Motto:
„La fel ca omul este și cuvântul: se petrece cu desăvârșire din această lume doar atunci când nimeni nu și-l mai amintește!".
Mi s-a întâmplat, în nenumărate rânduri, „trebuind să dau ascultare soaței" (nu că nu aș fi un soț ascultător!), făcând curățenie între cărți, reviste și alte hârtii, să mă „întâlnesc" cu lucruri pe care, parcă, le-am și uitat, sau, și mai rău, nici nu băgasem de seamă că le am prin preajmă. Așa s-a întâmplat și azi (nu întrebați a câta oară?)! Încercând să aranjez dezordinea de pe masa de lucru, am găsit și acest volum - „Cuvinte aproape uitate". În fapt, un mic dicționar, dar o mare lucrare literară, de real interes lingvistic. Mulțumesc, Bunului și Dreptului Dumnezeu, dar și celui de la care am primit în dar volumul - scriitorul Dumitru Tălvescu (Deva). Avea dublură. Așa pot spune că sunt fericitul beneficiar.
Bucuria este mare, cu atât mai mult cu cât, în anii trecuți, și eu încercăm o astfel de abordare în ceea ce privește cuvântul/cuvintele din lada de zestre a satului Chiuzbaia. Volumului meu i-am spus direct - „Graiul din Chiuzbaia. Expresii locale" și, cu toată modestia, repet faptul că a fost premiat la L.S.R. filiala Cluj-Napoca, în cadrul Festivității „Cărțile anului", la acea vreme.
Mă reîntorc la „Cuvinte aproape uitate", ce aparține autorilor Mihai David și Octavian Marc, lucrare apărută în condiții grafice deosebite și cu sprijinul C.J. Hunedoara și al Muzeului Civilizației Dacice și Romane Deva, la Editura Magic Print, Onești, 2015, ISBN 978-606-622-204-4, 132 p., lucrare concepută în două părți/secțiuni.
Cu o prefață sau cuvânt de întâmpinare, numit „Vorbe trecute prin vremuri" și încă un argument, numit „Despre cuvinte" (semnat prof. Mihai David), debutează prima parte, pentru ca în finalul acestei părți să fim beneficiarii unor „Rețete culinare zărăndene (I-III), plus câteva poze color, foarte expresive, cu câteva din articolele dintr-o gospodărie țărănească (a se vedea „fărgătău" - zar pentru ușă, „gilău" - rindea sau „leasă" - suport pentru păcatul fructelor/poemelor, confecționat din nuiele).
M-a uimit acribia cu care s-a muncit la acest proiect. Acribie și obiectivitate. Motiv pentru care aduc mulțumiri întregii echipe, care au întocmit respectivul volum. Recunosc faptul că citind și răsfoind cartea, mă gândeam și la denumirea termenului la noi în zona Maramureșului. Sunt câteva ce coincid.
Iată, câteva exemple:
(A).
a abțigui (vb.) - a lovi pe cineva, a-l „corecta" cu o nuielușă, dar și cu sens (la noi în zonă) de „om care a băut un pic";
ai - usturoi;
(B).
batăr - măcar, doar un pic, foarte puțin, cât încape în...;
bistos - (ing.) cu siguranță, garantat, sigur că da!, sau la noi și cu înțeles de „ac de siguranță" sau „bumbușcă");
(C).
carte - scrisoare, un act/document;
ciumurlit (ung.) - i se face greață, a mâncat prea mult și acuma are senzația de greață;
„În absența virtuților literare, conținutul fiind prea adesea căutat, am incercat să regăsim farmecul cuvintelor vechi. Ele dau timpul înapoi, contrazicând inevitabilele concepte filosofice care susțin ireversibilitatea acestuia. Cuvintele readuc viața, culoarea și gustul vremurilor apuse. Sunt neprețuit pentru savoarea lor. Parfumul vechi și nostalgiile înfiripă aduceri aminte, unele chiar de dinaintea trăirilor noastre", (p. IV), afirmă prof. Mihai David.
Și povestea cuvintelor „aproape uitate" continuă. Doar o vorbă despre rețetele culinare românești, pur autentice, vreau să mai adaug. Ne stârnesc poftele dar și curiozitatea - „curcubăta fiartă", „aluatul cu brânză de vacă", „lașca prin spată", „tașcă cu lapte de bou", „turtata pe doniță" sau „mâncare de post din cucuruz fiert", „mâncare de gutui". Sincer, aș încerca din fiecare!
„Am prezentat aici preparate culinare foarte vechi și, în general, foarte simple. Este vorba în special de hrana bătrânilor și a săracilor. Se leagă mai ales de anotimpurile anului, în fiecare perioadă a sa dintr-un an, natura oferind produse de sezon", ne spun autorii.
În încheierea primei părți/secțiuni aș vrea să dau câteva exemple de „Cuvinte aproape uitate":
- (a) aiepta - a ridica, a sălta;
- arvoleveș (gastr.). - lașcă pârgălită;
- bâc - moft;
- bizonșag - mărturie;
- (a) cârloia - a plânge;
- căscoiat - crăpat pe lungime;
- ereu - preot;
- (a) dripi - a călca în picioare (a dripăli, în zona noastră a Maramureșului);
- hălit - mâncău, om care mănâncă mult;
- jinău - bănuială;
- (a) lânzi - a râde fără rost. În zona noastră a (se) lizî sau uneori hlizî. „Nu te tăt hlizî", (expr.);
În partea a doua a volumului, autorii studiului afirmă: „Modesta noastră imaginatie ne îndeamnă să intitulăm partea aceasta 《Cuvinte regăsite》", și continuă „spre a fi ușor de folosit (n a. acest dicționar), am simplificat căutările cuvintelor și am adus ca repere termeni actuali, raportându-i la vechile semnificații", (p. 79).
Interesant proiectul și impresionant finalul. În spatele acestui proiect este multă muncă de cercetare științifică. Cred, fără doar și poate, că acest volum este un pas important, sau un reper prin excelență, studenților, masteranzilor și chiar celor care acced spre studiile doctorale în specializarea filologie, etnologie-antropologie, folclor, litere.
De exemplu, unui „om îmbătrânit", în zonă noastră (MM), i se spune „boșorog", în volum l-am găsit - „hodorog" (p. 109), „perdeaua" noastră este „firhong", iar în volum l-am găsit ca „firong", „tărhat", adică povară pusă pe un cal, spre a fi cărată/dusă/mutată de ici până colo, în zonă noastră (MM) este „terhet'i".
Ar fi interesant de făcut un studiu de caz, dar luate mai multe zone etnofolclorice, drept repere ale cercetării, și căutat inclusiv apartenență lingvistică a cuvintelor, căutat cuvântul de origine/proveniență. Este doar o părere, iar punerea în practică a acesteia nu ar fi imposibilă.
Aș vrea să finalizez acest scurt semnal editorial tot cu un cuvânt al autorilor: „Memoria afectivă și intențiile bune restituie fragmentar detalii - unele poate înșelătoare - de contururi estompate. Culoarea care restaurează ansamblul, redându-i ceva din strălucirea vieții, este cuvântul. Asemenea modului în care se suprapun pe șevalet petele carnale, tușe în nuanțe noi, este și viețuirea împreună a unor etnii diferite, care-și armonizează rostirea în forme unice".
Felicit, colectivul de coordonare și întreaga echipă pentru modul responsabil și frumos, în care au ieșit „pe piața literară" cu acest volum. Sunteți, un mare bravo!
Acest semnal va fi publicat în numărul viitor al revistei „Din vatra satului", care este planificat să apară cât de curând.
VASILE BELE- 16 octombrie 2022
- președinte ASCIOR filiala Baia Mare;
- membru L.S.R. filiala Cluj-Napoca;
- membru U.Z.P.R. filiala Vâlcea;
- Asociația Scriitorilor din Maramureș;
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu