marți, 24 martie 2020

„Adevărul despre coronavirus” este că doar o mână de oameni din România îl înțelege cu adevărat

Să nu ne flatăm inutil: în privința virusului majoritatea zdrobitoare dintre noi nu știm aproape nimic. Cunoștințele noastre științifice sunt cu puțin peste 0%, iar educația din ultimii ani nu a îmbunătățit procentul. În România sunt o mână de oameni, câțiva cercetători în cele 3-4 mari centre universitare și medicale, care înțeleg ceva din felul în care s-a născut și acționează acest virus. Chiar și pentru cei mai avansați dintre cercetătorii lumii, nașterea și acțiunea acestui virus ascund încă numeroase necunoscute. Prin urmare, probabilitatea ca un utilizator oarecare de facebook, eu sau tu sau un prieten al nostru, să înțeleagă mai mult despre biologia moleculară decât o fac vocile autorizate, să recunoaștem, este egală cu zero.
Niciunul dintre noi nu se află în poziția de a avea vreun acces brusc și privilegiat la înțelegerea științei. Niciunul dintre noi nu ajunge mai repede ca alții la informații despre leacuri miraculoase (am văzut unele bazate pe Polidin, pe ceapă, altele pe inhalații, cine știe câte mai sunt). Citiți acest articol, care mi se pare, în acest moment, cea mai completă descriere științifică în limba română a ceea ce este acest coronavirus. Citiți-l și apoi încercați să evaluați singuri și sincer cam cât ați înțeles? 5%? 10? Bun.
Niciunul dintre noi nu are capacitatea tehnică și nu se află în poziția profesională de a descifra conspirații internaționale, de a desluși misterele fabricării virusului sau transportarea lui ilegală dintr-o țară în alta, ori de a înțelege războaie biologice, economice sau informaționale.
Prin urmare este inutil și chiar dăunător să ne dăm mai deștepți decât suntem. Și nu vorbesc aici despre bieții ignoranți pentru care sărutarea unei icoane nu este același lucru cu sărutarea unei uși (cum am citit undeva). Desigur că nu este, din punct de vedere cultual și simbolic. Dar acum suntem în registrul cel mai brutal al realității: coronavirusul nu cunoaște religie, nu are frontiere, nu se oprește la nici o ușă, nu face deosebirea între credincioși și necredincioși, nu are treabă cu simbolismul pe care i-l acordăm sau refuzăm.
Vorbesc despre toți aceia care azi, urmând obiceiuri mai vechi sau mai nou, ne bombardează în email, în mesagerie privată, în mesaje publice, cu „adevăruri” despre coronavirus. Dragii mei, să fie clar: niciunul dintre voi nu ați intrat în posesia vreunui „adevăr” special despre coronavirus, prin urmare nu vă deranjați să-l distribuiți. Nici măcar faptul că aceste revelații ar fi fost publicat pe vreun site cu nume pretențios nu îl face mai credibil.
Mai puteți fi convinși că dacă vaccinul sau medicamentul împotriva virusului va fi descoperit (un vaccin care va fi cu siguranță elaborat de cercetători din marile și foarte bogatele laboratoare din țările avansate), cu siguranță vestea nu vă va parveni înainte de a ajunge la autoritățile politice, medicale și științifice ale țării.
Sugestia mea atunci este să renunțați – și să-i descurajați pe toți cei care o fac – la incitarea la comportamente originale bazate pe asemenea revelații. Nu comparați boli între ele, nu comparați morți, nu vorbiți de fumători, accidente de mașină și alte prostii ca să relativizați gravitatea COVID-19.
Ce puteți face însă e simplu: încercați în primul rând să citiți și să înțelegeți cât mai mult din ceea ce spun biologii, virusologii, epidemiologii. Nu cei invitați la televiziunile manipulatoare alături de astrologi și vedete media, al căror unic scop este de a face audiență cu orice preț, ci aceia care țin bloguri științifice, care dau interviuri în reviste serioase. Încercați să înțelegeți gravitatea și complexitatea acestui fenomen pandemic, dezbarăsându-vă de prejudecățile politice, rasiale, religioase. Renunțați la orice scenariu complotist ori conspiraționist, nu pentru că el nu ar fi posibil, ci pentru că dacă el există, e suficient de solid realizat de oameni deștepți și cu bani mulți încât el să nu ajungă pe mâinile unor amatori ca noi.
Și în timp ce încercați să înțelegeți ce se întâmplă în cazul unei pandemii, ce este acela un coronavirus și cum distruge el, de exemplu, celulele pulmonare, să nu vă pierdeți nicidecum luciditatea critică. Gândiți cu mintea voastră și nu cu emoțiile induse de alții. Suspectați orice fel de miracol, orice fel de soluție salvatoare, orice fel de luare de poziție din partea unor oportuniști. Păstrați și distanța socială, dar și distanța critică față de făcătorii de minuni, față de marii sfătuitori, față de influenceri și vedete. Nu uitați că o criză este ocazia de aur pentru orice persoană fără scrupule de a fi și mai mult decât ce a fost înainte. Dacă a fost un manipulator de televiziune, acum nu va fi altceva; dacă a fost un guru, acum e momentul să se afirme ca super-guru. Dacă a fost un speculant sau un corupt, acum va specula și va corupe și mai aprig ca înainte. 
Dar, mai presus de toate, rămâneți vigilenți și critici cu puterea, însă nu înainte de a respecta legea. Azi, a fi cetățean responsabil este o șansă de viață dată celui de lângă noi. Azi e nevoie să fim uniți. Dar asta nu înseamnă că trebuie să iertăm puterii derivele, excesele, abuzurile sau stângăciile. Deoarece criticând-o constructiv o forțăm să fie mai eficientă, adică mai utilă nouă, tuturor. Iar iertându-i greșelile o facem mai egoistă și mai dăunătoare vieții noastre.
Exigenți cu noi înșine și cu puterea, raționali și responsabili, doar așa avem o șansă să ieșim demni din această criză.
Autor: Ciprian Mihali 

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu