Portret literar: NELU DANCI

 

Născut la data de 21 iulie 1952, Plopiș – Maramureș;

·        MEMBRU în LIGA SCRIITORILOR DIN ROMÂNIA – filiala Cluj-Napoca;

ACTIVITATE LITERARĂ:

·        Anul 2019:

– POEZII DIN FISCULAȘ, Editura Contraste Culturale, Giurgiu, în cooperare cu alți doi autori;

– POEZII POPULARE, Editura Armonii Culturale, Adjud-Vrancea, (volum personal);

– TIMP ȘI ROUĂ. DIALOGURI LITERARE. (poezie populară, catrene, urări), Editura Armonii Culturale, Adjud;

– PAS DE FEMEIE PRIN ROUĂ ȘI LACRIMĂ, (versuri), Editura Armonii Culturale, Adjud;

·        Anul 2020:

– coordonează ANTOLOGIA DE POEZIE ȘI PROZĂ OPREȘTE-MĂ, LA TINE, MARAMUREȘ! OPREȘTE-MĂ, ÎN TINE, ANOTIMP!, împreună cu prof. GELU DRAGOȘ și VASILE BELE, 10 volume.

APARIȚII ÎN ANTOLOGII COLECTIVE:

– PARADISUL IUBIRII, Colecția Antologica, Editura ECREATOR, Baia Mare, coord. I. R. ROȘIIANU;

– METAMORFOZĂ. ANTOLOGIE LIRICĂ, vol. 10, Editura ANAMAROL, București, coord. Rodica Elena LUPU;

-ANTOLOGIA „CONDEIERI DE SECOL XXI – TRIUMFUL TIMPULUI PRIN SCRIS”, STARPRESS 2020, Editura Olimpias, Galați, coord. Ligya DIACONESCU;

– ANTOLOGIA „ROMÂNIA, ȚARA MEA DE GLORII! ROMÂNIA, ȚARA MEA DE DOR!”, STRAPRESS, 2020, Editura Olimpias, coord. Ligya DIACONESCU;

– ANTOLOGIA DE POEZIE ȘI PROZĂ – ÎN CURTEA DOMNULUI, coord. Mariana MOGA;

– METAMORFOZĂ. Antologie lirică – vol. 12, Editura ANAMAROL, București, 2020, editor, prefață și coordonare Rodica Elena LUPU;

– METAMORFOZĂ. Antologie lirică, vol. 13, Editura ANAMAROL, București, 2020, editor, prefață și coordonare Rodica Elena LUPU;

·        Publică poezie populară în:

 – revista DIN VATRA SATULUI, Baia Mare;

– revista CONTRASTE CULTURALE, Giurgiu;

– revista MOLDOVA LITERARĂ, Iași;

– revista IZVOARE CODRENE ȘI CHIORENE, Baia Mare;

– revista ARMONII CULTURALE, Adjud;

– blogul MOARA LUI GELU;

– revista BIBLIOTHECA SEPTENTRIONALIS a Bibliotecii Județene „Petre Dulfu” Baia Mare;

– facebook – Nelu Danci;

– revista MĂRTURII MARAMUREȘENE, Ulmeni;

ÎN CURS DE APARIȚIE:

– SUNT TRECĂTOR PRIN MINE, (versuri populare, dialoguri lirice);

  Mărturisiri ale autorului…

„Nu am irosit timpul, ci mereu l-am privit ca dar de la Dumnezeu. Dacă nu am avut altceva ce face, am scris… modest, simplu, fără pretenții de poet, fără pretenții în ceea ce privește regulile gramaticale… doar pentru că modestia îmi e o calitate. Am scris, simplu și modest, despre sat, biserică, preot, vecini, neamuri, despre oameni ce-au fost, despre oameni ce sunt, despre locuri pe unde am trecut… pentru că așa am simțit.

Am început să scriu despre sat și despre viața din interiorul acestuia. Întâi despre biserica noastră strămoșească și despre preoții care s-au perindat prin sat de-a lungul timpului, dăruindu-le câte o strofă, uneori, câte o poezioară, alteori. Lucruri simple, punctuale, actuale nimic complicat, în concordanță cu viața tradițională a satului românesc. Așa am simțit că trebuie să fac, și asta am făcut, repet, la început, totul fiind luat în râs, nimic în serios, în glumă sau șagă”.

Am scris despre marile iubiri din viața satului – împărtășite sau neîmpărtășite, împlinite sau neîmplinite – știind cum era viața, traiul și lumea „mai de demult!”. Deja sunt legende căsătoriile de interes, sau sintagma „dacă ți-o plăcut, amu taci și rabdă!”, așa cum tot legendă au ajuns și soacrele cele acre și amare care își persecutau nurorile – tinere, neștiute, neînvățate. Am scris despre cum aș vrea să fim ca oameni, unii în fața altora – săritori, omenoși, niciodată urâcioși. Am scris despre verdele pădurii, despre apele izvoarelor din zonă, unde te opreai, gustai și-ți potoleai setea din suflet, și-apoi plecai mai departe gândindu-te… amintindu-ți… ba câte un sărut, ba câte un „fost drăguț”, pentru care relația „nu a fost să fie”. În general, satul a avut legile lui nescrise, alături de cele scrise, evident. Erau oameni care trăiau simplu și modest și le era totul îndeajuns. Erau oameni cu credință și cu frica lui Dumnezeu, azi, Doamne, să mă ierți… ce lume o fi asta?

Am scris despre sat, despre oamenii din el, despre jocurile din sărbători, despre fârtați și frații de cruce – obiceiuri gata uitate. Păcat! Mare păcat, dar asta este lumea în care trăim. Nu vă așteptați la cine știe ce minunății de lucruri, nici vorbă. Veți găsi poeziile simple (așa ca mine, repet), dar fiecare având o bază, o rădăcină în pornirea ei. Locuind toată viața în sat, la „țară”, cum se spune, având o vârstă, (sunt un pensionar, care îmi doresc să am doar sănătate, eu și toată familia mea), consider că sunt un OM împlinit, trecut „mai mult încolo decât încoace”, dar vă rog să-mi înțelegeți pasiunea pentru poezii și pentru scris.

Am scris despre oameni și locuri pe unde am trecut, locuri prin care nu am mai fost și mi-aș dori să mai trec, oameni care și-au pus amprenta asupra devenirii mele, asupra mea. Am simțit că asta trebuie să fac și așa am făcut, în felul meu, deși fiecare poate să facă. Am scris cu mult drag despre neamurile – surori, verișori, unchi (unchiu Găvrilă din deal), despre prieteni și prietene, oameni cu care într-un anumit punct al vieții am luat contact, am râs împreună, ne leagă ceva, cel puțin… o amintire. Am scris despre locuri – Ciocotiș, Trestia, Chiuzbaia, Lucăcești – locuri pe unde am fost, unde am copilărit (Trestia), care nu au cum să fie uitate. Și așa va fi, le voi duce cu mine… deși ele vor rămâne aici. Am venit de ginere în Plopiș – sat care a dat multe personalități puternice – oameni învățați, care nu și-au uitat rădăcina – preoți, stareți de mănăstire, episcopi, profesori și mulți intelectuali în diverse funcții. M-am bucurat pentru ei, știind că sunt de-al lor, și ei sunt ai noștri, iar fiecare revedere, a fost un prilej de mare bucurie.

Am scris despre vremea marilor iubiri, care nu ai cum să le uiți, după cât au fost de frumoase, de sincere, de naive, de curate, gândindu-mă, într-o formă sau alta, și la lumea ce-o trăim azi, cu toții. Nu vezi iubiri sincere. Televizorul ne intoxică… nu auzi decât despre minuni și oameni necăjiți, supărați, abandonați… Aș vrea ca acest volum să ne unească și să fim mândri că suntem neamuri, prieteni, oameni, vecini, colegi… unii cu alții. Le mulțumesc celor care au avut încredere în mine, și mi-au dat sprijin. Le mulțumesc celor din familia mea pentru susținerea lor și încrederea ce-o au în mine. MULȚUMESC SOȚIEI, COPIILOR ȘI NEPOȚILOR, și-i asigur de toată iubirea și dragostea mea.

 

NELU DANCI

Plopiș – Maramureș