sâmbătă, 5 noiembrie 2022

Revista de Cultură „Nord Literar” într-o expoziție aniversară

 

Prima Revistă de Cultură din Maramureș, „Nord Literar”, se apropie de aniversarea a 20 de ani de existență. Pentru a anticipa acest moment semnificativ, dar și pentru a puncta cei 30 de ani de activitate ai Consiliului Județean Maramureș, în Palatul Administrativ din Baia Mare a fost realizată o expoziție care a pus în valoare activitatea revistei în cele aproape două decenii.

Expoziția, vernisată în prima zi din noiembrie, cuprinde o parte din colecția de afișe dedicate evenimentelor organizate de instituție de-a lungul timpului, o parte din colecțiile revistei, precum și suplimentele realizate sub formă de carte.

„Am scos pentru prima dată din arhiva noastră colecțiile revistei. Sunt 20 de colecții, începând cu numărul 1 apărut în 2003. E prima revistă de cultură din Maramureș, iar continuitatea ei se datorează unei echipe profesioniste care a reușit în aceste vremuri tulburi să ducă mai departe revista. Cultura nu a fost niciodată o privilegiată, așa că e cu atât mai mult de apreciat efortul acestor oameni”, a accentuat managerul revistei „Nord Literar”, Dana Buzura-Gagniuc.

Revista are ca misiune principală promovarea valorilor culturale și literare ale Maramureșului. De-a lungul timpului, au semnat în revistă și au participat la activită­țile „Nord Literar” personalități importante, precum: Nicolae Breban, Augustin Buzura, Ioan Pop, Mircea Popa, Mircea Muthu, Irina Petraș, Ion Vlad, Constantin Cubleșan, Aurel Rău, Horea Bădescu, Ana Blandiana, Ioan Groșan, Niculae Gheran, Varujan Vosganian, Cornel Ungureanu, Mihai Cimpoi, Dumitru Țepeneag, Adrian Alui Gheorghe, Nichita Danilov, Gheorghe Vulturescu și mulți alții.

“Viața unei reviste se vede în bibliotecă, în arhivă și în sufletul cititorului. Dacă în arhivă există 20 de colecții ale anilor care s-au scurs, în bibliotecă există suplimentele revistei, respectiv: Antologia ‹‹Cuvintele Nordului››, ‹‹Nord Literar›› – o istorie în imagini a vieții culturale a Maramureșului, ‹‹Nord Literar – 10 ani de apariție››, ‹‹Ion Pop – cetățean de onoare al Județului Maramureș››, ‹‹Nord Literar – indici bibliografici››, ‹‹Ioan Alexandru și Maramureșul – Colocviile de la Rohia››. Iar în sufletul cititorilor revistei, ai beneficiarilor actului și gestului cultural al acestei instituții avem convingerea că vor rămâne o fărâmă de inspirație, de bucurie a lecturii, de cultivare a sentimentelor nobile, de lustruire a gândului”, a adăugat Dana Buzura-Gagniuc.

Alăturat de primul număr al revistei, apărut în iunie 2003, a fost prezentat și cel mai proaspăt număr, ieșit de la tipar de o zi, într-o variantă grafică îmbunătățită, cu 4 pagini color, pe o hârtie de calitate superioară.

 

Autor: Camelia Tocaci

Sursa: Graiul Maramureșului



Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu