După o întâlnire într-o cofetărie cu discuții despre literatura contemporană, am primit de la scriitorul Radu Vida ultimul său roman „Ne vedem la Pelișor”, apărut la Editura Napoca Star, 2022, cu dedicația: „Domnului Al. Florin Țene – stima și prețuirea autorului, ss Radu Vida , februarie 2022, Cluj-Napoca”.
Autorul, membru USR și UZPR își structurează cartea
în următoarele capitole: „Nota autorului“, după care urmează cinci capitole
unde se află subcapitole numerotate de la unu la 31, încheindu-se cu
„Mulțumiri” adresate unor personalități clujene și din diasporă.
Radu Vida este autorul a patru volume de poezie, a
unui roman și semnează o carte de eseuri, fiind prezent în numeroase dicționare
Modern, ca și „Iubirea vichingilor”, roman apărut în
anul 2018, Radu Vida în prezenta carte de care facem vorbire este ambițios,
analitic și naturalist, ale cărui capitole sunt ca niște puzzle în care
autorul, într-un stil direct relatează fapte și întâmplări ale unor tineri
studenți, din care nu lipsesc apetisante tinere, unele cu rol episodic. Primele
pagini ale romanului mi-au adus aminte de romanul „Elevul Dima dintr-a șaptea”,
de Mihai Drumeș. Autorul studiază mecanica opțiunii în individ, din care nu
lipsesc un spor însemnat de evenimente sociologice. Prozatorul „fotografiază cu
blitzul” în gust neorealist domeniul tineretului dintr-un mare oraș din Ardeal, în care Raul și David,
tineri studenți, discută despre fenomenul luminii. De aici începe povestea
acestui roman. Autorul focalizează lumina cuvântului pe aceste personaje.
Întâmplările de la o școală, cele de la barul „Pelișor”, unde atmosfera
îmbâcsită de fum ațâță simțurile, când bărbații o văd pe Zia. Iată un sinoptic
de o rară amploare în proza lui Radu Vida, sub raport caracterologic. Apoi apar
în paginile romanului femeile, bărbații David, Gogu, Babacu, Mircea etc., cu
instinctele lor tulburi și cu legăturile prietenești, printr-o manie a
evaziunii extraconjugale și a prieteniei. Acțiunea se extinde de la orașul
ardelean în Franța, mirosind a spionaj, în care Rostaș trăiește un moment
dramatic, căzând victimă a unui atentat din care scapă aruncându-se la pământ.
Zia, românca ajunsă în République Française, încalcă interdicția poliției locale
rupând sigiliul și se bucură de briza de pe plaje. Aceste momente ridică
tensiunea subiectului la cote înalte, făcându-l pe cititor să trăiască alături
de personajele cărții. În aceste condiții, mi-am adus aminte de ce spunea
Theodore Roosevelt: „Sunt o parte a tot ceea ce citesc”.
Romanul se încheie cu două paralele, pe o parte
reîntâlnirea dintre Zia și David, bucuria continuării prieteniei, și una
tragică, prin moartea lui Gogu, ucis de o sabie de sub masa lui Mircea, care,
nerăbdător, nu a mai așteptat să audă explozia, dar ciulindu-și urechile la
muzica cântată de John Newton.
Cu acest sfârșit, care ar fi el singur de-ajuns
pentru o dezvoltare românescă trepidantă, romanul se încheie. El are toate
însușirile unei proze foiletonistice de calitate, este pasionant, conține
teribile răsturnări de situație, cultivă senzaționalul fără a scoate efect în
exlusivitate din acesta.
Radu Vida e un povestitor agreabil, cu talent epic,
știutor de efecte neprevăzute, ținând întins firul narațiunii într-o tensiune
care, paradoxal, nu se bizuie pe senzaționalul romanului de succes, ci pe „have
a moment” al unei imaginații inventive, în care descoperim adevăruri uneori
baroce și fără prejudecăți ale unei Europe în formare.
Al. Florin Țene / UZPR
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu