Timpul trece, rachetele şi dronele zboară dintr-o parte în alta, câte una mai ajunge şi pe pământ NATO. Liderii lumii mai vorbesc la telefon, se mai planifică negocieri, dar se împlinesc 20 de zile şi războiul continuă cu şi mai mare intensitate.
După primele şocuri, lumea începe să se
obişnuiască şi tot mai mulţi oameni iau lucrurile aşa cum sunt. La urma urmei
nu este nici primul, nici ultimul război.
Se poate spune că omul are războiul în
sânge. Secolul 20 cu cele două războaie mondiale a croit arhitectura ţărilor
din estul european.
Tot secolul 20, după căderea cortinei de
fier şi disoluţia URSS, le-a redat ţărilor din interiorul URSS iluzia
independenţei şi integrităţii teritoriale.
Ţările nordice, după o dominaţie
sovietică de aproape o jumătate de secol, au o situaţie bună, sub umbrela NATO
şi incluse în UE, nu însă Republica Moldova şi Ucraina. Ele nu au scăpat de
coşmarul rusesc. O serie de republici, mult mai îndepărtate de Europa, au fost
abandonate de comunitatea mondială şi s-au descurcat cum au putut în faţa
Federaţiei Ruse.
Odată cu izbucnirea războiului,
lucrurile se schimbă. Imperiul roşu, destul de şubred, se apropie periculos de
mult de graniţele UE, de teritorul NATO.
Istorici, politicieni, experţi militari,
încearcă să înţeleagă şi să explice de ce face Putin această mişcare. Poate că
răspunsul corect l-a dat o gospodină din Petersburg care spunea ceva pe cât de
simplu pe atât de cuprinzător: „Domnule Putin – zice rusoiaca – ai luat Rusia
când un dolar costa 13 ruble, iar acum un dolar costă 80 de ruble”. Mai
expresiv o rublă rusească egal 0,0081 dolar american.
Gorbaciov a conştientizat că dacă nu sparge URSS se va ajunge la faliment. Sau
mai rău, la o revoltă sângeroasă. Este cât se poate de posibil ca Putin să fie
mânat în luptă de aceeaşi realitate. Federaţia Rusă este pe butuci. Ceea ce i-a
mai rămas este mândria de altădată şi arsenalul nuclear. Armata rusă este o
forţă, dar nu atât de mare pe cât lăsau să se înţeleagă imaginile de la
paradele militare. Faptul că apelează la ceceni şi la mercenari sirieni spune
multe despre situaţia reală a armatei roşii.
Într-un fel sau altul conflictul
ruso-ucrainean se va stinge. Contează ce se va întâmpla cu ţările care abia ies
din pandemie.
Românii au impresia că preţurile cele mai mari sunt în România. Majoritatea
ţărilor au luat măsuri de limitare a exploziei preţurilor, nu însă şi la noi.
Nu numai populaţia dă semne de nerăbdare, ci şi politicienii care nu fac parte
din guvern.
Florin Cîţu şi-a pierdut răbdarea. Fostul prim ministru devine pe zi ce trece
cel mai vehement critic al guvernului Ciucă. Bate şaua să priceapă iapa. Spune
că trebuie să plece acasă cei care nu vor să facă reforme, care nu vor să ia
măsuri pentru implementarea PNRR. Problema este că nu prea este ascultat.
Marcel Ciolacu s-a obişnuit cu postările
critice ale domnului Cîţu de pe Facebook şi nu-l mai bagă în seamă. Întregul
PSD pare imunizat la criticile colegilor de la PNL.
Partidele parcă nu mai au chef de
ceartă. Pentru că nu mai au ecou certurile lor. S-a înmuiat până şi AUR. Odată
cu ridicarea restricţiilor, partidul care tindea spre 25% în sondaje a început
să se dezumfle, revenind spre 10-12%.
A obosit şi USR. După demisia lui Dacian Cioloş abia se mişcă. Nu mai are
subiecte. Rămas în afara agendei publice, USR riscă să scadă până la limita de
avarie, adică spre pragul electoral.
Şi toate acestea din cauza războiului,
din cauza ridicării restricţiilor, dar şi pentru că niciun partid nu are
soluţii pentru limitarea creşterii preţurilor.
Poate dacă s-ar şti până unde vrea să
meargă Putin, s-ar înviora puţin şi viaţa politică din România.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu