Marius Ghincea scrie că Ucraina (alături de Polonia și statele baltice), SUA (alături de Marea Britanie) și Germania operează cu trei “teorii ale victoriei diferite”. Astfel, pentru Ucraina (și aliații ei estici) victoria e definită ca eliberare a tuturor teritoriilor ucrainene, pentru SUA (și Marea Britanie) victoria e definită ca slăbire militară a Rusiei care să ducă în cele din urmă la eliberarea tuturor teritoriilor ocupate după 24 februarie 2023, evitându-se în același timp scenariul unei escaladări nucleare, iar pentru Germania victoria e o simplă înghețare a conflictului (pe baza actualului status quo) printr-un armistițiu. Marius spune că în timp ce o victorie așa cum își dorește Ucraina sau Germania e puțin probabilă, teoria anglo-americană a victoriei e singura fezabilă.
Poate că așa o fi, dar ce uită să spună autorul e că
această victorie e orice numai nu o victorie pentru Ucraina. Să obții cu prețul
distrugerii țării ceea ce ai fi putut să obții de la bun început cu prețul unui
compromis (sau măcar ai fi putut să încerci să obții, iar dacă nu mergea oricum
se ajungea la război, deci nu era mai rău decât acum) e orice numai o victorie
nu. Așadar, a spune că doar teoria anglo-americană a victoriei e fezabilă e
totuna cu a spune că doar victoria anglo-americanilor, decontată de ucraineni,
e fezabilă, ceea ce înseamnă că Ucraina și-a luat o mare țeapă. Desigur, dacă
ar fi acceptat de la bun început o înfrângere mult mai puțin usturătoare, sub
forma compromisului cu Rusia, SUA rămânea fără victorie (slăbirea Rusiei), iar
industria de armament fără (o parte semnificativă din) profituri.
Iar dacă strategia anglo-americană a fost de la bun
început slăbirea Rusiei sau umilirea ei, în condițiile conștientizării faptului
că singura alternativă pentru Rusia la umilință era un război care ar fi
slăbit-o pe ea, dar ar fi distrus în același timp și Ucraina, sporind riscul de
război Rusia-NATO și de dezastru nuclear, atunci strategia anglo-americană a
fost deopotrivă criminală și complet iresponsabilă sau, în caz contrar,
diletantă și imbecilă, căci în cazul în care SUA chiar nu aveau nimic de
câștigat pe seama Ucrainei, iar Ucraina nu putea spera la nimic mai mult decât
status quo ante, atunci strategia confruntării chiar nu avea nicio logică. Ori
cinism, ori cretinism. Sau poate o combinație între cele două, specifică
vremurilor noastre.
Nu te iei la bătaie dacă nu ai motive întemeiate să
speri că vei putea obține prin război mai mult decât prin diplomație și în
orice caz, nu te iei la bătaie pentru a atinge un obiectiv pe care n-ai
încercat să-l atingi mai întâi prin mijloace diplomatice, în condițiile în care
îți rămâne întotdeauna posibilitatea să te iei la bătaie DUPĂ ce ai încercat
soluția diplomatică și ai constatat că a eșuat (nefiind deloc clar că această
constatare era inevitabilă sau chiar probabilă). Asta dacă nu lupți, ca prostul,
pentru alții.
Un război fără obiectiv realist (mă refer la
războiul ucrainenilor, nu la cel al americanilor) e o formă de cruzime inutilă.
Iar unii dintre noi au spus de la bun început că obiectivul ucrainenilor era
lipsit de realism, că puteau cel mult să câștige titlul de eroi și niște
like-uri efemere de la tefeliști cu prețul transformării țării în moloz, ba
chiar și în cel mai bun scenariu, în care își eliberează toate teritoriile, nu
în cel mai realist scenariu în care revine la situația de dinainte de invazie,
Ucraina tot pe minus iese. Să se recunoască măcar că unii dintre noi, puțini și
luați la rost de lumea bună, au calculat de la bun început mai realist și mai
uman. Alții i-au încurajat de la bun început “to stand up for democracy and
against Putin’s regime”, fără să-i tragă de o parte pentru a le explica, lucid
și sincer, cât o să-i coste.
Ucraina și-a atins obiectivul doar în ipoteza în
care și-a propus doar să moară de gât cu dușmanul. Asta, ce-i drept, a reușit.
Dar asta nu mai e strategie. E doar nebunie. Și cum demenți sunt puțini pe
lume, fenomenele sociale nu prin nebunie se explică, ci mai degrabă prin
naivitate și inconștiență. În fine, teoria conform căreia tot ceea ce s-a
întâmplat a fost nu doar profitabil (pentru SUA), ci și inevitabil, nu denotă decât
fuga de responsabilitate a emitentului.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu