică în idealul loc al pierzaniei și înstrăinării, unde doar valoarea aparențială, respectiv cea conferită de bani, se simte ca peștele în apă. În plus, dacă nu dăm uitării faptul că în
urmă cu aproape 2500 de ani, Diogene Cinicul umbla ziua-n amiaza mare cu
felinarul aprins în căutarea unui om (Atenție, căutarea se petrecea în Grecia, țara despre care se afirmă că la vremea respectivă avea
cea mai mare densitate de valori umane din lume!), atunci se impune concluzia
că din totdeauna Omul plenar a reprezentat un ideal de neatins pentru omenirea
din ce în ce mai săracă în plan moral-spiritual din pricina devastatoarei
patimi de a avea tot mai mult, tocmai de aceea așteptat ca izbăvitor al omenirii, care ajunsese în cel mai
grav impas din întreaga ei istorie.
Iar El a venit taman la
cumpăna mileniilor, S-a întrupat ca Om și S-a constituit în singurul Model demn de urmat de către
tot omul dornic să devină atotuman, adică desăvârșit, iar prin aceasta sincer preocupat să se mântuiască.
Un lucru este cert: Se simt împliniți ca oameni, iar în acest chip apropiați de semeni până la deplina fraternitate, doar aceia care
merg cu credință și bucurie pe urmele Omului îndumnezeit! Că doar ni se
spune cât se poate de limpede în Ioan 14/6:
„Eu sunt calea, adevărul și viața. Nimeni nu vine la Tatăl decât prin Mine”. Vasăzică,
Mântuitorul Iisus nu-i o cale oarecare, să-i spunem conjunctural-istorică, ci
singura și eterna punte de legătură
din Pământ și Cer, dintre Aici și Dincolo...
Astfel de oameni, angajați pe calea îndumnezeirii prin forța bunătății și harul simplității, sunt aici, lângă noi și printre noi. Atâta doar că, fiind la noi în floare era
ticăloșilor, prea puțini au ochi să vadă mărgăritarele îmbăloșate de râmătorii cu rol decizional.
Sighetu Marmației, George PETROVAI
5 iunie 2017
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu