Ceea ce părea un simplu capăt de drum al unei cariere
fulminante se trasformă într-o răscruce de drumuri. La o zi de la plecarea din
fruntea DNA, Laura Codruţa Kovesi primeşte o ofertă din partea unui partid.
Dan Barna a ţinut să declare că i-a propus doamnei Kovesi să
candideze la prezidenţiale din partea USR. Preşedintele USR lasă să se
înţeleagă că nu a fost refuzat. Acest lucru schimbă din temelii percepţia
asupra relaţiilor dintre partidele din zona dreptei. Aflate în opoziţie, PNL,
USR şi PMP nu au reuşit să dea nici cel mai mic semnal că intenţionează să-şi unească
forţele pentru a înregistra o victorie comună împotriva PSD. Ceea ce le unesc
sunt temele abordate. PNL şi USR, mai puţin PMP, şi-au făcut din susţinerea
independenţei justiţiei punctul principal de acţiune politică. Cele două
partide se întrec să atace PSD, în punctul considerat cel mai vulnerabil. De
aproape doi ani, zi de zi, coaliţia de guvernare este acuzată că vrea să-şi
subordoneze justiţia. În acest sens
principalul argument este că modificările aduse legilor justiţiei sunt făcute
pentru a-l scăpa pe Liviu Dragnea de problemele penale.
Demersurile făcute pentru revocarea şefei DNA au fost
considerate parte a planului PSD-ALDE de sudordonare a justiţiei. Odată ce
Laura Codruţa Kovesi acceptă, în
principiu, să intre în viaţa politică, modifică întreaga logică a
confruntărilor politice de până acum. Rezultă că şefa DNA nu a fost
echidistantă faţă de partide, iar USR nu este străin de o înţelegere obscură cu
DNA.
Dacă se cere independenţa procurorilor este normal, prin
simetrie, să existe şi o independenţă a partidelor faţă de sistemul juridic.
USR încalcă acest principiu. La fel şi proaspăt revocata şefă a DNA.
Dar din punct de vedere politic lucrurile încep să fie ceva
mai complicate. PNL se vede pus în situaţia de a fi singurul susţinător al candidatului
prezidenţial Klaus Iohannis. Preşedintele poate fi văzut de acum înainte ca
adversar al Laurei Kovesi. Poate fi invocată şi intenţia de răzbunare din
partea fostei şefe DNA. Domnule preşedinte, dumenavoastră m-aţi revocat, eu vă
concurez la viitoarele alegeri prezidenţiale!
Situaţia nou creată
obligă PNL să abordeze o nouă retorică. Încet, încet, liberalii vor abandona
zona justiţiară, golită de sens prin repetiţie, şi se vor preocupa de alte
teme. De pildă se vor strădui să schiţeze un program de guvernare, în centrul
căruia să se afle problemele economice.
În felul acesta PNL va deveni mai interesant, mai atractiv.
De asemenea, preşedintele Klaus Iohannis a fost preferat în locul lui Victor
Ponta tocmai pentru că era neamţ, deci ordonat, calculat, bun gospodar. Nimeni
nu şi-a imaginat că se va arunca în bătălia pentru „statul de drept”, tema
populistă a lui Traian Băsescu.
Justiţia are exact atâta independenţă pentru cât înţeleg că
trebuie să lupte pentru ea magistraţii. Nu oamenii politici, nu strada, nu un
partid ca USR, nu preşedintele ţării pot oferi garanţia independenţei
justiţiei. Cinstea, onestitatea, buna pregătire profesională a magistraţilor,
procurori şi judecători, sunt cheia implementării unui sistem juridic modern,
independent, pus în slujba dreptăţii.
Au fost foarte mulţi procurori şi judecători care au reuşit
să nu se compromită, să facă dreptate şi pe baza codurilor penale comuniste.
PNL, având deja doi adversari, PSD şi USR, trebuie să înţeleagă că nu codurile
penale sunt problemele care îşi aşteaptă rezolvarea din partea lui.
Klaus Iohannis şi PNL pot reuşi abordând teme reale, sociale
şi economice. În rest, nu este vorba decât de jocuri politice sterile.
Autor: Dumitru Păcuraru
Sursa: Informaţia zilei de Maramureş
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu