sâmbătă, 25 august 2018

Colţul specialistului. Diferenţe dintre orgasmul masculin şi cel feminin

Trăirea orgasmului este una de tip subiectiv, care diferă de la persoană la persoană. Partea comună a acestui fenomen sexual este reprezentat de asocierea cu plăcerea şi extazul.

În cazul bărbaţilor, orgasmul reprezintă contracţiile ce se produc în urma stimulilor sexuali, contracţii care ulterior vor fi însoţite de congestie sangvina şi de ejaculare. Cu toate că orgasmul este considerat a fi atins doar când se ejaculează, unii bărbaţi pot continua actul sexual amânând ejacularea şi obţinând în acelaşi timp orgasmul, ceea ce înseamnă că pot obţine mai multe orgasme pe parcursul unui act sexual normal.

Ca şi în cazul bărbaţilor, orgasmul la femei este atins în urma contracţiilor musculare şi a congestiei sangvine produse în urma stimulilor sexuali. Orgasmul feminin se poate sincroniza cu cel masculin, însă nu întotdeauna cele doua orgasme coincid. Pentru ca partenerii să atingă orgasmul în acelaşi timp este necesară o cunoaştere foarte bună a propriei persoane şi a celui de lângă tine. Spre deosebire de bărbat, femeia poate să rateze orgasmul din pricina unui zgomot, a unui gest sau a unei şoapte rostite la un moment nefavorabil ei. Orgasmul feminin poate fi atins fie prin stimulare clitoridiană, obţinându-se un orgasm intens, fie în urma penetrarii când se va obţine un orgasm mult mai profund. Exista femei care ating foarte greu orgasmul, manifestând o stare continuă de plăcere, femei care se bucura de o excitabilitate crescută şi femei care se pot bucura de până la şapte orgasme succesive.

În cazul bărbaţilor, aceştia se pot bucura de ejaculari întârziate, de ejaculari premature, de excitabilitate crescută şi de ejaculare redusă sau abundentă.

Poziţiile sexuale care favorizează atingerea orgasmului sunt următoarele:

  • poziţia femeii deasupra este ideală pentru ambii parteneri stimulând punctul G, cervixul şi fornixul vaginal;
  • poziţia misionarului care stimulează mai multe grupuri de muşchi;
  • poziţia femeii întinse pe spate cu genunchii îndoiţi şi îngenuncherea partenerului între picioarele partenerei.
 Una dintre marile întrebări ale sexologilor şi ginecologilor, anume de ce orgasmul feminin durează mai mult decât cel masculin, pare să-şi fi găsit răspunsul.

Conform cercetărilor, se pare că orgasmul masculin poate dura între 3-15 secunde, cu o medie de circa 7-10 secunde de plăcere provocată de euforia neuromusculară.
În schimb, mai multe cercetări separate au evidenţiat faptul că orgasmul resimţit de femei în timpul actului sexual este diferit de cel al bărbaţilor atât ca senzaţie, cât şi ca durată şi scop.
În primul rând, orgasmul femeilor este resimţit mult mai difuz decât cel masculin, şi durează în medie circa 20 de secunde. Există şi cazuri, ce-i drept mai rare, care vizează anumite femei capabile să aibă orgasme care durează aproximativ un minut, precum şi cazuri ale unor femei care au aşa numitele „orgasme în serie”, adică aceste femei au în timpul unui act sexual, mai multe orgasme unul după celălalt.
În timp ce orgasmul masculin este resimţit şi localizat în muşchiul bulbospongios, care începe în sfincterul anal şi continuă de-a lungul penisului, femeile resimt orgasmul mai difuz, dar în mai multe zone ale aparatului genital, respectiv în clitoris, vagin, uter şi chiar anus. În cadrul unui film documentar realizat pentru Learning Channel, cercetătorii au introdus microcamere de filmat în vaginul unei femei înainte ca aceasta să aibă contact sexual. În timp ce femeia respectivă a atins orgasmul, musculatura ei pelviană s-a contractat repetat, iar cervixul său a luat forma unei cavităţi din care sperma ejaculată a ajuns în fornixul vaginal, de unde lichidul spermatic a pătruns apoi în orificiul extern al uterului, mecanism biologic care astfel favorizează la maximum concepţia.


Sursa: Yve.ro

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu