joi, 1 octombrie 2020

Repoziţionarea partidelor pentru alegerile parlamentare


 Pe lângă obţinerea unor funcţii publice, alegerile mai au darul de a face o selecţie la vârful partidelor politice. Există o cutumă conform căreia liderul unui partid care pierde alegerile, sau obţine un scor mai mic decât şi-a propus, îşi dă demisia. Aşa a plecat Crin Antonescu de la conducerea PNL, după ce partidul său a obţinut sub 25% la europarlamentarele din 2014.

Tot din cauza rezultatelor sub media partidului obţinute la Sibiu şi-a dat demisia Klaus Iohannis din funcţia de prim-vicepreşedinte al PNL.

De la caz la caz, demisia de onoare se poartă sau nu se poartă. Sunt cazuri în care demisia unui lider din fruntea organizaţiei oferă ascensiunea unui alt lider mai nepotrivit decât cel ce se retrage.

Sunt oameni care ştiu pierde cu demnitate şi oameni care nu se pot împăca nicidecum cu înfrângerile, chiar dacă sunt mai mult decât evidente.

Desigur, în toate formaţiunile politice se practică trasul preşului de sub picioarele colegului de partid. Se poate vorbi, în unele cazuri, de sabotaj în adevăratul sens al cuvântului. Punând faţă în faţă voturile obţinute de un candidat cu voturile obţine de partid, în multe cazuri nu coincid. Pe de o parte, sunt alegători care votează din proprie convingere încrucişat, pe de altă parte se dau indicaţii de la vârful unui partid să nu se voteze propriul candidat la funcţia de primar, dar să se voteze lista de consilieri a respectivului partid.

Astfel de lucruri se întâmplă, dar nu acestea caracterizează alegerile. Animozităţile se rezolvă în interiorul partidului. Ele nu privesc alegătorii.

Dar în momentul în care aceste probleme sunt făcute publice, deja opinia publică devine parte în derularea scandalului. Rezultatul final este că partidul pierde mai mult decât persoana înlăturată. Într-o situaţie asemănătoare este Gabriela Firea.

Cine şi-ar fi putut imagina că o femeie atât de fragilă ca Gabriela Firea are o energie atât de vulcanică?

După cum se vede, nu se împacă în niciun chip cu înfrângerea. Nu poate admite că a pierdut alegerile. Cineva este de vină. Bănuieşte că a fost sabotată din interiorul partidului, dar şi că a fost furată la vot. În astfel de situaţii adevărul nu iese niciodată la suprafaţă.

PSD, prin acuzaţiile de fraudare a alegerilor la sectorul 1 din Bucureşti, s-a postat în miezul unui scandal politic. Războiul nu se poartă între PSD şi PNL, ci între PSD şi USR-PLUS.

Nu cererea de renumărare a voturilor este importantă aici. Social democraţii deschid un nou front de luptă. La Bucureşti, PSD a fost înfrânt de USR-PLUS, nu de PNL.

De ce este important acest episod? Pentru că este prima bătălie politică în care nu este implicat PNL.

Logic este ca, în următoarea perioadă, partidul lui Dan Barna, împreună cu noul primar general Nicuşor Dan, să îşi îndrepte tunurile către PSD. Astfel ar lua o parte din povara guvernului în lupta cu PSD.

Pe de altă parte, Dan Barna şi Dacian Cioloş ştiu că voturile nu vin spre USR-PLUS dinspre electoratul social democraţilor, ci dinspre electoratul PNL.

Odată închise urnele alegerilor locale se trece din mers la următoarea campanie electorală. Peste două luni, pe la începutul lunii decembrie, vor avea loc alegerile parlamentare. Scandalul de la Bucureşti privind acuzaţiile de fraudare a alegerilor la sectorul 1 este prima acţiune electorală ce anunţă intrarea în campania electorală pentru parlament.

Dacă în continuarea acestui prim scandal protagoniştii principali vor fi din USR-PLUS şi PSD, liberalii au o problemă. PNL riscă să treacă în plan secundar. Consecinţa firească este scăderea potenţialului electoral în favoarea USR-PLUS.

Nu s-au dat rezultatele finale ale alegerilor locale că deja partidele se repoziţionează pentru următoarea bătălie electorală, mult mai importantă: alegerile parlamentare.

Aleşii, primari, preşedinţi de consilii judeţene, consilieri, nu au timp să-şi savureze victoria că sunt chemaţi la arme pentru alegerea adevăratului învingător.

Ca niciodată, până acum, pentru aleşii locali în mandatul 2020-2024 va conta ce partide vor fi la guvernare. Vin fondurile europene. Vin ajutoarele guvernamemtale acordate de guvern pentru susţinerea firmelor afectate de pandemie. Să nu spună nimeni că nu criteriul politic va fi determinant.

Micile scandaluri inerente după alegeri nu fac decât să anunţe marele război pentru putere. Alegerile din decembrie echivalează cu o adevărată revoluţie.

Principalii combatanţi: PNL, USR-PLUS, PSD. Fiecare pentru sine.


Autor: Dumitru PĂCURARU

Sursa: Informaţia zilei Maramureş

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu