Iubite prieten, ai decis
- silit de nemiloasa boală –
să părăsești această lume
cu-alesu-ți spirit cât o școală.
De-aceea zic că-ntr-o revistă
a omeniei necurmată,
vei fi ce-ai fost întreaga viață:
Un om cu inima curată!
Pe
poetul și omul de cultură Aurel Pop l-am cunoscut cu ani și ani în urmă, prin
intermediul lui Ion Burnar, un alt mult prea devreme dispărut de pe aceste
meleaguri și din spiritualitatea românească. Tot atunci am aflat că Aurel este
maramureșean get-beget prin naștere și sătmărean de elită prin „adopție”, adică
ceea ce numele îmi sugerase din capul locului.
Iar
relația dintre noi, grație formidabilului sincronism al firilor noastre (ne respectam
cu afecțiune și ne stimulam în discuții, totdeauna rodnice și civilizate, până
la aprige dispute pe diverse teme culturale și extraculturale), nu a fost una
rece sau politicos-bățoasă, ci s-a concretizat în lungi convorbiri telefonice
(l-am sunat inclusiv în săptămâna decesului său, despre care am fost înștiințat
de...internet), dar mai ales prin includerea mea printre colaboratorii
revistelor înființate și conduse de acest minunat om – la început Citadela, apoi Mărturii culturale.
Sigur că
da, știam de la neprețuitul meu prieten că are o afecțiune pulmonară (în
ultimul timp, la telefon se poticnea din pricina unei tuse îndărătnice și
seci), însă tot el – cu admirabilă încredere în Creator, în forțele proprii
(strunite de un psihic puternic) și în priceperea medicilor – îmi spunea că se
simte mult mai bine după externare, cu toate că, din cauza pandemiei, fusese
purtat pe drumuri mai multe zile și că n-ar mai risca să solicite o nouă
spitalizare, chiar în varianta înrăutățirii stării sale de sănătate, asta
deoarece simțise pe propria piele, bașca cele văzute și auzite în desele
peregrinări prin stabilimentele sistemului de (ne)sănătate publică, cât de rău
este privită de către politruci și – pe baza ordinelor/dispozițiilor date de
ăștia – de personalul sanitar, tagma tot mai numeroasă a cetățenilor care nu au
șansa (sic!) globalisto-demonocratică de-a fi infectați cu Covid-19.
Pe urmă,
printr-o firească legătură logică, mi-a spus următoarele: „Să nu-ți închipui că
numai învățământul sau sănătatea sunt politizate și că noi, oamenii de cultură,
am scăpat de acest blestem după Decembriadă. Să-ți dau un exemplu elocvent în
acest sens. La invitația unor instituții de resort, care – se subînțelege – au
suportat toate cheltuielile cu deplasarea, șederea și conferențierea despre
cultura română populară și cea școlită, am efectuat mai multe vizite în diverse
țări europene și aproape pretutindeni în Statele Unite. Ei bine, cine crezi că,
de regulă, mă întâmpina și mă supraveghea/spiona din partea ambasadelor sau
consulatelor noastre? Ofițerii de securitate, ce acuma sunt porecliți sereiști.
Îmi aduc aminte că, luat cândva în primire de o femeie, am îndrăznit s-o întreb
ce grad are. S-a uitat lung la mine, însă n-a binevoit nici să răspundă la
întrebare și nici să spună că n-ar face parte din această tenebroasă
instituție”...
Iar eu,
prietene Aurel, îmi reamintesc cu lux de amănunte ultima noastră întâlnire
de-acu vreo 7-8 ani. M-am dus la Satu Mare ca să întâmpin o cunoștință ce
venise din Australia (pentru rude și pentru mine), te-am sunat, ai venit de
îndată cu reconfortanta ta căldură sufletească, am pălăvrăgit mai multe ore și,
la urmă, considerându-te gazdă, nu ne-ai îngăduit să contribuim și noi cu ceva
la plata consumației.
Dumnezeu
să te odihnească și să te răsplătească după marea Lui milă și după multa ta
bunătate!
Sighetu
Marmației,
George PETROVAI
31 oct. 2020
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu