Cioburile vaselor de porțelan

 

                                                                                                     de Gheorghe Pârja

 Furia cancelarului austriac împotriva României, fără argumente convingătoare, continuă într-o sarabandă fără logică și fără pic de diplomație. Cuvintele lui, aruncate de la Viena, spre Carpați, nu au nicio noimă pentru noi, dar un interes orb pentru el și apropiații lui. La noi a întors lumea politică pe dos, a stârnit multe categorii sociale, a trezit pe alocuri sentimentul național. Mă refer la cel sincer, care a constatat umilirea țării noastre, pregătită pentru a intra în spațiul european de liberă circulație. Politicienii români își fac reproșuri, se sapă la rădăcina unor privatizări, cu mită și alte interese. Se dă arama pe față. Cât adevăr și câtă exagerare este greu de priceput. Dar de unde nu este foc, nu iese fum. Dar să acuzi România pentru drumurile migranților de pe plaiurile carpatine, care merg spre Austria este o exagerare, o ipocrizie care ascund alte tâlcuri.

Eu mi-am aruncat privirea spre presa de limbă germană, inclusiv cea din Austria, care se referă la decizia cancelarului de a respinge aderarea României și Bulgariei în Spațiul Schengen. Jurnaliștii politici germani scriu despre obiceiul unor țări mai dezvoltate, de a arăta spre rudele mai sărace din Est, aceasta ar fi o metodă de a camufla crizele statului de drept din Vest. Ziarul conservator german Die Welt scrie: „Respingerea românilor și bulgarilor este un mesaj pur politic, în detrimentul unor națiuni care, pe de o parte, beneficiază de Uniunea Europeană, dar care, prin șomaj și migrație în Vestul mai bogat, plătesc un preț nu foarte mic pentru a fi europeni. Cine acuză România și Bulgaria pentru fluxul de migranți de pe ruta balcanică ignoră faptul că cea mai importantă poartă de intrare, Grecia, este de mult timp în zona Schengen.”

Când vorbim despre mafie, gândul ne duce la Palermo și Napoli, care sunt în spațiul de liberă circulație. Spun asta ca să se știe că ne cunoaștem europenii. Apoi o comisară europeană pentru Afaceri Interne, Ylva Johanson, referindu-se la acea zi de 8 decembrie, spunea: „Este o zi a dezamăgirilor. În acest moment nu suntem uniți și asta ne face mai slabi.” În vocea tristă a comisarei, spune presa germană, se aud sunetul cioburilor vaselor de porțelan, sparte în acea zi de joi. Mi-a plăcut expresia, dar m-a întristat înțelesul ei. Ziarul Der Standard, din Viena, scrie că faptele României nu sunt luate în seamă de austrieci, iar ministrului de interne și cancelarului federal le lipsește nu doar spiritul european, ci și cel austriac. Mai adaugă ziarul vienez: „Cine cunoaște istoria țării noastre trebuie să fie la curent cu puternicele legături istorice și culturale cu România.”

Se scrie că România este țara est-europeană care a reușit cele mai consistente reforme din ultimii 30 de ani și laudă societatea civilă, care se implică în democratizarea țării. Cum se face că unii ne văd, alții nu ne iau în seamă. Mai citim și opinii ale unor comentatori, care zic că semnalul trimis de Austria este fals și grotesc. Presa germană spune asta. Oficialii români au fost puși într-o situație stânjenitoare. Noi, cei de pe drumurile țării, am perceput respingerea ca pe o umilire. Inclusiv eu. Adică, Uniunea Europeană are straturi. Cei de sus, cu Spațiul Schengen și moneda euro, și ceilalți, printre care și noi. Iar noi am început să analizăm. Argumentele pentru care s-a decis blocarea României s-au dovedit a fi false, șubrede și arbitrare. Au spus-o și partenerii legitimi ai decidenților. Chiar președintele Austriei.

De aceea, reacțiile românilor de bună intenție mi se par justificate. Nu doresc să ne-o luăm în cap, dar nici să ne socotim mereu repetenții istoriei, predestinați să piardă, cum aprecia un eseist român. Că întâmplătorul și mediocritatea s-au cuibărit și la alte curți. Numai dacă vedeți fișa profesională a cancelarului austriac, vă lămuriți cine are cuvânt în această Uniune Europeană. Apoi mi se pare bizar că în construcția europeană, în care suntem, s-a renunțat la principiul majorității. Cel adus în Europa de președintele american Wilson, și care ne-a argumentat Marea Unire. Fiecare țară are dreptul la libera exprimare. Dar dacă 25 de state au fost de acord cu o anumită decizie, două state, dar mai ales unul – adică Austria, au dovedit că principiul majorității a fost suspendat.

Da, trăim într-o altă lume democratică. Cea a unanimității. Dincolo de pagubele deciziei austriece pentru România, s-a stricat și ambianța politică din interiorul țării. S-au isterizat forme politice mai nou apărute, gălăgioase și fără proiect de țară. Care au confiscat, în interes de grup, nobile și necesare sentimente care au făcut România să dureze. Președintele nostru ne-a asigurat că anul viitor va fi bine. Adică, în primul rând, transportatorii îl vor decora cu TIR-ul de liberă trecere la granițe. Eu am învățat din tot acest spectacol european, nefavorabil pentru noi, că e bine să primim reproșul ca o nedreptate, dar să avem curajul și inteligența să spunem răspicat greșeala, când se află în eroare ceilalți. Că se aude zgomotul cioburilor de porțelan.