Am trăit, în satul meu, într-o ordine creștină, asumată
de oamenii locului, încât am ieșit din umbra bisericii, din fața altarului, un
om cu rugăciunea întru Cel de Sus. Părinții mi-au arătat cărarea spre împăcarea
cu sinele meu, spre trăirea liniștii mântuitoare. Din această aureolă nu am
ieșit niciodată. Apoi, în satul meu, am fost mărinimit de crucile de la
răscrucile drumurilor. Cruci de lemn, pe care erau răstigniți Criști de tablă,
lângă care ne opream, într-un ritual tăcut, ne spuneam rugăciunea, și plecam la
lucrul câmpului. Memorabili erau bătrânii, cu un fel aparte de a se închina.
Adăstau mai mult în fața crucii de la răscrucea cărărilor. Ce frumoasă,
creștină împăcare a omului cu ziua lui de trudă firească, de mântuire a
faptelor lui lumești. Numai Mărincașu din Desești, v-ar putea spune mai multe.
M-au cutreierat aceste aduceri aminte, când au
năvălit peste noi, românii, recente și pătimașe aprecieri despre cine suntem?
Ținta fixă, cu multe sfidări, este credința noastră creștină ortodoxă. Și nu
numai. Deoarece eu am prețuire pentru toți cei care se închină la Crucea lui
Hristos. Cu rugare în apropierea Bisericii natale. Și s-au năpustit în ultima
vreme sfidări ale credinței, prin șerpuitoare ademeniri. Omul cu credință nu
pune seama pe vânturatele opinii, dar nu se știe ce se întâmplă cu cei care ar
trebui să ducă mai departe crucea de la răscruce. De aceea, este nevoie de
minți lucide și expresive, care să acopere retorica răsucită, demagogică,
mincinoasă, cu demnitatea lumii românești. Că mai există o fibră care ne poate
echilibra sufletul nostru cu vederea spre mâine.
O carte de mare interes pe această temă este volumul
poetului, romancierului, eseistului Horia Bădescu: „Între Scila și Caribda,
încotro?” (Editura Școala Ardeleană, 2022). Autorul constată cauzele globale
ale derivei lumii de azi. Prima, prin amploare, se răsfrânge asupra existenței,
este batjocura Creației divine: „Niciodată trufia omului, orbit de o grandoare
autoindusă și de un narcisism bolnav, n-a fost mai mare. Niciodată încălcarea
barierelor sacre și atacul împotriva arhitecturii atât de subtile, atât de
măiestru întocmite a lumii create, în numele foamei de a cerceta, a descoperi
și a modifica nu au fost mai agresive. Cine le permite acestor ucenici
dezmățați să se joace de-a Marele Mag?”
Nu putem accepta, sub nici o formă transferul,
necuvenit, al atributelor familiei, renunțarea la cuvintele sacre tată și mamă,
pe care s-a întemeiat dăinuirea speciei umane. Horia Bădescu o spune direct:
„Adevăratul motiv al declinului culturii occidentale este îndepărtarea de
liantul fondator al ei, liantul secular: creștinismul.” Lepădarea de sacru se
vede și în felul oscilant în care europenii reacționează la întâlnirea cu alte
culturi. Apoi, mai este și refuzul politicienilor din Uniunea Europeană de a
recunoaște rădăcinile iudeo-creștine în definirea comunității europene, fără
consultarea și acordul popoarelor. Politicienii vin și pleacă, dar popoarele
rămân fără cruce la răscrucea vremurilor.
Știu, credința nu se strigă, se trăiește în liniște
cugetătoare. În această privință, priveliștea lumii de azi nu este deloc
optimistă. De aceea, atitudinea noastră creștină trebuie luată în seamă. De cei
care cred în salvarea sufletului prin credință. Prin întărirea neamului prin
rugăciune. Știu, trăim vremuri preocupate de demolarea familiei, a moralei, a
bisericii, a democrației și a legii, a libertății de exprimare. Se vrea un vid
între ființa omenească și civilizația creștină. De aceea, crucea de la
răscrucea cărărilor din sat avea rostul de a ne aduce aminte de chemarea la
liniștea interioară. Că sunt multe și agresive provocările pentru a ne lăsa
ființa pustie.
Horia Bădescu și-a pus cartea sub un motto de luat
în seamă, venit dinspre Abraham Lincoln: „Poți să prostești unii oameni tot
timpul și toți oamenii un timp, dar nu poți să prostești toți oamenii tot
timpul.”
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu