Mottouri:
• „Ogorul meu şi mîndra mea / Doar Dumnezeu le poate lua… /
Dar eu ştiu că nu mă lasă singur să rămîn / Că şi Dumnezeu e un bun român…”
(din „Balada lui Tomoioagă” din Moisei)
• „Sfîrşitu’ lumii a fi cînd oi muri io” (un băciuc de pe la
noi)
• „Cînd au mai avut timp, oare, ţăranii să fie şi filosofi?”
(din volumul „Surîsuri migdalate” de Vasile Ghica)
de PAUL Antoniu
Pe drumul său de glorii, Dumitru Fărcaş, în pas vioi a
plecat de-acasă cîntînd din fluier. Frumoasele cîntări şi sprinţarele jocuri
le-a învăţat de la bunicul dinspre tată, dar şi de la însuşi tatăl şi de la cei
doi fraţi mai mari ai săi. Bunul Dumnezeu l-a pogorît printre noi, cu
binecuvîntare, în Groşii Băii Mari, în data de 12 mai 1938. După absolvirea
Liceului de Muzică (1960) s-a angajat ca taragotist în orchestra noului
Ansamblu de Cîntece şi Dansuri „Transilvania”. Să cînte la taragot,
instrumentul care i-a adus faima internaţională, a învăţat singur. Alte
instrumente, precum ar fi oboiul, flautul, ba chiar şi contrabasul, le-a
studiat la Academia „Gheorghe Dima” din Cluj, între anii 1962-1967. Taragotul a
rămas, însă, pentru totdeauna, instrumentul său de suflet. În anii studenţiei
înfiinţează mereu tînăra formaţie studenţească de cîntece şi dansuri,
„Mărţişorul”, pe care a condus-o încă mulţi ani, şi după terminarea studiilor
fiindu-i, în continuare, îndrumător, şef de orchestră şi solist-instrumentist.
Această perioadă a fost una fastă pentru toţi membrii formaţiei. A fost
perioada în care primele importante premii cîştigate la prestigioase
festivaluri folclorice, naţionale şi internaţionale, dar şi turneele mult
aplaudate peste tot în lume, le-au adus, tinerilor artişti-studenţi, faima mult
dorită. Primul mare premiu pe care l-a cîştigat formaţia „Mărţişorul” a fost la
Festivalul Mondial al Tineretului şi Studenţilor de la Helsinki (Finlanda), în
primul an de la înfiinţare – 1962. Prestigioase premii şi distincţii personale,
cîştigate (în ţară şi peste hotare) ca interpret, sînt şi ele numeroase şi de-o
importanţă deosebită pentru artistul român, deci şi pentru noi toţi de-un neam
cu el. Iată doar cîteva dintre acestea: „Le Collier d’Or” (marele trofeu), la
Festivalul internaţional de la Dijon (Franţa); Academia „Charles Cros” îi
acordă, în anul 1972, „Le Disque d’Or” pentru discul „Taragote et orgue”
imprimat într-o catedrală din Elveţia, la care l-a acompaniat Marcel Cellier
(n. 29 oct. 1925), etnomuzicolog şi organist de talie internaţională, un mare
iubitor şi bun cunoscător al folclorului românesc; a colaborat şi cu naistul
Gheorghe Zamfir. Faimosul disc de aur cuprinde doine şi jocuri (vreo nouă la
număr…) cu precădere din Banat şi Transilvania, într-o interpretare fascinantă,
ce nu poate fi descrisă în cuvinte. Discul trebuie ascultat neapărat cu
smerenia din faţa Sfîntului altar. „Am crescut pe altarul Artei”, spunea
cîndva, mai demult, Mitru al nostru. În anul 1999, inegalabilul artist primeşte
două premii de mare prestigiu: Marele premiu la Festivalul Internaţional de la
Bruxelles, iar la Washington a fost distins cu titlul de laureat al
Festivalului „Smithsonian Folklife Festival”. Se spune că românaşii noştri…
americani l-au purtat pe braţe, iar la despărţire i-au dat un cufăraş plin cu
joljuţuri înlăcrimate. Umblă vorba (cum zic fraţii noştri de peste Prut) că
s-ar fi întors acasă şi cu un dar nepreţuit primit de la cineva care nu spera
să-şi mai vadă Carpaţii, la poalele cărora a venit pe lume: perechea de opinci
de la costumul de scenă a MARIEI TĂNASE. Nu-i vorbă că nici cei de acasă nu
l-au „cruţat” cînd a fost vorba de onoruri fel de fel: Cetăţean de onoare ale
oraşelor Cluj-Napoca, Baia Mare, Bucureşti şi… Phenian (Coreea de Nord); Crucea
Naţională – Serviciu Credincios primită în 2002 de la preşedintele Ion Iliescu;
Ordinul Meritul Cultural în grad de mare ofiţer în 2004; Academia de Muzică
„Gheorghe Dima” din Cluj-Napoca îl onorează, în anul 2008, cu înaltul titlu de
doctor honoris causa… Şi alte cîteva asemenea onoruri. Discografia lui Dumitru
Fărcaş cuprinde doar cîteva titluri, puţine dar superbe, imprimate la
Electrecord sub genericul „Trésors folkloriques roumains”. Închei cu o
apreciere, pe deplin meritată, a faimosului etnomuzicolog şi cercetător, Harry
Brauner (1908-1988): „Un artist al cărui nume îl pronunţ […] cu sfinţenie:
DUMITRU FĂRCAŞ”.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu