Președintele României a așteptat vizita președintelui Confederației Elvețiene pentru a ne citi o hîrtie scrisă de consilierii săi. De ce n-a făcut-o vineri sau sîmbătă? Era la nevastă și vorbea la Lună. Urmăriți cu atenție desfășurarea unei simulate (să nu zic jenante și montate butaforic) conferințe de presă și veți observa că președintele uită de oaspete și tot coboară cu insistență privirea îndărătul pupitrului pentru a mai pescui cîte o propoziție și cîte o idee. Probabil că toate energia și capacitatea de concentrare îi erau necesare pentru a juca rolul tristeții shakespeariene, un fel de Lear politic părăsit și înjurat de românii și de sașii din republică.
De ce a încercat Iohannis să minimalizeze conferința
de presă despre Schengen, strecurînd-o între parantezele unei alte conferințe
de presă cu președintele Elveției? Răspunsul este simplu. Cît este de mare (kg
și cm) se uda tot. Se poate citi din comportamentul său. Se temea că va fi
năucit cu întrebări. Atît cît a fost întrebat (presupun că întrebarea a fost
pusă la cale sau negociată!) i-a căzut greu și atît a avut scris să citească.
Dacă se lăsa sufocat de întrebările care răscolesc populația ar fi dat chix
sau, după figura deprimată, ar fi scăpat în plîns. Este cel mai mare eșec al
mandatelor sale, inclusiv în fața nevestei și a sibienilor. Toată aroganța și
siguranța lui au curs ca o înghețată fleșcăită. Geaba a început răspunsul cu
șirul de mari și mici „succesuri“, adică să ne consoleze cu scăparea de
MeeeeCeeeeVeeeeu pe același ton cu vocala e behăită îndelung, cu răzgîndirea
Olandei și a Suediei. Eșecul cu primirea României în spațiul Schengen l-a făcut
varză, în ciuda faptului că avea informații clare că primirea noastră nu este
sigură.
„Cred că s-a vehiculat prea repede termenul de 8
decembrie ca un fel de termen final, ceea ce nu este. 8 decembrie este prima
posibilitate cînd această chestiune poate fi discutată și interesul meu, al
nostru, este ca atunci cînd se votează, să avem un vot clar pentru accesul
României la Schengen. Nu este util pentru absolut nimeni să forțăm un vot care
poate nu este cel așteptat, asta apropo de data de 8 decembrie. (…) Însă vreau
să fiu foarte clar. Dacă, din varii motive, nu vom reuși pînă pe 8 decembrie să
avem o certitudine că lucrurile sînt foarte clare, există posibilitatea ca
această decizie să fie amînată, cu o lună sau cu două luni, pînă cînd toate
întrebările primesc răspunsuri clare și corecte și toată lumea va fi convinsă
că noi nu numai că nu sîntem o vulnerabilitate, am fi un real cîștig pentru
spațiul Schengen.“
Cînd faci asemenea afirmații înseamnă că știi că
șansele sunt aproape de zero. De ce s-a încăpățînat Klaus Iohannis să lase
promisiunea valabilă pînă în ultimul moment? A fost păcălit? A fost amăgit? A
promis ceva și se aștepta la un favor la schimb? Nu știu! Este un mister de
personaj închis în sine, care se teme și de propriile sale gînduri.
Am văzut în fața presei și a unui oaspete un Klaus
Iohannis prăbușit, agățat de niște lucruri în coadă de pește. Președintele n-a
fost în stare să ne ofere nici o explicație convingătoare. Ce să zică? M-au
păcălit? M-au luat de prost? Am estimat greșit? Nu m-a ajutat guvernul? O
explicație care să conteze nu putea să rostească. Ar fi trebuit să-l includă ca
responsabilitate. Un asemenea eșec într-o țară democratică ar fi presupus
demisia cel puțin a guvernului dacă nu și a președintelui. Iată cum a încercat
să o dreagă cu un răspuns pregătit la o întrebare care arată ca o scamă culeasă
de pe umărul strîmb:
Jurnalist:
Domnule președinte, România nu a fost acceptată în spațiul Schengen, după mai
bine de un deceniu suntem tot la poarta Schengen și s-a creat foarte multă
emoție cu acest vot. Pe baza acestei emoții, e prima întrebare pe care v-o
adresez: ce veți face la Consiliul European, dacă pentru România subiectul
aderării la Schengen este închis, ce le transmiteți oamenilor care v-au scris?
Până la finalul anului, România va mai sta în fața unui vot în consiliul
extraordinar al JAI, ce veți face în interiorul discuțiilor din Consiliul
European? Dumneavoastră vă veți zbate ca subiectul aderării la spațiul Schengen
să fie pus pe agendă? Și cine decontează, domnule Președinte, eșecul Schengen.
Ministrul de interne, diplomația românească sau dumneavoastră, domnule
Președinte, ați fost indicat de Partidul Social Democrat în sondajul pe care
l-a făcut public astăzi, dar și în interiorul PNL au fost discuții în ședința
de vineri tot pe baza unui sondaj pe care nu l-au făcut însă public.
Președintele
României:
-Mulțumesc pentru acest set complet de întrebări!
Votul din Consiliul JAI este foarte problematic pentru noi toți în România și
trebuie să spun că am fost dezamăgit și supărat după ce am primit rezultatul
acestui vot. Această dezamăgire și supărare vine din faptul că noi de 11 ani ne
străduim, negociem și sperăm să intrăm cu drepturi depline în spațiul Schengen
– noi, românii, după ce în decursul acestui an care se apropie de final, am
avut câteva reușite notabile.
Să nu uităm că una dintre principalele piedici când
venea vorba despre integrarea în spațiul Schengen a fost existența acelui MCV,
Mecanismul de Cooperare și Verificare. Și am reușit, împreună cu Guvernul,
împreună cu Coaliția, să ajungem în punctul în care Comisia Europeană a
considerat că acest mecanism s-a finalizat și a fost ridicat.
Am reușit, printr-o colaborare intensă și foarte
bună cu Olanda, să-i convingem pe partenerii olandezi să își schimbe opinia în
chestiunea Schengen față de România și să propună Parlamentului olandez
Guvernul un vot pozitiv pentru România, chestiune aprobată de Parlamentul
olandez.
Tot în acest an s-a schimbat ecuația politică din
Suedia și, inițial, Parlamentul suedez nu a fost deloc încântat de o posibilă
aderare a României la spațiul Schengen. Am colaborat, am negociat, am discutat
și am înlăturat și rezervele Suediei. În data de 16 noiembrie, aici, la
București, în Palatul Parlamentului, a avut loc o întrunire a miniștrilor de
interne din Uniunea Europeană, în așa-numitul Format Salzburg, Salzburg fiind
un oraș în Austria, și la finalul acestei reuniuni, miniștrii de interne au
emis o declarație, care a fost foarte clară: România și Bulgaria sunt
binevenite în spațiul Schengen – chestiune semnată și susținută inclusiv de
ministrul de interne din Austria, în 16 noiembrie.
Doar două zile mai târziu, același ministru de
interne din Austria declara în fața presei austriece că Austria nu poate să
admită o lărgire a spațiului Schengen, dintr-o chestiune care a fost greu de
înțeles.
S-au vehiculat diferite date, care nu au coincis în
niciun fel cu datele noastre, nici cu datele Frontex, și când s-a votat, s-a
petrecut un lucru interesant: Austria a susținut timp de două săptămâni – că
atât a durat întreaga etapă de NU – că spațiul Schengen nu poate fi extins,
fiindcă sunt prea mulți migranţi. Dar pentru Croația a știut să voteze DA,
pentru România și Bulgaria a știut să voteze NU.
Acest mod de a face politică în Uniunea Europeană nu
poate să fie considerat pozitiv, este foarte clar că migrația reprezintă o
problemă pentru Uniunea Europeană, dar este la fel de clar că România nu
permite o migrația nelegală și nu este cauza unei migrații nelegale. Deci,
practic, România a primit NU nemeritat pentru o chestiune pe care n-am
cauzat-o, ba dimpotrivă, România este foarte activă în combaterea migrației
ilegale. De aceea, nici românii nu au înțeles de unde până unde acest refuz, și
oamenii sunt supărați, mulți sunt de-a dreptul revoltați și pot să-i înțeleg.
Dar în politică nu contează dacă ești supărat sau
frustrat, sau bucuros. În politică, noi suntem aleși pentru a rezolva
problemele comunității, problemele națiunii și asta voi face eu în continuare.
Acest vot, chiar dacă m-a supărat și m-a dezamăgit, nu mă face să dau înapoi.
Și personal voi rămâne foarte conectat la fenomen și sunt hotărât să duc
lucrurile mai departe până când România devine membră a spațiului Schengen.
Asta nu va fi simplu.
Acum, miercuri și joi, probabil și vineri, vom avea
o întrunire a Consiliului European și cu certitudine voi ridica această
problemă în Consiliul European. Va fi o dezbatere, vor fi probabil diferite
opinii, dar un nou vot va fi doar atunci când se întrunește iarăși Consiliul
JAI și, din datele pe care le avem în acest moment, este greu de crezut că în
așa de puține zile va exista o schimbare de opinie la partea austriacă. Dar
asta nu înseamnă că nu trebuie să continuăm să discutăm.
Problemele Uniunii, problemele diplomatice,
problemele economice, problemele de colaborare se rezolvă discutând și căutând
împreună soluții. Eu voi duce lucrurile mai departe și sunt convins că vom găsi
soluții și pentru această problemă. Așa cum în acest an am găsit soluții și
pentru MCV, pentru a schimba NU olandez în DA olandez, pentru a schimba NU
suedez în DA suedez, vom continua discuțiile cu partea austriacă, cu Comisia
Europeană și sunt foarte hotărât, repet, – aceeași hotărâre este și la nivelul
Guvernului – să rezolvăm această problemă.
Pe mine o supărare sau o frustrare de acest tip nu
m-a oprit niciodată în a urmări ceea ce este bine pentru comunitatea care m-a
ales, și de data aceasta este națiunea română, și mă voi implica total.
Dacă este momentul să căutăm vinovați, cu siguranță
sunt lucruri care puteau fi făcute altfel, mai bine, chit că îmi este greu să
înțeleg cum să faci mai bine dacă cu doar două săptămâni înainte de vot o parte
își schimbă nepregătit și neexplicat atitudinea față de vot, dar, în această
seară, împreună cu prietenul României, domnul Președinte Cassis, nu cred că
este momentul să aprofundăm tema. Voi reveni, probabil de multe ori, la această
chestiune.
Observații: Dacă mai primea zece întrebări făcea
infarct. Așa că, la următoarea, a retezat-o.
Cine i-a observat nucile de la maxilare jucînd sub
piele a putut înțelege tristețea și furia președintelui. Mai că-ți venea să-l
compătimești și să-i plîngi pe umărul inferior cînd el, înjurat și terfelit în
mai toate părerile populației, încă se mai străduia să-i convingă pe cei 5-6 la
sută care îl mai cred:
În politică, noi suntem aleși pentru a rezolva
problemele comunității, problemele națiunii și asta voi face eu în continuare.
Acest vot, chiar dacă m-a supărat și m-a dezamăgit, nu mă face să dau înapoi.
A da înapoi înseamnă demisie. A merge mai departe
înseamnă a se baza pe Nicolae Ciucă, pe Bode și Alina Gorghiu, pe Rareș Bogdan,
pe Ciolacu, pe Sighiartău și ceilalți din prostocrația selectă și gălăgioasă
care controlează țara.
Autor:
Cornel Nistorescu
Sursa:
cotidianul.ro
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu