Ciprian risipitorul

 De acum înainte atelierele vor rămâne - cu adevărat în paragină, pentru totdeauna, Cipriane…

Îți spuneam mereu să termini cu risipirea, te rugam să ai mai multă grijă de tine, ”că ești tânăr, bătrâne!”, să lași odată orașul ăla de pierzanie, prin care și eu am rătăcit un deceniu și mai bine și să te retragi la tine, pe Bulevardul Pardon și să te odihnești, să scrii și să trăiești cât Moșandrei...

Și tu te-ai dus să te odihnești de tot, bătrâne! Tu, care n-ai avut odihnă niciodată, tu, care trăgeai de tine ca un cal de ham, tu –care trăiai la modul cel mai poetic dintre toți și erai un monument de modestie și de bun simț - a trebuit să înduri mojiciile și mizeriile cele mai prozaice și mai umilitoare ale semenilor și ale lumii...

Ai avut sute de prieteni dar poate nimeni nu a știut că durerea ta era era la fel de cumplită ca umilința și umilirea ta în ultimii, mulți ani, când parcă te întreceai în nefericiri...

Ai fost un om frumos, bătrâne, așa vei rămâne mereu în mintea și în sufletele noastre, blând și curat ca acum 30 și ceva de ani când ai venit în Baia Mare să învățăm împreună ”cum devine treaba” cu poezia, cu literatura, cu viața... Eu n-am aflat încă, tu ai aflat acum, după atâta zbucium și cheltuire de suflet, de carne, de inimă.

Ai venit împreună cu Aurelian Titu Dumitrescu, în ultimul an al veacului trecut la Borșa, într-o tabără și mi-ai spus că ai fi vrut să rămâi în munții aceia pentru totdeauna.

”Eu nu știu ce se întâmplă acolo, departe, în munți”, spuneai. Sufletul tău va trece, din când în când și pe deasupra lor, sunt sigur.

Ciprian Chirvasiu este de acum înainte, în eternitate, oriunde va vrea sufletul său să fie.

Închid ochii și te revăd în urmă cu trei decenii și jumătate, în Țara Lăpușului, pe o uliță din Suciu de Sus, îngânând fascinat de vraja și profunzimea versurilor populare, cu lumina aceea, de acum stinsă, din ochi:

”Mă luia, luai,

Joi de dimineață,

Cu roua pe față,

Jos cătră fâneață...

...C-on junghi m-o apucat

Junghi fără durere

Moarte fără vrere...”

Să încerci să ai măcar acolo odihnă, bătrâne, pentru că în Dumnezeu ai avut mereu încredere.

                                                                      Nicolae Scheianu