,,Foarte scurt și modest" semnal editorial sau ,,Așchia nu sare departe de tăietor!"
Am intrat în posesia acestui volum, datorită prietenilor de valoare, (pentru care aș fi în stare de orice!), și de la începutul acestui scurt semnal editorial, doresc a mulțumi tuturor celor care s-au implicat în editarea și tipărirea acestuia. Inclusiv, un mare și din suflet mulțumesc, celor care au ,,girat" pentru includerea câtorva poeme (care mă reprezintă!), în cuprinsul volumului. Chiar mi-s la suflet aceste poeme: Am așezat covorul pe terasă, Dintotdeauna am iubit și Zăpada proaspăt căzută îmi aduce aminte. Mulțumesc, repet, colectivului redacțional: Petronela Apopei, Ioan Pavel Azap, Mioara Bahna, Zorin Diaconescu, Nicolae Dina, Florin Dochia, Vasile Muste și Nicolae Toma, dimpreună cu Ioan Romeo Roșiianu (director), Marian Ilea (redactor-șef) și secretarul general al redacției - Cristian Gabriel Moraru. Dar despre mine și conținutul acestui volum, nu îmi propun să scriu, în amănunt, acum. Promit, însă, că voi reveni cu amănunte despre tot cuprinsul volumului, atunci când timpul (din păcate, cu mine, nu prea generos!), îmi va permite. Merită punctată această apariție editorială din multe puncte de vedere. Repet, promit să revin.
Ce mi-a ieșit în evidență la prima răsfoire? Includerea celor 4 poeți cu nume de voievod - DRAGOȘ, la loc de cinste. Este vorba despre Doru DRAGOȘ (p. 83-85), Gelu DRAGOȘ (p. 86-88), Gelu DRAGOȘ jr. (89-91) și Ioan DRAGOȘ (p. 92-94). Nu am să vorbesc despre toți cei patru participanți, ci doar despre ultimii trei (Gelu, Gelu jr. și Ioan). Nu știu dacă îmi vor ieși cuvintele cele mai potrivite, însă, știu sigur, că sunt cuprins de o evidentă emoție. Cunoașteți despre cine vorbesc. Cei doi frați, Ioan și Gelu Dragoș, iar Gelu jr., este fiul lui Gelu Dragoș. Sincer, nu cred să mai fi întâlnit un astfel de ,,trio literar", într-o antologie. Cel puțin nu îmi aduc în acest moment aminte. De asta am ales să vorbesc despre cei trei, iertare drag prieten Doru DRAGOȘ - tot respectul și prețuirea mea. Doi frați și un fiu/nepot. Talent. Prietenie sinceră. Har de la Dumnezeu. Sunt mândru că sunt cuprins, dragi prieteni, în acest volum și din această pricină. Tată și fiu.
Felicitări
! Unchi și nepot. Repet, felicitările! Un Bravo!, cu toată sinceritatea celor care au întocmit acest valoros volum - Școala băimăreană de poezie, marca eCreator. Încă sunt sub imperiul emoțiilor. Am citit fiecare poem. Mi-s prieteni și colaboratori dragi. Acest lucru îl pot spune în numele tuturor celor antologați aici. Felicitări
tuturor! Dar, cu toată modestia, vă rog să-mi fie permis a vorbi doar despre cei trei DRAGOȘ. Vă mulțumesc și vă asigur de întregul meu respect, dragi prieteni antologați, care, poate, ați fi tentați să credeți că sunteți ,,marginalizați". Departe de mine acest gând! Dar, pentru că mă leagă o prietenie sinceră și adevărată cu familia Dragoș, așa am simțit în acest moment să fac. Mea culpa! Am colaborat cu Gelu Dragoș la câteva proiecte interesante, apreciate, sensibile, foarte bine cotate la ,,bursa literară" și sunt mândru că am așa un prieten. Mă bucur că am asemenea prieteni! Mă bucur de un asemenea fiu, dar parcă aș vrea să fii un pic ,,mai implicat" în plan literar, mai ales că ne-ai demonstrat că există potențial literar ridicat. Nu-i așa Gelu Dragoș jr., înspre tine ,,bat". Credem în generația tânără. Ei sunt viitorul nostru, inclusiv în plan literar, nu-i așa? Poemele tale sunt profunde și cuprind tinerețe, firesc de-altfel. Poate ne rezervați o surpriză literară, de răsunet. Meritați acest lucru. Dimpreună cu poetul Ioan Dragoș. Încă sunt pătruns de emoție. E un lucru bun. Sunteți BRAVO! FELICITARI, cu repetiții și iar repetiție! Toate le meritați. Sigur voi reveni cu detalii într-un semnal editorial amplu. Bine ai venit, Școala băimăreană de poezie. Cititori pe măsură. Surprizele nu se opresc aici, din partea editurii eCreator.
VASILE BELE
Chiuzbaia, 25 noiembrie 2021
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu