sâmbătă, 25 august 2018

Perechea formată din Horia Tecău şi Jean-Julien Rojer a câştigat turneul de la Winston Salem, USA

Veste bună dinspre Horia Tecău (33 de ani, 15 ATP, la dublu). Constănţeanul a câştigat, alături de olandezul Jean-Julien Rojer (37 de ani, 9 ATP, la dublu) primul trofeu de la revenirea în circuit, la Winston Salem, în Statele Unite ale Americii, competiţie la care triumfase şi în 2017.

Vineri noapte, 24 august, perechea româno-olandeză a avut nevoie de doar 67 de minute pentru a trece de James Cerretani (SUA) şi legendarul Leander Paes (India), scor 6-4, 6-2, la finalul unei prestaţii în care adversarii nu au avut nicio şansă. A fost, de altfel, finalul unei săptămâni perfecte la competiţia cu premii în valoare de 700.000 de dolari, Horia şi "Jules" terminând turneul fără set pierdut şi fără să joace măcar un tiebreak.

Cu 38.120 de dolari de împărţit şi 250 de puncte ATP, Horia a stabilit, astfel, a doua bornă a anului, după trofeul cucerit, tot alături de Rojer, la Dubai, în luna martie. Este, în acelaşi timp, primul succes al perechii de la revenirea lui Tecău după accidentarea care l-a ţinut departe de teren din aprilie până în august.

Acum, miza celor doi este turneul de la US Open (27 august - 9 septmebrie), unul în care cele 2.000 de puncte primite pentru câştigarea titlului în 2017 trebuie apărate pentru a nu se produce o cădere în clasamentul ierarhiei de dublu.


                                                                           Cristi Someşan

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu