Mai jos vă redăm recenzia celui mai "proaspăt" volum de poezii al sărbătoritului:
O CARTE, DUMINICA: „Scrisori de dragoste pierdutӑ”
de Ioan Romeo Roşiianu
Existӑ cӑrţi care
se citesc şi cӑrţi care se trӑiesc. La cele din urmӑ
cititorul simte solidaritate cu autorul, sau, mai indirect dar perfect adevӑrat,
cu cele scrise de acesta. Ioan Romeo Roşiianu scrie pentru el, dar scrie, în
egalӑ
mӑsurӑ,
pentru oricare dintre noi. Poveşti de dragoste pierdutӑ, în care
ne putem regӑsi cu toţii, speranţe, iluzii şi dezamӑgiri
prezente în noua carte a autorului cu binecunoscutu-i stil atipic, care mie-mi
place foarte mult.
O carte despre iubire şi înţelepciune, pe care o citeşti şi
zâmbeşti, o citeşti şi oftezi, o citeşti şi meditezi apoi la propria-ţi viaţӑ.
Absolut superb face autorul o invitaţie la dragoste cӑtre
propria-i persoanӑ, însetatӑ de nevoia de iubire: „Îndrӑgosteşte-mӑ
de tine, iubito [...]”
Cum a fost ieri, cum e azi, ce va fi mâine. Despre toate gӑsim
în versurile poetului. Frumoase momente ale începutului, ca acela când „Iubito,
asearӑ
am trecut pe lângӑ tine şi voiam sӑ tac însӑ
sub / balconul tӑu serenada a început singurӑ”.
Focul dragostei, erotismul de bun-simţ sunt „atinse” de Ioan
Romeo Roşiianu cu delicateţe: „a fost o bucurie sӑ-ţi vӑd sânii
obraznici trӑgându-mi de mânӑ privirea”. În altӑ
parte, aceeaşi idee strӑlucit pusӑ în stihuri: „iubito, aşa de
frumos stӑtea medalionul la gâtul tӑu şi se /
prelingeau pietrele-ntre sâni de-mi era ciudӑ / într-o altӑ
viaţӑ
mӑ
fac medalion am zis şi-n obrajii tӑi s-au desenat gropiţe
adânci”.
Dragoste între doi oameni - „(mai şţii când ploua afarӑ
şi ţi-am zis sӑ mergem legӑnat ca sӑ
ne strecurӑm printre picӑturi?)” – care poate da
puteri demiurgice „(Mai ştii cӑ-n dimineaţa aceea am prins o
rafalӑ
de vânt cu mâinile goale?)”, sau: „(Mai ştii când am aprins rӑsӑritul
cu pofta noastrӑ de luminӑ şi de viaţӑ?)”,
sau „(Mai ştii când la marginea lumii am atins zenitul cu mâna şi infinitul cu
gândul?)”.
Doi oameni pentru care la început totul e posibil: „(Mai
ştii când am deschis geamul bucӑtӑriei şi
ţi-am tӑiat
din pâcla nopţii o felie?)” sau „(Mai ştii când ţi-am spus cӑ
timpul nu existӑ ci numai noi l-am / inventat ca sӑ
trecem cu el?)”.
Apoi „vӑlul” se ridicӑ
şi realitatea apare. Atunci, zice autorul versurilor, „eu mӑ
uitam în sus ca sӑ vӑd balconul şi ploaia se
prelingea / de pe barbӑ în suflet”, iar „azi plӑtesc din
plin cu singurӑtate în mijlocul lumii merg cu / sufletul în braţe
[...]”.
Ceva „nori negri” şi-au fӑcut apariţia pe cerul senin
al dragostei încӑ din vremurile bune.
„(Mai ştii când ţi-am zis cӑ atunci când am locuit în sufletul
tӑu
am simţit cӑ e mare înghesuialӑ acolo?)”.
Dragoste pierdutӑ...Amintiri care dor... „(Mai
ştii cӑ
afarӑ
ploua când eu îmi strângeam în lacrimi privirea?)”.
Cum sӑ nu doarӑ,
când a venit momentul unei destӑinuiri în care dulcele şi
amarul, trecutul şi viitorul nu se mai pot deosebi? „(Mai ştii când ţi-am spus
cӑ
ţin minte câte un vers pentru fiecare respiraţie a ta?)” .
Ce trist
apare totul într-o zi... „Iubito, aşa de trist am fost astӑzi
încât mi-am ascultat / neliniştea şi dorul de unul singur”. Cum sӑ
fie altfel ziua în care „Iubito, în dimineaţa aceea mi-ai pus picӑturi
în ochi ca sӑ te / vӑd mai bine plecând”...
Tristetea despӑrţirii are şi ceva bun, dar
pentru asta sacrificiul e enorm!
„(Mai ştii când ţi-am spus cӑ nopţile nedormite sunt cele
ce dau odihnӑ versurilor mele?)”, iar vieţile marilor scriitori
cu existenţa lor plinӑ de neajunsuri, de griji, de frӑmântӑri
şi uriaşele lor opere confirmӑ un adevӑr
subliniat într-un vers în aceastӑ carte!
Citeşti ceva şi cunoşti autorul fӑrӑ
sӑ-l
fi vӑzut
vreodatӑ
în realitate. Eu îl cunosc pe autor în realitate – şi e o mare plӑcere
pentru mine sӑ am acest privilegiu! – dar sunt convins cӑ
pe Romeo Roşiianu îl ştiu mult mai bine din scrierile sale. E sensibil şi-i
spune iubitei:
„m-am rugat cerului sӑ îmbrace pӑmântul
cu nori de simţire [...]”
Cititorilor le „taie” orice urmӑ de nepӑsare
emoţionalӑ în momentul când, inspirat şi exact, scrie
iubitei într-o altӑ scrisoare de dragoste pierdutӑ:
„(Mai ştii când ţi-am sӑrutat pântecul ca sӑ-mi încӑlzesc
buzele cu sunetul vieţii din el?)”.
„Povestitorul” din aceste admirabile poezii îşi trӑieşte
viaţa de dupӑ dureroasa despӑrţire.
„Iubito, în dimineaţa în care dormeai atât de profund am /
deschis geamul cu vedere la viaţӑ”.
O carte de poezii, sau o carte de cugetӑri
pe care sӑ le citim şi sӑ le recitim cu gândul la noi
înşine? Urmӑtoarele versurine pot pune pe gânduri: „Iubito,
ţi-am spus cӑ dacӑ apucӑ sӑ
se aştearnӑ noaptea-ntre / noi n-o sӑ-mi mai
vezi sufletul / şi cӑ n-o sӑ mai ştii niciodatӑ
pe unde-mi vor umbla gândurile / şi pe unde mi se va preumbla privirea ?” .
Titlurile poeziilor sunt inspirate şi sunt un bun preambul
pentru versurile ce urmeazӑ a fi citite. În poezia
„Scrisoare despre o privire uitatӑ în garӑ”,
ghidat de muza poeziei profunde, poetul ne surprinde din nou, plӑcut
pentru idei şi pentru detaşarea cu care îşi aşterne gândurile: „mӑ
uit la mine şi vӑd cӑ nu mai sunt de-o vreme erou
/ principal / cӑ-ntr-o viaţӑ întreagӑ
nu mi-a fӑcut o lume întreagӑ atâtea reproşuri ca tine”.
Ca manierӑ de realizare, remarc
repetarea intenţionatӑ a unor cuvinte, deşi sinonime se gӑsesc
cu uşurinţӑ. Tocmai aceastӑ repetare dӑ
profunzime textului şi-l face pe cititor sӑ-l „simtӑ”
mai bine. În textul de mai sus se repetӑ cuvântul „întreagӑ”
şi-mi pare cӑ la cearta celor doi poate participa oricine.
De cӑrţile bune cititorii se despart greu. A venit
momentul sӑ mӑ despart şi eu de aceasta, cu
speranţa cӑ „Scrisori de dragoste pierdutӑ”
va fi un bun ghid de supravieţuire pentru oricine, dupӑ
dragoste.
Iar la întrebarea: „(Mai ştii când ţi-am spus cӑ
oamenii buni au mintea lângӑ suflet?)”, un rӑspuns
pe care-l poate da oricine este cӑ Ioan Romeo Roşiianu este
printre cei care au mintea lângӑ suflet!
HORIA
PICU
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu