Indignare
Nu-mi sune ceasul, nu mă-ndemne ora
să spun tot ce-am de spus și
cum privesc eu lumea...
Nu-s doar molâu, blajin și
blând -
În mâlul lacului din mine, în străfund,
dai pe alocuri și de
pietre colțuroase...
Se enervează mustu-n damigene
și-n mine crește-amarnic indignarea -
Ce neam legat de țară eram odinioară
și ce calice inimi
dirigă și măsoară !
Unde-s acum cărări ce duc la gară,
poteci printre tulpini de pin spre un izvor...
Cum au pierit din cântec frunza verde
și cuvântul
"dor"...
Noiembrie presară silabe de tristețe
peste octombrie de jar și
de culoare -
Citesc urcuș spre o
speranță când privesc un deal,
gârle din Valahia și
râuri din Ardeal...
Dar imne de credință,
hori mândre - cum s-au dus:
Ce poezie a durerii trebuie să fie-n privirea lui Iisus !
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu