Pentru aducere aminte, Po(i)etului Vasile Dan Marchiş: "Să nu uiţi, Darie" de Zaharia Stancu

Despre o carte în care este torturată limba română sau despre lupta unui poet cu gramatica!

De parcă ar fi luat exemplu de la mai nordica poetă Doina Petrulescu Anton, care-a ţinut parcă morţiş să ne arate cât de lată e strada limbii române şi ce greu e cu semnele de punctuaţie chiar şi într-o carte pentru copii, carte apărută – culmea! – la editura unor absolvenţi de filologie („Hei, copii, vă salut din Euforia!”, Editura LIMES, Cluj – Napoca, 2013), codreanul Vasile Dan Marchiş vine să ne demonstreze încă o dată cât de grea este gramatica limbii române chiar şi pentru „creatorii de limbă”.

El face asta în volumul „Zodii de rezervă”, apărut în 2015 la Editura Amanda Edit din Bucureşti-

 o carte care, deşi are foarte multe „moaşe” trecute pe paginile de gardă abundă de greşeli de ortografie şi punctuaţie, făcând lectura astfel imposibilă, determinându-te să renunţi încă de la început din cauza acestui afront.

Faptul că e trecut ca şi redactor de carte poetul Ioan Dragoş îţi dă întâi încredere şi îndemn la lectură, însă cu fiece pagină dată realizezi că e trecut pe paginile de gardă numai ca să fie şi să dea cumva autoritate şi greutate cuvitelor adunate-ntre coperţi.

Ioan Dragoş, care este şi secretarul general al Consiliului Judeţean Maramureş ştie că o virgulă prost pusă poate schimba sensul unei propoziţii şi fraze întregi nu putea lăsa să treacă de el şi gira o astfel de lucrare.

Nu şi-ar fi alăturat numele de cel al autorului acestei cărţi până ce aceasta nu ar fi fost măcar corect scrisă, până nu ar fi fost salvată gramatica limbii române.

De altfel, SINGURUL text corect scris din acest punct de vedere este „Prefaţa” semnată de Daniel Marian, însă această prefaţă este mult prea generoasă pentru o asemenea lucrare, dovedind astfel o anumită superficialitate, făcându-ne să luăm în calcul izul comercial, fapt deloc străin lui Vasile Dan Marchiş, om care merită salutat pentru faptul că din leafa lui de paznic de noapte îşi editează cărţile.

De altfel, într-o postare la fel de incorect scrisă pe Facebook – şi unde se scuza că a scris greşit pentru că e la serviciu, pe noapte şi că nu are ochelari de vedere încă – autorul acesta ne-a convins că, de fapt, e agramat, motiv pentru care i-am şi recomandat să se întoarcă la şcoala generală şi să buchisească manualul de gramatică, doar – doar o pricepe şi el, măcar la bătrâneţile deloc cuminţi că nu poţi scoate-n spaţiul public o lucrare de acest tip, una în care limba română e hăcuită rau de tot.

Situaţia devine aproape hilară, de tot râsu-plânsu dacă vreţi, dacă luăm în calcul faptul că acest om – despre care un hâtru a zis că ar fi „cel mai bun paznic dintre poeţii Maramureşului şi cel mai bun poet dintre paznici” – se împopoţănează cu statutul de fondator al unei revistuţe care apare într-un format B5, cât un caiet vocabular de altă dată, „Izvoare codrene”.

Tot cu grave greşeli gramaticale şi tot făcând să curgă sânge din limba română a şi anunţat recent că a apărut un nou număr al acestei publicaţii.

Redau cu fidelitate anunţul făcut de acest ipochimen – nu te-am înjurat domnule Dan Vasile Marchiş! – ca să puteţi încropi şi dumneavoastră portretul robot al celui care, ca-n jargon, dovedeşte că are mare boală pe limba română: „În această săptămână a ieșit de sub tipar numărul dublu 13-14 al revistei ”Izvoare codrene”, publicație de cultură, literatură artă,etnologie,religie,istorie și cu substrat tradițional ,prima și singura publicație de acest fel din ”Țara Codrului”.În spațiul celor 116 pag.a recentei publicații semnează texte: Milian Oros,Lucian Perța,Ioan Dragoș,Radu Botis ,Carmena Baintan,Dragomir Ignat,Ioan Călăuz,Dragos Gelu,Emil Domuța,Oanca Aurelia,Viorel Pop,Luisa Neruţ,Mihai Ghiț,Vasile Dan Marchiș,Vasile Bele,Traian Rus ,Toma G.Rocneanu,Ioan Meteș Morar Chelințanu,Mereucz Dorina Mariana,I.M.Lazăr.

Semnalăm că acest număr a apărut cu sprijinul domnilor: Ioan Stegeran,primar al comunei Fărcașa și Ioan Călăuz,primar al comunei Băsești

Vasile Dan Marchiș ,fondator ”Izvoare codrene”

Eu şi acum mă minunez cum el scrie cu minuscule asta – „”Izvoare codrene”,publicație de cultură, literatură artă,etnologie,religie,istorie și cu substrat tradițional” – câtă vreme toate sunt substantive proprii pe coperta revistei.

Şi, într-o altă ordine de idei, nu ştiu ce e ăla „substrat tradiţional”, dacă tot zice că revista lui e (şi) de… orice.

Preopinentul a vrut să scrie, probabil, ETNOGRAFIE, dar a scris ETNOLOGIE, fără a cunoaşte, însă, sensul cuvântului.Anagramatule!

Ocazie cu care-i spunem acum ce înseamnă ETNOLOGIE, conform Wikipedia, ca să nu zică omul că avem ceva cu el şi-l facem incult: „Etnologie este un termen care provine din: cuvântul grec ethnos (grup uman cu trăsături comune, tagmă, societate de indivizi asemănători), tradus în epoca modernă drept etnie, grup lingvistic sau rasial, comunitate, popor, națiune

Etnologia a primit astfel două accepțiuni:

(1) studiu al etniilor sau grupurilor/comunităților etnice, diferite de etnia (și cultura națională a) cercetătorului;

(2) studiu al propriei etnii naționale, al obiceiurilor și folclorului național, considerat a fi exprimat de grupuri sociale „privilegiate” (precum țăranii), care moștenesc trăsături culturale arhaice și astfel descriu forme culturale „autentice”.

Credeţi-mă, nu e deloc vorba de aşa ceva în ce adună-ntre coperţile fiţuicii lui acest diletant!

Ca să nu mai zic şi de faptul că se cam bate singur în cap cu „substratul tradiţional”, pe care nu ştiu de ce-l mai ascunde omul nostru dacă tot îl are şi de ce nu-l lasă la vedere, că şi aşa hârtia suportă absolut orice.

Şi dacă tot am ajuns la ce editează şi cum paznicul nostru, miroase rău a penal faptul că poetul primar Ioan Călăuz din comuna Băseşti, Maramureş şi finanţează acest act de amatorism total, dar şi apare ca fiind redactor şef al ei.

O revistuţă apărută-n tiraje conspirative, în condiţii grafice abia la ultimele apariţii uşor îmbunătăţite, în marea majoritate a cazurilor cu texte preluate de pe te miri unde, fără aprobarea semnatarilor, cum a făcut şi cu mine de altfel, de repetate ori, până i-am interzis individului să mai continuie.

Omul nostru nu are simţul ridicolului de altfel, nu ştie ce e drept patrimonial şi drept testimonial de autor, e convins că dacă ia un text al cuiva şi-l publică fără voia acestuia el e cel ce îi face un pustiu de bine autorului.

Dar, asta e cu totul altă problemă, nu face obiectul atenţiei noastre acum.

Senzaţia de amatorism din volumul supus atenţii noastre acum e acutizată şi de cele cinci citate de aşa-zise „referinţe critice” de la final, pasaje care în loc să ne sublinieze şi să ne evidenţieze cumva personalitatea acestui obscur autor făcător şi de fiţuici literare de prin Maramureş ne determină să punem punct excursiei prin lumea lui.

De altfel, individul nu ştie nici măcar să îşi scrie corect numele, câtă vreme în partea superioară a fiecărei pagini apare drept „Vasile dan Marchiş” în loc de „Vasile Dan Marchiş”, de parcă ar fi vorba de doi autori distincţi, câtă vreme unul n-ar putea fi identificat în baza de date a Poliţiei.

Demersul editorului albanez este scuzabil oarecum, necunoaşterea bună a limbii române nepermiţându-i să salveze însă şi demersul comercial al scriitorului codrean.

Aşa aflăm, spre exemplu că Vasile al nostru are „copertină” – ca la berărie! – în loc de „copertă”, „recensent” şi te mai miri ce.

Oricum, la corectură apare Patricia Lidia, ca lector Adriana Tabacu si redactor, după cum am zis, Ioan Dragoş.

Altfel spus, conform acestor nume apărute pe pagina de gardă, mai că eşti tentat să spui că putem vorbi de o treabă cu adevărat serioasă.

Tot serios cică vrea să scrie despre el, lăudându-şi cumva marfa editată, Baki Ymeri: „Vasile Dan Marchiş este un poet real şi original”.

Corect, întăresc eu!

Da, Vasile al nostru e cât se poate de real, la fel cum este de real şi faptul că omul trebuie să se întoarcă repede pe băncile şcolii.

Dintr-un pasaj decupat cu siguranţă din vreun ziar – dar poetul nu ştie cum se fac referinţele critice cu adevărat şi ce înseamnă biblioteconomia – dintr-un citat semnat de Anca Goja aflăm că Betty Kirchmaier Donca a zis: „Mesajul este transmis prin sintagme bine gândite,poetul caută să aprofundeze ideea pe care o coace în minte,dând poeziei unele figuri de stil”.

Am redat cu exactitate citatul şi sunt de acord că Vasile le coace în minte, dar şi că el a pus – tot în mintea lui, după mintea şi asemănarea lui mai bine zis – gând rău limbii române, ca prea insistă.

Aşa luăm act că el e capabil chiar să facă „unele figuri de stil”, după ce le coace bine în mintea sa.

Urmând exemplul cu citatul din Anca Goja, care o citează pe traducătoarea Betty Kirchmaier Donca, suntem îndemnaţi să citim – tot la „referinţe critice”! – din Gelu Dragoş, cel cu care „a condus” revista lor ani buni, Gelu Dragoş care ar fi scris, dar nu ştim unde, aşa ca trebuie să-l credem pe cuvânt pe Vasile: „Pe marginea poemelor prezentate a vorbit printre alţii poetul Ioan Dragoş care a afirmat că poezia are sintagme reuşite, dezbate teme apropiate de socialul economic, religios şi de asemenea de universul structural”.

Iar am citat cu exactitate!

Mamăăăăă, ce aveţi oameni buni cu Ioan Dragoş, fratele mai mare al lui Gelu?!

V-aţi pus voi în minte să-l scoateţi şi pe el agramat?

Tot fără să ni se spună de unde provin citatele mai sunt date cuvinte din ce ar fi scris Dragomir Ignat şi Ion Bogdan despre Vasile, însă ce a scris Ion Bogdan e chiar drăguţ: „Vasile Dan Marchiş pleacă de la o idee şi (…) ne surprinde cu unele rezolvări. Fără prea multe zorzoane, cu simplitate dar nu cu simplism,el reuşeşte să facă una sau mai multe metafore la fiecare poem”.

Iar am redat!

Of, oameni buni!

Înţeleg că trebuie să îl felicităm pe poetul chiorean şi uşor chior – că de aia a zis că scrie greşit, că nu are încă ochelari de vedere, cum am arătat mai sus – pentru că reuşeşte, vorba lui Ion Bogdan „una sau mai multe metafore în poem”.

O facem şi-i spunem bravas, Vasile, bravas!

Şi dacă tooot am vorbit de bătăile de cap pe care i le dă gramatica poetului Vasile Dan Marchiş avem în carte dovada că el a copt-o în capul lui: „Gramatica e plină de nevoi/Gramatica nu-i poveste/Între limba română şi unele limbi străine/e război/Ici cuvinte materne nimicite/Mai încolo cuvinte străine ranite…//Pe lângă miile de elemente gramaticale rănite/şi cu un pluton de silabe amputate/complementele şi verbele rămase/pe lista de rezervă/nu capătă nici un statut” spune el în poemul „Încercarea cea mai grea (III)”.

Noi îi dăm dreptate, da, e măcel mare, dar măcelul îl face el limbii române şi oricât ar da vina pe limbile străine, lui îi este străină propria limbă.

Nu-l mai întrebăm de ce într-o strofă începe orice vers cu majuscule, iar în cealaltă strofă nu!

În poemul fără titlu de la pagina 36 Vasile se arată frământat în continuare de soarta gramaticii, deoarece în subconştientul lui a încolţit realitatea: „Ce putem face legat de/aceste elemente gramaticale afectate?/Memorii,bocete?/Prin aspectele menţionate,/limba noastră va părea istorie…!”.

Am redat iar cu exactitate!

Premonitoriu, de altfel, chiar în poemul „Încercarea cea mai grea”, poemul de debut al cărţii sale Vasile scrie: „Toate cuvintele ard!/Cum să mai scriu astfel…?/Văd gramatica destinului/ca pe un foc cu ardere completă”.

Mda, aşa este, noi îşi propunem să iei o pauză şi ca să scapi de aceste spaime şi întrebări, du-te un pic şi redeschide cartea de gramatică!

Spunem asta că dacă volumul semnat de Doina Petrulescu Anton („Hei, copii, vă salut din Euforia!”, Editura LIMES, Cluj – Napoca, 2013) este salvat de grafica de excepţie şi de desenele Teodorei Godgea, fiica renumitului scriitor Vasile Gogea, ei bine, Vasile dragă, cartea ta n-o mai salvează nimeni şi nimic!

Ai facut din ea un adevărat exemplu de… aşa nu!

Dar, ca să ne fie cu adevărat clar şi să ne intre bine în minte cam în ce constă relaţia lui cu gramatica din propoziţiune, în poemul „Meditaţie extremă III” – iar ne întrebăm de ce la unele pune enumerarea-n paranteză şi la altele nu – poetul nostru zice: „Pe când fie că scriam sau citeam/ca şi cum eu aş fi fost/supraveghetorul gramaticii/(cu toate astea/nu ajung cuvintele pentru a defini concret/partea tăcută a lumii)”.

Măi dragă, Vasile!

Om bun, da, se vede de la o poştă faptul că eşti paznic.

Dar, ca-n bancurile cu Radio Erevan, tu nu eşti paznic al gramaticii, ci un adevărat torţionar al ei!

Ca să nu mai zic de faptul că în micimea ta ai ajuns să te lauzi pe o copertă care nu are absolut nicio relevanţă pentru titlu – că nu ai cu ce altceva! – că ai publicat poezii prin ziare şi publicaţii locale.

Asta da… mare literatură!

                                                    Scris de IR Roşiianu