luni, 2 iulie 2018

Se deschid lucrările Universității de Vară de la Izvorul Mureșului. Lideri ai comunităților istorice românești și din diasporă prezenți la lucrări

Centrul Cultural Toplița, împreună cu Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe, cu sprijinul Ministerului pentru Românii de Pretutindeni, Institutului Eudoxiu Hurmuzachi pentru românii de pretutindeni şi al Episcopiei Ortodoxe a Covasnei şi Harghitei, în parteneriat cu Asociația „Răsăritul Românesc” din Chișinău, Alianța pentru Centenar și Federația Organizațiilor Românești din Centrul și Sud-Estul Europei, organizează cea de-a XVI-a ediţie a Universităţii de Vară Izvoru Mureşului, eveniment care va avea loc în perioada 1 – 7 iulie 2018, la Complexul Sportiv Național Izvoru Mureșului,  judeţul Harghita, transmite Romanian Global News.
Manifestarea a intrat în conştiinţa publică ca un proiect cultural la scară naţională, constituindu-se într-un veritabil „parteneriat româno-român”, atât prin conferențiari, participanţi (reprezentanți ai românilor din afara hotarelor ţării şi din ţară), cât şi prin tematica abordată.
Tema ediţiei din acest an este „România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri”.
Programul
Universităţii de Vară de la Izvorul Mureşului
Ediția a XVI-a, 1-7 iulie 2018

Duminică, 1 iulie 2018, Sosirea și cazarea participanților

Luni, 2 iulie 2018
•    ora 9,00, Deschiderea ediţiei 2018, 
Cuvânt de binecuvântare al PS Andrei Moldovan, Episcopul Covasnei și Harghitei, 
salutul organizatorilor, prezentarea participanţilor, a sponsorilor şi partenerilor ediţiei
•    orele 10,00 – 14,00, România şi românii de pretutindeni, în anul Centenarului Marii Uniri
•    ora 16,00, discuții informale și socializare

Marţi, 3 iulie 2018
•    orele 9,00 – 14,00, Drepturile românilor din comunitățile istorice din jurul frontierelor și Balcani
•    ora 16.00, Conferința Biserica ortodoxă Română și românii de peste hotare, în anul Centenarului, la Mănăstirea „Adormirea Maicii Domnului”

Miercuri, 4 iulie 2018
•    orele 9,00 – 14,00, Reunirea Basarabiei cu România, obiectiv strategic național al românilor
•    ora 16,00, discuții informale și socializare

Joi, 5 iulie 2018
•    orele 9,00 – 14,00
–    Provocări privind păstrarea și afirmarea identității naționale a românilor din județele Covasna și Harghita, în anul Centenarului Marii Uniri
–    Aspecte ale afirmării identității românești a romano-catolicilor din Moldova
–    În actualitate: problematica proprietății în România (înstrăinările de pământ, protecția fondului forestier și retrocedările)
–    Lansarea volumului Romano-catolicii din Moldova în mass-media maghiară, de Ioan Lăcătușu, Editura Eurocarpatica, 2018
•    ora 16,00, discuții informale și socializare
•    ora 18,00, Seară românească şi foc de tabără. Spectacol oferit de Centrul Cultural Toplița

Vineri, 6 iulie 2018
•    orele 9,00 – 14,00
–    Educația în limba maternă, prioritate a românilor de pretutindeni
–    Mass-media şi românii de pretutindeni
•    ora 16,00, discuții pe ateliere de lucru

Sâmbătă, 7 iulie 2018
•    orele 9,00 – 11,00, Lansări de cărți:
–    Acta Carpatica, nr. 4/2018, anuarul românilor din sud-estul Transilvaniei editat de Centrul European de Studii Covasna-Harghita, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, din Sf. Gheorghe și Asociația „Ștefadina”, din București
–    Sangidava, nr. 6(XII), 2018, anuar editat de Centrul Cultural Toplița și Fundația Culturală „Miron Cristea” 
–    Grai Românesc, nr. 1 -2/2018, periodic de spiritualitate ortodoxă al Episcopiei Covasnei și Harghitei
–    Ioan Lăcătușu, Viața publică din Sfântu Gheorghe – Covasna (1919-1989), Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2017
–    Florentina Teacă, Mărturii fotografice: oameni și locuri din județul Covasna, Editura Eurocarpatica, Sf. Gheorghe, 2017
•    orele 11,00 – 14,00, Închiderea ediţiei 2018. Discuții finale, redactarea Rezoluției
La lucrări vor participa parlamentari de pe cele două maluri ale Prutului, miniştri, cursanţi din Ţară şi din Republica Moldova, Ucraina, Ungaria, Serbia, Bulgaria, precum şi conferenţiari din principalele centre universitare ale ţării şi din străinătate. În rândul cursanţilor universităţii se vor afla tinerii studenţi, profesori, masteranzi, doctoranzi cu preocupări privind promovarea valorilor naţionale, convieţuirea interetnică şi afirmarea identităţii culturale, lingvistice şi confesionale în medii multietnice. De asemenea, vor fi prezenţi jurnalişti de la principalele instituţii mass-media din Ţară şi din Republica Moldova.
                                                                                                    RGN

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu