joi, 2 august 2018

Aniversare scriitorul, editorul Ioan Romeo Roşiianu. La mulţi, mulţi ani, maestre! Cu sănătate şi împliniri!


Mai jos vă redăm recenzia celui mai "proaspăt" volum de poezii al sărbătoritului:


O CARTE, DUMINICA: „Scrisori de dragoste pierdutӑ” de Ioan Romeo Roşiianu


Existӑ cӑrţi care se citesc şi cӑrţi care se trӑiesc. La cele din urmӑ cititorul simte solidaritate cu autorul, sau, mai indirect dar perfect adevӑrat, cu cele scrise de acesta. Ioan Romeo Roşiianu scrie pentru el, dar scrie, în egalӑ mӑsurӑ, pentru oricare dintre noi. Poveşti de dragoste pierdutӑ, în care ne putem regӑsi cu toţii, speranţe, iluzii şi dezamӑgiri prezente în noua carte a autorului cu binecunoscutu-i stil atipic, care mie-mi place foarte mult.

O carte despre iubire şi înţelepciune, pe care o citeşti şi zâmbeşti, o citeşti şi oftezi, o citeşti şi meditezi apoi la propria-ţi viaţӑ. Absolut superb face autorul o invitaţie la dragoste cӑtre propria-i persoanӑ, însetatӑ de nevoia de iubire: „Îndrӑgosteşte-mӑ de tine, iubito [...]”

Cum a fost ieri, cum e azi, ce va fi mâine. Despre toate gӑsim în versurile poetului. Frumoase momente ale începutului, ca acela când „Iubito, asearӑ am trecut pe lângӑ tine şi voiam sӑ tac însӑ sub / balconul tӑu serenada a început singurӑ”.

Focul dragostei, erotismul de bun-simţ sunt „atinse” de Ioan Romeo Roşiianu cu delicateţe: „a fost o bucurie sӑ-ţi vӑd sânii obraznici trӑgându-mi de mânӑ privirea”. În altӑ parte, aceeaşi idee strӑlucit pusӑ în stihuri: „iubito, aşa de frumos stӑtea medalionul la gâtul tӑu şi se / prelingeau pietrele-ntre sâni de-mi era ciudӑ / într-o altӑ viaţӑ mӑ fac medalion am zis şi-n obrajii tӑi s-au desenat gropiţe adânci”.

Dragoste între doi oameni - „(mai şţii când ploua afarӑ şi ţi-am zis sӑ mergem legӑnat ca sӑ ne strecurӑm printre picӑturi?)” – care poate da puteri demiurgice „(Mai ştii cӑ-n dimineaţa aceea am prins o rafalӑ de vânt cu mâinile goale?)”, sau: „(Mai ştii când am aprins rӑsӑritul cu pofta noastrӑ de luminӑ şi de viaţӑ?)”, sau „(Mai ştii când la marginea lumii am atins zenitul cu mâna şi infinitul cu gândul?)”.

Doi oameni pentru care la început totul e posibil: „(Mai ştii când am deschis geamul bucӑtӑriei şi ţi-am tӑiat din pâcla nopţii o felie?)” sau „(Mai ştii când ţi-am spus cӑ timpul nu existӑ ci numai noi l-am / inventat ca sӑ trecem cu el?)”.

Apoi „vӑlul” se ridicӑ şi realitatea apare. Atunci, zice autorul versurilor, „eu mӑ uitam în sus ca sӑ vӑd balconul şi ploaia se prelingea / de pe barbӑ în suflet”, iar „azi plӑtesc din plin cu singurӑtate în mijlocul lumii merg cu / sufletul în braţe [...]”.

Ceva „nori negri” şi-au fӑcut apariţia pe cerul senin al dragostei încӑ din vremurile bune.
„(Mai ştii când ţi-am zis cӑ atunci când am locuit în sufletul tӑu am simţit cӑ e mare înghesuialӑ acolo?)”.

Dragoste pierdutӑ...Amintiri care dor... „(Mai ştii cӑ afarӑ ploua când eu îmi strângeam în lacrimi privirea?)”.

Cum sӑ nu doarӑ, când a venit momentul unei destӑinuiri în care dulcele şi amarul, trecutul şi viitorul nu se mai pot deosebi? „(Mai ştii când ţi-am spus cӑ ţin minte câte un vers pentru fiecare respiraţie a ta?)” .

Ce trist

apare totul într-o zi... „Iubito, aşa de trist am fost astӑzi încât mi-am ascultat / neliniştea şi dorul de unul singur”. Cum sӑ fie altfel ziua în care „Iubito, în dimineaţa aceea mi-ai pus picӑturi în ochi ca sӑ te / vӑd mai bine plecând”...

Tristetea despӑrţirii are şi ceva bun, dar pentru asta sacrificiul e enorm!
„(Mai ştii când ţi-am spus cӑ nopţile nedormite sunt cele ce dau odihnӑ versurilor mele?)”, iar vieţile marilor scriitori cu existenţa lor plinӑ de neajunsuri, de griji, de frӑmântӑri şi uriaşele lor opere confirmӑ un adevӑr subliniat într-un vers în aceastӑ carte!

Citeşti ceva şi cunoşti autorul fӑrӑ sӑ-l fi vӑzut vreodatӑ în realitate. Eu îl cunosc pe autor în realitate – şi e o mare plӑcere pentru mine sӑ am acest privilegiu! – dar sunt convins cӑ pe Romeo Roşiianu îl ştiu mult mai bine din scrierile sale. E sensibil şi-i spune iubitei:
„m-am rugat cerului sӑ îmbrace pӑmântul cu nori de simţire [...]”

Cititorilor le „taie” orice urmӑ de nepӑsare emoţionalӑ în momentul când, inspirat şi exact, scrie iubitei într-o altӑ scrisoare de dragoste pierdutӑ: „(Mai ştii când ţi-am sӑrutat pântecul ca sӑ-mi încӑlzesc buzele cu sunetul vieţii din el?)”.

„Povestitorul” din aceste admirabile poezii îşi trӑieşte viaţa de dupӑ dureroasa despӑrţire.
„Iubito, în dimineaţa în care dormeai atât de profund am / deschis geamul cu vedere la viaţӑ”.

O carte de poezii, sau o carte de cugetӑri pe care sӑ le citim şi sӑ le recitim cu gândul la noi înşine? Urmӑtoarele versurine pot pune pe gânduri: „Iubito, ţi-am spus cӑ dacӑ apucӑ sӑ se aştearnӑ noaptea-ntre / noi n-o sӑ-mi mai vezi sufletul / şi cӑ n-o sӑ mai ştii niciodatӑ pe unde-mi vor umbla gândurile / şi pe unde mi se va preumbla privirea ?” .

Titlurile poeziilor sunt inspirate şi sunt un bun preambul pentru versurile ce urmeazӑ a fi citite. În poezia „Scrisoare despre o privire uitatӑ în garӑ”, ghidat de muza poeziei profunde, poetul ne surprinde din nou, plӑcut pentru idei şi pentru detaşarea cu care îşi aşterne gândurile: „mӑ uit la mine şi vӑd cӑ nu mai sunt de-o vreme erou / principal / cӑ-ntr-o viaţӑ întreagӑ nu mi-a fӑcut o lume întreagӑ atâtea reproşuri ca tine”.

Ca manierӑ de realizare, remarc repetarea intenţionatӑ a unor cuvinte, deşi sinonime se gӑsesc cu uşurinţӑ. Tocmai aceastӑ repetare dӑ profunzime textului şi-l face pe cititor sӑ-l „simtӑ” mai bine. În textul de mai sus se repetӑ cuvântul „întreagӑ” şi-mi pare cӑ la cearta celor doi poate participa oricine.

De cӑrţile bune cititorii se despart greu. A venit momentul sӑ mӑ despart şi eu de aceasta, cu speranţa cӑ „Scrisori de dragoste pierdutӑ” va fi un bun ghid de supravieţuire pentru oricine, dupӑ dragoste.

Iar la întrebarea: „(Mai ştii când ţi-am spus cӑ oamenii buni au mintea lângӑ suflet?)”, un rӑspuns pe care-l poate da oricine este cӑ Ioan Romeo Roşiianu este printre cei care au mintea lângӑ suflet!
                                                                                     
                                                                                         HORIA PICU



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu