Gânduri, în ajun de sărbători

 

                                                                                                    de Gheorghe Pârja

În ajunul sărbătorilor, obișnuiesc să-mi mărturisesc sentimentele. Așa intru în rezonanță cu ele. Așa procedez în fiecare an. Mi-am adus aminte de dialogul purtat cu prietenul meu din Chiuiești, universitarul și omul de litere Grigore Georgiu. Era pe la început de decembrie, când rezonam cu Ziua Națională a românilor, cu izbânzile și jertfele lor. Ajungând la Sărbători, că doar vine Crăciunul, Grigore, cu umorul lui filosofic, îmi reamintea că nu mai avem voie să pronunțăm cuvântul Crăciun. Așa că m-am dus să răsfoiesc presa de dată nu prea îndepărtată, să văd, mai documentat, știrea, care este o ticăloasă lovitură la dreptul la credința care ne-a ținut laolaltă. Inițial, credeam că este un zvon care vine să ne tulbure liniștea și evlavia, zidite în noi de-o viață. De veacuri. Dar era ceva real.

Presa publica atunci un document elaborat de Comisia Europeană, preluat și de presa românească. Acolo se articulează idei care m-au siderat. Nu pot să le las trecute sub tăcere, că forul european care le patronează este prea evident în lumea noastră actuală. Ni se spune că trebuie să evităm să vorbim despre Crăciun, pentru că nu toți europenii sunt creștini și că nu toți creștinii au același calendar religios. Termenul creștin, care înseamnă Nașterea Mântuitorului, poate fi înlocuit cu vacanță sau sărbătoare. Să evităm să folosim prenume tipice pentru creștini, precum Ioan, Maria, Gheorghe, Petru, Andrei, Nicolae și altele, care sunt și nume de sfinți.

Așadar, să nu o mai amintim pe Fecioara Maria. Toate indicațiile de mai sus, și multe altele, nu fac parte din cărți ale absurdului, ci, după cum spuneam, sunt scrise într-un document intern al Comisiei Europene, un fel de ghid pentru exprimarea controversatului politically correct. O expresie extrem de răsucită prin vreme, care, în Europa, își are originea în leninismul de stânga, pentru a desemna fermitatea partidului. În ghid li se cere birocraților europeni să evite victimizarea și portretizarea unor grupuri specifice drept neajutorate. Deci nu se mai recunoaște sărăcia, deși ea există. Birocraților li se cere să folosească exemple din rândul minorităților etnice, care pot fi exemple pentru alții.

Majoritarii nu sunt preferați. Li se mai cere să nu se adreseze cu apelativele domn, doamnă ori domnișoară. Apoi, să fie atenți la cuvântul cetățean, deoarece, zice documentul, nu toți cei care trăiesc în Uniunea Europeană sunt cetățeni. Dar ce sunt? Și multe alte prevederi care, mie, îmi întorc pe dos destinul, credința, valorile în care am crescut.

De ce eu să țin seama de sensibilitățile unora, cu care nu mă întâlnesc niciodată, iar ei nu! În Italia, publicarea unor fragmente din document a stârnit valuri de nemulțumiri, la vremea aceea, în rândul partidelor de dreapta. Unii ziceau că e prea mult, alții că ni se șterg istoria și identitatea! Oricum ar fi, este monstruos ce se întâmplă în Europa, cu derapajul antropologic le­gat de tradiții și obiceiuri. Este îngrijorător că instituțiile europene adoptă această gândire. Nu știu dacă intențiile s-au mai schimbat, s-au mai diluat, dar eu, ca român, care am pledat pentru intrarea țării mele în Uniunea Europeană, nu pot fi părtaș la așa ceva. Este un pas spre nicăieri.

Voi apăra valorile creștine ale Europei și ale României, dar și libertatea sfântă a credinței. În care am fost educat și învățat să trăiesc și să mă bucur de această lume românească. Îmi aduc aminte cât ne-a compătimit Occidentul că, în vremea trecută, nu ne puteam sărbători Crăciunul, afurisind regimul ateu, iar acum, unii de pe la Bruxelles doreau sau doresc să ne scoată Crăciunul din existență. Noua limbă sugerată de la Centrul Uniunii Europene este o lovitură dată straturilor mumelor. Fără patetism, le spun celor cu noua variantă a umilirii creștine că începând de pe Ulița Bisericii din Desești, până în marile așezări românești, nu vom fi de acord să facem brazi iluzorii din lemne uscate sau din oase. Aceste aberații arată limpede cât de mare este distanța, în termeni de valoare, între clasa conducătoare europeană, instituțiile ei și restul societății. Câtă putere de înțelegere am pentru mișcarea lumii în care trăiesc, exagerările care vor să-mi anuleze identitatea nu au cum să fie în acord cu bătaia clopotelor care bat de veacuri pentru acest neam. Cum bat firesc și pentru alte neamuri. Dar cum ne-a fost înțelegerea la aderare? Unitate în diversitate. Multiculturalitate. Adică legile care ne țin laolaltă se reazimă pe istoria, credința și limba fiecărei nații. Deocamdată așa putem merge mai departe.

Dar ce aveți cu Crăciunul? Că eu nu am nimic cu întemeierea religioasă a altor neamuri. Eu nu cred că niște teorii zvăpăiate pot zdruncina o temelie zidită de multe veacuri. În care neamul românesc se regăsește. Dar este bine să știm ce se învârte în jurul viitorului. Și mai ales că teoriile vin de la un Centru în care am învestit încredere de lume mai bună. Corectitudinea politică, spun cei mai luminați, vine din războiul hibrid, care subminează libertățile, democrația, națiunea și construcția europeană. La care noi ținem în acest timp al istoriei. Cum ținem și la Crăciun, la Nașterea Mântuitorului.