joi, 3 noiembrie 2022

Realitatea, pe melodii toxice

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

La începutul invaziei rusești în Ucraina am scris despre această nefericire istorică, cu sentimente de compasiune pentru moartea oamenilor nevinovați și ruina multor orașe ucrainene. M-a întărâtat ideologia Kremlinului, care anula existența statului vecin. În care am fost, de multe ori, de la Ujgorod la Lvov, și evident în multe așezări din Transcarpatia. Apoi țesătura evenimentelor s-a încâlcit rău, încât nu am priceput mare lucru din subteranele conflictului. Și, totuși, în ultimele luni, s-au decantat poziții mai clare ale unor state puternice. M-a îndemnat să scriu aceste rânduri un text al prietenului Matei Vișniec, un cunoscut dramaturg contemporan, acum trăitor la Paris.

Ca poet, a fost lansat și la Desești, cu volumul lui de debut „La noapte va ninge.” Matei scrie de la Paris: „Deși atacul lansat de Putin împotriva Ucrainei este de o mârșăvie abisală, liderul de la Kremlin dispune de numeroși susținători pe planetă, inclusiv în Occident, printre oameni născuți în libertate și care se bucură de ea, ca de un dat natural. Personal, văd în acest sprijin o dramă morală tulburătoare a omului în general și, mai ales, a lumii contemporane.” Da, această idee mi-a trezit interesul. Adică Putin, și tot ceea ce reprezintă ideologia sa, ca negație a valorilor democratice dispune, din păcate, de o imensă armată de complici, răspândiți în toată lumea. Că sunt vasali, oportuniști, mercenari, idioți utili, de obicei născuți și formați în Occident, sau simple ființe ignorante, toți în sensul dorit Putin.

S-a deschis un nou front, cel dintre Rusia și Occident. Dramaturgul nostru simte că tocmai în țara în care trăiește acum se petrece un paradox. Adică în țara occidentală, care a fost identificată cu ideea de libertate de gândire, cu insolență în fața puterii, cu spiritul critic, împins până la un nivel fără precedent în decursul istoriei, care a dat și cei mai mulți idioți utili, oameni cu realizări în diferite domenii. Despre această categorie, cu alt prilej.

Matei crede că, în contextul actualului război dintre Rusia și Occident, o bătălie esențială se duce pentru ocuparea spațiului mental. Iar din acest punct de vedere, rușii au o serioasă experiență încă din 1917 încoace. Să nu uităm că milioane de oameni au crezut în misiunea comunismului. Moscova a compus cele mai înșelătoare melodii toxice. Nu uit stalinizarea României. Sovieticii au decretat că ei știu care este sensul istoriei. Amăgiți de această arie sumbră, i s-au trecut cu vederea lui Stalin toate erorile și crimele, inclusiv foametea din Ucraina. Realitatea pe care o trăim are alte tabere. Dominate de felurite curente de gândire. Care vor să dea un alt sens istoriei.

În Franța, spune Matei, antiamericanismul primar al multor intelectuali se hrănește din convingerea că ar trebui distrus capitalismul. Prin ruinarea hegemoniei americane, cred acești militanți, toate strategiile sunt bune, inclusiv alianțe împotriva naturii, cu dictator cum este Putin. Care se erijează în rolul de șef al unei cruciade mondiale împotriva Occidentului, și mai ales a Americii. Liderul de la Kremlin, să spunem adevărul, se bucură de sprijin moral și mondial. Se pare că invazia Ucrainei a fost doar un pretext. Europa este marcată de atitudinea lui Putin. Oamenii lucizi de pe vechiul continent se tem de o dezertare morală în numele instinctului de supraviețuire, dar mai ales al confortului material.

Multă îndoială se croșetează în jurul acestei dereglări provocate de război. Viermele îndoielii se hrănește din întrebări care nu prea au răspuns. Oare războiul declanșat de Putin vizează sensul istoriei? De aceea i-a tocmit o durată lungă? De aceea amenință propagandistic și alte țări din jur? Inclusiv România. Poate ne va lămuri filosoful francez Edgar Morin cu vorbe mai înțelepte: „Istoria umanității este întotdeauna inteligibilă după desfășurarea evenimentelor și întotdeauna imprevizibilă înainte de ele.”

Știre de încheiere. Regimul de la Kremlin vrea doborârea guvernului de la Chișinău, inclusiv a președintei Republicii, Maia Sandu.

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu